încetare raport de muncă prin demisie fără preaviz ca urmare a neachitării de către angajator a drepturilor salariale la zi. art. 81 alin. 8 din codul muncii. periodicitatea plăţii salariului. art. 17 alin. 3 lit. k din codul muncii.

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 4 din data de 10.01.2018

Rezumat:

Conform art. 81 alin. 8 din Codul muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Deci, în conformitate cu dispozițiile legale menționate, salariatul poate demisiona fără preaviz numai dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, de exemplu, nu plătește salariul. Într-o atare ipoteză, contractul încetează chiar în ziua în care salariatul transmite notificarea sa angajatorului.

În speță, obligația neîndeplinită de angajator, de care reclamantul se prevalează atunci când își justifică demisia fără preaviz, constă în faptul că angajatorul nu i-ar fi plătit drepturile salariale la zi.

Conform prevederilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii "angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă";, iar potrivit prevederilor art. 159 alin. 2 din Codul muncii, "pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani";.

Conform art. 166 din Codul muncii "salariul se plătește în bani cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz";.

Prin urmare, legea dă posibilitatea de a se stabili data concretă a plății salariului prin contractul individual de muncă, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

În speță, datele de plată a drepturilor salariale au fost negociate și prevăzute ca atare în contractul individual de muncă, legea părților.

Art. 17 alin. (3) lit. k din Codul muncii prevede că persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată și cu privire la salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul.

Totodată, art. 41 alin. (3) lit. e din Codul muncii prevede că modificarea contractului individual de muncă se referă și la elementul contractual referitor la salariu.

Periodicitatea plății salariului - o dată pe lună, de două ori pe lună sau de mai multe ori pe lună, reprezintă, conform dispozițiilor legale din Codul muncii menționate, un element esențial al contractului individual de muncă.

Însă, atitudinea pasivă timp de doi ani a salariatului în a solicita respectarea acestui element contractual (plata salariului în două tranșe, la 10 și 25 ale lunii) face ca invocarea ulterioară, prin cererea de demisie, a neplății salariului la termenul stabilit contractual (25 ale lunii), să apară ca prematură în condițiile în care periodicitatea plății salariilor în cadrul societății a fost o dată pe lună, respectiv la data de 10.

(Decizia nr. 4 din 10 ianuarie 2018, dosar nr. 2624/40/2016**)

Hotărâre (extras):

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată sub nr. 512/40/2016, reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 17384,28 lei reprezentând prejudiciul cauzat societății, respectiv mărfurile lipsă din gestiunea pârâtului enumerate în facturile seria BT 9276124/12.12.2015 și BT nr. 6164908/11.12.2015, sumă la care se va adăuga dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plătii efective și cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În perioada octombrie-decembrie 2015, Comisia de inventariere în cauză a realizat inventarierea mărfurilor aflate în gestiunea de care era răspunzător pârâtul, procedând la verificările și numărarea stocurilor de marfă existente, operațiuni desfășurate în prezența pârâtului, iar verificările vizând perioada ianuarie-octombrie 2015. Din verificări a rezultat o diferență de mărfuri cu o valoare de intrare de 15948,90 lei fără TVA. La operațiunile de inventariere, angajatul a fost prezent, discutându-se inclusiv despre posibilitatea încheierii unui angajament de plată, însă după ce lipsurile au fost identificate, atât cantitativ, cât și valoric și s-au întocmit actele corespunzătoare, fiind finalizată partea documentară a inventarierii, angajatul a refuzat să semneze documentele astfel întocmite.

În aceeași zi, pârâtul a înaintat biroului resurse umane demisia acestuia, fără preaviz, deși societatea nu avea obligații neachitate față de salariat. În motivarea cererii sale scrise, s-a motivat, relevant și pentru lipsa de gestiune constatată, existența unor nereguli privind gestionarea documentelor contabile. Un astfel de aspect nu rezultă din probatoriul administrat de comisia de inventariere, toate documentele de recepție marfă și ieșirile din gestiune fiind asumate de gestionar prin semnătura sa.

Întrucât angajatul nu s-a prezentat la muncă a doua zi, a fost notificat cu privire la lipsa nejustificată, în condițiile nerespectării dreptului de preaviz, notificare care a fost primită sub semnătură de pârât. Totodată, i-au fost comunicate actele întocmite cu prilejul inventarierii, documente pe care nu a înțeles să le conteste. A fost invitat și pentru a clarifica situația acestor abateri, în procedura disciplinară prealabilă, însă nici la această invitație nu a înțeles să dea curs.

Așa fiind, s-a procedat la desfacerea contractului de muncă prin Decizia nr. 649/24.10.2014 și stabilirea și recuperarea prejudiciului suferit, respectiv suma de 17384,28 lei, cu explicațiile expuse mai sus.

Pârâtul a înțeles să nesocotească aceste obligații și a produs o pagubă în dauna societății, existând legătura de cauzalitate directă între abaterile (faptele) pârâtului și paguba produsă și fiind îndeplinită și condiția vinovăției. Mai mult, din cercetările efectuate și atitudinea ulterioară adoptată de pârât, care a refuzat să se prezinte, să ia legătura cu reprezentanții societății și să clarifice situația litigioasă în cauză, nu rezultă nici o împrejurare care să ducă la exonerarea sau limitare răspunderii sale.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 254 și următoarele Codul muncii.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

În temeiul art. 209 Cod procedură civilă, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta reclamantă:

- la plata orelor suplimentare efectuate de el în ultimii trei ani anteriori datei de 04.04.2016, respectiv minim 4 ore în fiecare zi lucrătoare și câte 7 ore în fiecare zi de sâmbăta;

- la plata sărbătorilor legale lucrate, pentru care nu a primit nici zi liberă în compensare și nici plată suplimentară;

- la plata contravalorii concediului de odihna restant pentru anul 2015, respectiv pentru cele 15 zile neefectuate din totalul de 25 de zile lucrătoare cuvenite;

- la anularea deciziei de concediere nr. 649/24.10.2015 deoarece, anterior acestei măsuri, contractul său de muncă încetase prin demisie ca urmare a neachitării drepturilor salariale la zi, aspect ce îndreptățește demisia fără preaviz.

În motivare a arătat că programul său constant, în fiecare zi lucrătoare a fost cel puțin de 12 ore, respectiv de la 07 la ora 19, fără să primească nici măcar o dată vreo plată pentru cele 4 ore suplimentare zilnice.

Au fost zile în care a lucrat chiar și 14 sau 15 ore, însă nu poate aduce dovezi exprese în acest sens, programul obișnuit de lucru fiind cel de 12 ore mai sus precizat.

De asemenea, în fiecare sâmbătă a lucrat câte 7 ore, între orele 07 și 14, fără plata orelor suplimentare, fără a se pune vreodată problema acordării de zile sau ore libere în compensare pentru că nu avea cine să asigure continuitatea serviciului. Practic, venea primul și descuia depozitul și pleca ultimul, încuind depozitul în urma sa.

Concediul de odihnă pentru anul 2015 nu l-a efectuat în totalitare, ci doar în limita a zece zile lucrătoare.

Concedierea este nelegală deoarece contractul încetase deja anterior prin demisie notificată angajatorului, acceptată de el și urmată de inventarul de predare-primire gestiune.

Prin încheierea pronunțată la data de 20 octombrie 2016 în dosarul nr. 512/40/2016 s-a disjuns judecarea capătului de cerere din cererea reconvențională formulată de reclamantul B. privind contestația formulată împotriva Deciziei de concediere nr. 206/23.02.2016 emisă de pârâtul A. S.R.L. și s-a înființat dosarul ce a primit numărul 2624/40/2016.

Prin sentința civilă nr. 1019 din 2 noiembrie 2016, Tribunalul Botoșani a admis contestația formulată de reclamantul B. împotriva Deciziei de concediere nr. 206/23.02.2016 emisă de pârâtul A. S.R.L. și a anulat Decizia nr. 206/23.02.2016 cu privire la reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând ca, reanalizând probatoriul administrat în cauză, să se dispună admiterea apelului formulat și anularea sentinței, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă. În subsidiar, a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate.

Prin decizia nr. 81 din 8.02.2017 Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de pârât, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1019 din 02 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția I civilă (dosar nr. 2624/40/2016), intimat fiind reclamantul B., a anulat sentința civilă nr. 1019 din 2.11.2016 a Tribunalului Botoșani și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 2624/40/2016* la data de 30.03.2017, iar prin Încheierea camerei de consiliu nr. 5 din 12.04.2017 Curtea de Apel Suceava a admis cererile de abținere formulate în cauză și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Suceava.

Prin sentința civilă nr. 755 din 26 iunie 2017, Tribunalul Suceava a respins, ca neîntemeiată, contestația vizând decizia de concediere nr. 206/23.02.2016, formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul A. S.R.L..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 61 lit. a) din Codul muncii, republicat, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.

Potrivit art. 62 alin. 2 din Codul muncii, republicat, în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 247 - 252.

Conform art. 81 alin. 8 din Codul muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

În cauză, reclamantul a precizat că a înregistrat cererea de demisie la data de 05.01.2016, formulată în baza art. 81 alin. 8 Codul muncii, arătând că nu i-au fost achitate drepturile salariale aferente lunii decembrie 2015.

Din contractul individual de muncă rezultă că "data/datele la care se plătește salariul este/sunt 25 și 10 ale lunii"; (art. K.3 din contract). Potrivit contractului colectiv de muncă "plata salariilor se face lunar la data de 10 a lunii, drepturile de salarizare plătindu-se înaintea oricăror altor obligații bănești ale societății comerciale"; (art. 49 din contract).

Ca urmare a acestor dispoziții contractuale, instanța de fond a constatat că data plății salariilor este data de 10 a lunii, din prevederile contractului individual de muncă neputându-se trage concluzia certă că erau stabilite două date de achitare a drepturilor salariale, avans și lichidare, conform susținerilor reclamantului. Din contractul individual de muncă nu rezultă cu certitudine obligația angajatorului de a achita salariul în două tranșe, avans și lichidare, ci doar indicare în sens general a datelor de plată.

Or, în aceste condiții, reclamantul a invocat prematur neplata drepturilor salariale pentru luna decembrie 2015, înainte de 10.01.2016, respectiv la data de 05.01.2016, prin cererea de demisie. De altfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, precum și din poziția procesuală a părților, salariul pentru luna decembrie 2015 a fost achitat la timp, la data de 10 ianuarie 2016.

Față de această situație de fapt, Tribunalul Suceava a constatat că nu a existat o întârziere la plata salariului pentru luna decembrie 2015 și, ca urmare, reclamantul nu era îndreptățit să demisioneze fără preaviz.

În condițiile în care aceasta este singura critică adusă deciziei de concediere, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul J.F., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare arată că potrivit contractului individual de muncă, plata salariului se face în două tranșe, respectiv data de 25 a lunii curente (avans) și data de 10 a lunii următoare (lichidare). De altfel, acest aspect reiese și din desfășurătorul privind plata salariilor depus la dosar chiar de unitatea angajatoare.

În situația unui conflict între contractul individual și cel colectiv trebuie să primeze normele contractului individual de muncă, unicul negociat în mod direct de cele două părți, deoarece normele contractului colectiv de muncă au doar un caracter de drept minimal pentru angajat și nu absolut, părțile putând negocia oricând prin contractul individual clauze în favoarea angajatului (art. 11 Codul muncii).

În opinia sa, din atitudinea procesuală și din pretențiile formulate de societatea angajatoare rezultă că aceasta nici nu intenționa să-i achite drepturile salariale, pe considerentul că el se face vinovat de lipsa în gestiune pentru care a fost dat în judecată.

Considerentele instanței de fond intră în conflict cu susținerile și probele depuse la dosar de intimată în susținerea achitării în favoarea sa, a apelantului, a celor două tranșe din salariu: avans și lichidare.

Mai arată apelantul că nu cunoaște conținutul înscrisurilor depuse de intimată la dosar pentru ultimul termen de judecată, întrucât nu i-au fost comunicate și nu a putut să-și exercite dreptul la apărare raportat la acestea, însă, după cum s-a reținut în sentință, la pag. 8, alineatul ultim, este vorba de înscrisuri în dovedirea achitării salariului pentru luna decembrie 2015.

De asemenea, pe data de 10 ianuarie nu i-a fost achitat nici un salariu, la acea dată fiind deja deschis conflictul între el și angajator ca urmare a inventarului în care s-a reținut presupusa lipsă în gestiune. De altfel, însăși intimata recunoaște că nu i-a achitat salariul pentru luna decembrie 2015, depunând și un centralizator cu drepturile salariale, din care rezultă, fără echivoc, restanța pentru luna decembrie.

Solicită apelantul a se observa că dispoziția cuprinsă în art. 49 din Contractul colectiv de muncă, potrivit căreia plata salariului s-ar face abia pe data de 10 a lunii viitoare, este nulă de drept, deoarece intră în conflict cu dispozițiile imperative ale art. 166 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora "salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună";, ceea ce înseamnă că el este scadent în totalitate în ultima zi a lunii pentru care este achitat, și nu pe data de 10 a lunii viitoare. În opinia sa, orice derogare de la acest principiu este nulă potrivit art. 11 din Codul muncii și este înlocuită de drept de clauza legală în materie conform art. 57 alin 4 Codul muncii. În speță, clauza legală este cea de scadență a salariului în ultima zi a lunii pentru care este plătită.

În drept, invocă dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă, art. 11, art. 57 alin. 4, art. 166 alin. 1 din Codul muncii.

Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de apel de față, reține Curtea următoarele:

În speță, reclamantul a motivat contestația împotriva deciziei de concediere susținând că, anterior acestei măsuri, raportul de muncă încetase prin demisie ca urmare a neachitării de către angajator a drepturilor salariale la zi, aspect ce îndreptățește demisia fără preaviz.

A reținut prima instanță, și nu s-a contestat de către reclamant, că acesta a înregistrat cererea de demisie la data de 05.01.2016, fiind formulată în baza art. 81 alin. 8 Codul muncii, precizând reclamantul că nu i-au fost achitate drepturile salariale aferente lunii decembrie 2015, aspecte care rezultă din cererea de demisie depusă la dosar.

Conform art. 81 alin. 8 din Codul muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Obligația neîndeplinită de angajator, de care reclamantul se prevalează atunci când își justifică demisia fără preaviz, constă în faptul că angajatorul nu i-ar fi plătit drepturile salariale la zi. Această situație de fapt urmează a fi examinată de instanță în analiza legalității și temeinicei cererii de demisie fără preaviz.

De reținut că intimata contestă starea de fapt învederată de salariatul reclamant, susținând că toate drepturile salariale i-au fost plătite.

În sprijinul acestei susțineri, însușită de prima instanță și care se impune și instanței de control judiciar, operează următoarele împrejurări:

În contractul individual de muncă încheiat între reclamant și unitatea pârâtă se stipulează ca dată/date la care se plătește salariul, ca fiind 25 și 10 ale lunii. Potrivit contractului colectiv de muncă valabil la nivel de unitate pentru anii 2014 - 2016, "plata salariilor se face lunar la data de 10 a lunii, drepturile de salarizare plătindu-se înaintea oricăror altor obligații bănești ale societății comerciale"; (art. 49 din contract). Acest contract colectiv de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă sub nr. 8 din 12.02.2015, a fost semnat de reprezentanții tuturor salariaților societății pârâte, reprezentanți mandatați a participa la negocierile cu conducerea de către angajați, în lista cu semnăturile aparținând angajaților regăsindu-se și semnătura reclamantului.

Prin contractul colectiv de muncă, se impun obligații angajatorilor și se recunosc drepturi angajaților, drepturi la care aceștia din urmă nu ar putea renunța.

Contractul individual de muncă, legea părților, nu poate fi mai puțin favorabil decât contractul colectiv, putând fi doar mai avantajos decât acesta. Eventualele derogări de la contractul colectiv pot fi doar în favoarea salariaților și nu în detrimentul acestora.

Prin urmare, legea dă posibilitatea de a se stabili data concretă a plății salariului prin contractul individual de muncă, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

În speță, într-adevăr, datele de plată a drepturilor salariale au fost negociate și prevăzute ca atare în contractul individual de muncă, legea părților.

Totodată, art. 41 alin. (3) lit. e din Codul muncii prevede că modificarea contractului individual de muncă se referă și la elementul contractual referitor la salariu.

Deci, periodicitatea plății salariului - o dată pe lună, de două ori pe lună (ca în speța de față, concluzie impusă de prevederea datelor de plată a salariului în contractul individual de muncă) sau de mai multe ori pe lună, reprezintă, conform dispozițiilor legale din Codul muncii menționate, un element esențial al contractului individual de muncă.

Însă, în speță, chiar dacă este vorba despre o modificare a unui element esențial al contractului individual de muncă, respectiv a elementului contractual referitor la periodicitatea plății salariului - de la de două ori pe lună la o dată pe lună - în condițiile în care potrivit relațiilor comunicate instanței de control judiciar de către societatea intimată (statele de plată aferente lunilor martie 2014, aprilie 2014, iunie 2014, decembrie 2014, ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, septembrie 2015), atât anterior cât și ulterior înregistrării contractului colectiv de muncă valabil la nivel de unitate pentru anii 2014 - 2016, periodicitatea plății salariilor în cadrul societății a fost o dată pe lună, respectiv la data de 10, iar reclamantul a adoptat o atitudine pasivă, acceptând această dată de plată a salariului în decursul anilor 2014 și 2015, necontestând nerespectarea acestui element contractual, se conchide că acesta a invocat prematur neplata drepturilor salariale pentru luna decembrie 2015, înainte de 10 ianuarie 2016, respectiv la data de 5.01.2016, prin cererea de demisie.

Susținerea că "societatea angajatoare nu intenționa să-i achite drepturile salariale, pe considerentul că el se face vinovat de lipsa în gestiune pentru care a fost dat în judecată"; reprezintă o simplă afirmație nesusținută probator.

În condițiile în care din actele și lucrările dosarului nu rezultă că angajatorul pârât nu și-ar fi respectat obligațiile salariale asumate față de reclamant, susținerea acestuia că ar intra în conflict considerentele instanței de fond cu susținerile și probele depuse la dosar de intimată va fi înlăturată.

Mai arată apelantul că nu a cunoscut conținutul înscrisurilor depuse de intimată la dosar pentru ultimul termen de judecată, întrucât nu i-au fost comunicate și nu a putut să-și exercite dreptul la apărare raportat la acestea.

În primul rând, procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul menționat, iar, în al doilea rând, instanța nu avea îndatorirea de a comunica reclamantului înscrisurile depuse la dosar de către societatea pârâtă, puse în discuția părților la termenul anterior de judecată și cu administrarea cărora reclamantul a fost de acord, părțile putând dispune de soarta procesului potrivit propriei voințe, una din formele de manifestare a acestui drept fiind tocmai neprezentarea la termenul de judecată. Este un risc pe care acestea și-l asumă, cunoscut fiind faptul că părțile au dreptul de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.

Pasivitatea manifestată de partea care nu se prezintă la termenul de judecată la care s-a administrat un mijloc de probă nu trebuie mijlocită de instanță pe motivul necesității respectării unor principii fundamentale cum ar fi contradictorialitatea și dreptul la apărare, o asemenea conduită, fiind, cel mai adesea, de natură a conduce la tergiversarea soluționării cauzei. Procedând astfel, din dorința de a da maximă eficiență principiului contradictorialității, judecătorul își depășește atribuțiile pe care legea de procedură i le conferă în această materie, căzând în extrema cealaltă, aceea a depășirii limitelor legale ale principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Reținerea primei instanțe în sensul că drepturile salariale aferente lunii decembrie 2015 ar fi fost achitate la data depunerii demisiei este într-adevăr eronată, dar nu este în măsură să afecteze legalitatea soluției, esențial fiind că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că angajatorul pârât nu și-ar fi respectat obligațiile salariale asumate față de reclamant.

Nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor art. 166 alin. 1 din Codul muncii, deoarece, contrar susținerilor reclamantului, dispozițiile legale menționate nu impun ca plata drepturilor salariale să fie realizată în aceeași lună în care salariatul prestează activitatea, ci doar ca ea să fie făcută cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Deci, dispozițiile legale menționate nu permit interpretarea dată de reclamant în sensul că scadența salariului intervine în ultima zi a lunii pentru care este achitat.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, reținând că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.

← Acţiune pentru acordarea unui alt nivel maxim al salariului de...		Anulare act administrativ . Jurisprudență Numirea în,... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre încetare raport de muncă prin demisie fără preaviz ca urmare a neachitării de către angajator a drepturilor salariale la zi. art. 81 alin. 8 din codul muncii. periodicitatea plăţii salariului. art. 17 alin. 3 lit. k din codul muncii.