Nu s-a invocat în cauză existenţa vreunor probleme medicale ale apelantului, care l-ar împiedica să presteze muncă mai mult de 2 ore/zi, astfel cum a încheiat contract cu angajatorul său.
Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 32/A din data de 21.01.2016
Prin sentința civilă nr. 2543 din data de 08.04.2015, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7714/1182/2014 s-a admis cererea formulată de reclamanta B. L. S. M., asistată de B. C.-E. în contradictoriu cu pârâtul B. C., a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei pensii de întreținere în sumă de 350 lei/lunar, începând cu data introducerii cererii, 22.07.2014 și până la împlinirea vârstei de 18 de ani și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit certificatului de naștere seria N.T. nr. 198946 (f.8) reclamanta B. L. S. M., născută la data de 26 august 1997 este fiica pârâtului B. C.-S..
Mama reclamantei, B. C.-E., în ședință publică a declarat că este căsătorită cu pârâtul, dar în prezent sunt despărțiți în fapt, arătând că acesta nu mai are alți copii în întreținere. Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În drept, potrivit art. 483 alin. 3 coroborat cu art. 487 din Codul civil, ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori, având dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
Una dintre aceste obligații ce incumbă în egală măsură ambilor părinți este obligația de întreținere, art.516 alin.1 din Codul civil dispunând că această obligație există între rudele în linie dreaptă, text de lege ce va fi coroborat cu art.499 alin.1 din Codul civil, conform căruia tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Totodată, art.525 alin.1 din Codul civil prevede că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Instanța a reținut că, potrivit art. 529 alin.1 din Codul civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar conform alin. 2, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
În ceea ce privește primul criteriu de stabilire a cuantumului întreținerii, instanța a constatat că reclamanta este minoră, fiind născută la data de 26 august 1997, legea prezumând starea de nevoie în care se află.
De asemenea, instanța a reținut că reclamanta se află într-o stare medicală precară, fiind încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal, conform certificatului nr. 727 din data de 19.09.2013 (f.9).
Referitor la celălalt criteriu stabilit de art. 529 din Codul civil, instanța a constatat că pârâtul este angajat al S.C T. S.R.L. și obține venituri brute în cuantum de 2574 lei. (f.42).
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța a avut în vedere prevederile legale sus amintite, raportându-se la veniturile nete obținute de pârât, respectiv venitul net lunar în cuantum de 1815 lei.
În raport de aceste considerente și textele legale sus amintite ce fixează doar un plafon maximal ce urmează a fi avut în vedere de instanțele de judecată, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a stabilit în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei o pensie de întreținere lunară, în cuantum de 350 lei, apreciind că acest cuantum răspunde nevoilor actuale ale creditorului întreținerii, începând cu data introducerii cererii, 22.07.2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Având în vedere dispozițiile art. 453, alin.1 Cod pr. civ. și soluția pronunțată în cauză, instanța a obligat pârâtul, la plata către reclamantă a sumei de 520 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei (f.12) și onorariu avocat în cuantum de 500 de lei (f.44).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B. C. S., solicitând a se dispune schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii pensiei de întreținere raportat la venitul real al apelantului sau la venitul minim garantat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că veniturile apelantului nu sunt de 1815 lei/luna astfel cum retine instanța de fond, sunt mult sub această valoare, dovada fiind actul adițional la contractul de munca conform căruia venitul brut al apelantului se situează la valoarea de 245 lei/luna, acesta fiind încadrat cu timp parțial de muncă la SC T. SRL. De asemenea conform Raportului per salariat se poate observa faptul ca apelantul nu a avut niciodată venituri mai mari de 245 lei/luna. Susținerile instanței referitoare la faptul ca apelantul obține venituri brute în cuantum de 2574 lei sunt eronate, acesta este venitul anual pentru anul 2014, astfel cum reiese si din adresa depusa de ANAF Baia Mare, iar nu venitul lunar.
Apelantul a mai precizat că nu a fost niciodată angajatul SC T. G. SRL, ci al SC T. SRL, astfel instanța de fond ar fi trebuit să ceară relații privind veniturile de la SC T. SRL. Este adevărat că între SC T. G. SRL și SC T. SRL există un contract de dispecerizare, însă acest contract se refera exclusiv la relațiile contractuale dintre cele două societăți și nu are nicio legătura cu apelantul.
Prin întâmpinare intimatele s-au opus admiterii apelului, arătând că apărările apelantului sunt nefondate întrucât chiar dacă apelantul ar realiza un venit lunar de 245 lei, consideră că suma minimă la care apelantul ar trebui să achite pensie de întreținere ar fi salariul minim pe economic de 975 Lei.
Prin răspunsul la întâmpinare apelantul a arătat că, chiar în condițiile în care ne raportăm la venitul minim pe economie de 975 lei suma maximă la care ar putea fi obligat este de 243,75 lei, deci mult mai puțin decât cea stabilită de instanța fondului.
Analizând sentința apelată, Tribunalul a reținut următoarele:
În limita motivelor de apel, se constată că în mod greșit prima instanță s-a raportat în determinarea noțiunii de "mijloace"; ale debitorului, la suma de 1815 lei.
Apelantul este angajat la SC T. SRL cu contract individual de muncă, cu timp parțial de 2 ore/zi, iar declarația informativă 205 depusă în extras la fila 42 dosar vizează veniturile anuale, nu lunare.
Din cuprinsul adresei nr. 29/18.12.2015 comunicată instanței de SC T. SRL rezultă că în perioada ianuarie-decembrie 2014 apelantul a realizat venituri nete de 188 lei/lună; în perioada ianuarie-iunie 2015, de 205 lei/lună, iar din luna iulie 2015, de 215 lei/lună. La acest venituri, cuantumul pensiei de întreținere pe care apelantul o putea plăti fiicei sale, conform procentului legal, este de 47 lei pentru anul 2014; 51,25 lei în perioada ianuarie-iunie 2015 și 53,75 lei ulterior.
Mai trebuie reținut însă că nu s-a invocat în cauză existența vreunor probleme medicale ale apelantului, care l-ar împiedica să presteze muncă mai mult de 2 ore/zi, astfel cum a încheiat contract cu angajatorul său.
Potrivit art. 1 alin. 2 din HG nr. 871/2013 în perioada 1 iulie -31 decembrie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună a fost de 900 lei. Apoi, conform HG 1091/2014, în perioada 1 ianuarie 2015-30 iunie 2015, salariul de bază a fost de 975 lei lunar, iar din iulie 2015, de 1050 lei lunar.
Întrucât se poate prezuma că în restul de 6 ore de muncă pe care le poate presta zilnic, în plus față de cele două ore pentru care a încheiat contract, apelantul poate realiza venituri la nivelul a cel puțin 6/8 din salariul de bază minim garantat în plată (deci de 675 lei în anul 2014, de 731,25 lei în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2015 și de 787,5 lei ulterior), rezultă că și raportat la aceste venituri prezumate se poate stabili pensie de întreținere în favoarea fiicei acestuia, pensie de 168,75 lei; 182,81 lei respectiv 196,87 lei conform dispozițiilor anterior arătate.
În concluzie, rezultă că, prin adiționare, începând cu data introducerii acțiunii și până în 31.12.2014 pârâtul poate fi obligat să achite fiicei sale suma de 216 lei cu titlu de pensie de întreținere lunară, în perioada ianuarie - iunie 2015, suma de 234 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, iar începând cu luna iulie 2015, suma de 251 lei lunar cu același titlu, până la împlinirea de către intimată a vârstei de 18 ani, stabilită de prima instanță.
Raportat la aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă apelul a fost admis, cu consecința schimbării în parte a hotărârii primei instanțe, în limitele anterior evocate, cu păstrarea dispozițiilor relative la obligarea pârâtului aflat de drept în întârziere la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
În ce privește cheltuielile de judecată în apel, se reține că apelantul a făcut dovada efectuării lor la nivelul sumei de 800 lei onorar avocat, iar intimata, pentru suma de 500 lei onorar avocat.
În aplicarea prevederilor art. 482 raportate la art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, reținând faptul că apelul a fost admis doar în considerarea variantei subsidiare, Tribunalul a procedat la compensarea parțială a cheltuielilor de judecată și va obliga pe intimatele B. L. S. M. și B. C. E. să achite apelantului suma de 200 lei, cheltuieli de judecată după compensare.
← Diferențelor de salariu pe perioada 20.06.2012-31.12.2014,... | Remuneraţie reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite... → |
---|