Desfacerea disciplinară a contractului de muncă ca urmare a absentării nemotivate.contestatie decizie de concediere pentru necomunicarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă

Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 1221 din data de 06.04.2017

Dosar nr...R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINȚA Nr...Ședința publică de la...Completul compus din...Prin contestația înregistrată la data de 02.08.2016, contestatorul TH a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M.O. CRAIOVA, desființarea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă începând cu data de 30.06.2016, decizie necomunicată, obligarea intimatului la reintegrarea pe același post de consilier juridic clasa I A și la plata drepturilor salariale începând cu data de 30.06.2016 și până la reîncadrare, și la plata obligațiilor de asigurări sociale, asigurări de sănătate, cu obligarea mențiunii acestei perioade ca vechime în muncă, obligarea intimatului în solidar cu managerul acesteia la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei.În motivare, a arătat că ocupat postul de consilier juridic, grad profesional IA, cu normă întreagă,pe durată nedeterminată, a fost coordonator al oficiului juridic al angajatorului Muzeul Olteniei Craiova și că, în mod abuziv, începând cu data de 30.06.2016, acesta i-a interzis continuarea muncii, fără a i se comunica însă decizia de desfacere a contractului de muncă.Învederează că motivul desfacerii disciplinare a contractului de muncă îl reprezintă constatarea a numeroase ilegalități săvârșite de managerul RF.A menționat că a fost singurul angajat al intimatului care avea condica de prezență pe biroul managerului.Consideră că decizia de desfacere a contractului de muncă este nulă de drept, cu motivarea că i s-a încălcat dreptul la apărare, a mai fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe 3 luni, deși normele imperative din capitolul răspunderea disciplinară dispun că nu poți fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă, iar decizia de desfacere a contractului de muncă nu i-a fost comunicată conform prevederilor Codului muncii.Pentru susținerea contestației, solicită proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimatului/managerului și proba testimonială cu martorul BA.În drept, contestația a fost întemeiată pe dispoz. art.263 și urm. din C.muncii și a normelor de procedură civilă.Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.Referitor la motivul privind comunicarea deciziei de desfacere a contractului de muncă, se învederează că în urma efectuării cercetării disciplinare, a fost emisă inițial decizia nr.91/13.06.2016 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, care i-a fost adusă contestatorului la cunoștință, însă acesta a refuzat primirea.Urmarea refuzului contestatorului de primire a deciziei de desfacere a contractului de muncă, aceasta a fost expediată prin poștă cu confirmare de primire la adresa de domiciliu, însă contestatorul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a intra în posesia deciziei, fapt dovedit cu copia plicului poștal de expediere a deciziei și cu confirmarea de primire poștală pe care se găsesc înscrise data prezentării trimiterii poștale, respectiv 14.06.2016, unde apar mențiunile: lipsește de la domiciliu, avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare, înapoiat la data de 27.06.2016. Scrisoarea cu decizia nr.91/13.06.2016 a fost restituită pârâtului la data de 29.06.2016, plicul purtând numărul 1867 de intrare la M.O. Craiova.Pentru respectarea prevederilor art.252 Codul muncii, la data de 29.06.2016 pârâtul a emis o nouă decizie cu nr.102, care a fost adusă la cunoștință contestatorului sub aspectul conținutului, însă și de această dată acesta a refuzat să semneze pentru primire, drept pentru care s-a încheiat procesul verbal nr.1869/29.06.2016 prin care s-a constatat restituirea de către poștă a primei decizii de desfacere a contractului de muncă și refuzul contestatorului de a primi decizia. Procesul verbal a fost semnat de către conducătorul intimatului și economiștii VCM și MC.Referitor la afirmația contestatorului cum că începând cu data de 30.06.2016 angajatorul a interzis salariatului să își continue munca și accesul la locul de muncă, se arată că la data de 29.06.2016, după ce i-a fost adusă la cunoștință decizia de desfacere a contractului de muncă, acesta a predat pe baza procesului verbal nr.1870 obiectele de inventar aflate în gestiunea sa și de la acea dată nu s-a mai prezentat la serviciu.În ceea ce privește condica de prezență, se menționează că, petentul, conform regulamentului de organizare și funcționare se afla în subordinea directă a managerului instituției, acesta fiind motivul pentru care condica de prezență a consilierului juridic se găsea în biroul conductorului instituției.În ceea ce privește dreptul de apărare al contestatorului, pârâtul consideră că a fost respectat, cu motivarea că instituția a respectat regulile privind efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în sensul că prin adresa nr.1397/12.05.2016, managerul instituției a solicitat întrunirea comisiei de etică și disciplină, ca urmare a absențelor nemotivate ale contestatorului consemnate în condica de prezență, pentru a se stabili dacă acesta se face sau nu vinovat de absentarea de la serviciu.Comisia de etică și disciplină s-a întrunit la data de 19.05.2016, încheind în acest sens procesul verbal nr.1468, și a stabilit totodată cercetarea cauzei și convocarea celor implicați, respectiv a contestatorului și a managerului RF, data și ora convocării.Prin convocarea nr.1470/19.05.2016, care a fost primită sub semnătură de primire de către contestator la data de 20.05.2016, acesta a fost convocat pentru lămurirea situației privind absentarea de la serviciu în zilele de 14.04.2016, 19.04.2016, 20.04.2016, 27.04.2016, 28.04.2016, 05.05.2016 și 10.05.2016, în sala de conferințe a instituției pentru ora 8,30.Cu ocazia întrunirii comisiei de etică și disciplină din data de 27.05.2016, s-a încheiat procesul verbal nr.1521. La ședință a participat și contestatorul, i s-au adus la cunoștință faptele pentru care a fost convocat, apărările acestuia fiind consemnate.

Constatând veridicitatea celor consemnate în sesizare, comisia a stabilit continuarea cercetării desciplinare pentru data de 07.06.2016, când contestatorul urma să răspundă unui set de întrebări anexat noii convocări. S-a încheiat procesul verbal nr.1609 cu ocazia întrunirii comisiei, însă contestatorul nu s-a mai prezentat. S-a întocmit astfel Raportul final al comisiei de etică și disciplină nr.1610/07.06.2106 prin care s-a stabilit vinovăția contestatorului.În urma analizării Raportului final al comisii de etică și disciplină, în ședința Consiliului de Administrație al M.O. Craiova din data de 08.06.2016, s-a hotărât desfacerea disciplinară a contractului individul de muncă al contestatorului.Referitor la susținerea contestatorului că angajatul nu poate fi sancționat decât o singură dată pentru abaterea disciplinară săvârșită, se învederează că au fost emise trei decizii de sancționare diferite pentru abateri diferite.Astfel, prin decizia nr.102/29.06.2016, contestatorul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru absențe nemotivate de la serviciu în zilele de 14.04.2016, 19.04.2016, 20.04.2016, 27.04.2016, 28.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016 toată ziua sau între anumite ore.Prin decizia nr.01/05.01.2016, contestatorul a fost sancționat cu Avertisment scris pentru absentare de la serviciu timp de trei zile.Prin decizia nr.76/27.05.2106, contestatorul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10% pentru absentarea de la serviciu în zilele de 16.03.2016, 18.03.2016, 21.03.2016 și 22.03.2016.Referitor la legalitatea deciziei nr.102/29.06.2016, se arată că a fost emisă cu respectarea termenului de 30 de zile, invocând în acest sens Decizia nr.16/2012 a ICCJ pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.Raportul final al comisiei de etică și disciplină a fost înregistrat sub nr.1610/07.06. 2016, iar decizia de desfacere a contractului de munca nr.102 a fost emisă la data de 29.06.2016, în interiorul termenului de 30 de zile.Se consideră că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă si cu respectarea prevederilor art.252 din Codul muncii.În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoz.art.205 și urm. din Codul muncii.

Pentru dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.S-a depus în copie: decizia nr.102/29.06.2016, procesul verbal de constatare nr.1869/ 29.06.2016, decizia nr.91/13.06.2016 cu plicul poștal și confirmarea de primire privind expedierea acestei decizii, deciziile de sancționare nr.1/05.01.2016, nr.76/27.05.2016 și nr.101/29.06.2016, proces verbal nr.1870/29.06.2016 de predare primire gestiune, liste de inventariere, declarație de inventar, nota de lichidare nr.2225/29.07.2016, proces verbal al Consiliului de Administrație din 08.06.2016, notă explicativă, Raport final al comisiei de etică și disciplină cu privire la sesizarea din 12.05.2016 a managerului FR, proces verbal al ședinței comisiei de etică și disciplină a M.O. din 07.06.2016, convocare din 27.05.2016 cu chestionar, proces verbal al ședinței comisiei de etică și disciplină a M.O. din 27.05.2016, convocarea din 19.05.2016, proces verbal al ședinței comisiei de etică și disciplină a M.O. din 19.05.2016, sesizarea comisiei de etică și disciplină nr.1397/12.05.2016, extras din condica de prezență, extras din registrul de ieșiri din instituție.Contestatorul formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat ca intimatul să depună la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: decizia prin care managerul și-a majorat ilegal salariul și pe care contestatorul a refuzat să o semneze de legalitate, Regulamentul de Organizare și Funcționare al Muzeului, fișa de post a consilierului juridic la data desfacerii contractului de muncă, Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de etică și disciplină, deciziile prin care a fost epurat din Consiliul de Administrație și din structurile standardelor de control managerial intern ale Muzeului, condica de prezență, condica de plecări din timpul programului de muncă.Solicită proba testimonială cu martorul BA.A învederat că actul de sesizare al comisiei de etică și disciplină este fals întrucât a fost întocmit ulterior cercetării disciplinare.

La termenul de ședință din 18.01.2017, contestatorul a precizat acțiunea, în sensul că în ceea ce priveste capătul de cerere prin care a solicitat plata daunelor morale, solicită acest lucru doar în contradictoriu cu intimatul M.O., ci nu și cu managerul acestuia. În acest sens i s-a luat si un interogatoriu.

La termenul din data de 15.02.2017, pârâtul a depus la dosar în copie: decizia nr.115/06.12.2013 emisă de intimat, Regulamentul intern al intimatului, fișa postului contestatorului, Regulamentul de Organizare și funcționare a M.O. Craiova, condica de prezență pentru luna martie 2016.Contestatorul a depus în copie certificat de încadrare în grad de handicap.În ședința din data de 15.03.2017, intimatul a depus la dosar o adresă la care a atașat extras din condica de prezență 08.04.2016, decizia nr.115/06.12.2013, Regulamentul intern pentru salariații M.O. Craiova, decizia nr.31/22.02.2016, Regulament comisia de etică și disciplină.S-a făcut precizarea că toate înscrisurile depuse, respectiv ROI, ROF, fișa postului sunt înscrisuri care erau în vigoare la data aplicării sancțiunii disciplinare și că managerul instituției nu a emis nicio decizie pin care să interzică contestatorului accesul în instituție.Intimatul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii prin care a reiterat cele susținute prin întâmpinare.S-au depus,în copie: factura nr.111/ 08.12.2016 și extras cont nr.12/30.12.2016 privind onorariu avocat.Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:Contestatorul a fost salariatul intimatului M.O., încadrat cu contract individual de munca pe postul de consilier juridic IA, clasa 56, gradația 4.Prin decizia nr.91/13.06.2016, intimatul a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, pentru absentarea nemotivată din instituție în zilele de 14.04.2016, 19.04.2016, 20.04.2016, 27.04.2016, 28.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016, încălcându-se prevederile art.25 lit.l și art.28 alin.4 din Regulamentul Intern al M.O. Craiova.La aplicarea sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă s-a avut în vedere Raportul final al Comisiei de etică și disciplină nr.1610/07.06.2016, procesul verbal încheiat la data de 08.06.2016 cu ocazia ședinței Consiliului de Administrație al M.O. Craiova, prin care s-a propus și s-a aprobat sancționarea disciplinară a contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă ca urmare a absentării nemotivate din instituție în zilele de 14.04.2016, 19.04.2016, 20.04.2016, 27.04.2016, 28.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016.Sancțiunea a fost aplicată în temeiul disp. art.61.lit.a, art.247 și art.248 alin.1.lit.e din C.muncii, coroborate cu prev. art.59 alin.3.lit.e din Regulamentul Intern al M.O.

Această decizie a fost adusă la cunoștință contestatorului care însă a refuzat primirea, motiv pentru care s-a procedat la expedierea acesteia prin poștă.

Cum, contestatorul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a intra în posesia deciziei de desfacere a contractului de muncă, urmare expirării termenului de păstrare, scrisoarea cu decizia de sancționare a fost restituită intimatului.

La data de 29.06.2016, intimatul a emis o nouă decizie de desfacere a contractului de muncă, decizia nr.102/29.06.2016, pe care contestatorul a refuzat să o primească, drept pentru care s-a întocmit procesul verbal nr.1869/29.06.2016.Impotriva acestei decizii, contestatorul a formulat contestație, prin care a invocat excepția nulității deciziei de desfacere a contractului de muncă, motivată de faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare, a mai fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului cu 10 % pe 3 luni pentru aceeași faptă, iar decizia de desfacere a contractului de muncă nu i-a fost comunicată conform prevederilor Codului muncii.Pe fond, prin actiunea precizată, a solicitat anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, obligarea intimatului la reintegrarea pe același post de consilier juridic clasa I A și la plata drepturilor salariale începând cu data de 30.06.2016 și până la reintegrare și la plata obligațiilor de asigurări sociale, asigurări de sănătate, cu obligarea mențiunii acestei perioade ca vechime în muncă și la daune morale în cuantum de 10.000 lei.Cu privire la susținerea contestatorului că decizia de desfacere a contractului individual de muncă este nulă, deoarece nu i-a fost comunicată, instanța constată că este neîntemeiată această critică, întrucât intimata a făcut dovada comunicării acestei decizii cu procesul verbal nr.1869/29.06.2016, întocmit ca urmare a faptului că salariatul contestator a refuzat să o primească, și cu copia plicului poștal de expediere a deciziei cu confirmarea de primire poștală, din care rezultă data trimiterii poștale, respectiv 14.06.2016 și dovada restituirii intimatului, respectiv data de 29.06.2016, plicul poștal nr.1867/ 29.06.2016.Instanța constată că este neîntemeiată și critica contestatorului că a fost singurul salariat care avea condica de prezență pe biroul managerului, întrucât așa cum rezultă din dispoz. art.29 din Regulamentul Intern pentru salariații M.O., evidența zilnică a prezenței la lucru a salariaților, conform condicilor de prezență, se centralizează o dată pe lună de către fiecare compartiment, pe baza foilor colective de prezență întocmite și semnate de manager, șef de serviciu sau coordonator de compartiment. Având în vedere fișa postului contestatorului și art.46 din ROI, din care rezultă că acesta era direct subordonat managerului, în considerarea dispoz.art.29 din Regulamentul Intern, condica de prezență în ceea ce îl privește pe contestator trebuia întocmită și semnată de acesta.Pe de altă parte a fost respectat și dreptul la apărare al contestatorului, precum și disp. art.251 din c.muncii potrivit cărora efectuarea cercetării disciplinare prealabile este obligatorie.Astfel, comisia de disciplină constituită la nivelul unității a fost sesizată de managerul instituției prin adresa nr.1397/12.05.2016 pentru a analiza dacă contestatorul se face vinovat sau nu de faptul că a lipsit de la serviciu .

Comisia s-a întrunit la data de 19.05.2016 și prin procesul verbal nr.1468 a stabilit de comun acord ca cercetarea cauzei și convocarea celor implicați, inclusiv a contestatorului să aibă loc la data de 27.05.2016, ora 8,30, convocarea fiind primită de acesta sub semnătură de primire la data de 20.05.2016.Cu ocazia întrunirii comisiei de etică și disciplină din data de 27.05.2016, s-a încheiat procesul verbal nr.1521.La ședință a participat și contestatorul, i s-au adus la cunoștință faptele pentru care a fost convocat, apărările acestuia fiind consemnate.Constatând însă veridicitatea celor consemnate în sesizare, comisia a stabilit continuarea cercetării disciplinare pentru data de 07.06.2016, când contestatorul urma să răspundă unui set de întrebări anexat noii convocări înregistrată sub nr. 1524/27.05.2016.Comisia întrunită în data de 07.06.2016, a încheiat procesul verbal nr.1609, însă contestatorul nu s-a mai prezentat.S-a întocmit astfel Raportul final al comisiei de etică și disciplină nr.1610/07.06.2106 prin care s-a stabilit vinovăția contestatorului.În urma analizării Raportului final al comisii de etică și disciplină, în ședința Consiliului de Administrație al M.O. Craiova din data de 08.06.2016, s-a hotărât desfacerea disciplinară a contractului individul de muncă al contestatorului și s-a emis în acest sens decizia nr.91/ 13.06.2016. În ceea ce privește critica, că angajatul nu poate fi sancționat decât o singură dată pentru abaterea disciplinară săvârșită, se reține că în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispoz. art.249 alin.2, întrucât contestatorul nu a fost sancționat pentru aceeași faptă de mai multe ori.

Astfel, prin decizia nr.102/29.06.2016, contestatorul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru absențe nemotivate de la serviciu în zilele de 14.04.2016, 19.04.2016, 20.04.2016, 27.04.2016, 28.04. 2016, 05.05.2016, 10.05.2016 toată ziua sau între anumite ore.Prin decizia nr.01/05.01.2016, contestatorul a fost sancționat cu Avertisment scris pentru absentare de la serviciu timp de trei zile.Prin decizia nr.76/27.05.2106, contestatorul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10% pentru absentarea de la serviciu în zilele de 16.03.2016, 18.03.2016, 21.03.2016 și 22.03.2016.Nu se poate primi nici susținerea că, începând cu data de 30.06.2016, angajatul a interzis contestatorului continuarea muncii și accesul la locul de muncă, întrucât prin predarea pe baza procesului verbal nr.1870/29.06.2016 a obiectelor de inventar aflate în gestiunea sa, acesta a înțeles că raporturile de muncă pe care le-a avut cu societatea au încetat.Potrivit art. 247 alin. 2 c.muncii "abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici";.În art. 250 Codul muncii sunt stabilite criteriile de aplicare a sancțiunii disciplinare în raport de gravitatea faptei, iar instanța în baza acestora, concluzionează că măsura aplicată de intimată este legală și temeinică.Conform fișei postului deținut de contestator, acesta avea obligația de a respecta programul de lucru, de a folosi integral și cu eficiență timpul de muncă.La art.28 alin.4 din Regulamentul Intern, se precizează că programul de lucru începe la ora 8.00 și se termină la ora 16,00 în zilele de luni până vineri inclusiv….", iar la art.57 alin.2 că pot constitui abateri disciplinare absențele nemotivate de la serviciu.De asemenea din condica de prezență depusă la dosarul cauzei, fila 99, rezultă că în zilele de14.04.2016, 19.04.2016, 20.04.2016, 27.04.2016, 28.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016, contestatorul a absentat toată ziua sau între anumite ore.Instanța va avea în vedere și faptul că acesta a mai fost sancționat disciplinar pentru absențe nemotivate de la serviciu.Prin urmare, în raport de întreg materialul probator administrat, instanța apreciază că sancțiunea aplicată contestatorului este proporțională cu faptele săvârșite de acesta, motiv pentru care va respinge cererea principală privind anularea deciziei contestate.În virtutea principiului accesorium sequitur principale, instanta va respinge și capetele de cerere accesorii referitoare la reintegrare, la plata drepturilor salariale aferente de la concediere până la reintegrare și la plata obligațiilor de asigurări sociale, asigurări de sănătate, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei.Referitor la cererea intimatului privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că acestea trebuie însă să fie dovedite cu chitanța și factura depuse în original la dosar, nefiind suficientă depunerea unor copii xerox, chiar dacă pe acestea s-a făcut mențiunea "conform cu originalul", deoarece există riscul, posibilitatea, ca partea (de rea credință) să le solicite încă o dată pe cale separată, într-un alt dosar.

În acest sens este și practica Inaltei Curți de Casație și Justiție, exemplu fiind decizia nr. 1378/23.04.2010 pronunțată de Secția Comercială a Inaltei Curți de Casație și Justiție în care se arată că "onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli".În cauza de față, intimatul nu a depus la dosar originalul extrasului de cont și a facturii privind plata onorariului de avocat, ci doar copii xerox ce poartă mențiunea ,,conform cu originalul", astfel că instanța va respinge cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Desfacerea disciplinară a contractului de muncă ca urmare a absentării nemotivate.contestatie decizie de concediere pentru necomunicarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă