Pensie de întreținere. data de la care se dispune reducerea pensiei

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 564/A din data de 19.10.2016

Instanța apreciază că pensia de întreținere se datorează în raport de nevoile beneficiarului întreținerii, dar și prin raportare la veniturile debitorului întreținerii. Nivelul maximal întreținerii nu trebuie să depășească, potrivit art. 529 alin. 2 C.civ., o pătrime din venitul realizat de părinte, atunci când întreținerea este datorată unui copil-descendent.

Având în vedere aspectele menționate anterior, instanța apreciază că și reducerea pensiei de întreținere se stabilește raportat la momentul formulării cererii de chemare în judecată, iar aplicabilitatea hotărârii se va realiza de la data promovării acțiunii, prezumându-se că de la momentul respectiv (în situația în care cererea este fondată) debitorul nu mai are posibilitatea să achite contribuția stabilită anterior

Prin sentința civilă nr. 490 pronunțată la data de 3 martie 2016 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7769/182/205 a fost admisă cererea de reducere a pensiei de întreținere, formulată de reclamantul R.N. în contradictoriu cu pârâtul R A. D., prin reprezentant legal, R A. N., astfel că s-a dispus reducerea pensiei de întreținere stabilită prin Sentința Civilă nr. 9516/25.09.2013, de la suma de 600 lei la suma de 198,25 lei, începând cu data pronunțării sentinței și până la majoratul minorului.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, astfel cum reiese din Sentința civilă nr. 9516/2013, minorul, R A. D., născut la data de 22.09.2010, este fiul părților RN. V și RA. N.. Prin sentința menționată, petentul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 600 lei/lună, în favoarea minorului, luându-se în considerare faptul că acesta presta activități lucrative în Italia.

După cum reiese din adresa emisă de către S.C. ADOMID SPEED S.R.L. în prezent reclamantul este angajatul acesteia, realizând un venit net în cuantum de 745 lei /lună. S-a arătat că nu se va reține susținerile pârâtului în sensul că reclamantul este detașat în Austria, din adresa angajatorului reieșind că deși efectuează activități de transport atât în România, cât și în Austria nu este detașat în această țară.

De altfel, conform prevederilor Ordonanței nr. 28/30.06.2015 în ipoteza în care reclamantul ar fi detașat în această țară, el ar avea dreptul de a obține cel puțin salariul minim din Austria, aceasta neechivalând cu obținerea efectivă a acestuia.

În drept, instanța a avut în vedere faptul că potrivit art. 531 alin. 1 C.civ., dacă se ivește o modificare în mijloacele celui care prestează întreținerea și/sau nevoia celui care o primește, instanța poate mări sau micșora pensia de întreținere.

În ceea ce privește speța de față, s-a constatat că s-au schimbat împrejurările de fapt avute în vedere la momentul stabilirii pensiei de întreținere la nivelul sumei de 600 lei/lună, în prezent reclamantul nu mai are reședința obișnuită în străinătate, ci în țară, astfel încât se impune reducerea pensiei și stabilirea acesteia prin raportare la veniturile actuale.

Nu s-a dispus reducerea pensiei de întreținere de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, art. 532 cod civil nefiind incident întrucât vizează doar stabilirea pensiei de întreținere. Așadar, având în vedere că în perioada anterioară pronunțării prezentei, deci și în răstimpul cuprins între data înregistrării cererii și data pronunțării, reclamantul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 600 lei/lună, instanța a apreciat că hotărârea nu poate retroactiva și astfel să dea naștere unei acțiuni în restituire.

Prin urmare, a fost redusă pensia de întreținere de la suma de 600 lei/lună la suma de 198,25 lei/lună, de la data pronunțării și până la majoratul minorului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel R.N., acesta solicitând instanței admiterea apelului declarat, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul reducerii pensiei de întreținere începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 17.09.2015.

În motivarea apelului s-a arătat că solicitarea apelului, astfel cum a fost formulată în cererea de chemare în judecată a vizat reducerea pensiei de întreținere de la suma de 600 lei până la nivelul proporțional actualului venit realizat de reclamantul-apelant.

Aspectul reținut de prima instanță, potrivit căruia art. 531 C.proc.civ. arată că doar stabilirea pensiei de întreținere se realizează de la data cererii de chemare în judecată nu poate fi avut în vedere, deoarece trebuie reținut momentul de la care veniturile părții reclamante au scăzut, acest moment fiind identic cu data la care s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Sentința primei instanțe este criticată prin prezentul apel, doar în privința datei de la care urmează să fie aplicabilă dispoziția Judecătoriei Baia Mare prin care s-a dispus reducerea pensiei de întreținere stabilită în sarcina apelantului R. N. pentru copilul său R. A. D..

Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 17 septembrie 2015, la data sesizării instanței, reclamantul-apelant arătând că nu mai realizează venituri care să îi permită plata unei pensii de întreținere în sumă de 600 lei, deoarece la data de 17 septembrie 2015 realizează venituri nete de doar 745 lei.

Instanța apreciază că pensia de întreținere se datorează în raport de nevoile beneficiarului întreținerii, dar și prin raportare la veniturile debitorului întreținerii. Nivelul maximal întreținerii nu trebuie să depășească, potrivit art. 529 alin. 2 C.civ., o pătrime din venitul realizat de părinte, atunci când întreținerea este datorată unui copil-descendent.

Având în vedere aspectele menționate anterior, instanța apreciază că și reducerea pensiei de întreținere se stabilește raportat la momentul formulării cererii de chemare în judecată, iar aplicabilitatea hotărârii se va realiza de la data promovării acțiunii, prezumându-se că de la momentul respectiv (în situația în care cererea este fondată) debitorul nu mai are posibilitatea să achite contribuția stabilită anterior.

Nu se poate reține că retroactivează hotărârea judecătorească deoarece condițiile avute în vedere de instanță la momentul reducerii pensiei de întreținere existau la data formulării cererii de chemare în judecată. Astfel instanța nu se pronunță asupra unei perioade anterioare cererii introductive de instanță (chiar dacă și anterior sesizării existau aceleași condiții ca și cele deduse judecății), ci doar asupra unei perioade ulterioare sesizării.

Reținând aspectele menționate anterior, instanța va admite apelul declarat, astfel că potrivit art. 480 C.proc.civ., sentința primei instanțe va fi schimbată în parte în sensul că reducerea pensiei de întreținere este aplicabilă de la data de 17 septembrie 2015 până la majorat sau noi dispoziții ale instanței de judecată.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Pensie de întreținere. data de la care se dispune reducerea pensiei