Dreptul muncii. Jurisprudență Contracte de muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 639 din data de 06.10.2016
Condiția necesară pentru ca pârâtul să fie exonerat de la plata cheltuielilor de judecată este ca pârâtul să fi recunoscut până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului. Chiar în situația recunoașterii, exonerarea de la plată a pârâtului nu poate interveni dacă înainte de a porni procesul reclamantul l-a pus în întârziere sau era de drept în întârziere. Reclamanta a notificat-o pe pârâtă înainte de introducerea acțiunii să îi achite bonusurile, ceea ce echivalează cu punerea în întârziere acesteia.
Decizia civilă nr. 639/06.10.2016 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila … a chemat în judecată pe pârâta … SRL București pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se constate nulitatea clauzei de mobilitate prevăzute de art. D din contractul individual de muncă nr…./29.06.2012 și că este justificat refuzul reclamantei de a da curs deciziei de relocare a acesteia nr…./3.02.2016 și să fie obligata pârâta la plata bonusurilor acordate pentru realizările din trimestrele 3 și 4 din anul fiscal 2014-2015, în cuantum total de 18.728, 5 lei. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat la data de 29.06.2012 contractul individual de muncă, având funcția de reprezentant medical pe raza județelor B. și G.
Singurele deplasări în afara ariei stabilite urmând a fi făcute pentru participarea la seminariile și congresele de prezentare a produselor medicale și de formare profesională, reclamanta a susținut că în cei trei ani și jumătate de activitate în cadrul societății ……SRL nu a aflat de vreo altă realocare a vreunui angajat al societății dintr-o zonă geografică în alta, prin dispoziția societății, în baza unei presupuse clauze de mobilitate.
Prin urmare, a fost surprinsă când societatea pârâtă prin adresa nr.35/03.02.2016 i-a comunicat că începând cu data de 10.02.2016 urmează să desfășoare activitatea profesională în zona geografică reprezentată de județul Cluj. Pârâta a urmărit demisia acesteia, cu toate că și-a atins și depășit întotdeauna obiectivele impuse. In susținerea acestora este și aspectul că reprezentantul societății cunoaște că nu a convenit niciodată asupra posibilității relocării sale într-o altă zonă, cu atât mai mult într-o zonă atât de îndepărtată.
O altă dovadă în acest sens poate fi întârzierea, fără precedent a plății bonusurilor pe care societatea pârâtă i le-a acordat pentru rezultatele obținute în trimestrele 3 și 4 ale anului 2014-2015. Reclamanta a susținut că clauza de mobilitate invocată de pârâtă este lovită de nulitate întrucât nu a fost negociată de către părți, nu prevede aria geografică în care se poate solicita angajatului să-și desfășoare activitatea și nu cuprinde nici prestațiile suplimentare convenite pentru compensarea neajunsului relocării. Art.20 din Codul muncii consacră posibilitatea includerii în CIM a unor clauze specifice, printre care este menționată și clauza de mobilitate. In dezvoltarea acestei dispoziții legale, art.25 din același Cod prevede că prin intermediul unei astfel de prevederi contractuale, părțile stabilesc, în considerarea specificului muncii, ca executarea obligațiilor de serviciu ale salariatului să nu se realizeze într-un loc de muncă stabil. Cu toate acestea, clauza de mobilitate nu conferă angajatorului dreptul de a modifica oricând, în mod unilateral, locul muncii, ca element esențial al CIM. Un alt aspect important este că în cazul clauzei de mobilitate ne aflăm în prezența unui act bilateral, o astfel de clauză putând fi stipulată într-un contract de muncă numai după ce ambele părți au căzut de acord asupra conținutului acesteia.
In situația de fapt, în timpul negocierii CIM încheiat între părți nu s-a luat în discuție posibilitatea ca reclamanta să facă activitățile specifice funcției de reprezentant medical în altă zonă geografică decât cea corespunzătoare județelor Brăila și Galați.
S-a arătat și că practica societății constă în aceea că, deși a prevăzut în toate contractele de muncă aceleași prevederi privind locul muncii, nu a negociat cu nici un angajat o clauză de mobilitate în sensul că nu a adus în discuție, cu ocazia negocierilor privind încheierea contractelor de muncă posibilitatea relocării prin decizia unilaterală a angajaților. Față de acest aspect s-a apreciat că prevederile contractuale de la lit. D din CIM nu pot reprezenta o clauză de mobilitate valabilă.
S-a susținut că reclamanta a refuzat justificat relocarea întrucât părțile nu au negociat o clauză de mobilitate la încheierea CIM nr. 65/29.06.2012, singura discuție despre locul muncii, finalizată printr-un acord de voință a părților a constat în aspectul că locul muncii pentru reclamantă va fi în aria geografică circumscrisă județelor Galați și Brăila.
Prin urmare, atunci când societatea a dispus relocarea reclamantei din zona Galați-Brăila în zona județului Cluj, prin adresa nr. 35/03.02.2016, reclamanta a solicitat să i se precizeze temeiul solicitării, respectiv dacă se menține invocarea presupusei clauze de mobilitate sau dacă se întemeiază pe dispozițiile care permit delegarea pentru o perioadă de 60 de zile fără permisiunea angajatului. Întrucât pârâta a înțeles să invoce clauza de mobilitate, reclamanta a refuzat să se deplaseze în județul Cluj, aceasta apreciind că refuzul este justificat.
Pârâta nu i-a plătit reclamantei drepturile salariale sub formă de bonusuri în trimestrele 3 și 4 din anul 2014-2015. Potrivit politicii de stimulare a activității angajaților săi, societatea ... SRL a stabilit și pentru trimestrele 3 și 4 ale anului fiscal 2014-2015 stimulente sub formă de bonusuri, ce urmau a fi acordate în condițiile depășirii obiectivelor propuse.
Reclamanta, în fiecare dintre aceste trimestre a atins și depășit targhetul impus de angajator, astfel încât i-au fost calculate și comunicate bonusurile acordate, respectiv suma de 8508,5 lei pentru semestrul al treilea și suma de 10.220 lei pentru semestrul al patrulea. Cu toate acestea, nici în prezent aceste bonusuri nu au fost plătite, deși a trecut un an de la data acordării lor. A notificat pârâta sa plătească bonusurile restante, însă aceasta nu a răspuns solicitărilor, cu atât mai puțin nu a achitat sumele restante. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 25 și art.159-161 din Codul Muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, admiterea excepției lipsei de interes în formularea cererii și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca fiind făcută de o persoana lipsită de interes; în subsidiar respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
In fapt, în data de 29.06.2012 între societatea ... SRL și angajata … a intervenit acordul de voință în sensul încheierii CIM nr… pentru ocuparea postului de reprezentant medical. Pârâta a precizat că nici în contractul individual de muncă și nici în fișa postului reclamantei nu s-a stabilit că locul muncii acesteia este de reprezentant de județele Brăila și Galați. Nici unul din reprezentanții medicali nu își desfășoară activitatea de promovare într-un loc de muncă fix, ci se deplasează la sediile diverșilor medici și/sau farmaciști selectați în funcție de nevoile pârâtei, în vederea desfășurării activității de promovare care să ducă la încurajarea prescrierii și/sau vânzării produselor aflate în portofoliul pârâtei. Deci, încă de la începutul raporturilor de muncă reclamanta nu a avut un loc de muncă fix, ci și-a desfășurat activitatea la sediile clienților. Orice angajat care ocupă postul de reprezentant medical are aceeași clauză privind locul muncii, fără de care funcția aceasta ar fi lipsită de esență; pentru că nu își desfășoară activitatea într-un loc de muncă fix și trebuie să se deplaseze la sediile profesioniștilor din domeniul medical. Chiar dacă nu s-a prevăzut în termeni expliciți în contractul individual de muncă, faptul că este vorba de o clauză privind mobilitatea locului de muncă, din formularea ei rezultă că aceasta reprezintă o clauza de mobilitate, întrucât în lipsa unui loc de muncă fix, reclamanta urma să-și desfășoare activitatea în conformitate cu directivele angajatorului.
In baza acestei clauze, în data de 03.02.2016 i-a comunicat reclamantei Decizia de relocare nr…./03.02.2016 prin care i-a adus la cunoștință faptul că, începând cu data de 10 februarie 2016 urmează să își desfășoare activitatea asumată în baza contractului individual de muncă și a fișei postului în zona geografică reprezentată de jud. Cluj.
Prin urmare, pârâta a dorit ca pe fondul intenției de reorganizare care implică și desființarea postului reclamantei, să beneficieze în continuare de activitatea acesteia, dar în altă zonă de interes a nevoilor pârâtei, uzând de clauza de mobilitate a locului de muncă al reclamantei.
Reclamanta, printr-o notificare, a comunicat pârâtei refuzul de a se deplasa în zona Clujului, iar cu o zi înainte de la data la care trebuia să se întâlnească cu noul superior a intrat în concediu medical. După încetarea concediilor medicale succesive de care a beneficiat reclamanta, societatea i-a comunicat Decizia de concediere nr…./01.03.2016, emisă în temeiul art.65 din Codul muncii. Pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei privind nulitatea unui element al contractului individual de muncă câtă vreme nu mai există raporturi contractuale de muncă între pârâtă și reclamantă.
Potrivit art.57 din Codul muncii constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor, acest lucru venind în considerarea specificului contractului individual de muncă și anume, un contract de prestări servicii succesive, care nu se pot returna, fiind imposibil ca angajatorul să dea înapoi munca prestată de salariat. S-a susținut că nu este îndeplinită condiția nulității clauzei de la lit.D din contract, arătându-se că faptul că în clauza de mobilitate prevăzută de art. D din CIM nr…./29.06.2012 nu este indicată aria geografică în cadrul căreia își poate exercita activitatea salariatul nu constituie nici pe departe un motiv de nulitate, câtă vreme Codul muncii nu prevede o astfel de condiție legală.
Mai mult, în art.57 alin.3 din Codul muncii se stipulează că "nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege";. Ori, prin Decizia de relocare .../03.02.2016 pârâta a informat reclamanta că îi va achita contravaloarea unei indemnizații de 1000 Ron brut, reprezentând o prestație suplimentară în bani, în vederea susținerii și facilității desfășurării activității în zona geografica indicată prin decizie.
Pârâta a solicitat respingerea cererii privind obligarea la plata bonusurilor pretinse. Deși pârâta nu și-a asumat niciodată obligații de plată a bonusurilor pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, cu toate acestea a fost de acord să achite astfel de bonusuri atunci când condițiile financiare au permis. A precizat că ultima oară când a achitat bonusuri salariaților a fost in data de 02.02.2015, însă ulterior nu s-a mai achitat nici un bonus. In drept, art.205 CPC, art.25, art.57, art.65 Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.438/14.06.2016 pronunțată de Tribunalul Brăila au fost respinse ca fiind lipsite de interes, capetele de cerere privind constatarea nulității clauzei de mobilitate prevăzute în contractul individual de muncă nr. .../29.06.2012 și constatarea refuzului justificat al reclamantei de a da curs deciziei de relocare nr. .../3.02.2016.
A fost respins ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind plata bonusurilor pentru trimestrele 3 și 4 din anul fiscal 2014-2015.
A fost respinsă ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare instanța a reținut următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă nr. .../29.06.2012, reclamanta … a fost angajată a pârâtei … SRL în funcția de reprezentant medical, pe durată nedeterminată, începând cu data de 2.07.2012.
Ulterior promovării prezentei acțiuni, la data de 1.03.2016, s-a emis de către . .. SRL decizia nr. .../1.03.2016 prin care s-a hotărât încetarea contractului individual de muncă înregistrat sub nr…/29.06.2012 încheiat între societate și reclamanta …, în temeiul art.65 Codul muncii.
Față de această situație, s-a invocat excepția lipsei de interes pentru capetele de cerere privind constatarea nulității clauzei de mobilitate prevăzute în contractul individual de muncă nr.../29.06.2012 și constatarea refuzului justificat al reclamantei de a da curs deciziei de relocare nr…/3.02.2016.
Reclamanta a fost de acord cu această excepție, arătând că nu a contestat decizia de concediere.
Având în vedere că în urma emiterii deciziei nr…/1.03.2016 au încetat raporturile contractuale de muncă între pârâtă și reclamantă, contractul individual de muncă nr…./29.06.2012 încetându-și efectele, Tribunalul a apreciat ca lipsite de interes cererile reclamantei ce vizau acest contract individual de muncă.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat ca fondată excepția lipsei de interes, astfel că a respins ca fiind lipsite de interes, capetele de cerere privind constatarea nulității clauzei de mobilitate prevăzute în contractul individual de muncă nr.../29.06.2012 și constatarea refuzului justificat al reclamantei de a da curs deciziei de relocare nr.../3.02.2016.
Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata bonusurilor acordate pentru realizările din trimestrele 3 și 4 din anul fiscal 2014-2015 în sumă de 18728,5 lei, Tribunalul a reținut că nu s-a invocat de către reclamantă vreo dispoziție legală cuprinsă în vreun act normativ, în contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă în baza cărora se acordau aceste bonusuri.
S-a constatat însă că potrivit extrasului de cont atașat la dosar, la data de 28.04.2016 i s-a plătit reclamantei suma de 14413 lei net (aferentă sumei brute de 18728,5 lei) cu titlu de bonusuri.
Reclamanta a confirmat primirea bonusurilor, susținând că cererea privind plata bonusurilor a rămas fără obiect.
Întrucât pretențiile reclamantei constând în bonusurile pentru trimestrele 3 și 4 din anul fiscal 2014-2015 au fost achitate ulterior promovării prezentei acțiuni, Tribunalul a constatat că cererea privind plata bonusurilor a rămas fără obiect, astfel că nu s-a mai analizat pe fond această cerere. Prin urmare, Tribunalul a respins ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind plata bonusurilor pentru trimestrele 3 și 4 din anul fiscal 2014-2015.
Reclamanta a insistat în plata cheltuielilor de judecată, susținând că anterior introducerii acțiunii la instanță, pârâta a fost pusă în întârziere prin notificările comunicate.
Tribunalul a apreciat că în privința primelor două capete de cerere, respinse ca lipsite de interes, nu se poate reține vreo culpă procesuală a pârâtei în soluționarea acestor capete de cerere, care să justifice solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Adresele comunicate pârâtei de către reclamantă, anterior promovării prezentei acțiuni vizau fondul cauzei, neavând astfel nicio relevanță față de situația care a determinat incidența excepției lipsei de interes reținute.
În ceea ce privește notificarea pentru plata bonusurilor, de asemenea nu poate fi reținută ca fiind o punere în întârziere a pârâtei, în condițiile în care, așa cum s-a reținut mai sus, nu există o reglementare legală din care să reiasă obligația de plată a acestor bonusuri, respectiv data la care trebuiau plătite bonusurile în raport de care s-ar fi putut aprecia neîndeplinirea în termen a obligației.
Față de cele reținute, Tribunalul a apreciat ca nefondată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în parte a ei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 454 Cod de procedură civilă, în sensul că intimata a recunoscut pretențiile sale până la primul termen de judecată și a fost pusă în întârziere anterior formulării acțiunii.
Astfel, intimata a emis decizia de concediere după ce a fost introdusă acțiunea în instanță și a achitat bonusurile aferente trimestrelor 3 și 4 ale anului 2014, ceea ce are semnificația recunoașterii efective a pretențiilor sale.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 264 din Legea 26/2011, art. 466 și urm și art. 454 Cod de procedură civilă.
Intimata a formulat note de ședință, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Brăila este legală și temeinică, întrucât nu au recunoscut pretențiile reclamantei și nu au avut nicio obligație legală să plătească bonusurile.
În subsidiar solicită reducerea onorariului, față de munca efectivă prestată de avocat.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate de apelantă, Curtea apreciază că acesta este fondat față de următoarele considerente:
Potrivit art. 454 Cod de procedură civilă, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.
În speță, nu se poate reține că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei cu privire la capetele 1 și 2 din acțiune. Dimpotrivă, poziția sa a fost de menținere a clauzei de mobilitate, iar concedierea reclamantei în urma desființării postului a avut ca efect inutilitatea cercetării acestor pretenții.
Nici în ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere pârâta nu a recunoscut că i-ar datora reclamantei vreun bonus, în schimb a procedat la plata acestora, ceea ce echivalează cu recunoașterea indirectă a pretențiilor.
Se observă că pentru a putea fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată, condiția necesară este ca pârâtul să fi recunoscut până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului.
Chiar în situația recunoașterii, exonerarea de la plata a pârâtului nu poate interveni dacă înainte de a porni procesul reclamantul l-a pus în întârziere, sau era de drept în întârziere.
Or, prin adresa de la pagina 20 a dosarului de fond, reclamanta a notificat-o pe pârâtă la data de 10.02.2016, înainte de introducerea acțiunii, să îi achite bonusurile pentru trimestrele 3 și 4 ale anului 2014 în termen de 7 zile, ceea ce echivalează cu punerea în întârziere a acesteia.
Ca urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 454 Cod de procedură civilă, pârâta nu putea fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cuantumul acestora, potrivit art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Față de modalitatea în care a fost soluționat dosarul, în două termene de judecată și pe excepție, în urma intervenirii unor situații care au dus la inutilitatea cercetării pe fond a cauzei, Curtea constată că activitatea desfășurată de avocat nu este proporțională cu onorariul de 3000 de lei, care a fost încasat de către acesta și va proceda la reducerea acestuia până la suma de 1500 de lei, la care va fi obligată pârâta.
În consecință, în baza art. 480 N. Cod de procedură civilă, instanța va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că o va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum redus de 1500 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
| ← Principiul contributivităţii. valorificarea la recalcularea... | Contestatie decizie de pensie. Jurisprudență Pensii → |
|---|
