Imposibilitatea acordării unor drepturi neprevăzute de legile de salarizare a personalului bugetar, dar prevăzute de contracte sau acorduri colective de muncă, încheiate sub forma unor acorduri de mediere încuviinţate de instanţele de judecată.

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 1373 din data de 23.06.2015

Instanța reține că art. 138 alin. 1 Legea nr. 62/2011 interzice stipularea în contractele/acordurile colective de muncă privitoare la personalul bugetar a unor clauze referitoare la drepturi în bani altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare.

Legea nr. 330/2009 a instituit un sistem de salarizare obligatoriu, imperativ, din care nu fac parte drepturile și stimulentele acordate angajaților unității administrativ-teritoriale. Așadar, sumele nu mai pot fi acordate ulterior datei de 31.12.2009, deoarece Legea nr. 330/2009 interzice acest lucru. Nici începând cu 01.01.2011 drepturile nu pot fi acordate, deoarece art. 1 alin. 2 Legea nr. 284/2010 limitează sporurile la cele prevăzute de respectiva lege.

Faptul că a existat un acord de mediere conform Legii nr. 192/2006 între intimat și angajați, chiar și încuviințat de instanța de judecată, nu poate deroga de la dispozițiile legale imperative, deoarece convenția rămâne un acord al părților, fie și verificat sumar sub aspect formal de instanța de judecată, or de la o normă imperativă nu se poate deroga prin consimțământul părților. În acest sens, s-a cristalizat practica Curții de Apel, reținându-se și faptul că hotărârea prin care se încuviințează acordul de mediere este dată în procedura necontencioasă, astfel că nu are autoritate de lucru judecat.

Decizia nr. 1373 din 23.06.2015 a Curții de Apel Galați

Prin sentința nr. 24/22.01.2015, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2308/91/2014, a fost admisă cererea formulată de reclamanta P UAT com. D, jud. V., în contradictoriu cu pârâta CCR - CC V, având ca obiect anularea parțială a Deciziei nr. 35/12.06.2014 în ceea ce privește pct. 4.2 lit. a si b) si II.3; anularea încheierii nr. 1/08.08.2014 și suspendarea executării Deciziei nr. 35/12.06.2014, a fost anulată Încheierea nr.1/08.08.2014 în ceea ce privește soluția dată contestației referitoare la anularea Deciziei nr.35/2014 pct. II.3, a fost anulată parțial Decizia nr.35/2014 in ce privește punctele 4.2.lit.a și b și punctul II.3 emisă de CCR - CC V și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 2620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta CCR - CC V, criticând-o ca fiind nelegală.

În motivare, a arătat că prin deciziile Curții Constituționale s-a arătat că Legea nr. 330/2009 instituie un sistem de salarizare nou, care nu mai este compatibil cu drepturile anterioare, decât în măsura în care se reflectă în sporurile prevăzute de legea nouă. Cum drepturile nu se regăsesc în sistemul nou, ele nu mai pot fi acordate ulterior.

În drept, a invocat disp. art. 488 pct. 8 C.pr.civ.

În susținere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că sentința este legală, recurenta dând o interpretare greșită textelor de lege invocate.

În drept, a invocat disp. art. 205 și urm. C.pr.civ.

În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul este întemeiat și se impune a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

În ce privește motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că analiza criticilor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., referitor la încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material.

În ce privește fondul cauzei, instanța reține că art. 138 alin. 1 Legea nr. 62/2011 interzice stipularea în contractele/acordurile colective de muncă privitoare la personalul bugetar a unor clauze referitoare la drepturi în bani altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare.

Cum cererea de anulare a actelor emise este neîntemeiată, nu mai poate fi dispusă suspendarea executării actelor și nici obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părțile sau Ministerul Public solicită, în condițiile și pentru motivele determinate limitativ de lege, desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțate fără drept de apel sau în apel.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, care se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă, va casa în tot sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea ca nefondată.

← Drepturilor salariale . Jurisprudență Chemare în judecată...		constatarea încheierii pe durată nedeterminată a contractului... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Imposibilitatea acordării unor drepturi neprevăzute de legile de salarizare a personalului bugetar, dar prevăzute de contracte sau acorduri colective de muncă, încheiate sub forma unor acorduri de mediere încuviinţate de instanţele de judecată.