Litigiu de muncă si asigurări sociale drepturi bănești derivând din contractul colectiv de muncă. prescripția dreptului material la acțiune
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 19/A din data de 18.01.2018
Art. 268 Codul muncii
Față de prevederile art. 268 lit. c din Codul muncii, pretențiile reclamanților aferente perioadei 1 februarie 2013 - 09 februarie 2013 sunt prescrise.
În conformitate cu prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar potrivit dispozițiilor art. 9 din contractele colective de muncă în litigiu, prevederile acestora produc efecte pentru toți salariații.
Prin Sentința civilă nr. xxxx, Tribunalul Harghita a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei 1 februarie 2013 - 09 februarie 2013 și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.L.S.P. , în reprezentarea membrilor de sindicat, evidențiați la pct. I. al cererii de chemare în judecată, precum și de reclamanții F.D. , K.I., K.A. , …., în contradictoriu cu pârâta S.N.S. S.A. - Sucursala Salina Praid.
Tribunalul a obligat pârâta să plătească membrilor de sindicat, evidențiați la pct. I. al cererii de chemare în judecată, precum și reclamanților F.D. , K.I., K.A. , …, diferențele de drepturi salariale, rezultate din sumele cuvenite ca urmare a aplicării art. 145 din Contractul Colectiv de Muncă Unic, încheiat la nivelul S.N.S. S.A., pentru anii 2012 - 2013, respectiv 2014 - 2015 și cele efectiv plătite, pentru perioada 10 februarie 2013 - 20 august 2014.
De asemenea, a admis în parte acțiunea formulată de către intervenienții K.I. și I.I. , în contradictoriu cu pârâta S.N.S. S.A. - Sucursala Salina Praid, și a obligat pârâta să plătească intervenienților K.I. și I.I. , diferențele de drepturi salariale, rezultate din sumele cuvenite ca urmare a aplicării art. 145 din Contractul Colectiv de Muncă Unic, încheiat la nivelul S.N.S. S.A., pentru anii 2012 - 2013, respectiv 2014 - 2015 și cele efectiv plătite, pentru perioada 10 februarie 2013 - 20 august 2014.
Pârâta a mai fost obligată să procedeze la actualizarea sumelor datorate membrilor de sindicat, reclamanților nereprezentați prin organizația sindicală, precum și intervenienților, cu indicele de inflație, calculate până la data plății efective, precum și să plătească membrilor de sindicat, reclamanților nereprezentați prin organizația sindicală, precum și intervenienților, dobânda legală, aferentă drepturilor bănești mai sus menționate, calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Prima instanță a respins celelalte pretenții ca fiind prescrise și a obligat pârâta să plătească sindicatului reclamant, reclamanților evidențiați la fila 10 din dosar, precum și intervenienților, suma de 6000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că față de prevederile art. 268 lit. c din Codul muncii, pretențiile reclamanților aferente perioadei 1 februarie 2013 - 09 februarie 2013 sunt prescrise.
Pe fond, Tribunalul a reținut că prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au invocat refuzul societății angajatoare de a le acorda drepturile bănești conferite prin dispozițiile art. 145 din contractele colective de muncă pentru anii 2012 - 2013, respectiv 2014 - 2015, dispoziții potrivit cărora "salariul de bază minim brut lunar pentru un program complet de lucru la nivelul ramurii industriei miniere și geologiei este de 1,5 x salariul minim brut pe economie";.
Prima instanță a avut în vedere caracterul special și derogatoriu al prevederilor art. 145 din contractele colective de muncă evocate, prevederi care stabilesc în mod expres și neechivoc modalitatea de determinare a nivelului salariului de bază minim brut la nivel de unitate-pârâtă, iar în condițiile în care, limitele minime prevăzute în Anexa nr. 4 sunt inferioare, și din adeverințele de venit depuse la dosar rezultă că nivelul salariului de bază al reclamanților nu a fost stabilit prin multiplicarea cu 1,5 a salariului minim brut pe economie din perioada în litigiu, a reținut că sunt întemeiate pretențiile formulate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.N.S. - Sucursala Praid, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Prin intermediul memoriului de apel, pârâta a arătat că prima instanță a reținut ca fiind relevantă soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. xxx, însă situația reclamanților din prezenta cauză este diferită. Apelanta a arătat că hotărârea Tribunalului Alba este anterioară modificării prin act adițional a Contractului colectiv de muncă.
Apelanta a arătat că, întrucât coeficientul de 1,5 ce se adaugă la salariul minim brut pe economie, coeficient prevăzut de art. 145 din contractele colective de muncă invocate, este aplicabil pentru ramura industriei miniere și geologiei, părțile semnatare și-au dat seama că respectivele prevederi au fost menținute din eroare în cuprinsul contractului, astfel că prevederile art. 145 din contractul colectiv de muncă în discuție au fost abrogate prin Actul adițional nr. 1.
S-a mai arătat că situația dedusă judecății ține de interpretarea unor clauze din Contractul colectiv de muncă, clauze contrare și nesusținute de acte normative la acea dată. Părțile au interpretat adevărata lor voință prin semnarea actelor adiționale la Contractul colectiv de muncă.
Apelanta a mai arătat că acest coeficient ce se adaugă la salariul de bază nu are susținere după expirarea Contractului colectiv de muncă pe ramură încheiat pentru anii 2008 -2012, iar legislația privind fondul de salarii pentru anii 2008 -2012 prevedea restricții pentru creșteri salariale de orice fel.
Apelanta a mai criticat hotărârea atacată și sub aspectul actualizării sumelor acordate cu indicele de inflație și acordării dobânzii legale, arătând că nu sunt incidente prevederile art. 166 alin. 4 din Codul muncii și nici Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanții au solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că abrogarea dispozițiilor art. 145 nu poate avea efect retroactiv, iar aplicarea prevederilor art. 147 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă nu exonerează pârâta de la respectarea art. 145.
În ceea ce privește actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, intimații au arătat că au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit în temeiul prevederilor art. 1531 alin. 1 și 2 din Codul civil.
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că art. 145 și art. 147 alin. 3 sunt contrare și nu se completează. Este vorba de reglementări neclare ale Contractului colectiv de muncă în contextul în care art. 145 se referă la ramura industriei miniere și geologiei, însă odată cu intrarea în vigoare a Legii dialogului social nr. 62/2011 a dispărut noțiunea de "ramură";.
În ceea ce privește interpretarea clauzelor contractului, apelanta a arătat că potrivit art. 1266 alin. 2 din Codul civil, la stabilirea voinței concordante se ține seama și de comportamentul ulterior al părților, or, sindicatul, ca parte semnatară, nu a solicitat aplicarea art. 145 până la inițierea acestui proces.
Apelanta a mai arătat că aplicarea art. 145 nu poate produce efecte, întrucât face referire la un element salarial ce nu există în legislația actuală și nici în cea în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă (21.02.2012).
Analizând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor de natură salarială cuvenite pentru perioada februarie 2013 - august 2014, reprezentând diferența dintre sumele efectiv primite de către aceștia cu titlu de salariu de bază și cele la care erau îndreptățiți în conformitate cu prevederile art. 145 din Contractul colectiv de muncă unic pentru anii 2012 - 2013 și 2014 - 2015, încheiat la nivelul S.N.S. S.A., precum și la actualizarea cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești menționate, calculate începând cu data scadenței și până la data plății efective.
Reclamanții au fost în perioada din litigiu angajații Sucursalei Salina Praid din cadrul S.N.S. S.A., unitate la nivelul căreia s-a încheiat Contractul colectiv de muncă unic pentru anii 2012 - 2013, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr. 34/21.02.2012 și Contractul colectiv de muncă unic pentru anii 2014 - 2015, înregistrat sub nr. 90/03.03.2014, ambele contracte fiind asumate prin semnare și de către directorul Sucursalei Salina Praid.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au invocat refuzul societății angajatoare de a le acorda drepturile bănești conferite prin dispozițiile art. 145 din contractele colective de muncă amintite, dispoziții potrivit cărora "salariul de bază minim brut lunar pentru un program complet de lucru la nivelul ramurii industriei miniere și geologiei este de 1,5 x salariul minim brut pe economie";. Dispozițiile art. 145 anterior evocat au fost abrogate prin Actul adițional nr. 1, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr. 02/21.08.2014.
În conformitate cu prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar potrivit dispozițiilor art. 9 din contractele colective de muncă în litigiu, prevederile acestora produc efecte pentru toți salariații S.N.S. S.A., inclusiv ai sucursalelor acesteia.
Din această perspectivă Curtea a inlăturat susținerile apelantei în sensul că acțiunea reclamanților ar fi neîntemeiată pentru că la stabilirea salariilor de bază brute ale acestora au fost respectate limitele minime prevăzute în Anexa nr. 4 la contractul colectiv de muncă, în acord cu prevederile art. 147 alin. 3 din acesta.
În acest sens, a avut în vedere caracterul special și derogatoriu al prevederilor art. 145 din contractele colective de muncă evocate, prevederi care stabilesc în mod expres și inechivoc modalitatea de determinare a nivelul salariului de bază minim brut la nivel de unitate.
În contextul în care limitele minime prevăzute în Anexa nr. 4 sunt inferioare iar din adeverințele de venit depuse la dosarul primei instanțe rezultă că nivelul salariului de bază al reclamanților nu a fost stabilit prin multiplicarea cu 1,5 a salariului minim brut pe economie din perioada în litigiu, nu poate fi primită susținerea netemeiniciei pretențiilor formulate în cauză de reclamanți.
De asemenea, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate susținerile apelantei în sensul că aplicarea art. 145 nu poate produce efecte juridice, întrucât face referire la un element salarial care nu exista în legislație nici la data încheierii Contractului colectiv de muncă și nu există nici la acest moment, în contextul în care noțiunea de ramură nu mai există din anul 2011, tocmai datorită prevederilor art. 229 alin.4 din Codul muncii menționate anterior.
În cauză nu sunt relevante nici argumentele referitoare la art. 1266 alin. 2 din Codul civil, instanța neputând reține din conduita sindicatului faptul că ar fi fost de acord cu aplicarea prevederilor art. 147 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Curtea a înlăturat și argumentele apelantei referitoare la împrejurarea că prima instanță ar fi reținut ca fiind relevantă soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. xxx, întrucât în considerentele sentinței ce face obiectul prezentei analize, Tribunalul nu și-a întemeiat soluția pe hotărârile pronunțate în dosarul menționat.
În vederea reparării integrale a prejudiciului suferit prin neachitarea la termen a drepturilor salariale cuvenite, în mod legal Tribunalul a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 166 alin. 4 din Codul muncii și ale art. 1535 din Codul civil, actualizarea sumelor cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate.
În acest sens, instanța a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din Codul civil.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată era temeinică și legală, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă a păstrat-o, urmând a respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul prevederilor art. 453 din Codul de procedură civilă, apelanta a fost obligată la plata către intimatul S.L.S.P. a sumei de 2327,64 lei, iar către intimatul N.I. B. a sumei de 647,36 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform facturilor și extrasului de cont aflate la filele 166-168.
| ← Anulare act administrativ . Jurisprudență Numirea în,... | Drepturi bănesti.acordarea majorării de 15% a salariului de... → |
|---|
