Drepturi salariale
| Comentarii |
|
Art. 16 din Legea nr. 118/2010 se referă la suspendarea plăţii drepturilor prevăzute de art. 9 şi nu la o suprimare a acestora
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1138 din 21 iunie 2011
Prin sentința civilă nr. 863/21.04.2011 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A.C. în contradictoriu cu pârâtul S.P. „Sf. Spiridon”, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 22/121/04.01.2011 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta A.C. a chemat în judecată pe pârâtul S.P. „Sf. Spiridon” pentru a fi obligat la plata indemnizației acordate la pensionare, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate și Codul muncii.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtului, până la data de 21.10.2010, când s-a pensionat. Potrivit C.muncii și art. 89 pct. 2 lit. f) din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, la pensionare trebuia să primească o indemnizație în cuantum de două salarii avute la data pensionarii. Deși a solicitat să i se facă această plată, pârâta a refuzat în mod nejustificat.
în susținerea acțiunii nu a solicitat nicio probă.
în drept a invocat art. 89 pct. 2 lit. f) din Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate (denumit în continuare CCM).
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că față de prevederile art. 9 din Legea nr. 118/2010, reclamanta nu poate beneficia de această indemnizație, deoarece clauza din CCM este înlăturată de efectele Legii nr. 118/2010.
în apărare a depus la dosar extras din CCM, decizia de pensionare nr. 233524/21.10.2010, decizia nr. 538/01.11.2010.
în replică, reclamanta a invocat art. 16 din Legea nr. 118/2010, potrivit cu care art. 9 din Lege, produce efecte până la data de 31.12.2010. în opinia sa după data de 31.12.2010, în termenul general de prescripție de 3 ani, poate solicita și este îndreptățită să obțină indemnizația de pensionare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Faptul că reclamanta a fost salariată a pârâtului până la 01.11.2010, și că s-a pensionat, nu este contestat în cauză.
Că art. 89 pct. 2 lit. f) din CCM prevede acordarea unei indemnizații de pensionare nu este contestat.
Problema dedusă judecății se referă la întinderea aplicării art. 9 din Legea nr. 118/2010.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 118/2010 începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.
Conform art. 16 din aceeași lege, prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.
Prin Legea nr. 118/30.06.2010 s-au dispus măsurile necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Din interpretarea coroborată a celor două texte, tribunalul deduce că legiuitorul, în considerarea unor măsuri necesare pentru stabilirea echilibrului bugetar a decis ca persoanele care se pensionează în intervalul 01.07.2010-31.12.2010 să nu beneficieze de acordarea unei indemnizații de pensionare.
După cum rezultă din text, legiuitorul nu a avut în vedere o suspendare sau o amânare a plății acestui drept și ca urmare, nu a fost primită apărarea reclamantei în sensul că potrivit art. 16 din Legea nr. 118/2010, după data de 31.12.2010 poate solicita această indemnizație, în termenul general de prescripție de 3 ani.
O asemenea apărare ar lăsa fără efect scopul și finalitatea pentru care s-au luat măsurile dispuse prin Legea nr. 118/2010.
Instanța nu a ignorat faptul că acest drept (indemnizația pentru pensionare) este stabilit prin lege în favoarea unei categorii a personalului din autoritățile și instituțiile publice, iar sursa acestei compensații este bugetară.
Această indemnizație fiind un drept accesoriu calității de personal bugetar, este evident că urmează soarta dreptului principal, adică este supus măsurilor considerate necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Reținând că sistemul de salarizare, dar și celelalte facilități financiare pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice se stabilește prin lege, că salarizarea personalului plătit/sprijinit din fondurile publice, stă sub semnul legalității spre deosebire de angajații din mediul privat unde salariile se stabilesc prin negociere, față de considerentele deciziei nr. 872/2010 a Curții Constituționale, s-a constatat că în raport de data la care reclamanta s-a pensionat, nu beneficiază de indemnizația de pensionare.
Față de cele mai sus arătate, a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta A.C., considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
A apreciat că prima instanță a făcut o aplicare greșită a textului de lege în condițiile în care prevederile art. 16 din același act normativ stabilesc ca prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1) precum și cele ale art. 9 se aplică până la data de 31.12.2010, deci legiuitorul a avut în vedere doar o suspendare a acordării acestor drepturi și nu lipsire totală de acordarea unor drepturi stabilite.
în consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
în drept a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C.proc.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
A considerat că nu este vorba de o suspendare a acordării drepturilor ci chiar de o restrângere a exercițiului unor drepturi sau libertăți. Deci, începând cu 01.01.2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie nu se aplică.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Recurenta reclamantă a ieșit la pensie la data de 21.10.2010 dată la care a fost emisă decizia nr. 538/01.11.2010 și au încetat raporturile de muncă ale acesteia cu pârâtul intimat S.P.„Sf. Spiridon”.
Potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (2) litera f) din CCM salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cel puțin două salarii de bază avute în luna pensionării.
însă la data ieșirii la pensie a recurentei, intrase în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar iar art. 9 din acest act normativ prevede că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.
însă legiuitorul a înțeles să prevadă, prin dispozițiile art. 16 din aceeași lege, că prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.
Alin. (2) prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum și cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011.
Deci, interpretarea recurentei este corectă, în sensul dorit de legiuitor, art. 9 coroborându-se cu art. 16, și Curtea apreciind că este vorba, de fapt, de o suspendare a plății drepturilor cuvenite până la data de 31.12.2010 și nicidecum de o suprimare a acestor drepturi. Aceasta este și rațiunea pentru care legiuitorul a introdus prevederile art. 16 tocmai pentru a sublinia caracterul temporar al măsurilor luate în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Dacă s-ar accepta ipoteza inversă, s-ar crea o discriminare artificială între persoanele care s-au pensionat în perioada de la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 (cum este și cazul recurentei) și cele care ar urma să se pensioneze după data de 31.12.2010 ori nu aceasta a fost voința legiuitorului.
în consecință, s-a amânat doar plata drepturilor solicitate până la data de 31 decembrie 2010 astfel că acțiunea este întemeiată, fiind introdusă la data de 04.01.2011, după data limită.
Nu are nici o relevanță dacă indemnizația solicitată este sau nu un drept fundamental constituțional, întrucât, atât timp cât este prevăzută chiar în CCM, respectarea clauzei contractuale este obligatorie pentru părți. într-adevăr, până la data de 31.12.2010, pârâtul a fost îndreptățit să nu acorde indemnizația solicitată însă după această dată, nu mai există nici un impediment legal.
De asemenea, apărarea pârâtului în sensul că începând cu data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu poate fi reținută întrucât dreptul recurentei reclamante s-a născut la data când a ieșit la pensie și au încetat raporturile de serviciu iar instanța analizează legitimitatea dreptului prin prisma legii în vigoare la acea dată pentru anul 2010 și nu pentru 2011.
în consecință, recursul este apreciat ca fiind întemeiat și, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) coroborat cu art. 3041 C.proc.civ., se va admite urmând a se modifica în tot sentința recurată iar în rejudecare:
Se va admite acțiunea și se va obliga pârâtul la plata către reclamantă a indemnizației egale cu două salarii de bază.
Fiind parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 C.proc.civ., se va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în sumă de 800 lei.
(Judecător Virginia Filipescu)
| ← Drepturi salariale neplătite la scadenţă. Posibilitatea... | Decizie de sancţionare → |
|---|
