Dreptul muncii; jurisdicţia muncii . Jurisprudență Salarizare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 627 din data de 14.10.2014
O.U.G. nr.77/2013, act normativ care a stat la baza emiterii deciziei de modificare a Contractului individual de muncă al reclamantei, a fost declarată neconstituțională, motiv pentru care se impune a fi anulată decizia de modificare a CIM. Deși, decizia a fost emisă respectând O.U.G. nr. 77/2013, ca urmare a constatării neconstituționalității acestei ordonanțe, se consideră că temeiul juridic care a stat la baza deciziei nu a respectat niciodată garanțiile de neconstituționalitate, toate actele emise în baza acestuia fiind nule.
Decizia civilă nr. 627/14.10.2014 a Curții de Apel Galați
Prin contestația înregistrată contestatoarea B.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul SPEG, anularea Deciziei nr. ../03.01.2014 de diminuarea a salariului și de schimbare din funcție, restituirea sumelor de bani reținute în baza acestei decizii, actualizate cu indicele de inflație la data plății, reintegrarea reclamantei pe postul avut anterior emiterii deciziei și plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt contestația a arătat că din anul 2008 a fost numită în funcția de șef serviciu securitate și sănătate în muncă, salariul aferent acestei funcții la data de 31.12.2013, fiind de 3462 lei.
A precizat că prin decizia nr. ../03.01.2014 a fost trecută din funcția de conducere într-o funcție de execuție în cadrul aceluiași loc de muncă, în aceleași condiții de muncă și cu aceleași atribuții, intimata modificându-i unilateral și salariul prin diminuarea acestuia de la 3462 lei, la 1014 lei.
A susținut că măsura diminuării salariului încalcă dispozițiile art. 41, 47 și 53 din Constituția României și a invocat nulitatea Deciziei nr. 3/03.02.2014, motivat de faptul că aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 41 și art. 38 din Codul muncii.
În drept a invocat disp. art. art. 38, 41 din Codul muncii și art. 41, 44, și 47 din Constituția României.
Intimatul, în termen legal, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
A susținut că postul de șef serviciu pe care îl ocupa contestatoarea nu mai există, postul acesteia fiind desființat în baza Hotărârii Consiliul nr. 338/25.07.2013, hotărâre care este în vigoare și produce efecte până la anularea/revocarea acesteia.
Chiar dacă OUG nr. 77/2013 nu mai produce efecte ca urmare a faptului că a fost declarată neconstituțională, a arătat că restituirea diferenței de salariu solicitată de către contestatoare nu mai are temei legal față de disp. art. 3 alin. 6, potrivit căruia "în cazul posturilor de conducere din instituțiile publice locale transformate potrivit alin. 4, titularii acestora își păstrează până la 31 decembrie 2013 drepturile salariale aferente funcției de conducere deținute anterior transformării";.
De asemenea, a precizat că sunt inexacte susținerile contestatoarei, întrucât prin adresa nr. …., i s-a comunicat că serviciul SSM/Situații de urgență se transformă în compartiment SSM/Situații de urgență, cu păstrarea drepturilor salariale aferente postului transformat până la data de 31.12.2013, însă contestatoarea nu a avut nici o obiecție și a consimțit tacit pentru continuarea activității și îndeplinirea sarcinilor de serviciu în cadrul compartimentului SSM/PSU.
A mai arătat că potrivit art.41 alin.2 din Codul Muncii, invocat de către contestatoare, se prevede cu titlu de excepție faptul că modificarea unilaterală este posibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute de Codul Muncii.
Or, având în vedere faptul că este o instituție bugetară, fiindu-i aplicabile prevederile legale referitoare la funcționarea instituțiilor publice, precum și faptul că se află sub autoritatea C.L. G. și în subordinea directă a P., este evident faptul că nu putea să nu pună în aplicare HCL nr. ...
Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității, având în vedere că a îndeplinit procedura privind avantajele medierii.
De asemenea, a susținut că art. 1 alin.1 din OUG nr. 77 se referă la desființarea unor posturi vacante care nu erau ocupate la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, iar contestatoarea a lucrat pe postul de șef de serviciu SSM și Situații de urgență și în prezent are aceleași obligații de serviciu.
Prin sentința civilă Tribunalul a respins excepția inadmisibilității, ca fiind nefondată.
A admis contestația formulată de contestatoarea B.E., în contradictoriu cu intimatul SPEG, având ca obiect - "contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă";.
A dispus anularea deciziei nr. ../03.01.2014 emisă de intimat.
A dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior, începând cu data de 01.01.2014 și până la data de 01.05.2014, când s-a emis decizia nr. 63/2014.
A obligat pe intimat către contestatoare la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, calculate de la data de 01.01.2014 și până la data reintegrării efective, respectiv 01.05.2014 și la plata a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În temeiul disp. art. 248 C.pc.civ., instanța a analizat excepția inadmisibilității contestației.
Potrivit disp. art. 2 alin.1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator "Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege";.
Prin copia procesului verbal nr. 10/08.04.2013, contestatoarea a dovedit că s-a efectuat informarea privind avantajele medierii, așa încât instanța a respins ca nefondată excepția inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Potrivit copiei carnetului de muncă contestatoarea, prin decizia nr. .., a fost numită în funcția de șef serviciu, începând cu data de 01.04.2008.
Prin decizia nr. …/03.01.2014, intimatul a dispus modificarea salariului de bază al contestatoarei, de la 3421 lei, la 1914 lei, ca urmare a transformării postului acesteia din unul de conducere, în unul de execuție conform organigramei și statului de funcții aprobat prin HCL nr. …...
Potrivit art. 41 Codul muncii, republicat, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților (alin. 1). Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de cod (alin. 2).
Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condițiile de muncă;
e) salariul;
f) timpul de muncă și timpul de odihnă (alin. 3).
Conform art. 42 alin. 1 Codul muncii, republicat, locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.
Potrivit art. 48 Codul muncii, republicat, angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, și în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, în cazurile și în condițiile prevăzute de cod.
Salariul poate fi modificat pentru personalul contractual angajat de instituțiile publice, cum este cazul intimatei, și ca urmare a unor dispoziții legale în acest sens.
În prezenta cauză, instanța a reținut că nicio dispoziție legală nu a impus reducerea salariului contestatoarei de la suma de 3462 lei, la 1914 lei.
Este adevărat că prin HCL nr. ….. s-a aprobat organigrama și statul de funcții pentru SPEG și postul contestatoarei a fost transformat din Șef serviciu în post de execuție, respectiv responsabil SSM/PSU, însă, intimatul avea obligația de a o informa cu privire la salariul pe care intenționează să i-l modifice în sensul reducerii, începând cu data de 01.01.2014.
Prin comunicarea nr. …, i-a adus la cunoștință, doar faptul că își păstrează drepturile salariale până la data de 31 decembrie 2013, așa încât contestatoarea nu putea să prevadă că salariul de bază îi va fi diminuat.
Mai mult, prin OUG Nr. 77 din 26 iunie 2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, nu s-a prevăzut nici o dispoziție în sensul diminuării salariilor, ci doar obligația de a-și modifice structurile funcționale, astfel încât numărul total al funcțiilor de conducere din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice care are în aparatul propriu/de specialitate și personal contractual ori, după caz, numai personal contractual să fie de maximum 12% din numărul total al posturilor aprobate.
Potrivit disp. art. 17 din Codul muncii, orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de muncă, în timpul executării acestuia, impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoștințării în scris a salariatului, (cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil).
Cum intimatul nu a dovedit îndeplinirea obligației de informare, instanța a reținut că, decizia contestată este lovită de nulitate.
Pentru a asigura repunerea contestatoarei în situația anterioară, intimatul trebuie să îi plătească diferența de drepturi salariale dintre sumele primite efectiv și cele la care avea dreptul înainte de emiterea dispoziției nr…./03.01.2014, pentru perioada în care a operat reducerea de salariu, respectiv până la data de 01.05.2014, când prin decizia nr. ….., intimatul a dispus numirea contestatoarei în funcția de șef serviciu intern de securitate și sănătate în muncă și situații de urgență, cu un salariu de bază de 3822 lei.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, s-a reținut că acesta este disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei și în temeiul disp. art. 451 al. 2 C.p.civ. a redus cheltuielile de judecată de la 2000 lei, la 1000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul SPEG, considerând că aspectele reținute de instanță în motivarea sentinței sunt neîntemeiate.
Salariul contestatoarei a fost diminuat ca urmare a transformării postului de conducere în unul de execuție, prin decizia 3/2014, emisă în baza HCL 338/2014, ca urmare a adoptării OUG 77/2013.
Instanța a reținut că nicio dispoziție legală nu a impus reducerea salariului, contrar art. 3 al. 6 din OUG 77/2013.
Instanța a considerat că decizia este lovită de nulitate pentru că nu s-a făcut dovada obligației de informare, însă, din eroare, angajatorul nu a informat salariata cu privire la faptul că salariul va fi diminuat, ci doar că va fi păstrat până la data de 31.12.2013.
În privința cheltuielilor de judecată, a arătat că sunt voluptorii, întrucât apărătorul doar a asistat partea, fără a avea împuternicire la dosar.
Referitor la obligarea la plata unei despăgubiri, soluția este injustă, deoarece prin executarea acestei obligații, unitatea ar putea fi pusă în situația de a plăti reclamantei o sumă mai mare decât dacă ar fi încasat salariul pentru funcția deținută anterior transformării.
A solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și respingerea contestației sau admiterea în parte a apelului.
În drept, a invocat art. 466, 480 Cod de procedură civilă, OUG 77/2013.
Intimata contestatoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că desființarea postului de șef serviciu securitate și sănătate în muncă s-a făcut cu încălcarea unor acte normative (Legea 319/2006, Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, Legea 481/2004).
OUG 77/2013 pe baza căreia s-a emis HCL …. a fost declarată neconstituțională.
Unitatea nu a ținut cont de prevederile art. 1 din OUG 77/2013. Reducerea salariului s-a făcut unilateral.
În drept, a invocat art. 205 cod de procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare au fost reluate argumentele expuse în cererea de apel.
Apelul este nefondat.
Argumentul care justifică soluția anulării deciziei 3/2014 emisă de apelant este acela că, ulterior emiterii deciziei, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea OUG 77/2013, act normativ care a stat la baza emiterii deciziei.
În contextul în care singurul temei care a stat la baza modificării organigramei unității și, pe cale de consecință, la baza emiterii deciziei contestate de reclamantă a fost OUG nr. 77/2013, care a fost declarată neconstituțională, măsura dispusă de pârâtă nu mai are nicio justificare.
La momentul emiterii deciziei, angajatorul a respectat toate dispozițiile legale. Instanța de fond a reținut, în mod eronat, că angajatorul a modificat unilateral salariul. În baza OUG 77/2013, s-a modificat organigrama și contestatoarea a fost trecută pe o funcție de execuție, în locul celei de conducere, ca urmare a transformării postului. Având în vedere că unul din obiectivele pentru care s-a adoptat ordonanța a fost de a se elimina riscul creșterii cheltuielilor bugetare, efectul firesc al trecerii pe o funcție inferioară era diminuarea salariului. Derogatoriu, în art. 3 alin. 6 din OUG 77/2013 s-a prevăzut că titularii posturilor de conducere își păstrează până la data de 31 decembrie 2013 drepturile salariale aferente funcției de conducere deținute anterior transformării. Prin urmare, diminuarea salariului a intervenit prin efectul legii (OUG 77/2013), și nu printr-o măsură unilaterală a angajatorului, astfel că nu se impunea nicio informare suplimentară a salariatului.
Deși decizia a fost emisă respectând OUG 77/2013, ca urmare a constatării neconstituționalității acestei ordonanțe, se consideră că temeiul juridic care a stat la baza deciziei nu a respectat niciodată garanțiile de neconstituționalitate, toate actele emise în baza acestuia fiind nule.
În consecință, soluția Tribunalului de anulare a deciziei este corectă, pentru motivele anterior expuse, și nu pentru argumentele prezentate în considerentele sentinței.
Plata diferenței de drepturi salariale reprezintă un efect al repunerii părților în situația anterioară a anulării unui act, ea intervine în baza principiilor răspunderii contractuale și presupune repararea integrală a prejudiciului, fiind inclusă aici și actualizarea cu rata inflației. Prin urmare, apelantul nu este obligat la o sumă mai mare către intimată, ci să acopere întregul prejudiciu încercat de salariată, care cuprinde, pe lângă drepturile salariale propriu zise și prejudiciul produs prin încasarea cu întârziere a acestora, acoperit prin actualizarea sumelor cu rata inflației. În consecință, acest motiv de apel este neîntemeiat.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielii de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil (Cauza Cornelia Popa c României, M Of 13/06.01.2012).
Curtea constată că munca desfășurată de avocat nu a constat doar în asistarea părții, ci a presupus redactarea cererii de chemare în judecată, redactarea răspunsului la întâmpinare și susținerea apărărilor în etapa dezbaterii și formularea de concluzii scrise. Faptul că avocatul ales nu a depus delegație la dosar nu poate atrage respingerea cheltuielilor de judecată, de vreme ce contestatoarea a fost prezentă, a confirmat mandatul dat avocatului și a depus chitanța privind onorariul.
În cauză, onorariul este real, făcându-se dovada achitării acestuia, este necesar pentru protejarea intereselor legale ale contestatoarei și este rezonabil.
În baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.
| ← Inaplicabilitatea unui acord de mediere, încuviinţat de... | Dreptul muncii; jurisdicţia muncii. Jurisprudență Salarizare → |
|---|
