Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Instanţa de judecată trebuia să se pronunţe numai în limitele în care a fost învestită, aceasta însemnând şi numai în cauzele expres indicate în cererea de chemare în judecată (art. 129 alin. (6) C.proc.civ.). Semnarea unui contract individual de muncă de către fostul salariat concediat, reintegrat de către instanţa de judecată, în condiţiile în care nu se arată că se dispune reintegrarea, poate însemna, funcţie de contextul faptic concret, o nouă înţelegere între părţi, respectiv modificarea vechiului contract de muncă.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1367 din 13 iunie 2012
Prin sentința civilă nr., Tribunalul a admis acțiunea civilă promovată de reclamanta CC, în contradictoriu cu pârâta DS.
A constatat nulitatea absolută a actului adițional încheiat la data de 7.12.2010, nr. 2312 (intitulat eronat „contract individual de muncă”).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta CC a solicitat anularea contractului individual de muncă nr. x, arătând că actul care a stat la baza încheierii acestuia, respectiv dispoziția de reintegrare nr. x emisă de X a fost anulată prin Sentința civilă nr. a Tribunalului, irevocabilă prin respingerea recursului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii. S-a arătat că reîncadrarea reclamantei s-a făcut în baza contractului individual de muncă a cărui nulitate se solicită, iar nu în baza dispoziției de reîncadrare. De asemenea, pârâta a arătat că încheierea contractului individual de muncă reprezintă o consecință a unei negocieri, ce a presupus realizarea acordului de voință a celor două părți, reclamanta consimțind în deplină cunoștință de cauză, fiindu-i cunoscute obiectul, cauza și locul muncii.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
în anul 2009 reclamanta a fost concediată nelegal, însă ulterior, prin Sentința civilă nr. a Tribunalului, irevocabilă prin respingerea recursului la data de 15.10.2010, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea acesteia pe postul de consilier juridic IV, personal contractual, în cadrul Centrului de tranzit pentru minori, victime ale traficului și neacompaniați.
Urmare a dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești, pârâta a emis la data de 25.11.2010 dispoziția de reintegrare nr. 3444. întrucât s-a dispus reintegrarea pe un alt post, cu încălcarea hotărârii judecătorești mai sus menționată, această dispoziție a fost anulată prin Decizia civilă nr. a Tribunalului, definitivă și irevocabilă.
Tribunalul a reținut că la scurt timp după emiterea deciziei de reintegrare, respectiv la 7.12.2010, părțile au semnat contractul individual de muncă a cărui anulare se solicită, contract în care se specifică un alt post decât cel expres prevăzut în Sentința civilă nr. a Tribunalului.
S-a constatat că, dat fiind caracterul nelegal al concedierii, dar și dispoziția instanței de judecată în sensul anulării deciziei de concediere și al reintegrării contestatoarei pe postul deținut anterior, părțile au fost repuse în situația anterioară, considerându-se că reclamanta nu și-a pierdut calitatea de salariat, iar contractul individual de muncă încheiat de părți a subzistat pe toată această perioadă, producându-și în continuare efectele juridice.
Prin urmare, raporturile de muncă dintre părți au subzistat în perioada ulterioară datei de 28.08.2009, iar pârâta nu a prezentat nicio dispoziție/act/decizie prin care să se constate încetat contractul inițial de muncă dintre părți.
Astfel, la data de 7.12.2010 (data încheierii contractului individual de muncă supus analizei instanței în prezenta cauză), reclamanta era salariata instituției întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, contractul de muncă inițial era în ființă, calitatea de angajat recunoscându-i-se neîntrerupt, prin repunerea în situația anterioară.
Cum reclamanta era salariată în data de 7.12.2010, cum nu este posibil să existe în paralel două contracte individuale de muncă de aceeași natură și între aceleași părți, Tribunalul a constatat că actul a cărui anulare se solicită nu poate fi decât un act adițional, nicidecum un contract individual de muncă distinct, contrar susținerii pârâtei, dar și titulaturii ce se regăsesc în cuprinsul actului.
Stabilind natura actului, acesta fiind fără nicio îndoială un act adițional, Tribunalul a analizat, în continuare, valabilitatea consimțământului reclamantei.
Este indiscutabil că reclamanta a semnat actul adițional, însă pentru a aprecia asupra existenței sau inexistenței unui viciu de consimțământ, instanța se va raporta la situația reclamantei la data de 07.12.2010, data încheierii contractului.
La acel moment reclamanta avea o situație incertă, fiind nelegal concediată de peste un an și șase luni, fără mijloace de subzistență, întâmpinând rezistența pârâtei în a executa întocmai hotărârea judecătorească nr. a Tribunalului, fapt ce rezultă din conținutul deciziei de reintegrare emisă în urmă cu câteva zile, în care se prevedea expres un alt post.
Or, la acel moment salariata nu putea prevedea rezultatul demersului în justiție prin care se solicita anularea deciziei de reintegrare (abia după un an, în octombrie 2011 a obținut o hotărâre favorabilă irevocabilă).
Având în vedere miza litigiului pentru persoana în cauză, faptul că reclamanta era lipsită de mijloace de subzistență de o perioadă îndelungată de timp, că pârâta nu a executat dispozițiile instanței de a o reîncadra pe același post (nu a făcut nicio dovadă că ar fi făcut demersuri în vederea înființării postului), ci a stabilit unilateral reintegrarea contrar dispozițiilor instanței (decizie din 25.11.2010), dar și împrejurarea că exista riscul de a se prelungi excesiv durata procedurii de reintegrare, perioadă în care ar fi lipsită de un loc de muncă și de mijloace necesare supraviețuirii, Tribunalul a constatat că la semnarea actului adițional existau împrejurări care au afectat caracterul liber al voinței reclamantei.
A fost menționată și reaua-credință a pârâtei, care nu a executat hotărârea judecătorească ce-i impunea reîncadrarea reclamantei pe același post.
Nu a făcut nicio dovadă că ar fi făcut demersuri pentru reînființarea postului.
Or, din perspectiva CEDO, dreptul la o instanță nu se rezumă doar la un drept teoretic de a obține recunoașterea dreptului, ci cuprinde și speranța legitimă că această hotărâre va fi executată. Protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității presupune obligația pârâtei de a se conforma hotărârii judecătorești.
Reaua-credință a pârâtei rezultă chiar și din faptul că a intitulat actul în discuție drept „contract individual de muncă”, deși era doar un act adițional, creând o falsă impresie că nu ar mai fi ținută de executarea Sentinței civile nr. și că ar fi început un alt raport juridic, distinct față de cel existent până la 7.12.2010.
Față de toate aceste considerente, s-a constatat că reclamanta nu și-a exprimat un consimțământ valabil, fiind împrejurări care au afectat caracterul liber al voinței sale.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta xx, apreciind netemeinică și nelegală hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru următoarele considerente:
- în mod greșit instanța de fond a reținut reaua-credință a recurentei în condițiile în care în toate clauzele stipulate în actul respectiv erau conforme cu activitățile, salariul, locul și felul muncii, etc., cu cele desfășurate de la 3.02.2010;
- Instanța de fond a calificat actul ca fiind un act adițional și nu un contract de muncă de reîncadrare și a dispus anularea acestuia pe motiv că a fost atins de „viciu de consimțământ”, fără a califica însă forma pe care acesta o îmbracă;
- Viciile de consimțământ (de fapt vicii ale voinței juridice), așa cum sunt ele menționate de doctrină și acte normative, sunt: eroarea, dolul, leziunea și violența;
- în urma analizei viciilor de consimțământ se va observa clar că situația descrisă de instanță nu se încadrează în niciuna din aceste forme;
- Intimata nu „avea o situație incertă”, ea fiind reangajată încă din data de 3.12.2012, ca urmare cererii formulate și a dispoziției nr. 3444/2012, valabilă și neatacată la acea dată;
- Intimata nu „era lipsită de mijloace de subzistență” întrucât i se plătiseră toate drepturile salariale aferente perioadei concedierii, iar pentru munca ce o desfășura la acea dată urma să primească salariu cuvenit;
- Nu „există riscul de a se prelungi excesiv durata procedurii de reintegrare, perioadă în care ar fi fost lipsită de un loc de muncă și de mijloace necesare supraviețuirii” întrucât era deja reîncadrată.
- în condițiile în care intimata era deja încadrată, remunerată pentru munca depusă nu se poate susține existența viciului. în cazul în care considera că postul i-a fost desființat în mod abuziv putea ataca Hotărârea Consiliului Județean nr., în contencios administrativ și să ceară reînființarea postului. în condițiile în care unitatea și-a exprimat punctul de vedere prin propunerea, către Consiliul Județean Galați, a celei de desființare a postului respectiv, ca nefiind necesar, nu poate fi obligată la reînființarea acestuia atâta timp cât nu există o hotărâre în acest sens. în aceste condiții pe fond nu existau, la cererea intimatei, de reîncadrare decât 2 posibilități: angajarea pe un post echivalent și angajarea pe postul deținut anterior (inexistent) cu plata drepturilor salariale urmată de concedierea imediată, pentru inexistența postului.
în concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul menținerii actului atacat.
în drept a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Problema ce trebuie analizată în prezenta cauză dacă intimata-pârâtă avea obligația de a încheia un nou contract de muncă dispunând reintegrarea în muncă a reclamantei ca efect al anulării măsurii angajatorului.
Reintegrarea presupune reluarea funcției deținută anterior, în baza vechiului contract de muncă, fără a exista modificări în ceea ce privește clauzele acestuia, întrucât, prin repunerea părților în situația anterioară nu se poate modifica un element esențial al contractului și anume locul muncii și nici diminuarea salariului.
De asemenea, legea nu prevede emiterea unei decizii prin care salariatul să fie repus în postul deținut anterior deoarece într-un astfel de caz operează autoritatea lucrului judecat a hotărârii prin care s-a dispus reintegrarea.
Cu prilejul soluționării contestației problema a fost tranșată irevocabil, drept urmare, angajatorul trebuie să i se conformeze întocmai reintegrându-l pe salariat în litera și în spiritul titlului executor. Chiar dacă se emite o asemenea decizie, ea trebuie să respecte întru totul dispozitivul hotărârii de reintegrare.
în speță, prin sentința civilă nr. a Tribunalului, rămasă irevocabilă prin decizia civilă din 15.10.2010 a Curții de Apel, s-a anulat decizia de concediere și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, respectiv reintegrarea contestatoarei pe postul de consilier juridic IV, personal contractual în cadrul Centrului de Tranzit pentru minori, victime ale traficului și neacompaniați.
în baza acestei hotărâri judecătorești, pârâta a emis la data de 15.10.2010 dispoziția de reintegrare nr. 3444, dispoziție ce a fost anulată prin sentința civilă nr. a Tribunalului rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. a Curții de Apel.
Urmare a dispoziției acestei hotărâri judecătorești, pârâta-recurentă a emis Dispoziția nr. prin care s-a dispus modificarea salariului de bază a clasei de salarizare și a gradației reclamantei CC, consilier juridic II, clasa de salarizare 31, gradația 2 în cadrul Serviciului juridic și contencios, ca urmare a trecerii la o altă tranșă de vechime.
De reținut că, prin anularea deciziei de concediere și de reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior, părțile au fost repuse în situația anterioară, considerându-se că reclamanta nu și-a pierdut calitatea de salariat iar contractul individual de muncă încheiat între părți a subzistat pe toată această perioadă producându-și în continuare efectele juridice, cum corect a reținut instanța de fond.
De fapt, reintegrarea presupune reluarea funcției deținute anterior, în baza vechiului contract de muncă și nu e necesară încheierea unui nou contract de muncă.
Or, la data încheierii contractului individual de muncă înregistrat sub nr. în registrul general de evidență a salariaților, respectiv la 7.12.2010, reclamanta-intimată era salariata instituției recurente și, așa cum s-a arătat mai sus, contractul individual de muncă încheiat inițial era în ființă, calitatea de angajat recunoscându-i-se neîntrerupt prin repunerea în situația anterioară.
Aceasta având calitatea de salariată la data de 7.12.2010 nu este posibil să existe în paralel două contracte individuale de muncă de aceeași natură și între aceleași părți.
Corect instanța de fond a apreciat, că actul a cărei anulare se solicită nu poate fi decât un act adițional și nicidecum un contract individual de muncă distinct, contrar susținerilor recurentei.
Stabilind natura juridică a actului contestat acesta fiind act adițional, instanța va analiza dacă dispoziția nr. 3444 emisă de recurenta-pârâtă la data de 25.11.2010, dispoziție anulată prin sentința civilă nr. a Tribunalului a stat la baza încheierii actului adițional încheiat la data de 7.12.2010.
Dispoziția nr. 3444 emisă la data de 25.11.2010 de pârâtă, prin care s-a dispus reintegrarea în funcție a reclamantei CC în funcție de consilier juridic II în cadrul Serviciului juridic și contencios a fost întocmită în baza sentinței civile nr.
Din conținutul actului adițional din data de 7.12.2010 nu rezultă că acesta a fost încheiat având în vedere dispoziția nr. 344/25.11.2010 emisă de directorul general al xxx.
Susținerea intimatei-reclamante că anularea actului principal atrage desființarea și a actului accesoriu prin aplicarea regulii accesorium sequiter principale nu are relevanță în prezenta cauză deoarece actul adițional nu a fost încheiat în baza dispoziției nr. xx/25.11.2010 emisă de pârâtă.
Mai mult, înainte de semnarea actului adițional intimata-reclamantă a fost convocată în data de 8.12.2010 în cadrul Biroului Resurse Umane pentru a semna contractul individual de muncă încheiat în urma reintegrării, dar aceasta a refuzat să semneze fără nicio explicație, declarând doar că are nevoie de mai mult timp să-l studieze așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 08.12.2010.
Prin adresa nr. 105806/9.12.2010 angajatorul i-a transmis, încă o dată pe cale administrativă, spre studiu contractul individual de muncă solicitându-i-se ca în termen de 24 de ore să-l restituie semnat sau cu mențiunea scrisă de refuz de semnătură.
Prin semnarea actului adițional încheiat la data de 7.12.2010 fără obiecțiuni rezultă că părțile au convenit și și-au însușit modificările aduse contractului individual de muncă, respectiv felul muncii și locul muncii.
în aceste condiții, actul adițional a fost încheiat cu respectarea art. 16 alin. (1) din C.muncii, fiind exprimat liber consimțământul părților prin semnarea actului adițional fără obiecțiuni.
în ceea ce privește vicierea consimțământului despre care face vorbire instanța de fond în considerentele hotărârii nu a fost invocată drept cauză de nulitate a actului adițional încheiat la data de 7.12.2010 prin cererea de chemare în judecată, ci prin întâmpinare și concluziile scrise depuse la dosar în fața instanței de către reclamantă.
Instanța de fond în mod greșit nu s-a pronunțat în limitele în care a fost învestită.
Or, conform art. 129 alin. (6) C.proc.civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale determinată prin cererea de chemare în judecată, ea neputând să hotărască decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii dedusă judecății. Cum în speță, prin acțiunea principală intimata-reclamantă a invocat nulitatea absolută a contractului individual de muncă, deoarece dispoziția care a stat la baza încheierii contractului a fost anulată și nu vicierea consimțământului, în mod greșit instanța nu s-a pronunțat în limitele în care a fost învestită, făcând aprecieri numai asupra vicierii consimțământului.
| ← Litigiu de muncă | Legala aplicare a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din... → |
|---|
