Obligaţia de a face. Jurisprudență Salarizare

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 729 din data de 25.09.2017

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 816/110/2017, la data de 17.02.2017, reclamanta N.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: M.P ș.a., obligarea acestora la plata drepturilor/alocarea sumelor, reprezentând creșteri salariale de 18%, începând cu luna februarie 2014 până la data pronunțării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, creșteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza OG 10/2007, urmând să se țină cont în cazul numirii în funcții de conducere a procurorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute.

A mai solicitat reclamanta ca pârâții să fie obligați și la plata/alocarea sumelor reprezentând dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. 199/1/2015, a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a ocupat funcția de prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești și Podul Turcului, fiind eliberată din funcție prin pensionare la data de 01.07.2016 și prin sentința nr. 147 din 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă la data de 27.04.2009 au fost obligați, printre altele, la plata despăgubirilor echivalente cu sumele reprezentând indexări salariale, astfel: 5 % începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul salariului brut din decembrie 2006, 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul salariului brut din martie 2007 și 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul salariului brut din septembrie 2007. Deși aceste drepturi i-au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, pârâții M.P. și unitățile de Parchet din subordinea sa, ca ordonatori de credite, în ceea ce o privește, au făcut abstracție de existența acestor probe ale dreptului salarial sub forma creșterii salariale, respectiv hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi, și au continuat să o salarizeze în baza vechilor ordine de salarizare care nu țineau cont de aceste drepturi și de noua interpretare legală.

La data de 23 iunie 2015, înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 23/2015, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a hotărât că sentințele judecătorești prin care au fost acordate aceste creșteri salariale, nu au fost anulate printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior, căci atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit printr-o hotărâre judecătorească, legiuitorul a făcut-o prin legiferarea expresă. Pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se impune prin legiferare și în consecință, această hotărâre irevocabilă trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună.

De asemenea prin aceeași decizie instanța supremă a stabilit că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se includ în sintagma de "indemnizație avută" (care se aplică tuturor magistraților), la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005. Astfel, atât la data pronunțării titlului executoriu, cât și în prezent, reclamanta susține că avea în patrimoniu dreptul la creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, dobândit pe cale judecătorească.

Mai mult, deoarece în interiorul corpului magistraților s-a creat o inechitate, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin art. 1 din Legea nr.71/2015 și OUG nr.2072016, prin care a hotărât egalizarea tuturor indemnizațiilor pentru exercitarea aceleiași funcții, în aceleași condiții, la nivelul maxim existent în plată.

Reclamanta a mai invocat dispozițiile art. "(5^1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 care prevede că" Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.", dar și art.31 alin.1 din OUG nr. 20/2016 care a stabilit că "începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Intenția de înlăturare a inechităților (deci și recunoașterea lor) este explicită și din nota de fundamentare a OUG nr. 20/2016 prin care se reține că "... în sectorul public sunt o serie de disfuncționalități, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, în cadrul aceleiași instituții ori în instituții de același fel din cadrul unui sector; salarii egale pentru persoane exercitând aceeași funcție și aceleași atribuții, dar cu vechime în muncă diferită..."

Interpretare de mai sus a fost întărită și de Plenul CSM care a hotărât, în ședința din 23 august 2016, că dispozițiile O.U.G. nr.20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 sunt aplicabile și familiei ocupaționale "Justiție", astfel că a adoptat o hotărâre de principiu prin care a recomandat ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziții legale, să aibă în vedere principiul de drept menționat în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 și în cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată prin O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării diferențelor salariale existente în sistemul judiciar.

Din cauza aplicării neuitare a dispozițiilor legale au apărut discrepanțe în urma cărora atât celelalte categorii de salariați din sectorul bugetului de stat, cât și judecătorii înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi au beneficiat și beneficiază de aceste majorări salariale succesive și în aceste condiții excluderea noastră de la beneficiul acelorași drepturi salariale reprezintă o discriminare evidentă.

Totodată reclamanta a mai menționat că discriminarea s-a manifestat și între procurorii care au obținut decizii de pensionare și procurorii în activitate, din moment ce prima categorie a beneficiat de creșterile salariale prevăzute de OG 10/2007 (2%, 5% și 11%) și implicit de pensii de serviciu majorate, în timp ce procurorilor aflați în continuare în exercițiul funcțiunii nu li s-a recunoscut și nu li s-a acordat aceleași beneficii salariale legale.

Astfel, reclamanta a concluzionat că dreptul care i-a fost recunoscut prin hotărârea instanței nr. 147/2008 a rămas actual și trebuia păstrat și achitat si după data de 01.01.2010 când s-a trecut la sistemul de salarizare prevăzut de Legea nr.330/2009, precum și după data de 01.01.2011 când s-a trecut la sistemul de salarizare prevăzut de Legea nr.284/2010 si de Legea nr.285/2010. O interpretare diferită ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene.

Nu în ultimul rând, reclamanta a mai susținut că în situația în care aceste drepturi nu ar fi recunoscute și pentru perioada anterioara s-ar ajunge la situația în care un magistrat care a ieșit la pensie anterior anului 2014, ar beneficia de aceste drepturi, iar cei care au continuat activitatea ar fi privați în mod injust de ele, în acest caz aflându-se și aceasta.

De asemenea, în soluționarea cauzei vă rugăm să aveți în vedere faptul că potrivit prevederilor art. 1 din O.G. 137/2000 privind sancționarea tuturor faptelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate, în special, în exercitarea următoarelor drepturi: drepturile economice, sociale și culturale, dreptul la muncă, dreptul la liberă alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecție împotriva șomajului, la un salariu egal pentru o muncă egală, la o remunerație egală si satisfăcătoare".

Articolul 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000 stipulează că sunt discriminatorii prevederile și practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la art. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un interes legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Din analiza, interpretarea și coroborarea art. 1 și art. 2 din O. G. nr. 137/2000 se desprinde, fără echivoc, concluzia că sunt discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără a se face deosebire cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce înseamnă că se referă nu numai la actele normative

În drept, reclamanta a invocat prevederile O.G. nr.3/2006, O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 11/2007, O.G. nr. 24/2000, OUG nr. 83/2014, O.G. nr. 137/2000, O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. nr.20/2016, art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art.268 lit.c., art. 270, art. 272 și art. 275, toate din Codul Muncii, precum și Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În dovedire reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri (filele 8-23) și a depus alăturat acțiunii sentința civilă nr. 147/2008 a Curții de Apel Bacău, decizia nr. 469/2009 a Curții de Apel Bacău și decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Potrivit prevederilor art. 270 din Codul Muncii, litigiile de muncă sunt scutite de plata taxei de timbru.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat întâmpinare (filele 40-49), care având în vedere dispozițiile art. 60 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2632/C din 30.07.2014 privind Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, precum și a Ordinului nr. 2033/24.09.2008 al Procurorului General al P.I.C.C.J. de înființare în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a Biroului Juridic, reprezintă și punctul de vedere al pârâtului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Astfel s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în temeiul art. 3307 din vechiul

Cod de procedură civilă, raportat la Decizia în interesul legii nr. 25 din 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22 decembrie 2011, prin care înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

"Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților."

Decizia în interesul legii fiind obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, în temeiul art.3307 C.proc.civ., rezultă că la momentul judecării prezentei cereri instanța nu poate acorda retroactiv indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

Precizăm că indexările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 nu au fost niciodată incluse în indemnizația de bază brută a procurorilor până la momentul emiterii Ordinului nr. 2536/21.12.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost acordate începând cu 1 august 2016 aceste drepturi salariale.

La nivelul M.P., o parte dintre procurori au beneficiat de aceste majorări salariale, în tot sau în parte, în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate anterior publicării deciziei în interesul legii invocate, deci cu titlu de creanțe, acestea fiind executate integral în temeiul O.U.G. nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău nu poate modifica baza legală - indemnizația brută lunară a reclamantei prin includerea în această bază a indexărilor salariale, acesta fiind atributul exclusiv al angajatorului, respectiv Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Or, în cuprinsul acțiunii reclamanta au arătat că în opinia sa se află într-o situație discriminatorie întrucât în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale, unii magistrați au beneficiat de drepturile prevăzute de Ordonanța de Guvern 10/2007 (prin hotărâri pronunțate înainte de 14 noiembrie 2011), iar alții nu au beneficiat de aceste drepturi (prin hotărâri pronunțate ulterior datei de 14 noiembrie 2011)", acest tratament diferențiat neavând la bază o justificare obiectivă, ci una pur subiectivă, data introducerii sau a soluționării unei acțiuni cu acest obiect.

Această manieră de a interpreta dispozițiile legale în vigoare nu are nici un fundament juridic, atâta vreme cât însăși rațiunea pentru care se promovează și se soluționează un recurs în interesul legii este tocmai această diferențiere, prin pronunțarea unei astfel de decizii obligatorii fiind asigurată ceea ce se numește practica unitară.

Dispozițiile textelor de lege incidente în cauză conturează nu numai cadrul de exercitare și scopul recursului în interesul legii, ci exprimă și concepția legiuitorului cu privire la această instituție procesuală în sensul că rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, întrucât existența unei jurisprudențe neunitare în una și aceeași materie subminează autoritatea justiției.

Pe de altă parte, scopul recursului în interesul legii nu poate afecta stabilitatea raporturilor sociale protejate prin hotărâri care au intrat deja în puterea lucrului judecat. Tocmai de aceea legea precizează fără echivoc că soluțiile pronunțate nu au efect asupra hotărârilor examinate.

În majoritatea țărilor democratice, îndrumarea instanțelor inferioare se realizează îndeosebi prin intermediul instanței supreme, deciziile acestei instanțe având o influență importantă asupra hotărârilor pronunțate de organele judiciare inferioare, așa cum este și instanța care a pronunțat prezenta hotărâre criticată.

În aceste condiții, se consideră că ignorarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 517

alin. 4 din codul de procedură civilă constituie o gravă încălcare a legii, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind astfel netemeinică și nelegală.

Intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr.762/09.11.2009, a marcat instituirea unui nou sistem de salarizare, care, pornind de la o nouă abordare, consacră un set de principii, reguli și reglementări care înlocuiesc prevederile existente în numeroasele actele normative speciale de salarizare anterioare, conturând un sistem unitar de salarizare a personalului din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice, inclusiv a personalului din justiție (Anexa VI).

Potrivit dispozițiilor art.3 alin.3 din Anexa VI la această lege: "Drepturile salariale prevăzute de prezenta lege se stabilesc cu luarea în considerare a gradului sau a treptei profesionale, a vechimii în muncă, a vechimii în funcție sau, după caz, în specialitate, precum și a drepturilor aferente acestora, dobândite potrivit legii. "

Reclamanta nu beneficia, potrivit legii, la data intrării în vigoare a Legii - cadru nr.330/2009, de creșterile salariate prevăzute de O.G. nr.10/2007; aceasta era doar titulara unor creanțe stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

Față de faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, învederăm instanței că prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art. 27 din acest act normativ sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a reținut că - deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor - totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia (cum s-a și întâmplat) în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

De asemenea, s-a reținut că prevederile art. 2 alin. 3 din aceeași ordonanță caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de altele, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor dispoziții, ceea ce poate fi înțeles în sensul că se referă și la acte normative cu putere de lege cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței Judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi interpretat de către instanțe (așa cum de altfel s-a și întâmplat) în sensul că acestea au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.

Față de aceste aspecte, solicităm instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cu care "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie" și să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

Referitor la acordarea actualizărilor s-a apreciat că instanța de fond nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ordonator secundar de credite, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, ordonator terțiar de credite, - ca instituții bugetare, nu pot să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

Fondurile alocate M.P. pe anul 2017 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin legea bugetului de stat, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.

Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 " creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".

Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

întrucât unitățile de parchet din cadrul M.P. sunt instituții bugetare, fondurile salariate sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, nu au altă surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului. Deci, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ordonator secundar de credite, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, ordonator terțiar de credite, - ca instituții bugetare, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu au la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.

Mai mult, s-a apreciat de pârât că actualizarea conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-1 determina să-și execute obligația asumată și prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocată de reclamantă, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.

Întrucât capătul de cerere principal fiind neîntemeiat, pe cale de consecință și capătul de cerere accesoriu privind "acordarea dobânzii penalizatoare"" este neîntemeiat.

Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 dobânda legală remuneratorie și Penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-

fiscale în domeniul bancar, "Părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești".

Or, în prezenta cauză, nu există nici o convenție între reclamantă și pârât cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care actul normativ nu își găsește aplicarea în speță.

Având în vedere inaplicabilitatea dispozițiilor art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, solicităm instanței să constate că prin acordarea atât a indicelui de inflație cât și a dobânzilor legale, s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

Mai mult, menționăm că deși Decizia nr. 2 pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din data de 3 iunie 2014, stabilește faptul că pot fi acordate daune-interese sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, totuși sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.

În ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor."

Totodată, învederăm instanței că prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție.

Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".

Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele Prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.

Prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege. Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.

În acest sens, în raport de starea de fapt și de drept incidență și pentru argumentele expuse supra se impune respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat.

Având în vedere aspectele expuse, vă solicităm să dispuneți respingerea ca întemeiată a prezentei cereri de chemare în judecată.

În susținerea apărărilor cele două Parchete au solicitat proba cu înscrisuri, respectiv cele de care s-a făcut vorbire în cuprinsul întâmpinării.

Pârâtul M.P. a formulat întâmpinare (61-65) prin care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesule pasive a este ordonator principal de credite dar nu are calitatea de plătitor al drepturilor salariale, astfel că având în vedere și Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ se impune admiterea excepției.

De asemenea a fost invocată și excepția inadmisibilității, arătându-se că nu se poate face plata drepturilor solicitate în condițiile în care nu s-a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Leg. nr. 284/2010, ordinele anterioare prin care s-au stabilit anterior salariile nefiind contestate.

Având în vedere Decizia 794/15.12.2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3¹alin (1¹) - (1^4) din OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, la data de 21 decembrie 2016 Procurorul General a emis Ordinul nr. 2536 prin care a îndemnizația de încadrare brută a fost majorată cu 18%, de la 01.08.2016.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondate în condițiile în care indexările au fost prevăzute de OG nr. 10/2007 și au fost executate eșalonat conform OUG nr. 71/2009. S-a arătat că Decizia nr. 25/2011 a ÎCCJ a stabilit că dispozițiile OG nr. 10/2007 nu sunt aplicabile magistraților.

Față de faptul că reclamanta a invocat OUG 137/2000, s-a arătat că prin Decizia 821/2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 2, alin. (1) și alin. 11, precum și dispozițiile art. 27 sunt neconstituționale.

Curtea Constituțională a reținut că - deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor s-a constat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

De asemenea s-a reținut că prevederile art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie.

Se mai susține că prin admiterea cererii privind acordarea indexărilor prevăzute de OUG 10/2007 și OUG 3/2006, instanța ar adăuga la dispozițiile speciale de salarizare a judecătorilor și procurorilor, cu consecința schimbării sistemului de salarizare al acestora cu cel al altor categorii de personal.

Discriminarea invocată de reclamantă în raport cu alte categorii de personal este utilizată speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit , iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.

Privitor la capetele de cereri accesorii s-a arătat că se impune și respingerea acestora, fondurile alocate M.P. fiind prevăzute în Legea bugetului de stat și în afara drepturilor prevăzute nu se poate angaja o altă cheltuială. În ceea ce privește plata dobânzii, s-a arătat că art. 3 alin. 3 din OG nr. 13/2011 este inaplicabil și ca urmare solicitarea concomitentă a dobânzilor și a reactualizării reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.

În combaterea acțiunii nu s-au solicitat probe.

M.F.P. a formulat întâmpinare (fila 77) prin care a invocat lipsa calității procesuale civile și excepția prescripției dreptului material la acțiune. A susținut că atribuțiile sale sunt strict reglementate de HG 34/2009 și nu poate fi obligat la alocarea unor sume de bani care nu au fost incluse în bugetul general consolidat al statului, sens în care este și sentința civilă 147/2008 din dosarul 5627,1/110/2007.

Părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând motivele acțiunii formulate în raport de apărările făcute de pârâți și în raport de dispozițiile legale invocate și de înscrisurile depuse, tribunalul reține:

Reclamanta a fost prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești și Podul Turcului, fiind eliberată din funcție prin pensionare la data de 01.07.2016.

Prin sentința nr. 147 din 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă la data de 27.04.2009, atât reclamantei cât și colegilor acesteia li s-au acordat despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând indexări salariale astfel: 5 % începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul salariului brut din decembrie 2006, 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul salariului brut din martie 2007 și 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul salariului brut din septembrie 2007.

Deși aceste drepturi i-au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile, pârâții M.P. și unitățile de Parchet din subordinea sa, ca ordonatori de credite, în ceea ce o privește, au făcut abstracție de existența acestor probe ale dreptului salarial sub forma creșterii salariale, respectiv hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi, și au continuat să o salarizeze în baza vechilor ordine de salarizare care nu țineau cont de aceste drepturi și de noua interpretare legală.

Pentru suprimarea acestor inechități în plata drepturilor salariale, s-a emis Ordinul nr. 2536/2016 al Procurorului General, la care a făcut referire prin întâmpinarea Parchetul de pe lângă ÎCCJ (fila 67 verso). Deși nici unul din pârâți care, în temeiul art. 272 din Codul muncii, aveau sarcina probei, nu a depus Ordinul 2536/2016 instanța reține că a fost emis în baza Notei nr. 13296/2016 a Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ (depusă în alte dosare) și în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

În temeiul art.248 al.1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate în cauză instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii instanța reține că prin decizia în interesul legii nr.9/2017 a ÎCCJ s-a stabilit cu putere obligatorie astfel: "În interpretarea unitară a dispozițiilor art.34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014,că aceste dispoziții legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă, astfel că această excepție urmează să fie respinsă.

Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, a pârâților M.F.P. și M.P., tribunalul reține că excepția invocată de cei doi pârâți este întemeiată și aceasta deoarece reclamanta și-a desfășurat activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, în subordinea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, între ceilalți doi pârâți și reclamantă neexistând raporturi juridice generatoare de drepturi și obligații. Având în vedere și considerentele Deciziei nr. 13/2011 a ÎCCJ, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți și va respinge acțiunea îndreptată împotriva acestora, raportat la această excepție.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată în cauză, aceasta este întemeiată doar în ceea ce privește primul capăt de cerere pentru următoarele considerente:

Reclamanta deține deja un titlu executoriu, pentru indexările solicitate prin prezenta acțiune, respectiv sentința civilă nr.147/2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr.5627.1/110/2007, sentință rămasă irevocabilă prin care au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, MFP, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să le plătească, atât reclamantei cât și colegilor ei, despăgubiri echivalente cu indexările salariale de 5%, 2% și 11% , sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Prin decizia pronunțată de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept a ÎCCJ nr.23/29.06.2015 s-a stabilit că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizație avută" și vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților.

În considerentele acestei decizii care au aceeași forță obligatorie ca și dispozitivul, s-a reținut că "majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoașterii și acordării lor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câștigate, care sunt protejate de principiul neretroactivității efectelor deciziilor pronunțate în interesul legii.

Deciziile pronunțate în interesul legii produc efecte numai pentru viitor, ca și deciziile Curții Constituționale, care sunt, la rândul lor, obligatorii pentru instanțe, pentru a da eficiență principiului constituțional al neretroactivității, ceea ce înseamnă că efectele lor nu pot aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite, cum sunt în cauză drepturile acordate magistraților prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, odată ce reclamanta din prezenta acțiune a obținut recunoașterea drepturilor la indexările în cuantum total de 18%, ca parte integrantă din salariul lunar cuvenit, acestea i se cuvin în continuare, în virtutea acestor hotărâri judecătorești, nefiind necesară promovarea unei noi acțiuni pentru perioada februarie 2014-01.08.2016, ci doar punerea în executare a titlului executoriu deja obținut.

Sentința civilă nu a fost anulată printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior, căci atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit printr-o hotărâre judecătorească, legiuitorul a făcut-o prin legiferarea expresă. Pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se impune prin legiferare. În aceste condiții, eventuala modificare a cadrului legislativ nu prezintă relevanță, câtă vreme nu se prevede expres neacordarea sumelor cu acest titlu obținute prin hotărâri judecătorești.

Și Decizia 23/2015 ce se referă la modul de valorificare la pensionare a procentelor de 2 %, 5 % și 11 % obținute prin hotărâri judecătorești a statuat la pct. 57 că atâta vreme cât sentința civilă analizată în cauză nu a fost anulată printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior, căci atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit printr-o hotărâre judecătorească, legiuitorul a făcut-o prin legiferarea expresă. Pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se impune prin legiferare. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut la pct. 58 din considerente că " În consecință, această hotărâre irevocabilă trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună.";

Articolul 50 din noua lege de salarizare din anul 2010, Legea 330/2009, prevede expres că la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează următoarele drepturi salariale suplimentare stabilite prin acte juridice în favoarea personalului autorităților și instituțiilor publice: a) suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare; b) sporul de mobilitate. Rezultă că această hotărâre irevocabilă trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună. Tot astfel, nu prezintă relevanță necontestarea de către creditori a ordinelor sau deciziilor administrative în care nu sunt incluse sporurile câștigate, cât timp titlul executoriu este în ființă.

Deși pârâții, care aveau sarcina probei ca obligație în temeiul art. 272 din Codul muncii, nu au depus la dosar documente din care să rezulte modalitatea și perioada pentru care au fost plătite indexările de 2%, 5% și 11% este de notorietate faptul că acestea au fost achitate prin eșalonare în 5 ani, până la 31.12.2009, dată după care a intrat în vigoare Legea 330/2009.

Articolul 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 a stabilit că ";realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări";.

Potrivit art. 30 alin (5) din Legea 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

în același sens au fost și reglementările din anii următori.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, "începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, dup caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avut(e) la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009";.

Legea nr. 284/2010, aplicabilă din 01.01.2011, stabilește că majorarea de 15 % se acordă tot la salariul din anul anterior respectiv la salariul din octombrie 2010, astfel art. 1, alin. (1) reglementează că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice stabilește astfel:

"Art. 1. (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.";

În aceeași modalitate a reglementat toată legislația din perioada 2012-2016, salariile și îndemnizațiile fiind stabilite în raport de salariul și îndemnizațiile din anii anteriori .

Astfel, potrivit art. 1, alin. (1) din Legea 283/2011, în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

Articolul 1, alin. (1) și (2) din OUG 19/2012 stabilește astfel:

" (1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

(2) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții";

OUG 84/2012 stabilește că în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare prevede că:

"Art.1 În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale. aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012."

Articolul 1, alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din Fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice stabilește că "În anul 2014 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în anii următori legislația stabilind în același mod.

În același timp, tribunalul mai reține și faptul că prin Decizia nr. 23/2015 a ÎCCJ se arată următoarele:

"Ulterior datei de 22 decembrie 2011 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii), instanțele de judecată erau obligate să nu mai pronunțe hotărâri prin care să acorde judecătorilor creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare. Dar acest lucru nu înseamnă că instanțele judecătorești ca instituții, în calitatea lor de angajatori, sunt îndrituite să nu execute hotărârile judecătorești pronunțate anterior acestei date.";

Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nu are însă ca efect anularea hotărârilor judecătorești prin care au fost recunoscute indexările de 2 %, 5 % și 11 % pronunțate anterior, cu motivarea că nu mai subzistă temeiul juridic în baza căruia ele au fost pronunțate, din moment ce art. 517 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispune că decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efect asupra hotărârilor judecătorești examinate, iar alin. (4) al aceluiași text stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe numai de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Față de cele mai sus arătate, reclamanta are la dispoziție posibilitatea de a solicita punerea în executare a sentinței civile 147/10.11.2008 astfel că instanța va respinge acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău ca lipsită de interes, potrivit dispozitivului .

Astfel chestiunile de fond invocate de părți dar și celelalte excepții invocate nu se mai impun a fi analizate de instanță .Instanța va respinge excepția de inadmisibilitate.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.P.

Respinge acțiunea îndreptată împotriva acestor pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta N.A.

← Obligaţia de a face. Jurisprudență Salarizare  Pretenţii. Jurisprudență Salarizare →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligaţia de a face. Jurisprudență Salarizare