Obligare cheltuieli de judecata in solidar. Jurisprudență Pensii
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 335 din data de 11.04.2018
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. X/07.11.2017, pronunțată de Judecătoria S, în dosar nr. X/104/2017, s-a admis acțiunea in pretenții formulata de reclamantul DI, în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii O cu sediul în S și Casa Națională de Pensii, și în consecință s-a dispus obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 1000 lei cu titlu de pretenții reprezentând c/v cheltuieli de judecată din dosarul cu nr. X/104/2016.
Au fost obligate cele două pârâte în solidar și la plata sumei de 775 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul proces către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr.X/14.09.2016 pronunțată în dosarul nr.X/104/2016 Tribunalul Olt a fost respinsa contestația formulată de reclamantul din speța de fata împotriva Casei Județene de Pensii O iar prin decizia cu nr.X/09.01.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul reclamantului, a fost modificată sentința Tribunalului Olt în sensul că a fost admisă contestația și s-a dispus recalcularea pensiei în raport de stagiul de cotizare de 20 de ani.
Se mai reține că reclamantul în ambele faze ale procesului a efectuat cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat achitat în faza de fond a cauzei, respectiv suma de 500 lei ce a fost achitată cu chitanța nr. X/21.12.2015 și 500 lei reprezentând onorariu de avocat achitat în faza de apel, achitat cu chitanța nr. X/09.01.2017, înscrisuri ce se află, în original, atașate la dosarul de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 452 din Codul de Procedura Civila, partea care pretinde cheltuielile de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Totodată potrivit art.453 din CPCIV partea care pierde procesul va fi obligata la cererea părții, care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Prin urmare cererea prin care se solicită pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată este considerată o cerere principală și este supusă taxei judiciare de timbru, fiind achitată taxa de timbru de către petent care se afla anulată la dosar fila 17 în sumă de 75 lei.
Instanța a apreciat că acțiunea formulată de către reclamantul DI in contradictoriu cu piritele Casa Județeană de Pensii O și Casa Națională de Pensii cu sediul în București, este întemeiată și în consecința a dispus obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 1000 lei cu titlu de pretenții reprezentând c/v cheltuieli de judecată din dosarul cu nr. X/104/2016.
Totodată instanța în conformitate cu disp.art.453 din codul de procedură civilă a obligat pe cele doua pârâte în solidar și la plata sumei de 775 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul proces către reclamant, reprezentând onorariu avocat în suma de 500 lei, taxa judiciara de timbru in suma de 75 lei, precum și cheltuieli de transport în suma de 150 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii O, considerând-o netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
S-a menționat că, în dosarul X/104/2016, reclamantul, pana la încheierea dezbaterilor, nu a dovedit si nici nu a solicitat instanței de fond plata unor cheltuieli de judecata.
În apel, reclamantul a solicitat plata unor cheltuieli (fără a preciza in concret suma) însa, instanța de apel a înțeles sa nu acorde cheltuieli de judecata. Daca reclamantul ar fi fost nemulțumit de neacordarea acestora, si implicit, de hotărârea instanței de apel, ar fi avut la dispoziție alte cai prevăzute in procedura civila pentru a le solicita.
S-a menționat că pe rolul instanțelor judecătorești, reclamantul (prin avocatul sau, întotdeauna același) a depus spre soluționare mai multe dosare privind acordarea unor drepturi de pensie, însă, de fiecare data, acesta alege sa nu solicite si sa nu dovedească plata unor cheltuieli de judecata pana la finalizarea dezbaterilor la instanța de fond (la interpelarea instanței susține ca nu solicita cheltuieli de judecata), însa, ulterior, le solicita, pe cale separata, folosindu-se de acte care nu sunt chiar veridice. ( a se vedea sentința nr.X/2013 a Tribunalului Olt si decizia nr.X/2016 a Curții de Apel Craiova pronunțate in dosar nr. X/201/2016 privind de reclamant).
În dosarul nr.X/104/2017, a depus o chitanța nr.X/21.12.2015, in condițiile in care dosarul nr.X/104/2016 a intrat pe rolul Tribunalului Olt nu in anul 2015, ci la jumătatea anului 2016, existând astfel dubii cu privire la veridicitatea presupuselor cheltuieli menționate în aceasta chitanța, asta in condițiile in care, așa cum am arătat, la instanța de fond, pana la încheierea dezbaterilor în acest dosar, a declarat ca, nu dovedește si nu solicita plata vreunor cheltuieli de judecata.
A mai arătat apelanta că, instanța, in baza rolului activ, ar fi trebuit sa solicite dovezi suplimentare din care sa rezulte fără dubiu ca acea chitanța privește cheltuieli făcute chiar in dosarul nr.X/104/2017 si nu cu alta ocazie (ex. contractul de asistenta juridica).
S-a arătat că litigiile de asigurări sociale sunt scutite de plata taxei de timbru, așa încât, ar fi fost mult mai convenabil pentru reclamant sa le dovedească si sa le solicite in cadrul procesului si nu pe cale separata, daca acesta ar fi avut un interes licit si moral.
De asemenea, în litigiul la care se refera aceasta speța, nu se poate dovedi si nu se poate vorbi de o culpa a CJ.P. Olt si CNPP in acordarea unor drepturi de pensie, câta vreme aceste instituții sunt obligate sa respecte si sa aplice întocmai actele normative in vigoare in materia pensiilor.
Judecătoria, ca instanța de fond, in mod eronat, încălcând voința instanțelor superioare - Tribunalul Olt si Curtea de Apel Craiova - care s-au pronunțat anterior in litigiul pentru care se cere, pe cale separata, plata unor cheltuieli de judecata si a unor "cheltuieli la cheltuieli,, interpretează absolut eronat actul juridic dedus judecații pronunțând, astfel, o hotărârea vădit nelegala.
Potrivit dispozițiilor art. 452 din Codul de procedura civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Din hotărârile judecătorești pronunțate (fond si apel) in dosarul nr.X/104/2016 (sentința nr.485/2016 si decizia nr.7/2017) nu rezulta ca reclamantul, prin avocatul sau, prezent la dezbateri, ar fi solicitat, ar fi dovedit (înainte de închiderea dezbaterilor) - la instanța de fond, ori, i s-ar fi admis de către instanța de apel solicitările privind plata unor cheltuieli de judecata.
Reclamantul nu poate invoca și nici nu poate dovedi vreo culpa a CJ.P. Olt in emiterea actelor sale (pe baza unor documente pe care le-a avut la dispoziție la momentul emiterii si a temeiurilor legale in vigoare in materia pensiilor), acte contestate in dosarul nr. X/104/2016 aflat pe rolul instanțelor, care sa-i justifice o astfel de pretenție.
Daca instanța de fond si cea de apel, din probele administrate, ar fi ajuns la concluzia ca, exista o culpa a CJ.P Olt si daca ar fi fost dovedite, ar fi aprobat prin hotărâre obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
În fapt, reclamantul a fost pensionat inițial pentru limita de vârsta in baza Legii nr. 19/2000, prin decizia nr. X/29.06.2004, pentru un stagiu de cotizare total realizat de 48 ani, 11 luni, 23 zile din care 29 ani, 11 luni, 3 zile lucrați in grupa I de munca, 2 ani, 9 luni, 26 zile in condiții normale, 14 ani, 6 luni spor aferent grupei de munca si 1 an, 5 luni, 6 zile stagiu asimilat.
Pentru perioada lucrata in grupa I de munca (29 ani, 11 luni, 3 zile), reclamantului i s-a acordat punctaj suplimentar la pensie conform OUG nr. 100/2008 si conform art.169 din Legea nr. 263/2010, dar si o reducere a vârstei standard de pensionare cu cel puțin 10 ani.
În cadrul dosarului nr.X/104/2016, reclamantul a solicitat stabilirea drepturilor sale de pensie, nu in raport de dispozițiile Legii nr. 19/2000, in vigoare la data formulării cererii de pensionare (așa cum in mod corect si de buna credința a procedat casa de pensii), ci, avându-se in vedere Decizia ICCJ nr.11/2015 prin care s-a admis recursul în înțelesul legii care a avut in vedere situația persoanelor pensionate in perioada 1977-2001, pana la intrarea in vigoare a Legii nr.19/2001, in baza legii nr.3/1977 (abrogata la data intrării in vigoare a Legii nr.19/2000).
Instanța de apel, analizând cauza, a interpretat in mod eronat act juridic dedus judecații", considerând ca ,,apelantului-reclamant ii este aplicabila Decizia ICCJ nr.11/2015,, ,deși, acesta nu a fost niciodată pensionat conform dispozițiilor Legii nr.3/1977, ce a făcut obiectul recursului in interesul legii, ci, conform Legii nr. 19/2000 prin decizia nr.X/29.06.2004.
De asemenea, în mod eronat, instanța de apel in considerente, arata ca, reclamantul a fost pensionat prin decizia nr.X/1994 care, in nici un caz, nu ii aparține reclamantului.
Pentru aceste motive, pe rolul instanței superioare este in curs de soluționare o contestație in anulare formulata de CJP Olt.
Întrucât la instanța de fond s-a respins cererea petentului, iar reclamantul nu a cerut si nu a dovedit, in mod corect, nu s-au acordat cheltuielile de judecata, iar in apel, instanța de apel nu a făcut nici o referire la obligarea la plata unor cheltuielile de judecata, casa de pensii, in mod corect, a pus in executare întocmai decizia nr. X.01.2017 pronunțata de Curtea de Apel.
Plata cheltuielilor de judecata este o cerere care este admisibila în situația în care petentul poate face dovada acestor cheltuieli efectuate cel târziu pana la închiderea dezbaterilor, potrivit art.452 din NCPC.
De asemenea, partea care a pierdut procesul poate fi obligata la cheltuieli doar daca se dovedește o culpa a sa si daca cererea privind restituirea unor cheltuieli este rezonabila, necesara si întemeiata legal (Hotărârea CEDO din 17 decembrie 2004 in cauza,,Cumpăna si Mazăre împotriva României).
Față de cele precizate mai sus, s-a arătat, nu se poate reține și nu se poate dovedi vreo culpa a C.J.P. Olt in prezenta cauza, culpa care nu a fost reținuta nici de către instanța de fond si cea de apel, cheltuielile nu au fost dovedite si cerute pana la finalizarea procesului la instanța de fond, situație in care, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 134/2010 (republicată, cu modificările și completările ulterioare) privind apelul, ale Legii nr. 263/2010 si dispoziții legale mai sus precizate.
Față de apelul promovat, intimatul reclamant DI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate de obligare a pârâtelor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, apelul este nefondat pentru următoarele considerente :
În limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, Tribunalul reține în fapt că, prin decizia civilă nr.X/09.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.X/104/2016 a fost admis apelul formulat de reclamantul DI, fiind schimbată în totalitate sentința civilă apelată, în sensul admiterii contestației formulate și obligării CJP Olt la a emite o nouă decizie cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani la calculul punctajului mediu anual.
Deși prin cererea formulată apelantul DI a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei civile menționate, instanța de apel, admițând calea de atac, nu s-a pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată solicitate.
În drept, art.451 Cpc prevede că (1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Art. 453 privind acordarea cheltuielilor de judecată stipulează că (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 452 Cpc, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor în dosarul în legătură cu care se solicită cheltuieli de judecată.
Contrar apărărilor formulate în apel de CJP Olt, dispozițiile art. 452 Cpc fac vorbire despre cheltuielile de judecată solicitate printr-un petit accesoriu cererii de chemare în judecată, astfel încât, doar în această împrejurare dovada cheltuielilor trebuie făcută cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor, nu și în situația în care nu s-au solicitat cheltuieli de judecată sau instanța nu s-a pronunțat asupra lor, în acest din urmă caz neexistând obligația de a dovedi aceste cheltuieli până la închiderea dezbaterilor.
Din analiza sentinței civile nr.X/07.11.2017 rezultă că au fost acordate următoarele cheltuieli de judecată: 1000 lei reprezentând onorariu de avocat achitat în faza de fond a cauzei, respectiv suma de 500 lei ce a fost achitată cu chitanța nr. X/21.12.2015 (contestație Comisia Centrală) și cu chitanța nr.X/23.05.2016 (contestație faza de judecată) și 500 lei reprezentând onorariu de avocat achitat în faza de apel, achitat cu chitanța nr. X/09.01.2017.
Dacă s-ar accepta, astfel cum solicită apelanta, ca spezele făcute în faza premergătoare contestației împotriva deciziei să nu fie incluse în cheltuielile de judecată, s-ar ajunge la concluzia că, deși legiuitorul obligă contestatorul să parcurgă anumite etape prealabile, cu toate acestea, cheltuielile ocazionate de demers să rămână în sarcina contestatorului, deși contestația acestuia la Comisia Centrală de Contestații a fost în mod nelegal respinsă.
Mai reține Tribunalul că apelanta formulează apărări împotriva deciziei prin care a fost finalizat dosarul nr.X/104/2016, or, în considerarea disp. art.457 alin.1 Cpc privind legalitatea căii de atac, acestea nu pot fi avute în vedere de către instanța de apel în cadrul unui litigiu ce vizează cheltuieli de judecată aferente unei cauze definitiv soluționate.
În ceea ce privește lipsa culpei procesuale a apelantei C.J.P. Olt, tribunalul are în vedere că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții, iar obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează în mod exclusiv pe ideea de culpă procesuală care aparține acelei părți care a ocazionat în mod nelegal declanșarea unei proceduri judiciare, pierderea procesului dovedindu-se cu hotărârea judecătorească care a finalizat-o.
În considerarea argumentelor expuse și în temeiul art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, neexistând motive temeinice pentru modificarea hotărârii primei instanțe în sensul pretins de apelantă, se va respinge apelul formulat, ca nefondat.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, în temeiul art.482 Cpc privind completarea cu alte norme coroborat cu disp. art.451 alin.1 Cpc privind cuantumul cheltuielilor de judecată și art. 453 Cpc privind acordarea cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că apelantul, care a generat demersul judiciar prin formularea căii de atac, a căzut în pretenții, instanța va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 879,99 lei reprezentând onorariu de avocat (750 lei, chitanța 192/09.03.2018) și cheltuieli de transport (60 lei și 69,99 lei).
Data publicarii pe portal:04.06.2018
| ← Pretenţii. Jurisprudență Salarizare | Acordare drepturi banesti in caz de transfer. Jurisprudență... → |
|---|
