Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 252 alin. (1) C.muncii
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 995 din 24 aprilie 2012
Prin contestația formulată, contestatorul DI a solicitat anularea Deciziei nr. emisă de intimata, criticând-o pentru motive văzând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației.
La termenul de judecată din 2.02.2012 instanța a invocat din oficiu excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea, excepție care s-a pus în discuție părților, și asupra căreia s-a rămas în pronunțare.
Tribunalul, prin sentința civilă nr. xx, a admis excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea.
A anulat decizia nr. emisă de intimata AG., în contradictoriu cu contestatorul DI, ca fiind prescris dreptul de a aplica sancțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit deciziei nr., comisia de cercetare disciplinară prealabilă pentru contestatorul DI s-a constituit la data de 5.07.2011, de către directorul Resurse Umane, pe baza Raportului de constatare înregistrat la Departamentul Administrativ resurse Umane sub nr. 9100/4919/30.06.2011. S-a reținut în sarcina salariatului că la 26.06.2011, acesta a fost depistat ca având asupra sa un întrerupător automat, fără a deține documente justificative.
Or, decizia de sancționare a fost emisă la 2.11.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință (tribunalul a apreciat că se cunoștea existența faptei la momentul înregistrării raportului de constatare, respectiv 30.06.2011, sau cel târziu la data constituirii comisiei de cercetare disciplinară, 5.07.2011), astfel că dreptul de a aplica sancțiunea era deja prescris, fiind depășit termenul de 30 de zile, potrivit art. 252 C.muncii .
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs intimata AG invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia (dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. ).
în motivele de recurs, intimata a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de fond în mod eronat a reținut că angajatorul cunoștea existența faptei de la data raportului de constatare în condițiile în care pentru fapta comisă au fost necesare cercetări ample și extinse în timp.
Drept urmare, termenul nu începe să curgă de la data semnalării faptei, ci de la data la care reprezentantul angajatorului a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii printr-un referat, deoarece nu orice faptă săvârșită de către salariat poate fi catalogată ca abatere disciplinară.
Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare. Angajatorul a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare prin raportul de cercetare disciplinară prealabilă nr. 2430/2067/10.10.2011 și nu prin raportul de constatare nr. 1900/3709/29.06.2011, emis de Departamentul Securitate, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia de sancționare a fost emisă la data de 2.11.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință, menționând că se cunoștea despre existența faptei la momentul înregistrării raportului de constatare, respectiv 30.06.2011, sau cel târziu la data constituirii comisiei de cercetare disciplinară, 5.07.2011, considerând că dreptul de a aplica sancțiunea era deja prescris, fiind depășit termenul de 30 de zile.
în speță, acest termen nu a fost depășit, deoarece conducerea AG a fost sesizată despre săvârșirea abaterii disciplinare și cu propunerea de sancționare prin referatul comisiei de cercetare disciplinară înregistrat sub nr. 9100/6301/17.10.2011 a Departamentului Administrare Resurse Umane.
Termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei de sancționare disciplinară se calculează de la data înaintării raportului de cercetare disciplinară, chiar dacă, cercetarea disciplinară, cât și referatul de înștiințare referitor la săvârșirea faptei sunt anterioare, întrucât doar după finalizarea cercetării disciplinare prealabile, prevăzută de art. 251 din C.muncii, se poate aprecia dacă fapta săvârșită de către salariat constituie sau nu abatere disciplinară.
Drept urmare, excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară nu este fondată, deoarece fapta a fost săvârșită la data de 26.06.2011, când salariatul a fost depistat de către agenții firmei de pază având în torpedoul mașinii personale un întrerupător Usol de 100 A, însă circumstanțele săvârșirii acesteia, împrejurarea că fapta contestatorului constituie abatere disciplinară au putut fi stabilite numai după finalizarea cercetării disciplinare, prin întocmirea raportului de cercetare disciplinară și înaintarea acestuia la Departamentul Administrare Resurse Umane. începând de la această dată se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. (1) din C.muncii, în care se aplică sancțiunea disciplinară.
în consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând și verificând motivele invocate de pârâtă, dar și sub toate aspectele conform art. 3041 C.proc.civ., Curtea reține că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o hotărâre legală și temeinică ce va fi menținută.
Astfel, din actele depuse la dosar rezultă că la data de 26.06.2011, contestatorul DI a fost depistat de agenții Departamentului de Securitate având asupra sa un întrerupător automat, tip USOL 100 A, fără să dețină documente justificative.
în baza raportului de constatare întocmit de Departamentul Securitate s-a constituit comisia de cercetare disciplinară prealabilă la data de 5.07.2011, fiind emisă Decizia nr. 5016 de către intimată.
Prin decizia nr. 3010/2.11.2011 emisă de recurenta-intimată, contestatorul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază cu 10 % pe o perioadă de o lună, în temeiul art. 248 lit. c) C.muncii.
Potrivit art. 252 alin. (1) C.muncii , angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
în raport de data săvârșirii faptei, care se reține ca fiind data de la care s-a înregistrat Raportul de Constatare la registratura intimatei - Departamentul Administrativ - Resurse Umane, respectiv 30.06.2011, în mod corect prima instanță a constatat că decizia de sancționare a fost emisă peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile mai sus menționate.
Termenul de 30 de zile, astfel cum este prevăzut în lege, urma să se îndeplinească la 30.07.2011, căci cele 30 de zile încep să curgă de la data luării la cunoștință de către conducerea societății asupra săvârșirii abaterii disciplinare, data înregistrării la registratura societății.
Momentul de la care se constată săvârșirea abaterii disciplinare nu se confundă cu cercetarea abaterii disciplinare, cel din urmă îi succede primului și este condiția pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.
Astfel, este un prim moment săvârșirea abaterii disciplinare iar cea de a doua fază, cercetarea disciplinară, pentru ca aceasta să se finalizeze cu aplicarea sancțiunii disciplinare.
Prin urmare, curgerea termenului de 30 de zile calendaristice, conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare.
în situația în care intervine sancționarea, aceasta este nelegală.
Față de cele reținute, se constată că aspectele invocate de recurenta-intimată cu privire la faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că decizia de sancționare a fost emisă cu depășirea termenului de 30 de zile și că în acest mod eronat a calculat termenul de 30 de zile, nu sunt întemeiate.
| ← Litigiu de muncă. Departajare salariaţi după evaluarea... | Litigiu de muncă → |
|---|
