Drepturi salariale neplătite la scadenţă. Posibilitatea obligării angajatorului la plata drepturilor salariale restante actualizate cu rata indicelui de inflaţie la momentul plăţii şi la plata de dobânzi legale corespunzătoare acestor drepturi salariale r
| Comentarii |
|
Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale şi actualizarea cu rata indicelui de inflaţie, deoarece natura lor juridică este diferită. Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadenţă a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenţei şi data plăţii efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflaţiei are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 842 din 6 aprilie 2011
Prin sentința civilă nr. 77/17.01.2011, pronunțată în dosarul nr. 10452/30/2010, Tribunalul Timiș a admis in parte acțiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL, Iași.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.700 lei, drepturi salariale restante, actualizată cu rata inflației calculată de la scadența lunară a drepturilor salariale restante până la data de 18.11.2010 și cu dobânda legală începând cu data de 19.11.2010 până la plata efectivă.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a unei compensații de un salariu lunar.
A respins în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost angajata societății pârâte. în baza contractului individual de muncă nr. 246392/04.07.2006, în funcția de inginer constructor și, prin decizia nr. 688/03.09.2010, reclamantei i-a încetat contractul individual de muncă, în temeiul art. 65 alin.1 din Codul Muncii, începând cu data de 01.10.2010.
Pârâta nu a făcut dovada că și-a îndeplinit integral obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată de reclamantă în cadrul societății pârâte, pentru perioada 01.02.2010-01.10.2010, iar reclamanta a depus dispoziția de încasare din data de 28.09.2010, pentru suma de 77,90 lei, constând în avans salariu pentru luna februarie 2010, astfel că a rămas salariu neachitat în cuantum de 11.700 lei.
Conform prevederilor art. 40 alin.2 lit. c din C.muncii, „angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”, iar potrivit prevederilor art. 154 alin. 2 din C.muncii, „pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani”.
Art. 161 alin 1 C.muncii, prevede că: „salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”.
Conform prevederilor art. 163 alin. 1 din C.muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
în baza acestor texte de lege, instanța de fond, constatând că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, având în vedere și dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, care prevede că: „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare”, a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.700 lei, reprezentând drepturi salariale restante aferente perioadei 01.02.2010-01.10.2010.
în contractul individual de muncă al reclamantei, la lit. J pct. 4 se prevede că salariul se plătește în 27 ale lunii-chenzina I și restul în 12 ale lunii următoare.
Reclamanta a solicitat actualizarea sumei conform indicelui de inflație, precum și plata dobânzii legale, începând cu data scadentei și până la data plății efective, cerere pe care tribunalul a găsit-o admisibilă în parte, ținând cont și de prevederile art.1082 din C.civ., art.161 alin. 4 din C.muncii și art.1088 din C.civ., dispunând că drepturile bănești acordate vor fi actualizate în raport cu rata inflației calculată de la scadența lunară a drepturilor salariale restante până la data de 18.11.2010 și cu dobânda legală începând cu data de 19.11.2010, când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, și până la data plății efective, deoarece nu se pot suprapune cele două forme de despăgubiri solicitate.
în temeiul prevederilor art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, a fost obligată aceeași pârâtă la plata către reclamantă a unui salariu lunar cu titlu de salariu compensatoriu, datorită concedierii ei pentru motive ce nu țin de persoana sa.
Referitor la obligarea pârâtei la despăgubiri, în cuantum de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, corespunzătoare prejudiciului suferit, urmare a neexecutării de către pârâtă a obligațiilor contractuale de plată a salariilor, tribunalul a reținut, în baza art. 269 din C.muncii, că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, culpa făptuitorului - sub forma intenției sau neglijenței ori imprudenței, cauzarea unui prejudiciu și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
în ceea ce privește fapta ilicită, aceasta reprezintă orice faptă prin care, urmare a nerespectării unei obligații contractuale, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
în speță, susținerea că s-a produs un prejudiciu prin neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale de plata a salariilor nu poate fi reținută, în condițiile în care, deși reclamanta a făcut dovada că a avut probleme materiale, nu a dovedit că i s-a cauzat un prejudiciu moral, iar, pe de altă parte, pârâta a fost obligată la plata salariilor restante actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală, motiv pentru care s-a respins acest petit.
Petitele vizând obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței cu contribuțiile la fondul de șomaj și la plata salariului pe lunile în care nu a eliberat adeverința necesară la șomaj, au fost respinse ca rămase fără obiect, însăși reclamanta, prin concluzii, arătând că aceste capete de cerere au rămas fără obiect.
Reclamanta a formulat recurs, în termenul legal, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a hotărârii atacate, și, pe cale de consecință, rejudecând cauza, să se dispună obligarea pârâtei la plata:
- dobânzilor legale pentru întârzierea la plată a salariilor și actualizarea cu rata inflației până la data achitării, având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natură juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, respectiv aceea de daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua constând în valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, repectiv de daune compensatorii, conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora.
- salariilor compensatorii de la data concedierii: 01.10.2010 și până la data expedierii adeverinței necesare obținerii ajutorului de șomaj: 19.11.2010, deoarece administratorul firmei știa atât situația financiară, cât și pe cea de sănătate, dar a tărăgănat completarea și expedierea acestei adeverințe.
- daunelor morale și daunelor interese în valoare de 10.000 lei, deoarece a plătit dobânzi nejustificate, din lipsa salariului, la bănci, la casa de amanet, s-a îmbolnăvit cronic de inimă, din cauza stresului și tensiunii datorat de nesiguranța zilei următoare. Pe perioada celor doi ani, în care salariile erau plătite mereu cu întârzieri foarte mari, a acumulat restanțe la plata utilităților.
în drept, recursul nu a fost motivat.
Pârâta a formulat recurs, în termenul legal, împotriva aceleiași sentințe solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și admiterii în parte a acțiunii în ceea ce privește capătul de cerere privind plata drepturilor salariale datorate acesteia pentru perioada februarie - septembrie 2010.
în motivarea cererii de recurs se arată că instanța de fond a respins acțiunea în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru plata cu întârziere a obligațiilor salariale și la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale ale reclamantei la bugetul de stat.
Se susține că tribunalul în mod greșit a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, în valoare de 11.070 lei, pe perioada februarie - septembrie 2010, actualizată cu rata inflației până la data de 18.11.2010 și cu dobânda legală începând cu data de 19.11.2010.
în perioada 22.06.2010 - 26.07.2010, reclamanta L. M. Figurează, conform actelor depuse la dosarul cauzei, cu contractul de muncă suspendat în baza dispozițiilor art. 52, alin. 1, lit. d din C.muncii, context în care în această perioadă urma să beneficieze de indemnizația acordată conform legii, iar nu de drepturi salariale.
Astfel, din corespondenta purtată cu L.M., pe e-mail, trimițându-se registrul de casă lunar, registru de casă pe care îl întocmea și îl trimitea la sediul pârâtei din lași, rezultă foarte clar faptul că aceasta a primit drepturile salariale integral pentru lunile februarie - martie 2010 și, de asemenea, că i s-a achitat parțial luna aprilie 2010, plăți care s-au făcut cu întârziere, data plații rezultând din tabelul anexă.
De asemenea, în lunile iulie și august 2010, aceasta a fost pontată în concediu de boală, astfel cum rezultă din foaia colectiva de prezență pe care chiar reclamanta L.M. o întocmea.
Din foaia colectivă, întocmită și semnată de reclamantă, pentru lunile august și septembrie 2010, rezultă că aceasta a beneficiat de concediu fără salariu, respectiv 9 zile în luna august și 21 de zile în luna septembrie, motiv pentru care pentru aceasta perioada nu i se datorează drepturi salariale.
S-au achitat integral drepturile salariale cuvenite reclamantei, care își primea salariul din veniturile obținute la punctul de lucru din Timișoara, sens în care nu se puteau înregistra restanțe la plata drepturilor salariale. Cu toate acestea, având în vedere faptul că până la înregistrarea cererii de recurs nu a reușit identificarea tuturor drepturilor salariale încasate de reclamantă, fiind schimbat întreg personalul de la contabilitate, având în vedere actele anexate, recurenta consideră că datorează pârâtei L. M. doar 6.565,1 lei, cu titlu de drepturi salariale neachitate.
Examinând recursul formulat de către pârâta recurentă SC R. SRL prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta a deținut funcția de inginer constructor, conform contractului individual de muncă nr. 246392/04.07.2006, raporturile de muncă încetând la data de 01.01.2010, potrivit deciziei nr. 688/03.09.2010.
Pretențiile reclamantei L,M, reprezintă drepturi salariale, pretins a fi datorate de către angajatorul SC „R.”, SRL pentru perioada 01.02.2010-01.10.2010.
Din înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond și tabelul anexat de către pârâta SC R, SRL în recurs, rezultă că pentru perioada anterior menționată, angajatorul datora suma de 10.157 lei, în condițiile în care reclamanta a figurat în concediu de odihnă, concediul medical, respectiv învoită în lunile iulie, august și septembrie 2010, contractul individual de muncă al reclamantei fiind suspendat în perioada 22.06.2010-26.07.2010, în temeiul art. 52 al.1 lit.d din C.muncii, conform foilor colective de prezență depuse de către societatea angajatoare, evidențe care au fost întocmite chiar de către reclamantă.
Potrivit mențiunilor efectuate, sub semnătură, de către reclamantă pe fluturașii de salariu, respectiv pe dispoziția de plată, angajatorul a efectuat plăți salariatei într-un cuantum de 4587,9 lei, astfel că au mai rămas de plată drepturi salariale în valoare de 5569,1 lei.
în acest context, potrivit dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct.9 C.proc.civ., instanța a admis recursul formulat de către pârâta recurentă SC R.SRL și a modificat parțial sentința civilă recurată, reținând în sarcina angajatorului plata sumei de 5569,1 lei cu titlu de drepturi salariale.
în mod greșit instanța de fond a reținut că pentru debitul principal nu pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece astfel cum susține și reclamanta recurentă, natura juridică a pretențiilor este una diferită. Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani. Dispozițiile legale incidente în cauză sunt prevederile art. 1082-1088 C.civil.
Referitor la motivul de recurs ce privește acordarea de daune compensatorii de la data concedierii 01.10.2010 și până la data expedierii adeverinței necesare obținerii ajutorului de șomaj, instanța de recurs a reținut că nu există nici un temei legal pentru acordarea unei sume de bani, cu titlu de salarii compensatorii pentru această perioadă, salariul compensatoriu reprezentând un ajutor financiar acordat de către angajator la momentul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Reclamanta, astfel cum a concluzionat și instanța de fond, nu a probat un prejudiciu moral cauzat de plata cu întârziere, respectiv neplata salariului, nefiind dovedit că afecțiunile reclamantei au fost determinate de neîndeplinirea obligației angajatorului privind plata salariului, iar în ceea ce privește daunele interese, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că angajarea creditului și amanetarea unor obiecte au fost determinate de neplata salariului. în plus reclamanta recurentă nu a dovedit plata dobânzilor bancare și a cheltuielilor impuse de încheierea contractelor de amanet pentru a pretinde că a suportat un prejudiciu.
Reținând ca întemeiat motivul de recurs ce privește acordarea dobânzii legale și a ratei de inflație, în conformitate cu prevederile art. 312 și art. 304 pct.9 C.proc.civ., Curtea a admis recursul reclamantei și a modificat în parte sentința civilă recurată în sensul obligării pârâtei SC R. SRL să plătească reclamantei L.M. suma de 5569,1 lei cu titlu de drepturi salariale, sumă actualizată cu rata inflației și dobânda legală de la scadență și până la data plății, precum și la actualizarea cu rata inflației și dobânzile legale corespunzătoare sumelor achitate cu întârziere cu începere de la data scadenței și până la data plății, menținând în rest sentința civilă recurată.
în conformitate cu prevederile art. 274 C.proc.civ., instanța a luat act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
| ← Drepturi salariale ale personalului didactic. Stabilirea... | Drepturi salariale → |
|---|
