DREPTUL MUNCII . CONCEDIERE PENTRU MOTIVE CARE NU ŢIN DE PERSOANA SALARIATULUI
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1135 din data de 09.12.2015
SECȚIA I-A CIVILĂ
DREPTUL MUNCII . CONCEDIERE PENTRU MOTIVE CARE NU ȚIN DE PERSOANA SALARIATULUI
- art. 65 Codul Muncii
Textul art. 65 din Codul Muncii nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă, impunând numai condiția ca acestea să fie reale și serioase, pentru legalitatea măsurii concedierii fiind necesar a se dovedi că a avut loc o reorganizare a activității angajatului, care să corespundă unei nevoi a acestuia, în scopul eficientizării activității și care să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.
Decizia civilă nr. 1135/A/09.12.2015 (dosar nr. 4999/111/2014)
Prin decizia civilă nr. 399/LM din 8 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr. 4999/111/2014, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.J., în contradictoriu cu pârâtul S.C. A. S.A. și în consecință:
S-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 139/14.10.2014 emisă de pârâtă și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, respectiv de consilier juridic în cadrul pârâtei.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, pentru perioada 15.10.2014 și până la reintegrarea efectivă.
De asemenea, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat în cadrul unității pârâte pe postul de consilier juridic, în baza contractului individual de muncă nr.xxx/09.03.2009 (filele 14-17) începând cu data de 09.03.2009. Pe seama acestuia a fost emisă decizia nr.139/14.10.2014 (filele 10-13) de încetare a contractului său individual de muncă în temeiul art.65 Codul muncii.
La baza emiterii acestei decizii de concediere au stat, așa cum rezultă din cuprinsul acesteia, Hotărârea Consiliului de Administrație nr.5/27.05.2014 (fila 74), nota de fundamentare nr.4811/26.05.2014 (filele 75-79) precum și motivele și cauzele ce au determinat desființarea unor posturi din cadrul unității pârâte, respectiv reducerea activității, situația economică și intenția de reducere a cheltuielilor cu personalul, reorganizarea societății în scopul de a aplica o nouă politică de personal, eficientizarea muncii salariaților.
În speță, în aplicarea dispozițiilor art.75 Codul Muncii, prin adresa nr.5050/02.06.2014 (fila 67) pârâta a încercat comunicarea către reclamant a preavizului, pe care acesta a refuzat să-l primească prin poștă. În intervalul 03.06.2014-29.08.2014, reclamantul a fost în incapacitate temporară de muncă conform concediilor medicale depuse la filele 134-141, perioadă în care deși emis, nefiind comunicat, preavizul nu a produs efecte juridice.
O nouă comunicare a preavizului prin poștă cu confirmare de primire s-a încercat prin adresa nr.xxxx/01.09.2014, pe care de asemenea reclamantul a refuzat să o primească. În acest context, pârâta deși a încercat la data de 01.09.2014 predarea personal reclamantului a acestui preaviz și lovindu-se de același refuz de preluare a acestuia, în speță a fost întocmit un proces verbal de comunicare nr.xxxx/01.09.2014 (fila 71), dată de la care preavizul de 20 de zile a produs efecte juridice.
În acest context, instanța a constatat că pârâta și-a îndeplinit, după numeroase demersuri și diligențe față de reclamant, obligația de comunicare a preavizului, astfel că susținerile acestuia referitor la acest aspect nu sunt fondate. Afirmațiile acestuia potrivit căruia pârâta n-ar fi menționat pe plicul expediat conținutul acestuia nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care reclamantul cunoștea că pârâta a încercat de mai multe ori comunicarea acestuia prin mai multe modalități legale, pe care acesta le-a refuzat în mod nejustificat.
Analizând criticile reclamantului referitoare la dispozițiile art.76 pct. b) și d) din Codul Muncii care dispun că "decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să cuprindă b) durata preavizului și d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64";, instanța a constatat că nu sunt întemeiate în condițiile în care pârâta a făcut mai multe demersuri de a comunica reclamantului preavizul, care în final a produs efecte începând cu data de 01.09.2014, respectiv de la data de la care s-a întocmit procesul verbal de comunicare a preavizului în prezența a doi martori.
Cât privește pct. d) a art.76 Codul Muncii, instanța a reținut că acesta se aplică doar în condițiile art.64 Codul Muncii, respectiv concedierea în temeiul art.61 lit. c) și d) (respectiv cazul de inaptitudine fizică și/sau psihică a salariatului și cazul de necorespundere profesională a salariatului ) și în caz de încetare de drept a contractului de muncă conform art.56 alin.1 lit. e, care în speță nu sunt incidente. Astfel, instanța constată că, atâta timp cât contractul de muncă a reclamantului a fost desfăcut în temeiul art.65 Codul Muncii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, pârâta nu avea obligația de a-i oferi un alt loc de muncă reclamantului, motiv pentru care criticile formulate față de acest aspect s-au apreciat a fi nefondate.
Totodată, din adresa nr.16063/30.10.2014 (fila 169) instanța a reținut că în urma sesizării efectuate de reclamant, Inspectoratul Teritorial de Muncă B. a efectuat un control la pârâtă, și s-a dispus în sarcina unității de a face dovada respectării prevederilor art.68-74 din Codul muncii, referitor la concedierea colectivă. Raportat la acest aspect, instanța a mai reținut că unitatea pârâtă a contestat măsura dispusă de ITM B., care a făcut obiectul dosarul nr.5654/111/2014, soluția dată de Tribunalul B. fiind ulterioară pronunțării în prezentul dosar. Verificând această soluție, instanța a reținut că pârâta a avut câștig de cauză în sensul că instanța a stabilit că în cadrul unității a avut loc o concediere individuală și nu una colectivă, cum a susținut ITM B.
În acest context, susținerea reclamantului potrivit căreia a avut loc o concediere colectivă și în acest caz pârâta avea obligația să-i ofere un alt loc de muncă conform art.64, nu este întemeiată, sens în care instanța a respins-o.
Raportat la criticile reclamantului referitoare la neaplicarea de către pârâtă a prevederilor art.64 pct.9 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pârâtă, instanța a constatat că sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.64 pct.9 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate (fila 34) "la luarea măsurii de desfacere a contractelor individuale de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, dacă două sau mai multe persoane sunt în aceeași situație, disponibilizarea se va face în ordinea mediilor obținute la un examen desfășurat cu respectarea procedurii de examinare prevăzută la art.121 din Regulamentul Intern. În caz de egalitate, se vor aplica pentru departajarea salariaților următoarele criterii minimale";.
Astfel, din adresa nr.4811 (fila 38) în care este menționată situația consilierilor juridic la data de 01.06.2014, instanța a reținut că la acel moment, anterior desfacerii contractului de muncă a reclamantului, în cadrul unității pârâte existau un număr de 2 consilieri juridici, respectiv postul reclamantului și cel al numitului C.C. În acest context, pârâta, în aplicare prevederilor contractului colectiv de muncă mai sus amintit, avea obligația legală de a organiza un examen/concurs, urmând ca măsura disponibilizării să se ia în funcție de rezultatele finale, procedură pe care angajatorul nu a îndeplinit-o, decizând în mod arbitrar și nejustificat concedierea reclamantului.
Susținerile pârâtei potrivit căreia nu au fost îndeplinite condițiile pentru organizarea unui examen pe considerentul că unul din cei doi consilieri juridici avea funcția de șef compartiment, s-au reținut a fi neîntemeiate întrucât suntem în prezența unor posturi similare, de aceeași natură, care, deși au denumiri diferite în schema unității, sunt totuși asemănătoare prin atribuții de același gen, fiind destinate să servească același fel de nevoi ale unității. În conturarea noțiunii de posturi de aceeași natură, există un singur criteriu, anume similitudinea de atribuții, privită prin prisma destinației posturilor, potrivit nevoilor unității. De altfel, jurisprudența în materie a statuat în sensul că "prin posturi de aceeași natură nu trebuie să se înțeleagă posturi identice, ci numai asemănătoare ca atribuții, pentru a servi unor activități de același fel ale unității și pentru care se cere aceeași pregătire, atât ca studii, cât și ca vechime în muncă".
Astfel, instanța a constatat că cele două posturi de consilier juridic au menirea de a servi același gen de nevoi ale unității și pentru ocuparea cărora, în consecință, sunt prevăzute aceleași condiții de pregătire, studii și vechime minimă în specialitate. Faptul că unul din cele două posturi are atribuții suplimentare de șef compartiment, nu înlătură caracterul de post similar cu cel al reclamantului, ajungându-se astfel la concluzia justă că în cadrul unității pârâte existau două posturi de consilieri juridici la momentul disponibilizării, sens în care pârâta avea obligația să organizeze examen/concurs și abia după finalizarea acestei proceduri să fie dispusă măsura desfacerii unui contract de muncă.
Potrivit art.65 din Codul muncii, invocat ca temei al deciziei de concediere ";(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă";.
Condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Sintagma "cauză reală și serioasă"; evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăți tehnice, economice, de imperativul economic al creșterii productivității muncii, al adaptării la evoluțiile noilor tehnologii. Cauza este serioasă atunci când situația unității angajatorului este una gravă, amenințând evoluția sau chiar viabilitatea ei.
Instanța de fond a reținut că toate aceste garanții ar rămâne lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanțelor de judecată, care pot aprecia după administrarea de probe caracterul real și serios ce a determinat desființarea locului de muncă.
Dacă oportunitatea desființării unor locuri de muncă este atributul exclusiv al angajatorului, efectivitatea, realitatea și seriozitatea desființării locului de muncă intră în competența instanțelor judecătorești sesizate prin contestația salariatului concediat. Însă, din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că desființarea locului de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă.
Astfel, instanța a constatat din probatoriul depus și administrat faptul că activitatea pârâtei a cuprins mai multe puncte de lucru, și chiar dacă o parte din ele erau în faza de modernizare, activitatea acestora a continuat, astfel că atribuțiile administrative care le presupuneau aceste puncte de lucru au existat în continuare, chiar dacă au fost reduse nesemnificativ pe o perioadă mică de timp. Totodată instanța a concluzionat că pârâta nu a depus dovezi care să aducă justificări pertinente legate de necesitatea desființării postului, raportat la motivele de ordin economic, de dovedirea unor greutăți reale din punct de vedere financiar, pe care nu le poate depăși decât prin desființarea postului reclamantului. Asemenea dovezi constau în bilanțuri contabile, situația contului de profit și pierderi anterioare și ulterioare desființării postului, o situație a reducerii costurilor salariale, probe în măsură să convingă că nu suntem în fața unei măsuri arbitrare ci a uneia corect motivată și necesară la nivelul compartimentului și în cele din urma a unității. Pârâta nu a demonstrat cu date economice în ce măsura s-a redresat societatea ca urmare a desființării postului ocupat de reclamant, nefăcând dovada acelor economii de ordin financiar pe care le invoca în nota de fundamentare.
Deși la dosarul cauzei au fost depuse de pârâtă documente contabile și financiare aferente anului 2013, instanța constată că în lipsa altor documente similare aferente anului 2012 și 2014, valorile cuprinse în aceste documente nu prezintă nicio relevanță în soluționarea cauzei, neputând fi coroborate cu alte probe.
Totodată din declarația martorului M.E.A.P. instanța a reținut că unitatea pârâtă se află într-adevăr într-un proces de reorganizare începând cu anul 2011, dar a apreciat că măsurile de disponibilizare a salariaților nu au fost determinate de motive economice, întrucât pârâta are profit și nu înregistrează pierderi economice, are multe puncte de lucru. Chiar dacă Piața R. a fost modernizată, volumul de lucru a rămas același, pentru că activitatea în cadrul acestui punct de lucru a continuat. Martorul a mai susținut că în anul 2014 a încasat dividende aferente anului 2013, iar cele aferente anului 2014 le va încasa după depunerea bilanțului, susținând și faptul că pârâta a achiziționat în anul 2014 mijloace de transport noi. Cât îl privește pe reclamant, martorul arată că a fost membru în comisia de disciplină până în anul 2014, ceea ce în opinia sa denotă faptul că acesta se bucura de încrederea unității, iar desfacerea contractului său de muncă s-a produs după pierderea calității de membru în această comisie. În opinia acestuia, ca și președinte de sindicat, pârâta avea obligația de a organiza examen / concurs pentru a departaja cei doi consilieri juridici.
Coroborând declarația martorului M.E.A.P. cu răspunsurile pârâtei la interogatoriu (filele 162-164), instanța a constatat că situația economică a pârâtei nu este o măsură reală și serioasă care să justifice disponibilizarea reclamantului, atâta timp cât pârâta a realizat profit pe anul 2013, așa cum se recunoaște la întrebarea 5, și în perioada 2013 - 2014 pârâta a acordat salarii de merit unor angajați ai societății, astfel cum se confirmă prin răspunsul la întrebarea 11.
În acest context, instanța a concluzionat că măsura concedierii reclamantului nu a fost legală și temeinică, nefăcându-se dovada certă și incontestabilă care să probeze imperioasa necesitate a structurării acestui post.
Potrivit art.272 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, obligație care deși respectată, nu a cuprins suficiente dovezi care să confirme susținerile și apărările pârâtei și care să convingă instanța de caracterul real și serios al concedierii reclamantului.
În contextul considerentelor sus arătate, instanța de fond a apreciat că măsura concedierii contestatorului este nelegală și netemeinică și în consecință, a admis cererea formulată de reclamant, a dispus anularea deciziei de concediere a reclamantului nr.139/14.10.2014 emisă de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior concedierii, respectiv de consilier juridic în cadrul pârâtei.
Urmare a anulării deciziei de încetare a contractului de muncă, ca o consecință, instanța raportat la art.80 alin 1 din Codul muncii, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta în perioada 15.10.2014 și până la reintegrarea efectivă în muncă.
Dând aplicare prevederilor art.453 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța nr.217 / 27.04.2015 depusă la dosarul cauzei la fila 166.
Asistenții judiciari - participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin 1 din Legea nr.304 /2004 cu vot consultativ - au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta apelantă SC A. SA, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii contestației formulate de contestatorul B.J., ca nefondată și menținerii, în consecință, a deciziei nr. 139/14.10.2014 de încetare a contractului individual de muncă prin concediere individuală, emisă de aceasta, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 64 pct. 9 din contractul colectiv de muncă aplicabil și ale dispozițiilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, prezentând și aspecte de netemeinicie.
S-a învederat că instanța de fond, în mod greșit a reținut că apelanta intimată, în prezenta speță, avea obligația respectării dispozițiilor art. 64 pct. 9 din contractul colectiv de muncă, în sensul susținerii unui examen în condițiile date de art. 121 din Regulamentul Intern aplicabil, în vederea identificării salariatului a cărui contract individual de muncă urmează a înceta ca urmare a procedurii de concediere individuală efectuată, arătând că dispozițiile art. 64 pct. 9 au fost întocmai respectate de către angajator, aplicabilitatea acestor dispoziții intervenind doar în situația în care două sau mai multe persoane ar ocupa posturi de aceeași natură, ceea ce nu este cazul în speță.
S-a menționat în acest sens că, în cadrul societății, la compartimentul juridic, personal/administrativ a existat un singur post de consilier juridic, post care a fost desființat, criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concediere potrivit art. 76 alin. 1 lit. c) raportat la dispozițiile art. 69 alin. 2 lit. d) din Codul Muncii și la dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil și art. 121 din Regulamentul intern aplicabil, neavând aplicabilitate, fiind imposibilă încadrarea intimatului contestator în vreunul din cazurile prevăzute de art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil.
S-a învederat că salariatul C. C. ocupă postul de șef compartiment juridic, personal/administrativ, iar intimatul contestator ocupă postul de consilier juridic, invocând în acest sens actul adițional la contractul individual de muncă nr. xxxx/30.10.2012 a numitului C.C., organigramele societății și statele de personal aferente precum și contractul individual de muncă și actul adițional nr. xxxx/05.09.2012 ale intimatului contestator B.J. și arată că dintr-o simplă comparație a acestor înscrisuri se poate reține cu ușurință că suntem în prezența a două posturi distincte, posturi care nu sunt de aceeași natură și nici asemănătoare ca atribuții, acest din urmă aspect rezultând totodată și din comparația fișei cu atribuțiile aferente fiecărui post.
S-a menționat că, în raport de dispozițiile legale în materie, felul muncii și postul - ca și parte a contractului individual de muncă - reprezintă profesia, meseria sau funcția care este exercitată de salariat în temeiul contractului individual de muncă; profesia este specialitatea (calificarea) deținută de o persoană prin studii; meseria este complexul de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, necesare pentru executarea și prestarea anumitor operații și servicii; postul și funcția este activitatea desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de execuție sau de conducere și constă în totalitatea atribuțiilor sau sarcinilor de serviciu pe care persoana încadrată trebuie să le ducă la îndeplinire pe baza unei anumite calificări profesionale.
S-a mai arătat că, posturile și funcțiile pot fi de conducere, adică cele care conferă titularilor lor drepturi de decizie și comandă și posturile și funcțiile de execuție, acestora revenindu-le sarcina transpunerii sau realizarea deciziilor conducătorilor.
S-a subliniat că din analiza probelor (organigrame, state de personal, contracte individuale de muncă, acte adiționale la acestea, fișele de evaluare anuală, aprobările aplicate pe cereri de concediu de odihnă etc.) se poate reține cu ușurință că postul ocupat de intimatul contestator B.J.- consilier juridic - este de execuție și este distinct de postul de șef compartiment juridic, personal/administrativ, post de conducere a compartimentului din cadrul societății, ocupat de salariatul C.C., împrejurarea că postul de șef compartiment juridic, personal/administrativ include și profesia/ specialitatea/ calificarea dată de studii - de consilier juridic - reprezentând o problemă de oportunitate ce aparține angajatorului, care a considerat ca acest post să fie ocupat de o persoană cu studii juridice.
Susține că, un alt motiv de nelegalitate a sentinței apelate îl reprezintă greșita reținere a instanței de fond în aprecierea cauzelor reale și serioase care au stat la baza desființării locului de muncă ocupat de intimatul contestator.
Menționează că instanța de fond reține că nu au existat cauze reale și serioase care au determinat reducerea postului, analizând doar cauza economică, ignorând celelalte cauze reale și serioase expuse atât în Nota de fundamentare, depusă la dosar, care a stat la baza procedurii de concediere individuală efectuată, cât și în decizia de concediere emisă în sarcina intimatului contestator.
În aprecierea cauzei reale și serioase privită din punct de vedere economic și din intenția de a reduce cheltuielile cu personalul, arată că, punctele de lucru Ș. M. și Piața R., administrate de societate, au fost închise, respectiv suspendate, fapt ce a afectat în mod direct societatea, din punct de vedere economic, aceasta fiind lipsită, începând cu septembrie 2013, de veniturile ce se obțineau în urma administrării și exploatării acestora.
În ceea ce privește intenția angajatorului de a reduce cheltuielile cu personalul, ignorată de instanța de fond, arată că reducerea postului ocupat de intimatul contestator, aduce societății economii de ordin financiar și, de altfel, procedura de concediere inițiată de angajator a vizat reducerea unui număr de 15 posturi efectiv ocupate de salariați.
S-a mai arătat că, împrejurarea că societatea înregistrează profit, nu prezintă relevanță, iar sub acest aspect trebuia să se aibă în vedere că dificultățile economice ale unui agent economic nu presupun numai pierderi financiare efective, ci este suficient ca acesta să urmărească o eficientizare a propriei activități în scopul utilizării și obținerii unui randament maxim al resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităților în care își organizează/reorganizează activitatea.
S-a arătat că, pe lângă situația economică și intenția angajatorului de reducere a cheltuielilor cu personalul au existat și alte cauze reale și serioase care au determinat desființarea postului ocupat de intimatul contestator printre care: reducerea/restrângerea activității societății, cerințele de organizare și funcționare a societății - reorganizarea activității societății în scopul de a aplica o nouă politică de personal în vederea atingerii obiectivului său, și eficientizarea muncii salariaților.
Referitor la reducerea/restrângerea activității societății menționează că, începând cu anul 2013, activitatea Ș. M., administrat de aceasta, a fost suspendată, iar societatea, până la finalizarea lucrărilor, nu mai furnizează și prestează servicii de utilități publice specifice ștrandului, către utilizatorii de pe raza municipiului O. ca urmare a administrării și exploatării Ș. M. De asemenea, Piața R. se află în curs de modernizare, fapt ce a afectat veniturile obținute de societate din închirierea meselor și spațiilor comerciale, toate spațiile comerciale care au deservit piața fiind demolate, astfel că formalitățile de închiriere, organizare de licitații, întocmirea de contracte, acte adiționale, urmărirea achitării debitelor de către chiriași etc., atribuții de serviciu ale intimatului contestator, au dispărut/s-au diminuat, asemenea punctului de lucru Ș. M.
Cât privește cerințele de organizare și funcționare a societății - reorganizarea activității societății în scopul de a aplica o nouă politică de personal în vederea atingerii obiectivului său și eficientizarea muncii salariaților, arată, sub acest aspect, că sunt incidente dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii și dispozițiile art. 24 din Carta Socială Europeană revizuită în 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, care dau dreptul angajatorului de a aplica un mecanism de eficientizare a muncii, de organizare și funcționare a societății, a structurilor organizatorice cu personalul aferent, conexiunile dintre structuri, etc., fără restricții sau limitări.
Hotărârea de aprobare a organigramei care a condus la desființarea postului de consilier juridic ocupat de intimatul contestator a fost adoptată, fiind obligatorie, și a fost pusă în aplicare, desființarea postului de consilier juridic fiind efectivă, desființându-se singurul post existent în cadrul societății, de consilier juridic, în urma aprobării noii organigrame, iar îndeplinirea condițiilor de fond prevăzute de art. 65 din Codul muncii se apreciază în funcție de situația existentă la data luării măsurii de concediere, dată la care postul de consilier juridic era în plus față de organigrama obligatorie.
Se mai arată că suprimarea postului este efectivă, probată prin compararea vechii organigrame cu statul de personal aferent și a noii organigrame cu statul de personal aferent, fiind desființat, de altfel, singurul post de consilier juridic care a existat în societate.
Referitor la preluarea activității postului desființat de către ceilalți angajați din cadrul compartimentului, în vederea eficientizării activității salariaților, precizează că aceste activități au fost efectiv preluate de către un alt angajat, prin suplimentarea atribuțiilor din fișa postului.
În drept s-au invocat prevederile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă, dispozițiile Codului muncii și dispozițiile Legii nr. 62/2011 a dialogului social.
Intimatul contestator B.J. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că a fost angajat în cadrul compartimentului juridic al intimatei, având funcția de consilier juridic, conform contractului individual de muncă nr. xxx/09.03.2009, în cadrul aceluiași compartiment activând și reprezentantul apelantei, numitul C.C.
Prin decizia contestată s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă în temeiul prevederilor art. 75 din Codul muncii, motivele care au stat la baza acesteia constând în: reducerea activității societății ca urmare a demarării lucrărilor de modernizare a Pieței R.; situația economică, intenția de reducere a cheltuielilor cu personalul datorită închiderii punctului de lucru Ș. M. și diminuării activității Pieței R.; reorganizarea activității societății în scopul de a aplica o nouă politică de personal în vederea atingerii obiectivului pentru care a fost creată societatea.
Referitor la susținerile apelantei în sensul că desființarea locului de muncă a fost una efectivă, s-a arătat că în cadrul compartimentului juridic activau doi juriști, respectiv acesta și numitul C.C.; în toată perioada în care a fost angajat al apelantei a desfășurat activități identice cu numitul C.C., respectiv încheieri de contracte juridice și reprezentare în instanță a instituției, având cunoștință că numitul C.C. este angajat ca și consilier juridic (post pe care îl ocupa la momentul angajării sale) și nicidecum ca șef compartiment juridic, aspect confirmat și de martorul M.E.
S-a menționat că, întrucât în unitate erau doi juriști, apelanta avea obligația să organizeze un concurs de departajare, concurs care, inițial a fost planificat, conform înscrisului depus în fața primei instanțe, însă care nu a mai avut loc. Arată că, astfel cum a constatat și prima instanță, cele două posturi sunt diferite doar prin denumirea lor, atribuțiile desfășurate fiind identice sens în care, la emiterea deciziei erau incidente prevederile art. 64 pct. 9 din contractul colectiv de muncă.
În ceea ce privește cea de-a doua critică invocată de apelantă, în sensul că ar fi reale și serioase cauzele care au stat la baza emiterii deciziei, s-a arătat că spectrul de activitate al apelantei este unul vast, cele două puncte de lucru fiind insignifiante în raport de numărul mare al celorlalte, indicând totodată punctele de lucru ale apelantei. S-a menționat că este de notorietate faptul că activitatea în punctul de lucru Piața R. a fost reluată și implicit veniturile produse de aceasta și, de altfel, chiar în perioada în care se efectuau lucrările de modernizare, activitatea se desfășura în imediata vecinătate, iar apelanta nu era lipsită de beneficiile Pieței R.
În același sens s-a mai învederat că Ș. M. înregistra un regres din punct de vedere financiar, cu mult înainte ca acesta să fie angajat al apelantei, acest punct de lucru fiind închis tocmai pentru că nu era profitabil și se dorește o revigorare a lui.
S-a arătat, pe de altă parte, că apelanta a realizat profit, aspect ce rezultă din documentele financiare depuse cât și din răspunsul la interogatoriu și, mai mult, aceasta a achiziționat autoturisme, fiind evident, în raport de aspectele învederate, că nu întâmpină dificultăți economice, restructurarea postului nefiind necesară.
În drept s-au invocat prevederile art. 205 din Noul Cod de procedură civilă.
Apelanta SC A. SA a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimatul contestator, ca fiind nefondate și admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
A arătat că, în cadrul societății, la compartimentul Juridic, Personal, Administrativ, exista un singur post de consilier juridic, ocupat de intimatul contestator, post desființat, cele două posturi la care face referire intimatul nefiind identice nici din punct de vedere al atribuțiilor și nici din punct de vedere al denumirii, aspecte ce rezultă din fișele de post aferente acestora, postul numitului C.C. fiind de conducere a compartimentului, iar postul intimatului contestator fiind de execuție. A menționat că, în aceste condiții, existând un singur post de consilier juridic în cadrul societății, post care a fost desființat, criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concediere, prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. c) raportat la art. 69 alin. 2 lit. d) din Codul Muncii și de dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil, cu raportare la dispozițiile art. 121 din Regulamentul intern, nu au mai avut aplicabilitate.
A precizat că suprimarea postului este efectivă, aspect ce rezultă din compararea vechii organigrame (anterioară concedierii) cu statul de personal aferent și a noii organigrame cu statul de personal aferent, iar referitor la cauzele care au stat la baza procedurii de concediere individuală efectuată și implicit la baza desființării locului de muncă ocupat de intimatul contestator, solicită a fi analizate prin prisma aspectelor arătate în cererea de apel și în întâmpinarea depusă la dosarul de fond, prin aprecierea și coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, care fac dovada că acestea au caracter real și serios.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 139/14.10.2014, contestată în cauză, s-a dispus, în temeiul art. 65 din Codul muncii, încetarea contractului individual de muncă al contestatorului intimat B.J., având funcția de consilier juridic, începând cu data de 15.10.2014.
Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de concediere, la baza emiterii acesteia au stat: Hotărârea Consiliului de Administrație a societății, nr. 5/27.05.2014; nota de fundamentare nr. 4811/26.05.2014, indicându-se totodată motivele, cauzele care au condus la desființarea efectivă a acestui loc de muncă și anume: reducerea activității societății; situația economică, intenția de reducere a cheltuielilor cu personalul; cerințele de organizare și funcționare a societății - reorganizarea activității societății în scopul de a aplica o nouă politică de personal în vederea atingerii obiectivului pentru care a fost creată societatea și eficientizarea muncii salariaților, având în vedere gradul/procentul efectiv mic al muncii prestate de salariați în acest compartiment.
S-a precizat în cuprinsul deciziei de concediere, cu referire la reducerea activității societății, faptul că odată cu demararea lucrărilor de modernizare a Pieței R., pe lângă reducerea veniturilor din închirierea de mese și spații comerciale, s-a diminuat și numărul de spații comerciale pentru care se derulează formalitățile de închiriere, toate spațiile comerciale aferente Pieței R. fiind demolate și, pe cale de consecință, s-a restrâns și activitatea personalului (consilierului juridic) care avea responsabilități în gestionarea acestor relații comerciale, întocmirea de contracte comerciale, acte adiționale, etc.
Cât privește celelalte motive care au stat la baza desființării locului de muncă, s-a mai menționat în cuprinsul deciziei de concediere că, închiderea punctului de lucru -Ș. M., diminuarea activității Pieței R., afectează în mod direct societatea din punct de vedere economic, aceasta fiind lipsită de veniturile ce se obțineau în urma administrării și exploatării acestor puncte de lucru, respectiv că postul de consilier juridic din cadrul compartimentului juridic, personal-administrativ, nu mai este necesar angajatorului, iar activitatea postului desființat va fi preluată, prin suplimentarea atribuțiilor din fișa postului, de către alți angajați din cadrul compartimentului juridic, personal-administrativ.
Sub aspectul criticilor invocate de contestatorul intimat cu referire la nelegalitatea deciziei de concediere pentru nerespectarea prevederilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, corect reține prima instanță că acestea sunt nefondate, respectiv că, în aplicarea dispozițiilor art. 75 din Codul muncii, pârâta și-a îndeplinit obligația de comunicare a preavizului, în condițiile în care, astfel cum rezultă din actele dosarului (adresa nr. 5050/02.06.2014, adresa nr. xxxx/01.09.2014 și procesul verbal nr. xxxx/01.09.2014 - fila 71 dosar fond) aceasta a făcut demersurile necesare pentru a-i comunica reclamantului preavizul, atât prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cât și prin predarea acestuia, personal contestatorului, întocmindu-se totodată procesul verbal de comunicare a preavizului în prezența a doi martori, iar în cuprinsul deciziei de concediere sunt menționate aceste demersuri precum și durata preavizului, nefiind astfel incidente motive de nelegalitate sub acest aspect. De asemenea, temeinic a reținut instanța de fond, cu referire la susținerile contestatorului privind aplicabilitatea prevederilor art. 76 pct. d) din Codul muncii, că aceste dispoziții sunt aplicabile doar în situația în care concedierea s-a dispus pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d) precum și în situația în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. e) din Codul muncii, ceea ce nu este cazul în speță, în acest sens fiind și decizia nr. 6/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii.
Cât privește aspectele reținute de instanța de fond, în sensul nelegalității și netemeiniciei deciziei contestate, criticile apelantei pârâte sunt apreciate ca fondate, apelul formulat de aceasta a fost admis, urmare a celor ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Textul art. 65 din Codul muncii nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă, impunând numai condiția ca acestea să fie reale și serioase, pentru legalitatea măsurii concedierii fiind necesar a se dovedi că a avut loc o reorganizare a activității angajatorului, care să corespundă unei nevoi a acestuia, în scopul eficientizării activității și care să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.
În speță, contestatorul intimat a fost angajat în cadrul unității pârâte pe postul de consilier juridic, începând cu data de 09.03.2009, iar prin decizia nr. 139/14.10.2014, contestată în cauză, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia, în conformitate cu prevederile art. 65 din Codul muncii, începând cu data de 15.10.2014, pentru motivele anterior arătate, postul ocupat de acesta fiind desființat .
Referitor la aspectele invocate de contestatorul intimat și reținute de instanța de fond în sensul nerespectării dispozițiilor art. 64 pct. 9 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte și implicit a nelegalității deciziei de concediere, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 64 pct. 9 din contractul colectiv de muncă aplicabil, la luarea măsurii de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, dacă două sau mai multe persoane sunt în aceeași situație, disponibilizarea se va face în ordinea mediilor obținute la un examen desfășurat cu respectarea procedurii de examinare prevăzută la art. 121 din Regulamentul intern, în caz de egalitate urmând a se aplica, pentru departajarea salariaților, criteriile minimale indicate în cuprinsul acestuia.
Din conținutul acestui articol rezultă așadar că organizarea concursului și departajarea salariaților disponibilizați în funcție de criteriile minimale precizate intervine în ipoteza în care două sau mai multe persoane ar ocupa posturi de aceeași natură, s-ar afla în aceeași situație, nefiind incidente în cazul în care, la nivelul societății, există un singur post de natura celui desființat urmare a reorganizării.
În speță, prin hotărârea Consiliului de Administrație al SC A. SA O. nr. 5/27.05.2014 s-a aprobat modificarea organigramei și a statului de funcții al societății, conform notei de fundamentare nr. 4811/26.05.2014, respectiv noua organigramă a societății, cu valabilitate/aplicabilitate începând cu data de 01.06.2014 precum și statul de funcții aferent acesteia, cu aceeași dată de valabilitate/aplicabilitate.
Astfel cum rezultă din organigrama societății, valabilă de la data de 01.02.2014 (fila 97 dosar fond) și din statul de personal din 26.05.2014, anterioare deciziei de concediere contestate, în cadrul compartimentului juridic, personal, administrativ, figurau un număr de 1+5 posturi, numitul C.C. ocupând postul, funcția de consilier juridic - șef compartiment, iar intimatul contestator, postul de consilier juridic, acest din urmă post fiind suprimat din structura angajatorului, conform notei de fundamentare și hotărârii Consiliului de Administrație anterior menționate, aspect ce rezultă și din organigrama societății, valabilă începând cu data de 01.06.2014 (fila 96 dosar fond), conform căreia în cadrul compartimentului juridic, personal, administrativ, figurează un număr de 1+4 posturi, postul ocupat de contestator fiind desființat, în acest sens fiind și mențiunile din statul de personal aferent lunii iunie 2014 (fila 94 dosar fond), păstrându-se postul de șef compartiment, ocupat de numitul C.C..
Împrejurarea că o parte din atribuțiile de serviciu ce-i reveneau intimatului contestator se regăseau printre atribuțiile de serviciu ale numitului C.C. - șef compartiment, respectiv că postul, funcția de șef compartiment juridic, personal, administrativ, include și profesia de consilier juridic nu este de natură a conduce la concluzia reținută de instanța de fond în sensul că cele două posturi sunt de aceeași natură și implicit a aplicabilității dispozițiilor art. 64 pct. 9 din Contractul Colectiv de Muncă, în condițiile în care numitul C.C. deținea funcția de șef compartiment, în organigrama societății și în statul de personal, anterioare concedierii, postul ocupat de acesta figurând ca post de conducere -șef compartiment, aspect ce rezultă de altfel și din actul adițional nr. xxxx/30.10.2012 la contractul individual de muncă al acestuia, nr. 508/2004, și câtă vreme în organigrama societății anterioară concedierii nu exista încă un post de consilier juridic de natura celui ocupat de contestatorul intimat și care a fost desființat.
De altfel, împrejurarea că cele două funcții sunt diferite, rezultă și din cuprinsul fișei postului, respectiv a atribuțiilor de serviciu ce le reveneau acestora, reținându-se în acest sens că, în fișa postului contestatorului se menționează nivelul postului ocupat de acesta ca fiind de execuție, iar scopul principal al postului constă în consiliere și reprezentare juridică, funcția corespunzătoare postului fiind de consilier juridic, ori în cazul numitului C.C., în fișa postului nr. 508/2012, se precizează nivelul postului ca fiind de coordonare, execuție, scopul principal al postului constând în consilierea sub aspect juridic a departamentelor și conducerii acestora, organizarea și coordonarea compartimentului juridic, funcția corespunzătoare postului fiind de șef compartiment.
Raportat la aceste aspecte, s-a apreciat că în cazul contestatorului intimat nu erau aplicabile dispozițiile art. 64 pct. 9 din Contractul Colectiv de Muncă, neputându-se reține situația reglementată de acest articol, în mod greșit instanța de fond reținând nelegalitatea deciziei de concediere din această perspectivă.
Referitor la celelalte aspecte reținute de instanța de fond în analiza cauzei reale și serioase a desființării postului ocupat de contestatorul intimat, în sensul nelegalității și netemeiniciei măsurii concedierii contestatorului pe considerentul că situația economică a pârâtei nu constituie o măsură reală și serioasă care să justifice disponibilizarea acestuia, atâta timp cât pârâta a realizat profit pe anul 2013, criticile invocate de apelanta pârâtă au fost apreciate de asemenea ca fiind fondate, reținându-se în acest sens că astfel cum rezultă din nota de fundamentare și din cuprinsul deciziei de concediere, această măsură a fost dispusă avându-se în vedere un ansamblu cumulat de motive, respectiv reducerea activității societății, situația economică, intenția de reducere a cheltuielilor cu personalul, reorganizarea activității societății în scopul de a aplica o nouă politică de personal în vederea atingerii obiectivului pentru care a fost creată societatea și eficientizarea muncii salariaților, iar măsurile organizatorice menite a conduce la îmbunătățirea activității și selecția posturilor pe care angajatorul înțelege să le desființeze în cazul în care apreciază că această măsură duce la o eficientizare a activității, se încadrează în marja de apreciere pe care o are angajatorul în situația restructurării activității, aspecte care nu sunt supuse controlului jurisdicțional.
Faptul că activitatea pârâtei a cuprins și alte puncte de lucru pe lângă punctul de lucru Ș. M. și Piața R., în cadrul cărora activitatea pârâtei a fost suspendată, diminuată, respectiv că societatea a înregistrat profit, nu este de natură a înlătura cauza reală și serioasă a desființării locului de muncă, câtă vreme, astfel cum anterior s-a reținut, reorganizarea activității societății a avut în vedere un ansamblu cumulat de motive, inclusiv eficientizarea activității, cerințele de organizare și funcționare ale societății, intenția angajatorului de reducere a cheltuielilor cu personalul, reducerea/restrângerea activității societății, greșit instanța de fond reținând netemeinicia deciziei de concediere, fără a se avea în vedere ansamblul motivelor anterior menționate, care au stat la baza desființării postului ocupat de contestator și care justifică măsura dispusă.
În consecință, raportat la aspectele anterior reținute, criticile apelantei pârâte au fost apreciate ca fondate, în speță nefiind incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie ale deciziei de concediere contestate, desființarea postului ocupat de contestatorul intimat fiind efectivă, din noua organigramă a pârâtei rezultând că locul de muncă ocupat de acesta a fost suprimat din structura angajatorului, desființarea postului a avut o cauză reală și serioasă, prezentând un caracter obiectiv, impusă de necesitatea reorganizării societății pentru eficientizarea activității, fără a avea legătură cu persoana contestatorului, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 din Codul Muncii, așa încât, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a admis ca fondat apelul declarat de apelanta pârâtă și a schimbat sentința apelată în totalitate, în sensul respingerii contestației formulate de contestatorul B.J., ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de apelantă, în conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă.
| ← Recurs. Litigiu privind functionarii publici . Jurisprudență... | Tichete/vouchere de vacanţă. Intervenţia legiuitorului prin... → |
|---|
