Momentul până la care poate fi modificată decizia de concediere de către angajator
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 79 din data de 01.02.2018
Cuprins pe materii : Art. 65 alin. 2, art. 75 alin. 1, art. 76 lit. b, art. 78 din Codul muncii
Rezumat :
În condițiile în care contractul individual de muncă al reclamantei a încetat începând cu data de 1 iunie 2017, iar angajatorul a menționat că preavizul se acordă începând cu această dată, practic, ulterior încetării raporturilor de muncă, în mod corect a reținut prima instanță că preavizul nu a fost acordat efectiv, nerespectându-se procedura de concediere prevăzută de art. 75 alin. 1 din Codul muncii.
Decizia de concediere, ca act juridic unilateral, poate fi modificată până la momentul în care a început să-și producă efectele. Nu se poate accepta ca un contract de muncă odată încetat să poată fi reactivat prin voința unilaterală a angajatorului pentru a se dispune încetarea din nou a raporturilor de muncă începând cu o altă dată. Și aceasta, după ce salariatul a acționat în judecată angajatorul pentru anularea deciziei de concediere și a obținut câștig de cauză în primă instanță.
(Decizia nr. 79/1.02.2018, dosar nr. 5332/86/2017)
Hotărâre :
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 iunie 2017 și înregistrată sub nr. 5332/86/2017, reclamanta A. - prin Uniunea Sindicală Teritorială a C.N.S. B - Filiala C., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna D. - prin primar, a solicitat anularea actului administrativ emis de pârâtă, respectiv Dispoziția nr. 82/31.05.2017 privind încetarea contractului de muncă a numitei A., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistentă socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă; suspendarea Dispoziției nr. 82/31.05.2017 până la soluționarea acțiunii în anulare; reîncadrarea în funcția de bibliotecar comunal deținută până la data de 31 mai 2017; plata drepturilor salariale începând cu data de 1 iunie 2017, data încetării contractului individual de muncă și până la reîncadrarea reclamantei pe funcția de bibliotecar; actualizarea sumelor datorate de pârât cu rata inflației, începând cu data la care erau scadente și până la data plății efective, precum și plata dobânzii (remuneratorie și penalizatoare) pentru sumele indicate la punctele 4 și 5 începând cu data înregistrării cererii la instanța de judecată și până la data plății efective.
În motivare, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 82/31.05.2017 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei A.., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistență socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, se dispune la primul articol încetarea contractului de muncă, începând cu data de 1 iunie 2017, pentru ca în cuprinsul celui de-al doilea articol să se regăsească termenul de preaviz de 20 zile, termen care curge tot de la data de 1 iunie 2017, cu toate că preavizarea reprezintă, în fapt, informarea salariatului cu privire la faptul că la o anumită dată îi va înceta contractul individual de muncă.
Instanțele de judecată au decis că "înștiințarea salariatului cu privire la măsura concedierii ce urmează să fie luată față de el, nu îndreptățește în niciun moment angajatorul să nesocotească dreptul legal al acestuia la preaviz, această împrejurare neechivalând nici cu înlăturarea acestui drept și nici cu renunțarea salariatului la acest drept";.
Scopul acordării termenului de preaviz în cazul concedierii este acela de a proteja salariatul pus în fața faptului de a fi concediat. În concret, însăși jurisprudența a stabilit că "preavizul are scopul de a nu permite surprinderea angajatului printr-o măsură intempestivă, care să nu îi permită a se replia în organizarea existenței sale, ce adesea depinde, sub aspect financiar, de deținerea locului de muncă";. Instanțele de judecată au reținut în mod constant că instituirea în Codul muncii a termenului de preaviz denotă "manifestarea interesului legiuitorului de a se asigura derularea raporturilor de muncă în afara oricăror manifestări abuzive din partea angajatorului, ca fiind partea ce deține superioritatea în cadrul raportului juridic stabilit prin încheierea contractului individual de muncă și, deci, susceptibilă de a manifesta astfel de comportamente în cadrul acestui raport juridic".
Cât privește modalitatea efectivă de comunicare a preavizului către salariat, deși legea nu impune o formă scrisă a notificării privind încetarea contractului individual de muncă, s-a reținut că "preavizul trebuie să aibă formă scrisă ad probationem". Angajatorul are obligația de a comunica "în scris salariatului că se află în perioada de preaviz de minim 20 de zile lucrătoare anterior emiterii deciziei de concediere. Includerea în cuprinsul deciziei de concediere si a preavizului, urmată de comunicarea acesteia salariatului (care are ca efect încetarea contractului individual de muncă) presupune, în fapt, neacordarea preavizului";. Cu alte cuvinte, o astfel de situație poate primi următoarea interpretare: "ori contractul individual de muncă al salariatului încetează la data comunicării deciziei de concediere, situație în care angajatorul nu a acordat preavizul prevăzut de lege, iar mențiunea din cuprinsul deciziei referitoare la durata preavizului acordat este fictivă, astfel încât disimulează realitatea și înscrierea unei mențiuni fictive echivalează cu lipsa acestei mențiuni, fie angajatorul ignoră prevederea legală referitoare la efectele comunicării deciziei de concediere cu consecința că situează data desfacerii contractului individual de muncă la un moment incert undeva după momentul comunicării deciziei, cu ignorarea prevederilor art. 75 din Codul muncii";.
În privința motivelor care au determinat concedierea, ce reprezintă element obligatoriu al dispoziției sub sancțiunea nulității, arată că, în speță, aceste motive nu există în niciun fel indicate în actul administrativ contestat, singura referire fiind cea cu privire la o Hotărâre de consiliu local, care ar fi fost adoptată în ședința din data de 19 mai 2017, privind aprobarea organigramei și statului de funcții, cu toate că pe ordinea de zi a ședinței de consiliu din data de 19 mai 2017 nu a existat acest proiect de hotărâre - așa cum rezultă din copia anexată - Invitația cu nr. 4527/12.05.2017 - invitație adresată unui membru al Consiliului local - d-na E. În plus de acestea, din moment ce organigrama și statul de funcții au fost modificate în privința structurii posturilor și compartimentelor, proiectul de hotărâre nu putea fi intitulat "de aprobare";, ci "de modificare a organigramei și statului de funcții";, cu precizarea concretă a modificărilor intervenite, cu atât mai mult cu cât în înștiințarea adresată reclamantei, se vorbește despre o reorganizare a aparatului de specialitate.
Mențiunea desființării postului nu constituie o arătare a motivului care determină concedierea, întrucât nu se arată necesitatea acestei măsuri, nu se demonstrează existența unor motive întemeiate care au generat nevoia de restructurare/reorganizare a activității și în aceste împrejurări nu sunt clare cauzele ce au determinat desființarea postului ocupat de reclamantă. În consecință, raportat la cerințele impuse de art. 76 litera a) Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină, în mod obligatoriu, motivele care au determinat măsura concedierii. Menționarea în cuprinsul deciziei de concediere a situației de fapt, în mod explicit, precis și clar, este necesară pentru verificarea cerințelor art. 65 alin. (2) Codul muncii privind cauza reală și serioasă a concedierii, fără a se disimula realitatea și pentru verificarea seriozității cauzei.
Nu în ultimul rând, a remarcat și încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 334/2002 a bibliotecilor, în speță de față neexistând nici una din situațiile prevăzute limitativ de legiuitor în privința bibliotecilor.
În drept, a invocat dispozițiile din Noul Cod proc. civ., art. 268 alin ( 1 ) lit. c din Codul Muncii, art. 64, 65, 69, 75, 76, 78 din Codul Muncii, disp. art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 7 din Legea 334/2002 și art. 28 din Legea 62/ 2011.
Prin întâmpinare, Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna D.- prin primar, a invocat excepția lipsei calității de membru de sindicat al reclamantei A., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare, pârâta a arătat că în urma unei analize temeinice a posturilor și a competențelor structurii organizatorice existentă s-a tras concluzia necesității reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei D., în vederea asigurării unei eficiente organizări a activității autorității publice locale.
Noua structură organizatorică propusă pornește de la considerentul redistribuirii judicioase a atribuțiilor specifice, redimensionarea unor activități, precum și crearea unor noi structuri, în scopul eficientizării funcționării activităților specifice administrației publice locale, concomitent cu minimizarea cheltuielilor de personal.
Față de structura organizatorică existentă au intervenit o serie de modificări, respectiv: desființarea Biroului buget finanțe-contabilitate, impozite și taxe, prin reorganizarea acestuia în două compartimente nou înființate: Compartimentul contabilitate, care va cuprinde 5 funcții publice și Compartimentul impozite și taxe locale care va cuprinde 4 funcții publice; desființarea Compartimentului urbanism, amenajarea teritoriului, gospodărire comunală, pază și ordine, prin reorganizarea acestuia în două structuri, respectiv Compartimentul urbanism, achiziții publice și Compartimentul administrativ; desființarea Compartimentului secretariat, asistență socială autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, prin reorganizarea acestuia în 4 structuri, astfel: Biroul asistență socială, stare civilă, Compartimentul registru agricol și cadastru, Compartimentul juridic, Compartimentul cultură.
Titularii posturilor contractuale au fost numiți în noile posturi conform legislației în vigoare, iar unde a fost cazul s-a organizat testare profesională.
Reclamanta afirmă, în cererea de chemare în judecată, că era bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistență socială autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 43/19 mai 2017, a fost aprobată o nouă structură organizatorică, în care postul de bibliotecar a fost desființat, atribuțiile fiind preluate de Compartimentul de cultură, existent în noua structură organizatorică.
Prevederile hotărârii referitoare la noua structură organizatorică se aplică începând cu data de 1 iunie 2017.
În aceste condiții, angajatorul emite, tocmai pentru protejarea salariatului, dispoziția primarului nr. 82/2017, privind încetarea contractului individual de muncă, dispoziție prin care reclamantei i se acordă un preaviz de 20 zile, care și-a produs efectele începând cu data de 6 iunie, ca fiind prima zi lucrătoare din luna iunie.
Astfel, reclamanta poate confirma că a primit drepturile salariale perioada de preaviz, cât și pentru zilele de concediu de odihnă neefectuat în anul 2017.
Reclamanta a înțeles că nu a fost concediată, însă prin noua structură organizatorică aprobată prin HCL nr. 43/19 mai 2017, postul de bibliotecar a fost desființat, iar Compartimentul cultură, nou înființat, a preluat fondul de carte și mobilierul.
Pârâta a mai arătat că în comuna D. nu a existat și nu există o clădire în care să funcționeze biblioteca comunală.
Reclamanta poate confirma faptul că își desfășura activitatea la Școala Gimnazială D., și nu în sediul bibliotecii, care nu există.
De asemenea, comuna D. nu a avut angajat bibliotecar niciodată, reclamanta fiind primul angajat pe acest post, fapt care poate fi confirmat de aceasta.
Mai mult decât atât, comuna D. a scos la concurs mai mult posturi, prin publicarea anunțului la afișierul primăriei, Monitorul Oficial și Cotidianul "....";, situație în care reclamanta se poate înscrise, ținând cont de pregătirea profesională, care este mult mai adecvată, decât pentru bibliotecar.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei calității de membru de sindicat, sens în care a depus la dosarul cauzei dovada aderării la Uniunea Sindicală Teritorială a CNS B. - Filiala C.
Totodată, a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată prin cererea inițială.
Prin încheierea nr. 2767 din data de 22 august 2017, Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava a invocat, din oficiu, excepția necompetenței funcționale a secției, a admis excepția invocată și a declinat cauza, spre competentă soluționare, Secției I Civilă din cadrul Tribunalului Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției I Civilă a Tribunalului Suceava la data de 12 septembrie 2017.
Prin sentința nr. 1092 din 9 octombrie 2017 Tribunalul Suceava a admis contestația, a anulat Dispoziția nr. 82/31.05.2017, privind încetarea contractului de muncă, a obligat intimata la reîncadrarea în funcția de bibliotecar comunal, deținută anterior încetării contractului individual de muncă, a obligat intimata să-i plătească contestatoarei, începând cu 01.06.2017, drepturile salariale cuvenite, indexate, majorate și reactualizate, precum și dobânda legală cuvenită și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, până la data plății efective, a respins cererea de suspendare a Dispoziției nr. 82/31.05.2017, ca rămasă fără obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra acțiunii de față, tribunalul a constatat următoarele:
Prin Dispoziția nr. 82/31.05.2017 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei A., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistență socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, începând cu data de 1 iunie 2017, menționându-se că reclamantei i se acordă un termen de preaviz de 20 zile, termen care curge tot de la data de 1 iunie 2017.
Susținerile reclamantei privind nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru neacordarea preavizului sunt întemeiate.
Astfel, preavizul reprezintă înștiințarea prealabilă a salariatului cu privire la încetarea raportului de muncă, în consecință, acordarea acestuia constituie o formalitate circumscrisă categoriei sus-menționate, care trebuie respectată pentru asigurarea valabilității măsurii concedierii. Acordarea termenului de preaviz reprezintă o etapă premergătoare procedurii concedierii, incluzându-se, în consecință, în această procedură, neputând fi dispusă odată cu concedierea, iar nerespectarea cerinței legale imperative în discuție conduce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a concedierii, la cererea angajatului.
În decizia nr. 8/2014 pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii s-a statuat că dreptul la preaviz nu poate fi înlocuit cu despăgubiri, iar nulitatea concedierii nu poate fi acoperită prin acordarea despăgubirilor și recunoașterea vechimii în muncă.
S-a arătat că soluția compensației bănești îl dezavantajează pe angajat întrucât întreaga perioadă a preavizului constituie, pentru salariat, vechime în muncă, potrivit art. 16 alin. (4) din Codul muncii, republicat, precum și vechime în specialitate (meserie sau profesie) iar neacordarea preavizului determină consecințe negative și în ceea ce privește stagiul de cotizare realizat de asigurat.
În acest sens, s-a hotărât în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din același cod, că neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere și a deciziei de concediere.
Or, față de cele statuate de ICCJ, acordarea drepturilor salariale pe perioada preavizului, nu poate acoperi nulitatea concedierii pentru faptul că preavizul nu a fost acordat efectiv, preavizul nemaiproducându-și efectele din moment ce data acordării este data concedierii.
Mai mult, verificând potrivit art. 65 alin.2 Codul muncii, cauza reala și serioasă, tribunalul constată că dispoziția de concediere nu justifică această cauză, făcându-se trimitere la Hotărârea Consiliului Local nr. 43 din 19 mai 2017, privind aprobarea organigramei si a Statului de funcții.
Or, din probele administrate reiese că prin noua structură organizatorică aprobată prin HCL nr. 43/19 mai 2017, postul de bibliotecar a fost desființat, iar Compartimentul cultură, nou înființat, a preluat fondul de carte și mobilierul.
Minimizarea cheltuielilor de personal invocată prin întâmpinare nu reiese din reorganizarea efectuată, din moment ce un contabil a preluat atribuțiile reclamantei, la Biroul buget, finanțe-contabilitate, impozite și taxe înainte de reorganizare erau angajate 3 persoane, iar după reorganizare s-au înființat două compartimente - contabilitate și Impozite și taxe,care au în total 9 posturi, pârâta angajând personal.
Pentru considerentele expuse anterior, reținând pe de o parte, că decizia de concediere nu respectă disp. art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din același cod, iar pe de altă parte, că din probele administrate în cauză nu rezultă o cauză reala și serioasă, instanța a anulat decizia de concediere nr. 82/31.05.2017, emisă de intimată.
A constatat instanța că, în cauză, contestatoarea a solicitat reluarea activității și obligarea pârâtei la o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită de la data încetării contractului individual de muncă, în conformitate cu art. 80 din Codul muncii, astfel că în baza acestor dispoziții, a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior încetării contractului individual de muncă, și a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de la data încetării contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea.
Față de soluția dată, a respins cererea de suspendare a Dispoziției nr. 82/31.05.2017, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna D.
În motivarea apelului arată că această sentință este nelegală și netemeinică fiind dată cu aplicarea greșită a legii și aprecierea eronată a probelor de la dosar, instanța de fond reținând o altă situație de fapt decât cea reală, probată prin înscrisuri.
Astfel, arată apelanta, în mod vădit nelegal a reținut prima instanță că decizia de concediere nr. 82/31.05.2017 a reclamantei este nulă și a obligat-o la reîncadrarea acesteia în funcția de bibliotecar comunal, deținută anterior, pe motiv că nu i s-a acordat preavizul prevăzut de art. 75 al. 1 din Codul muncii, preaviz care nu poate fi înlocuit cu despăgubiri.
Prin Dispoziția nr. 82/31.05.2017 emisă de Primarul Comunei D., art. 1, s-a dispus încetarea contractului de muncă a reclamantei A., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistență socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, începând cu data de 1 iunie 2017.
Conform art. 2 din aceeași dispoziție, reclamantei i s-a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu data de 01.06.2017, în perioada de preaviz care în realitate a fost de la 06.06.2017 - 03.07.2017 reclamanta fiind prezentă la serviciu, așa cum a dovedit cu condica de prezență a personalului Primăriei din perioada 06.06.2017 - 03.07.2017 în care reclamanta a semnat la nr. crt. 9, de prezență la serviciu, în fapt dispoziția nr. 82/31.05.2017 privind încetarea contractului de muncă al intimatei reclamante intrând în vigoare la data de 4 iulie 2017 și nu la data de 1 iunie 2017 cum eronat s-a scris în această dispoziție, eroare pe care a constatat-o ulterior și care a fost îndreptată prin dispoziția nr. 179/10 octombrie 2017 a Primarului com. D., jud. C., aceasta predând obiectele de inventar pe care le-a avut în primire în ultima zi de prezență, respectiv pe 3 iulie 2017, conform procesului verbal anexat.
Ca urmare, cum reclamanta a fost prezentă la serviciu în perioada de preaviz, perioadă în care a lucrat efectiv și a primit salariu pentru munca prestată, dovadă statul de plată, în mod vădit nelegal a reținut prima instanță că dispoziția contestată este nulă întrucât reclamantei nu i s-a acordat preaviz, ci despăgubiri pentru perioada preavizului, aceasta primind despăgubiri doar pentru concediul de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate în anul 2017, și nu pentru perioada de preaviz.
Că perioada preavizului a fost de la data de 6 iunie 2017 rezultă și din adresa nr. 5151/9.05.2017 a Primăriei com. D., către intimata reclamantă ca răspuns la cererea acesteia de revocare a dispoziției Primarului com. D. nr. 82/31.05.2017.
Deoarece în cauză a respectat dispozițiile art. 75 al. 1 Codul muncii privind acordarea efectivă a preavizului de 20 de zile lucrătoare, în mod nelegal a reținut prima instanță că dispoziția contestată este nulă.
Susține apelanta că, în mod nelegal a reținut prima instanță, că reducerea postului de bibliotecar pe care a fost încadrată reclamanta intimată nu are o cauză reală și serioasă.
Așa cum rezultă din cuprinsul dispoziției nr. 82/31.05.2017 de încetare a contractului de muncă a intimatei reclamante, dispoziția menționată a fost emisă ca urmare a Hotărârii Consiliului Local al comunei D. nr. 43 din 19.05.2017 prin care s-a aprobat Organigrama și Statul de funcții al aparatului de specialitate al Primăriei comunei D., stat de funcții anexat alăturat, în care nu se mai regăsește funcția de bibliotecar pe care a deținut-o reclamanta.
Așa cum rezultă din expunerea de motive nr. 4054/28.04.2017 a proiectului de hotărâre a Consiliului Local D., noua structură organizatorică și stat de funcții s-a impus pentru reorganizarea și eficientizarea activității aparatului propriu raportat la atribuțiile actuale ale administrației publice locale, înființându-se compartimente noi, față de organigrama aprobată prin HCL 18/23.08.2013, raportat la aceste atribuții și noile condiții economico financiare, schemă care a fost avizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici - cu nr. 26782/2017 înregistrat la Primăria D. sub nr. 4607/15.05.2017, în care nu se mai regăsește postul de bibliotecar pe care 1-a ocupat intimata reclamantă anterior, desființarea postului fiind una efectivă și a avut o cauză reala și serioasă, în aceiași situație aflându-se și alți salariați.
Faptul că a fost înființat un nou compartiment, respectiv compartimentul cultură, care a preluat și fondul de carte și mobilierul, nu înseamnă că desființarea postului de bibliotecar deținut de intimata reclamantă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă, cum fără temei a motivat prima instanță.
Așa cum rezultă din organigrama în vigoare până la data de 01.06.2017, intimata reclamantă a fost încadrată la compartimentul de secretariat, asistență socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol și bibliotecă. De asemenea, atribuțiile intimatei reclamante nu au fost preluate de un contabil cum fără temei a reținut prima instanță, deoarece domnul F., care a preluat fondul de carte al comunei, a fost angajat anterior acestei reorganizări pe post de consilier I a, și a răspuns de activitatea culturală din comună, care cu data reorganizării aparatului propriu, va gestiona și fondul de carte al comunei.
Or, la compartimentul cultură nu se regăsește postul de bibliotecar, ci doar un post de consilier, în care din anul 2009 funcționează F.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 1092/9.10.2017 a Tribunalului Suceava și, în rejudecare, respingerea contestației ca neîntemeiată.
În drept, invocă art. 466 și urm. Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata A. prin Uniunea Sindicală Teritorială a CNS B Filiala C a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în vedere că decizia de concediere nu a respectat dispozițiile legale care impun acordarea preavizului, dispunând încetarea contractului individual de muncă la aceeași dată de la care s-a menționat că se acordă preaviz. Susține că în decizia de concediere nu au fost menționate nici motivele care au determinat concedierea, nefiind arătat ce a determinat modificarea organigramei și a statului de funcții și nedemonstrându-se existența unor motive întemeiate care au generat nevoia de restructurare sau reorganizare a activității, neputându-se verifica îndeplinirea cerințelor art. 65 alin. 2 din Codul muncii. Invocă faptul că decizia de concediere nu conține lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații trebuie să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64. Reiterează intimata și încălcarea art. 7 din Legea nr. 334/2002 a bibliotecilor.
Analizând apelul sub aspectul motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin dispoziția nr. 82 din 31.05.2017 emisă de primarul comunei D. s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei A., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistență socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, începând cu data de 1 iunie 2017 în temeiul prevederilor art. 65 și 75 alin. 1 din Legea nr. 53/2003. Prin aceeași decizie s-a menționat că salariata are un preaviz de 20 de zile lucrătoare care începe să curgă de la data de 1 iunie 2017.
În conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. 1 din Codul muncii, persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. "c"; și "d"; , ale art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.
Potrivit art. 76 lit. "b"; din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu durata preavizului.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 78 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Prin urmare, din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că nu este suficient ca în decizia de concediere să fie menționată durata preavizului, ci acesta trebuie acordat efectiv, altminteri se încalcă dispozițiile legale care reglementează concedierea, iar decizia este lovită de nulitate absolută.
În speță, încetarea contractului de muncă al contestatoarei s-a dispus începând cu data de 1 iunie 2017, ceea ce înseamnă că eventuala activitate desfășurată după această dată de către contestatoare nu mai are la bază contractul individual de muncă. Ori, preavizul constituie obligația înștiințării prealabile a celeilalte părți despre încetarea raporturilor de muncă, având ca scop evitarea consecințelor negative pe care le-ar putea produce denunțarea unilaterală a contractului. Pentru salariat, reglementarea preavizului constituie și o garanție a dreptului la muncă. Pe durata preavizului contractul rămâne în ființă, cu toate drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți. Prin urmare, perioada de preaviz trebuie să se desfășoare până la încetarea raporturilor de muncă. Prestarea muncii ulterior desfacerii contractului de muncă pentru executarea anumitor lucrări, cum ar fi predarea gestiunii, nu înlocuiește preavizul.
Prin urmare, în condițiile în care contractul individual de muncă al reclamantei a încetat începând cu data de 1 iunie 2017, iar angajatorul a menționat că preavizul se acordă începând cu această dată, practic, ulterior încetării raporturilor de muncă, în mod corect a reținut prima instanță că preavizul nu a fost acordat efectiv, nerespectându-se procedura de concediere prevăzută de art. 75 alin. 1 din Codul muncii.
Apelanta a depus în apel dispoziția nr. 179 din 10.10.2017, de modificare a deciziei atacate, în sensul că raporturile de muncă ale reclamantei au încetat începând cu data de 4 iulie 2017, iar preavizul de 20 de zile lucrătoare s-a acordat începând cu data de 6 iunie 2017.
Ori, Curtea reține că la data de 10.10.2017, decizia atacată își produsese deja efectele, contractul individual de muncă al reclamantei încetând la data de 1 iunie 2017. Prin urmare, modificarea deciziei de concediere nu mai poate produce efecte. Decizia de concediere, ca act juridic unilateral, poate fi modificată până la momentul în care a început să-și producă efectele. Nu se poate accepta ca un contract de muncă odată încetat să poată fi reactivat prin voința unilaterală a angajatorului pentru a se dispune încetarea din nou a raporturilor de muncă începând cu o altă dată. Și aceasta, după ce salariatul a acționat în judecată angajatorul pentru anularea deciziei de concediere și a obținut câștig de cauză în primă instanță.
Ca urmare, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță că decizia de concediere este lovită de nulitate, criticile apelantei fiind nefondate sub acest aspect.
Referitor la celelalte critici, ce vizează condițiile de fond ale concedierii, Curtea apreciază că analiza lor este lipsită de utilitate în contextul în care s-a stabilit deja că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 75 alin. 1 din Codul muncii.
Ca urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
| ← Invocarea efectului direct al directivei nr. 2003/88/ce anterior... | Acţiune pentru acordarea unui alt nivel maxim al salariului de... → |
|---|
