Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 793/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(6442/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr . 793 /

Ședința publică din data de 11 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul, împotriva deciziei civile nr. 5082 din 09 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a -a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(1113/2009), în contradictoriu cu intimata - - ( fosta - -), având ca obiect -contestație decizie suspendare contract de muncă.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 11.02.2010, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constatată că prin încheierea de ședință din data de 17.11.2009 completul C2 al Curții de Apel București - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus disjungerea cererii de revizuire din dosarul nr-, cerere care a fost trimisă compartimentului "registratură", unde a fost înregistrată sub numărul 10961/-.

Sub numărul menționat mai sus a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei civile nr.5082 din 09 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - - prin care s-a dispus "admiterea recursului formulat de recurenta - - împotriva sentinței civile nr.7934 din 19.12.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale în contradictoriu cu intimatul - contestator; Modifică sentința atacată; Respinge contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.208/11.06.2008 emisă de intimata - - ca neîntemeiată."

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul menționează ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, respectiv, "instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

În fapt arată revizuentul că instanța de judecată a analizat în cadrul recursului întreg fondul pricinii, dar fără nici un motiv a omis să analizeze aspectele deduse judecății în fața instanței de fond, care justificau soluția instanței de fond. și anume: 1) decizia nr.280/2008 este nulă, deoarece au fost încălcate prevederile art. 268 alin. (2); 2) decizia a fost emisă înaintea efectuării cercetării prealabile prevăzută de art.267 alin. (1) și (2) sub sancțiunea nulității absolute; 3) instanța de recurs a refuzat nejustificat proba cu înscrisuri deși acestea erau depuse, iar președintele completului a respins aceste probe fără a se consulta cu întreg completul de judecată, ajungându-se astfel, la a nu se analiza abuzul de drept la care a fost supus din partea conducerii intimatei.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Bucureștia stabilit în esență următoarele:

În recurs nu au fost administrate probe noi.

În baza art. 312 alin. (1) teza I și art. 304 pct. 9. proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare și a dispozițiile. art. 3041. proc. civ. (care permit examinarea pricinii sub toate aspectele), Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge contestația ca neîntemeiată pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi prezentate în continuare.

În fapt prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, dar a făcut o interpretare greșită a legii la aceasta.

În acest sens, Tribunalul a reținut că contestatorului-intimat i-a fost suspendat contractul individual de muncă pe timpul cercetării disciplinare în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a), din Codul muncii.

S-a reținut de către prima instanță că la data de 11.06.2008 în urma unui raport întocmit de către managerul de resurse umane al societății s-a adus la cunoștința conducerii anumite fapte ale angajatului săvârșite cu ocazia participării la o emisiune de televiziune, motiv pentru care s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară, iar prin decizia 280 din 11.06.2008 contractul individual de muncă al contestatorului-intimat a fost suspendat pentru perioada cercetării disciplinare.

Ulterior, după încheierea cercetării disciplinare la data de 9.07.2008, prin decizia 325, emisă de recurentă, contestatorul-intimat a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Tribunalul a considerat prin interpretarea dată acestui text de lege, că deși suspendarea a avut loc începând cu cercetarea prealabilă a acestuia, durata de timp în care a avut loc, respectiv 11.06.2008-09.07.2008, depășește termenul de 10 zile pentru care în condițiile art. 264 alin. (1) lit. b) din Codul muncii se aplică o sancțiune disciplinară și astfel această măsură în realitatea nu este decât o mascare a unei sancțiuni disciplinare mai mare decât cea cerută de lege.

In plus pe baza unor aprecieri subiective, prima instanță a reținut că deși angajatorul are posibilitatea ca pe perioada cât durează cercetarea disciplinară să suspende contractul individual de muncă, în cauza de fată suspendarea trebuia să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună credință și să fie necesară pentru a asigura o cercetare disciplinară corectă.

Or, Curtea reține că nici una dintre aceste condiții reținute de către prima instanță nu sunt cerute de lege și nici nu rezultă din probatoriul administrat la judecata în primă instanță, ele nefiind decât aprecieri pur subiective contrare legii.

Curtea retine că instituția suspendării contractului individual de muncă se regăsește în Capitolul IV din Codul muncii, cu titlul "Suspendarea contractului individual de muncă", și îmbracă mai multe modalități și efecte, având de a face cu "Suspendarea de drept", reglementată de art. 50; "Suspendarea din inițiativa salariatului și în cazul absențelor nemotivate", reglementă de art.51; "Suspendarea din inițiativa angajatorului", reglementată de art.52; și "Suspendarea prin acordul părților", reglementată de art. 54.

Prin urmare, se poate observa că în ceea ce privește suspendarea contractului individual de muncă, această instituție este una complexă, prevăzând diferite situații și împrejurări, fiind prevăzută simetric și unilateral, adică și angajatul poate avea inițiativa suspendării, dar și angajatorul are la dispoziție acest mecanism al suspendării.

Evident, doar cauzele pentru care se poate iniția procedura suspendării diferă, cauzele avute la dispoziție de angajator sunt diferite fată de cele avute la dispoziție de angajat.

În speța de fată suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator s-a făcut de către recurentă, în calitatea sa de angajatoare în temeiul art. 52 alin.(1) lit. a), care dispune următoarele: "Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în următoarele, situații: lit. a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii".

Astfel, în speță înainte de suspendarea contractului individual de muncă s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară care urma să se ocupe cu cercetarea prealabilă disciplinară a intimatului-contestator pentru faptele pe care le-ar fi săvârșit cu ocazia participării la o emisiune televizată, fapte sesizate conducerii societății de către managerul de resurse umane prin raportul nr.8213 din 11.06.2008.

Prin urmare, având în vedere declanșarea mecanismului intern de cercetare disciplinară prealabilă, angajatorul având la dispoziție dispozițiile legale precitate a emis decizia privind suspendarea contractului individual de muncă al intimatului-contestator.

Evident că instanța de fond a interpretat în mod diferit noțiunea de suspendare a contractului individual de munca din doua perspective, pe de o parte așa cum am menționat mai sus, a reținut lipsa unor criterii obiective, buna credință și o corectă cercetare disciplinară, dar fără a menționa în cuprinsul considerentelor pe ce probatoriu își întemeiază afirmațiile, iar pe de altă parte confundarea suspendării cu sancțiunea disciplinară a suspendării contractului de muncă pe o durată de cel puțin 10 zile lucrătoare.

Curtea consideră așa cum de altfel enunță și textul supus interpretării și aplicării practice că suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile nu se poate confunda sau completa cu una din sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 264 din Codul muncii, și anume "suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare".

Prin urmare, pentru a înțelege mecanismul sancționării unui angajat, trebuie știut faptul că în sistemul actual al Codului muncii cercetarea disciplinară prealabilă reprezintă regula, astfel că potrivit art. 267 alin.(1), "Sub sancțiunea nulități absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1). a) (adică avertismentul scris), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare.

Cu alte cuvinte, nu se poate aplica o sancțiune legală în lipsa cercetării prealabile, iar în cauza de față s-a înființat o comisie de cercetare disciplinară a intimatului, iar măsura suspendării contractului individual de muncă s-a aplicat începând cu data respectivă, 11.06.2008, în conformitate cu dispozițiile art. 52 alin.(1) lit. a), "pe durata cercetării disciplinare prealabile "

În ceea ce privește perioada pe care urmează să fie suspendat contractul individual de muncă, textul de lege nu a determinat în concret acest lucru, adăugând sintagma, "în condițiile legii".

Ei bine această sintagmă a devenit în opinia primei instanțe echivalentul sancțiunii disciplinare prevăzută de art. 264 alin.(1) lit. b) adică să nu depășească 10 zile întrucât în caz contrar ar echivala cu o sancțiune disciplinară mascată.

Sintagma "în condițiile legii" nu poate fi nicidecum interpretată prin raportare la aplicarea unei sancțiuni atâta timp cât ne aflăm în cadrul cercetării disciplinare prealabile, iar pentru a aplica o sancțiune disciplinară este obligatoriu ca angajatorul să aibă cunoștință despre existența unei fapte, care n urma cercetării disciplinare să poată fi considerată abatere disciplinară. iar sub aspectul intervalului de timp în care recurentul trebuia să se încadreze, dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii sunt cât se poate de clare; "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".

Prin urmare, în cauză, recurenta în urma cercetării disciplinare efectuată a stabilit că intimatul se face vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare pentru care a dispus la data de 09.07.2008, deci înainte de împlinirea termenului de 30 de zile avut la dispoziție de la luarea la cunoștință pentru aplicarea unei sancțiuni, la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Susținerea intimatului prin întâmpinare că decizia în cauză a fost anulată în primă instanță nu are nici o relevanță în prezenta speță în care se analizează doar dacă angajatorul a dispus suspendarea în mod legal a contractului individual de muncă al intimatului.

Deci, în cauza de față, Curtea consideră că dispozițiile legale privind suspendarea contractului individual de muncă al intimatului contestator au fost pe deplin respectate, în sensul că a avut loc o cercetare disciplinară prealabilă a intimatului și recurenta a aplicat acestuia o sancțiune, alta decât suspendarea contractului individual de muncă pe o durată de cel mult 10 zile, respectiv concedierea disciplinară a intimatului, sancțiune disciplinară, ce a fost aplicată în termenul de 30 de zile de la luarea la cunoștință despre abaterea săvârșită.

Un alt argument împotriva interpretării potrivit căreia suspendarea contractului individual de muncă în vederea cercetării disciplinare prealabile este o sancțiune disciplinară mascată este dată de dispozițiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii care dispun măsuri de reparare a prejudiciului creat în cazul în care cercetarea disciplinară nu a dus la stabilirea vinovăției celui cercetat, astfel: "În cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a, dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care ar fost lipsit pe perioada suspendării contractului".

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Curtea în temeiul art. 326. proc. civ. pentru considerentele ce se vor arăta urmează să o respingă ca fiind nefondată.

Astfel, revizuentul a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2. proc. civ. dispoziții care prevăd următoarea ipoteză: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri", pct. 2) "dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Curtea reține că sub aspectul alin. (1) al art. 322. proc. civ. cererea de revizuire îndeplinește condițiile cerute de acest text de lege, respectiv este formulată împotriva unei decizii pronunțate în recurs prin care se evocă fondul.

Curtea mai reține că potrivit art. 326 alin. (3) proc. civ. "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Însă, prin decizia civilă supusă revizuirii și menționată mai sus, s-a dispus admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea contestației ca neîntemeiată.

Cu privire la motivele invocate pe calea revizuirii și indicate în cerere, Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele motive:

Curtea constată că faptele invocate în motivare nu se regăsesc în cele trei ipoteze prevăzute de pct. 2) al art. 322 proc. civ.:

În motivarea în fapt revizuentul se referă la chestiuni ce țin de conținutul deciziei prin care s-a dispus suspendarea sa din funcție și nu la ipotezele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 2) proc. civ. reluând pe această cale diverse critici care ar constitui un abuz la adresa sa.

Curtea analizând prima ipoteză "instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut", constată că această ipoteză nu rezultă din conținutul deciziei ce se solicită a fi revizuită deoarece, instanța de recurs, admițând recursul a modificat sentința recurată și a respins contestația acestuia.

Or, prin contestația formulată, revizuentul-contestator a solicitat anularea deciziei de suspendare, iar Curtea a respins contestația acestuia, prin urmare, deci, nu putem vorbi despre faptul că instanța de recurs s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Cu privire la cea de-a doua ipoteză, respectiv "nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut", Curtea reține că instanța s-a pronunțat asupra lucrului cerut, respectiv, contestatorul-revizuent a cerut anularea deciziei, iar instanța de recurs prin admiterea recursului și modificarea sentinței a respins contestația sa.

Cu privire la cea de-a treia ipoteză, "s-a dat mai mult decât s-a cerut", de asemenea, din conținutul deciziei a cărei revizuire se solicită nu rezultă existența acestei ipoteze, deoarece instanța de recurs nu a dat mai mult decât s-a cerut prin respingerea contestației.

Prin urmare, revizuirea nu este posibilă atunci când cererea sau capătul de cerere a fost respinsă primind astfel o rezolvare.

De altfel revizuirea este o cale de atac extraordinară ce se justifică, de regulă, prin aceea că involuntar, instanța a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunțării hotărârii, fie în raport cu noile împrejurări, apărute ulterior pronunțării hotărârii.

Or, în cazul cererii de revizuire, ce vizează decizia civilă precitată și prin care admițându-se recursul, s-a modificat sentința și s-a respins contestația împotriva deciziei de suspendare, Curtea a statuat asupra interpretării și aplicării dispozițiilor legale ce privesc suspendarea raporturilor de muncă pe durata desfășurării cercetării prealabile disciplinare, suspendare reglementată de dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Interpretarea dispozițiilor legale este atributul ce aparține instanței de judecată, învestită cu soluționarea recursului și care nu este ținută sau obligată în a menține hotărârea instanței de fond atunci când aceasta este dată cu interpretarea greșită a legii.

De asemenea nici respingerea probei cu înscrisuri de către instanța de recurs cu motivare că înscrisurile respective nu erau pertinente și concludente în soluționarea recursului nu constituie un motiv de revizuire în măsură să modifice starea de fapt reținută și, pe cale de consecință interpretarea și aplicarea legii să devină diferită față de cea reținută prin decizia a cărei revizuire se solicită.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul-intimat-contestator împotriva deciziei civile nr.5082/9.07.2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a -a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(1113/2009), în contradictoriu cu intimata-recurentă - - ( fosta - -).

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex./11.03.2010

Jud.:

Jud.fond:

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 793/2010. Curtea de Apel Bucuresti