constatarea încheierii pe durată nedeterminată a contractului individual de muncă. aplicarea legii în vigoare la expirarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată

Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 353 din data de 27.01.2015

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 353/2015

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr de mai sus, reclamantul D. C.. M. a solicitat în contradictoriu cu pârât DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate încheiat pe durată nedeterminată contractul individual de muncă nr 78/05.05.2007 , începând cu 04.01.2010.

În motivarea cererii , reclamantul a arătat că a încheia cu pârâta contractul individual de muncă nr 78/05.05.2007 pe durată determinată pentru postul de șofer , contract ce i-a fost prelungit prin actul adițional din 03.01.2008 până la 31.12.2008 , prin actul adițional din 31.12.2008 până la 31.12.2009 , prin actul adițional nr 3/04.01.2010 până la 31.12.2010 , prin actul adițional nr 4 până la 31.12.2011, prin actul adițional nr 5 până la 31.12.2012 , iar ulterior prin act adițional până la 31.12.2013. Prin actul adițional nr.7, contractul său a fost prelungit până la 31.12.2014, fiind în vigoare în prezent.

A mai arătat că toate actele adiționale menționate au fost încheiate în temeiul art 17 alin 4 coroborat cu art 41 C.muncii.

A arătat că art 82 alin 4 C.muncii , în vigoare până la 01.05.2011 prevedea că între aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată , iar potrivit alin 5 contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea ultimului contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive și nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare.

Consideră că încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată conduce la concluzia unei nevoi permanente a pârâtei de postul ocupat de reclamant , rezultând simularea caracterului temporar al acestei nevoi.

În drept , a invocat dis part 192 alin 1 , art 194 Cpc, art 81-84 C.muncii.

A depus la dosar carte de identitate, contracte individuale de muncă pe durată determinată , carnet de muncă.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că în baza art 19 alin 3 OG 42/2004 coroborat cu art 82 și 83 lit h C.muncii a fost încheiat și prelungit contractul individual de muncă pe durată determinată al reclamantului . Reclamantul a beneficiat de toate drepturile cuvenite,prevăzute de Legea 284/2010, în vigoare în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Analizând actele și lucrările dosarului , instanța a reținut următoarele:

Din copia carnetului de muncă coroborat cu contractul individual de muncă nr 78/05.05.2007 și actele adiționale din 03.01.2008, 31.12.2008,04.01.2010 ,01.01.2011, 01.01.2012,01.01.2013 , 01.01.2014 ,rezultă că reclamantul a fost angajatul pârâtei începând 05.05.2007 și până la 31.12.2014 , după cum rezultă din ultimul act adițional nr. 7.

Art. 82 alin. (4) din Codul muncii prevede că intre aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durata determinata, iar conform alin. (5) din același articol, contractele individuale de muncă pe durata determinata încheiate in termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durata determinata sunt considerate contracte succesive si nu pot avea o durata mai mare de 12 luni fiecare.

Regula instituită de Codul muncii este prevăzută de art. 12 care prevede la alin. 1 că , contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată și numai prin excepție , potrivit art. 2, se pot încheia și contracte pe durată determinată, dar în condițiile expres prevăzute de lege .

Prin adoptarea Legii nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, regimul juridic aplicabil contractului individual de muncă a suferit unele modificări și completări determinate, în principal, de necesitatea izvorâtă în practică de a flexibiliza desfășurarea relațiilor de muncă, Curtea Constituțională statuând cu majoritate de voturi, prin decizia nr. 383/2011, că această lege este constituțională.

Astfel, art. 83 din Codul muncii a fost modificat în sensul extinderii situațiilor în care încheierea contractelor individuale de muncă pe durată determinată este admisă, cu scopul de a răspunde exigențelor din practică, legiuitorul rămânând însă în sfera enumerării limitative a cazurilor în care este permisă încheierea acestui tip de contracte.

Ipoteza solicitată a fi avută în vedere de pârâtă se subsumează celei prevăzută la art. 83 litera h C.M, în vigoare în ianuarie 2010, potrivit cărora este permisă încheierea de contracte individuale de muncă pe durată determinată , în cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe.

Instanța constată că dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele în vigoare la data la care a expirat cel de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, respectiv la data de 31.12.2009, iar nu cele în vigoare la data introducerii acțiunii, urmare a aplicării principiului " tempus regit actum"; , având în vedere faptul că abia la data de 01.05.2011 au fost abrogate dispozițiile cuprinse în anteriorul art. 84 din Codul muncii prin adoptarea Legii 40/2011.

În prezent, la încetarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată, succesiv - prevăzut de fostul art. 80 alin. 4 din Codul muncii - angajatorul nu mai este obligat să încheie un contract pe durată nedeterminată.

Instanța va înlătura apărările pârâtei în sensul că specificul activității sanitar veterinare astfel cum rezultă din dispozițiile art 19 alin 3 O.G. 42/2004 impune încheierea de contracte individuale de muncă pe durată determinată ,întrucât aceste dispoziții legale prevăd încheierea de contracte individuale de muncă pe durată determinată , însă " în condițiile legii ",ceea ce duce la concluzia că aceste dispoziții legale se completează cu dispozițiile C.muncii , în vigoare la momentul încheierii celui de-al patrulea contract individual de muncă cu durată determinată , respectiv dispozițiile art. 84 C.M., precum și dispozițiile art. 12 alin.2 C.M -în vigoare și astăzi, care prevăd încheierea a maximum trei contracte de muncă pe durată determinată.

Prin urmare, în raport cu legea aplicabilă la data de 04.01.2010 - data încheierii următorului contract de muncă , după expirarea celui de-al treilea contract de muncă cu durata cuprinsă între 01.01.2009-31.12.2009 - angajatorul era obligat să încheie cu reclamantul un contract de muncă pe durată nedeterminată, iar nu unul de același tip, pe durată determinată, confirmare a specificului activității desfășurate de reclamant .

Specificul activității reclamantului trebuie analizat și prin prisma Ordinului 64/2007 și ulterior a Ordinului 112/2011 emise de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în implementarea prevederilor Regulamentului European și al Consiliului nr. 882/2004/CE privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și cea privind alimentele și cu regulile de sănătate și de protecție a animalelor, care au creat structuri și au determinat efectuarea unor activități cu caracter permanent, făcând inoperantă excepția prevăzută la art. 81 litera e C.M. - atât în vechea cât și în actuala reglementare - pentru activitatea desfășurată de reclamant, astfel cum este definită de obiectul activității sale - asigurarea activității de asistență, inspecție și control sanitar veterinar de stat.

Față de cele expuse mai sus, instanța va admite acțiunea, va constata încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă din data de 04.01.2010.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre constatarea încheierii pe durată nedeterminată a contractului individual de muncă. aplicarea legii în vigoare la expirarea celui de-al treilea contract individual de muncă pe durată determinată