Decizie de sancţionare disciplinară. Neîndeplinirea obligaţiei de a purta echipamentul de protecţie la locul de muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 189/A din data de 27.03.2014
Noțiunea juridică de "loc de muncă"; în accepțiunea folosită în materia sănătății și securității în muncă este definită în Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, la art. 5 lit. k, unde se arată că locul de muncă este locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii și/sau unității, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii și/sau unității la care lucrătorul are acces în cadrul desfășurării activității.
Potrivit regulamentului de ordine interioară, angajaților le revine obligația să păstreze și să folosească echipamentul de protecție și de lucru, precum și dispozitivele de siguranță în conformitate cu legislația în vigoare și constituie abatere gravă, care poate conduce la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nerespectarea obligației de a purta în mod corect echipamentul individual de protecție și de lucru, la locul de muncă.
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1993 din 30.09.2013 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 2137/102/2013 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. B. G. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, s-a dispus anularea deciziei de sancționare nr. 72/18.02.2013, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la plata în favoarea reclamantului a sumei de 600 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art.247 din Codul muncii raportat la art. 78-79 din același cod, întrucât potrivit fișei postului reclamantului "locul de muncă"; al acestuia (în sensul art.177 alin.2 lit.d și art.180 alin.3 și art. 181 alin.1 din Codul muncii) este acela de șef Serviciu laborator de în încercări, cu o zonă de activitate determinată (pct.3) unde prestează muncă, zonă care nu include Pavilionul administrativ. De asemenea, potrivit pct. 7.2.2 din fișa postului, reclamantul utilizează echipamentul individual de protecție "corespunzător scopului pentru care a fost acordat";.
S-a mai reținut că participarea reclamantului la ședințe administrative sau la convocări în birourile superiorilor ierarhici situate în Pavilionul administrativ al societății, conform art.7.8 din fișa postului, nu reprezintă prestarea muncii la locul de muncă al reclamantului, al căror riscuri au fot evaluate în Fișa de identificare a factorilor de risc profesional pentru "locul de muncă"; de șef Serviciu laboratoare de încercări, din data de 10.02.2012, riscuri pentru care i-a fost stabilit echipamentul individual de protecție prin Normativul specific compartimentului său.
Dacă pârâta angajatoare dorea ca în Pavilionul administrativ sau pe traseele de acces ori pe teritoriului societății să fie purtat un anumit echipament de protecție, era obligată, în temeiul art.12 alin.1 lit.a și b și art.13 lit.r din Legea nr.319/2006, raportat la art.3 alin.1, art.4, art.5 alin.2, art.7, art.13 și 14 din H.G.nr.1048/2006, să evalueze riscurile existente (dacă există) în Pavilionul administrativ și pe căile de acces din societate și să stabilească echipamentul specific de protecție pentru aceste riscuri. În plus, în baza art.20 alin.1 din Legea nr.319/2006 și art.9 și art.11 din H.G.nr.1048/2006, pârâta trebuia să îl informeze pe reclamant privind aceste riscuri. Or, deși pârâtei îi revenea sarcina probei, conform art.272 din Codul muncii, aceasta nu a putut depune fișele de evaluare a riscurilor pentru Pavilionul administrativ sau căile de acces; notele de informare și fișele de instruire a reclamantului pentru utilizarea echipamentului în aceste locuri.
S-a mai arătat că dacă angajatorul ar fi pretins ca echipamentul de protecție să fie purtat de salariați și în afara locului de muncă stabilit în compartimentul funcțional al societății, pe întreg teritoriul societății, atunci ar fi trebuit să asigure locuri corespunzătoare de îmbrăcare a acestor echipamente la poarta societății, la intrarea în societate, respectiv de predare a acestora la ieșire, conform art.10 alin.1 din H.G.nr.1048/2006.
Ca atare, instanța a remarcat faptul că, în condițiile date, reclamantul nu avea obligația de a purta echipamentul individual de protecție în Pavilionul administrativ al societății, neexistând astfel abaterea disciplinară imputată de pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri pârâta SC A. SA, prin reprezentant legal, a formulat apel, solicitând schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că prima instanță a ignorat prevederile art. 5 lit. k din Legea nr. 319/2006 care definesc noțiunea de "loc de muncă";, precum și art. 5 lit. j din același act normativ, care definește noțiunea de echipament de protecție, reținând în mod greșit că purtarea bocancilor și salopetei nu se impunea în condițiile în care nu au fost depuse fișe de evaluare a riscurilor pentru Pavilionul administrativ sau căile de acces.
Apelanta a mai arătat că o atare probă a fost solicitată, însă instanța a respins-o prin Încheierea din data de 18.06.2013, consemnându-se în încheiere că o fișă de evaluare a riscurilor pentru pavilionul administrativ nu era necesară. Or, în acest context, nedepunerea acestui înscris nu putea fi imputată pârâtei.
Referitor la pretinsa lipsă a notelor de informare și a fișelor de instruire a reclamantului pentru utilizarea echipamentului în aceste locuri, s-a arătat că nici unul din textele legale invocate de instanță, art. 20 alin. 1 din Legea nr. 319/2006, art. 9 și art. 11 din HG nr. 1048/2006 nu prevăd întocmirea unor astfel de documente, ci a unor instrucțiuni de lucru.
Apelanta a mai subliniat că potrivit fișei de identificare a factorilor de risc profesional întocmită chiar de către reclamant și aprobată de Serviciul intern de prevenire și protecție, bocancii și salopeta nu constituie numai echipament de protecție individuală ci și echipament de lucru, ce trebuie folosit pe toată durata exercitării activității, respectiv pe întreaga platformă a societății și pe toată durata timpului de lucru.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.
Intimatul P. B. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului pârâtei și menținea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În acest sens, intimatul a arătat că participarea la ședințe administrative sau la convocări în birourile superiorilor ierarhici nu reprezintă prestarea muncii la locul de muncă. Astfel, noțiunea juridică de loc de muncă în accepțiunea folosită în materia sănătății și securității în muncă se referă la postul ocupat de salariat, în care a fost încadrat în muncă, corespunzător compartimentului funcțional al angajatului, în speță, laboratorul de încercări.
Apelanta a formulat răspuns în întâmpinare, în care a arătat că intimatul se afla la locul de muncă inclusiv în cursul deplasărilor la ședințele din pavilionul administrativ.
S-a mai arătat că prin sancționarea reclamantului nu i s-a aplicat un tratament discriminatoriu, întrucât toți șefii de secții și servicii care nu au purtat bocanci și salopetă au fost sancționați.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat că apelul promovat de pârâtă este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 72/18.02.2013, reclamantul, în calitate de șef serviciu laboratoare de încercări, a fost sancționat disciplinar cu avertisment scris, reținându-se că prin Nota de constatare nr.7/05.02.2013 formulată de către doamna P. R., lucrător desemnat SSM din cadrul Serviciului Intern de Prevenire și Protecție, s-a adus la cunoștința conducerii societății faptul că, la controlul efectuat în data de 05.02.2013, ora 10,00, la cererea numitului G. C., director operațional, cu ocazia ședinței teleoperative desfășurată în incinta Pavilionului administrativ, salariatul P. B. G. nu era echipat corespunzător cu echipament de protecție, respectiv nu purta bocanci și pantaloni de salopetă.
În decizia de sancționare au fost invocate prevederile art.248 alin.1 lit. a din Codul muncii, ca urmare a faptului că salariatul P. B. G. nu a purtat în mod corespunzător echipamentul de protecție aflat în dotare, încălcând prevederile art. 87 pct.2 din Contractul colectiv de muncă(nepurtarea echipamentului de protecție se consideră abatere disciplinară și se sancționează conform Regulamentului intern), art.67 lit. f din ROI (în afara obligațiilor prevăzute anterior, angajaților din SC A. SA le revine obligația să păstreze și să folosească echipamentul de protecție și de lucru, precum și dispozitivele de siguranță în conformitate cu legislația în vigoare) și art. 72 lit. c din ROI (în afara situațiilor expres precizate în prezentul Regulament, se consideră abatere gravă și poate conduce la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nerespectarea obligației de a purta în mod corect echipamentul individual de protecție și de lucru, la locul sau de muncă), precum și dispozițiilor cap. IX din Contractul individual de muncă.
Pentru postul deținut de reclamant a fost întocmită de către acesta fișa de identificare a factorilor de risc profesional, la data de 10.02.2012, aprobată ulterior de Serviciul intern de prevenire și protecție, în care a fost stabilit echipamentul individual de protecție și echipamentul de lucru, care conține bocanci, cămașă, cască de protecție, pelerină, pufoaică, salopetă, mască de gaze.
Într-adevăr, conform fișei postului reclamantului locul de muncă al acestuia este acela de șef Serviciu laborator de încercări, cu o zonă de activitate determinată (pct.3) unde prestează muncă, zonă care nu include Pavilionul administrativ, iar potrivit pct.7.2.2 din fișa postului, reclamantul utilizează echipamentul individual de protecție corespunzător scopului pentru care a fost acordat. Însă noțiunea juridică de "loc de muncă"; în accepțiunea folosită în materia sănătății și securității în muncă este definită în Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, la art. 5 lit. k, unde se arată că locul de muncă este locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii și/sau unității, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii și/sau unității la care lucrătorul are acces în cadrul desfășurării activității.
Prin urmare, chiar dacă pavilionul administrativ nu a fost cuprins la pct. 3 din fișa postului, este evident că utilizarea echipamentului de protecție, care este identic cu echipamentul de lucru, așa cum rezultă din fișa de identificare a factorilor de risc profesional, trebuia purtat pe întreaga platformă a unității și în Pavilionul administrativ, corespunzător scopului pentru care a fost acordat. Aceasta nu înseamnă, așa cum a susținut reclamantul că ar fi trebuit să meargă cu masca de gaze la ședință, dar bocancii și pantalonii de salopetă trebuia să-i poarte. În acest sens, Curtea a reținut că în fișa de identificare a factorilor de risc la care am făcut referire anterior (fila 21 în dosarul de fond), s-a avut în vedere și faptul că activitatea desfășurată de reclamant presupune și deplasări pe platforma Azomureș, or, o atare deplasare pe platforma unității a fost necesară și pentru ca reclamantul să participe la ședința din pavilionul administrativ. Prin urmare, dacă echipamentul de protecție a fost stabilit avându-se în vedere și riscurile la care angajatul este expus în perioada acestor deplasări pe platforma unității, argumentele acestuia în sensul că nu era obligat să poarte bocancii și salopeta cu ocazia deplasării în pavilionul administrativ nu pot fi primite. Din această perspectivă este nerelevant faptul că nu s-au depus la dosar fișele de evaluare a riscurilor pentru Pavilionul administrativ sau căile de acces, instanța reținând în mod eronat această împrejurare în hotărâre, cu atât mai mult cu cât în încheierea din data de 18.06.2013 a stabilit că depunerea fișei de evaluare a riscului din pavilionul administrativ nu este necesară soluționării cauzei, respingând solicitarea reclamantului sub acest aspect.
Față de cele reținute anterior, Curtea a constatat că decizia de sancționare nu este lovită de nulitate, fiind emisă‚ cu respectarea prevederilor legale, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a schimbat hotărârea ce face obiectul prezentei analize și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
| ← Ucenici. Stagiu de cotizare. . Jurisprudență Pensii | Recalculare pensie. Venituri obţinute de cadre didactice în... → |
|---|
