Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea contractului de muncă
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 36 din data de 21.01.2016
-Concediere colectivă dispusă de o societate față de care s-a deschis procedura generală
a insolvenței în baza art. 38, 71 din Legea nr. 85/2014.
Elementele obligatorii ale deciziei de concediere conform art.76 Codul muncii; nerespectarea art. 76 lit c) Codul muncii referitoare la indicarea în decizia de concediere a criteriilor de stabilire a ordinii de priorități.
În cazul concedierilor colective arătarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități este necesară pentru a se verifica dacă selecția de personal a avut la bază criterii care înlătură orice criterii de discriminare sau de abuz din parte angajatorului. Selecția personalului constituie o prerogativă a angajatorului, limitele acesteia fiind fixate de egalitatea de tratament și de obiectivitatea criteriilor, rezultând că aceste criterii trebuie să fie redactate anterior realizării concedierii.
În decizia de concediere intimata nu a indicat criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concediere și nu a arătat criteriul aplicat în cazul contestatorului, nefiind respectate disp. art.76 lit. c) Codul munci, instanța neputând să efectueze verificări sub acest aspect, apreciindu-se că decizia este nulă.
Cât privește solicitarea privind încetarea acțiunii conform art. 75 al. 1 din Legea nr. 85/2014 referitor la petitele privind plata despăgubirii bănești și reintegrarea pe post, se constată că nu este incidentă această dispoziție legală, întrucât obiectul cauzei este contestație decizie de concediere.
Față de faptul că s-au constatat nule cele 2 decizii de concediere emise de fostul angajator, o consecință directă a nelegalității acestor decizii este plata unei despăgubiri și reintegrarea pe post conform art.80 alin.1, 2 Codul muncii, aceste măsuri având caracter reparator.
În cauză se va da eficiență dispozițiilor speciale ale Codului muncii în materia reparațiilor acordate în cazul concedierilor nelegale, pentru a se asigura o reparație integrală a prejudiciului produs contestatorului prin emiterea celor 2 decizii.
De altfel, petitul privind acordarea despăgubirii prevăzută de art.80 alin.1 Codul muncii nu are caracterul unei acțiuni judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, așa cum dispune art.75 din Legea nr. 85/2014, ci este o consecință directă a constatării nulității deciziilor de concediere.
Tribunalul Mehedinți - 21.01.2016
La data de 17.09.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 6541/101/2015 contestația formulată de contestatorul SL împotriva deciziei de concediere nr. 70/03.08.2015 emisă de intimata SC M SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, potrivit art.80 alin.1 Codul muncii, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea în muncă, conform art.80 alin.2 Codul muncii.
În fapt, contestatorul a arătat că a fost angajat începând cu 29.09.1986 pe postul de inginer la UPSSAE PF, în prezent SC M SA, conform contractului individual de muncă nr.3081/1986, iar la data de 31.08.2015 i s-a comunicat încetarea contractului de muncă prin concediere colectivă.
Referitor la decizia de concediere s-a arătat că este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art.65 alin.2 Codul muncii.
În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.65 alin.2 Codul muncii.
În baza art. 200 alin.3 Cod pr.civ., prin adresa din data de 22.09.2015, s-a solicitat contestatorului să dezvolte motivele de fapt ale contestației și să indice motivele de nelegalitate și netemeinicie ale deciziei de concediere.
La data de 02.10.2015 contestatorul a depus la dosar un memoriu prin care a dezvoltat motivele de fapt ale contestației, arătând că la 12.08.2014 între intimată și SC CEO SA a intervenit contractul nr. 1438/CEOSE/12.08.2014 având ca obiect achiziții lucrări -reabilitarea și modernizarea blocului energetic nr. 7, lignit SE I - modernizare preîncălzitoare de aer rotative. În luna septembrie 2014 directorul general al intimatei a înființat ad-hoc serviciul Șantier Iși a angajat, fără concurs, un afin. Contestatorul a arătat că fiind proiect manager în cadrul Serviciului Logistică a primit ca sarcină de serviciu în luna noiembrie 2014, pe lângă alte lucrări, și gestionarea comenzilor interne pentru subansamble ale acestui proiect, iar ulterior începând cu 01.02.2015 a fost transferat de la Serviciul Logistică la Șantierul I, ca proiect manager responsabil cu partea tehnologică a lucrării.
A arătat că motivele contestației constau în încălcarea de către intimată a prevederilor art.b alin.1, 2 din adresa nr. 1496/08.07.2015 - Proiect de concediere colectivă, precizând că a fost concediat deși avea lucrări, fiind menținuți colegi care nu aveau încărcare de lucrări, apreciind că decizia de concediere este netemeinică față de dispozițiile art.65 alin.2 Codul muncii.
În baza art.201 alin.1 Cod pr. civ acțiunea a fost comunicată în copie intimatei care nu a formulat întâmpinare.
La data de 20.11.2015 intimata SC M SA a depus la dosar cerere de suspendare a judecării cauzei potrivit art.75 alin.1 din Legea nr.85/2014, arătând prin încheierea din 09.11.2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 7395/101/2015 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva societății, anexându-se în copie minuta pronunțată în dosarul menționat.
În ședința publică din data de 26.11.2015 contestatorul a depus la dosar în copie decizia nr. 94/24.11.2015 emisă de intimată pe care a precizat că înțelege să o conteste, arătând că se opune la suspendarea judecării cauzei conform solicitării intimatei, deoarece contestația a fost înregistrată anterior pronunțării încheierii prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență.
Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2015, instanța a constatat că pricina de față are ca obiect principal "contestație act - decizie de concediere ";, urmând ca asupra cererii de suspendare a judecării cauzei formulată de intimată să se pronunțe după administrarea probatoriului.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 09.12.2015 contestatorul a arătat că prin decizia nr. 94/24.11.2015 intimata a anulat decizia nr. 70/03.08.2015, apreciind că perioada de executare a deciziei anulate a fost amânată urmare a certificatelor de concediu medical, precum și faptului că în perioada 16.11.2015-20.11.2015 s-a aflat în concediu fără plată.
De asemenea, a precizat că motivele de contestație a deciziei nr. 70/03.08.2015 se transpun de drept și pentru decizia nr. 94/24.11.2015.
Contestatorul a depus la dosar în copie 9 certificate de concediu medical.
În cursul cercetării procesului, la data de 13.01.2016, contestatorul a depus note scrise prin care a arătat că, pe lângă contestarea deciziilor nr. 70/03.08.2015 și nr. 94/24.11.2015, solicită obligarea intimatei la plata unei despăgubiri morale în sumă de 9.748 lei, echivalentă cu contravaloarea drepturilor salariale restante pe lunile mai - septembrie 2015, sumă stabilită potrivit tabloului preliminar de creanțe, conform art.161 pct.3 din Legea 85/2014, depus în dosarul nr. 7395/101/2015, anexând tabelul de creanțe depus în dosarul menționat.
Prin încheierea de ședință din data de 14.01.2016 s-a reținut că potrivit art.204 alin.1 Cod pr. civ " reclamantul poate să își modifice cererea…..sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care aceste este legal citat";și potrivit alin.3 Cod pr. civ " modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin.1 poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților";.
În raport de aceste dispoziții legale s-a constatat că modificarea obiectului contestației în sensul solicitării obligării intimatei și la plata de daune morale s-a efectuat la al treilea termen de judecată, peste termenul legal prev. de art.204 alin.1 Cod pr. civ, iar în cauză nu sunt incidente disp. art. 204 alin.3 Cod pr. civ, avocatul intimatei nefiind de acord cu modificarea cererii, motive pentru care s-a apreciat că partea este decăzută din dreptul de a modifica contestația și de a solicita obligarea intimatei la plata unei despăgubiri.
Analizând contestația în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Contestatorul SL a fost angajatul intimatei SC M SA din data de 01.06.1992 și a desfășurat activitate ca inginer, fiindu-i încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.3081/06.08.1992.
Ulterior, prin actul adițional din anul 2015 la contractul individual de muncă, contestatorului i s-au schimbat funcția și locul de muncă, acesta desfășurând activitate ca inginer proiect manager la Șantierul I.
Prin decizia nr.70/03.08.2015 emisă de intimată s-a dispus începând cu data de 31.08.2015 încetarea contractului individual de muncă al contestatorului încadrat ca proiect manager în cadrul Șantierului I, în conformitate cu art.65, 66, 68 Codul muncii.
Ulterior, prin decizia nr.94/24.11.2015 intimata SC M SA a anulat decizia nr.70/03.08.2015 și a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 24.11.2015 în conformitate cu art.65, 66, 68 Codul muncii.
Prin contestația dedusă judecății așa cum a fost precizată, contestatorul solicită anularea deciziilor nr.70/03.08.2015 și nr.94/24.11.2015, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea în muncă.
Referitor la susținerea avocatului intimatei formulată cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei în sensul că decizia nr.94/24.11.2015 nu a fost contestată, se reține că este neîntemeiată, deoarece această decizie a fost contestată oral de către contestator în ședința publică din data de 26.11.2015, iar ulterior prin notele scrise depuse la filele 49-50 dosar, s-a arătat că motivele de contestare a deciziei sunt aceleași cu cele privind contestarea deciziei nr.70/03.08.2015.
Referitor la decizia nr.70/03.08.2015 se constată că prin decizia nr.94/24.11.2015 intimata a dispus anularea primei decizii, însă procedeul societății intimate este nelegal.
În acest sens se reține că decizia nr.70/03.08.2015 a fost comunicată contestatorului care a înțeles să o conteste, rezultând că această decizie a intrat în circuitul civil.
Deciziile emise de angajator au caracterul unor acte juridice unilaterale, iar Codul muncii nu prevede expres posibilitatea pentru angajator de a-și revoca sau anula deciziile de concediere.
Față de motivele expuse, se apreciază că intimata nu era îndreptățită să dispună anularea deciziei nr.70/03.08.2015 prin decizia ulterioară nr.94/24.11.2015.
Analizând sub aspect formal cele 2 decizii de concediere emise de intimată, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 76 Codul muncii "decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului;c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.";
În raport de dispozițiile art.76 Codul muncii care reglementează elementele obligatorii ale deciziei de concediere, se constată că, în cauză, concedierea contestatorului s-a dispus în baza art.65, 66, 68 Codul muncii referitoare la concedierea colectivă, motivele concedierii constând în situația economică dificilă în care se află societatea, generată de lipsa de comenzi, precum și necesitatea optimizării societății, hotărârea Consiliului de Administrație nr.177/12.06.2015 privind proiectul de concediere colectivă (conform deciziei nr.70/03.08.2015), aceleași motive fiind reluate, sumar, și în decizia nr.94/24.11.2015.
Referitor la durata preavizului, se reține că în decizia nr.70/03.08.2015 este indicată perioada de preaviz 03.08 - 28.08.2015, însă în decizia nr.94/24.11.2015 nu se indică perioada de preaviz.
Prin notele scrie depuse de intimată prin avocat la dosar, la termenul din 21.01.2016, s-a arătat că în ultima zi de preaviz - 28.08.2015, contestatorul a depus certificat de concediu medical care a fost prelungit până la 13.11.2015, iar în perioada 16.11.- 20.11.2015 s-a aflat în concediu fără plată, ultima zi de preaviz fiindu-i acordată la data de 23.11.2015.
Așa fiind se constată că contestatorul a beneficiat de preaviz, acesta neinvocând neacordarea preavizului.
Cât privește respectarea dispozițiilor art.76 lit. c) Codul muncii referitoare la indicarea în decizie a criteriilor de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d), se constată că în niciuna dintre cele două decizii de concediere emise de intimată referitor la contestator, nu sunt indicate aceste criterii.
În cazul concedierilor colective arătarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități este necesară pentru a se verifica dacă selecția de personal a avut la bază criterii care înlătură orice criterii de discriminare sau de abuz din parte angajatorului.
Selecția personalului constituie o prerogativă a angajatorului, limitele acesteia fiind fixate de egalitatea de tratament și de obiectivitatea criteriilor, rezultând că aceste criterii trebuie să fie redactate anterior realizării concedierii.
În raport de această dispoziție legală, se constată în deciziile nr.70/03.08.2015 și nr.94/24.11.2015 intimata nu a indicat criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concediere și nu a arătat criteriul aplicat în cazul contestatorului, cu atât mai mult cu cât prin contestație, acesta a susținut că în calitate de inginer manager proiect avea lucrări, în timp ce în cadrul societății au rămas salariați care nu aveau aceeași încărcătură de lucrări.
Față de faptul că în cele două decizii de concediere emise de intimată nu s-au înscris criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concediere, nefiind respectate disp. art.76 lit. c) Codul munci, instanța neputând să efectueze verificări sub acest aspect, se constată că deciziile nr.70/08.03.2015 și nr.94/24.11.2015 sunt nule.
Se mai reține că potrivit art.79 Codul muncii "în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere";.
În raport de această dispoziție legală, se reține că verificarea obiectivității deciziei de concediere se realizează de către instanță în raport de elementele legale pe care decizia trebuie să le cuprindă, iar în caz de litigiu angajatorul nu poate invoca sau indica alte elemente decât cele cuprinse în decizia contestată, iar în speță intimata nu poate să arate criteriile de stabilire a odinii de prioritate la concediere prin alte înscrisuri, cât timp aceste criterii nu au fost arătate în deciziile emise de angajator și contestate de fostul salariat.
Potrivit art.80 alin.1, 2 Codul muncii "în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere";.
Față de faptul că s-a constatat nulitatea deciziilor de concediere emise de intimată și având în vedere dispozițiile art.80 alin.1,2 Codul muncii, urmează să se dispună reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și să fie obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective.
Cât privește solicitarea avocatului intimatei în sensul de a se dispune conform Legii nr. 85/2014 încetarea acțiunii referitor la petitele 2, 3 privind plata despăgubirii bănești și reintegrarea pe post, Tribunalul reține următoarele:
Față de societatea intimată s-a dispus în baza art. 38, 71 din Legea nr. 85/2014 deschiderea procedurii generale a insolvenței conform încheierii din data de 09.11.2015 pronunțată în dosarul nr.7395/101/2015 al Tribunalului Mehedinți, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ.
Potrivit art.75 al.1 din Legea nr.85/2014 "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor..…..La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează";.
În cauză, se apreciază că nu este incidentă această dispoziție legală, întrucât obiectul cauzei de față este contestație decizie de concediere.
Față de faptul că s-au constatat nule cele 2 decizii de concediere emise de fostul angajator, o consecință directă a nelegalității acestor decizii este plata unei despăgubiri și reintegrarea pe post conform art.80 alin.1, 2 Codul muncii, aceste măsuri având caracter reparator.
Așa fiind, în cauză se va da eficiență dispozițiilor speciale ale Codului muncii în materia reparațiilor acordate în cazul concedierilor nelegale pentru a se asigura o reparație integrală a prejudiciului produs contestatorului prin emiterea celor 2 decizii.
De altfel, petitul privind acordarea despăgubirii prevăzută de art.80 alin.1 Codul muncii nu are caracterul unei acțiuni judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, așa cum dispune art.75 din Legea nr. 85/2014, ci este o consecință directă a constatării nulității deciziilor de concediere.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, se constată că este întemeiată contestația precizată, urmând să fie admisă.
Această sentință a rămas definitivă prin decizia nr. 2146/07.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de intimata SC M SA
| ← Litigiu de asigurări sociale având ca obiect contestaţie... | Cerere de recalculare a drepturilor de pensie rezultate din... → |
|---|
