Necesitatea existenţei unui prejudiciu material pentru antrenarea răspunderii disciplinare a unui salariat

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 158 din data de 01.03.2017

Rezumat:

Existența sau inexistența unui prejudiciu în patrimoniul societății, urmare a săvârșirii abaterii reținute în sarcina contestatoarei, nu este un aspect relevant, prin el însuși, în analiza necesității antrenării de către angajator a răspunderii disciplinare a salariatului.

Indicarea în cuprinsul art. 250 lit. c din Codul muncii, drept criteriu pentru individualizarea și aplicarea sancțiunii disciplinare, a consecințelor abaterii disciplinare, nu impune, cu forța legii, existența unui prejudiciu material, urmare a faptelor reținute în sarcina salariatului.

Consecința abaterilor disciplinare reținute în sarcina contestatoarei reprezintă tocmai pierderea sentimentului de siguranță și încredere al angajatorului, cu privire la îndeplinirea de către partea contestatoare a atribuțiilor de serviciu, cu respectarea normelor legale și regulamentare.

(Decizia nr.158 din 1 martie 2017, dosar nr. 1648/86/2016).

Hotărârea:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata Instituția Prefectului - județul B., prin Prefect C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 113/16.03.2016 emis de Instituția Prefectului Județului B.-C., prin care a fost sancționată disciplinar cu "avertisment scris"; pentru nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecționarea petițiilor greșit îndreptate, prevăzut de art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat contestatoarea că are calitatea de consilier pentru afaceri europene în cadrul Serviciului dezvoltare economică, servicii publice și autorități locale - Compartimentul dezvoltare economică și afaceri europene din cadrul Instituției Prefectului-județul B.

Prin Ordinul nr. 113/16.03.2016 emis de Instituția Prefectului Județului Suceava-C H, a fost sancționată disciplinar cu "avertisment scris"; pentru nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecționarea petițiilor greșit îndreptate, prevăzut de art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare (potrivit cu care petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. 1 autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta), cu privire la petiția înregistrată la Instituția Prefectului-județul B. cu nr. 1094/P/17.12.2015.

S-a reținut în ordinul contestat că Nota - Raport pentru redirecționarea petiției, Adresa de redirecționare și Adresa prin care a fost înștiințată petenta (titularul petiției 1094/P/l 7.12.2015) au fost întocmite abia la data de 15.01.2016, deși înscrisurile trebuiau redirecționate până la data de 24.12.2015.

S-a mai arătat că apărările sale, în sensul că se prevalează de termenul de soluționare menționat prin rezoluție pe petiție, se înlătură, deoarece era obligată să cunoască și să prevadă termenul reglementat de art. 6 OG 27/2002, iar faptul că i s-a repartizat și distribuit petiția abia la 21.12.2015 nu o exonerează de obligația de a depune diligențele necesare pentru respectarea termenului anterior amintit. Apoi, s-a arătat că nu corespunde realității faptul că în perioada 21.12.2015 - 24.12.2015 ar fi existat zile declarate ca fiind libere, că este lipsit de relevanță că nu există alte decizii de sancționare disciplinară la nivel de instituție pentru fapte similare imputabile altor angajați și că nu poate fi vorba în speță de o eventuală răspundere solidară a contestatoarei cu șefii ierarhici, cu consecința repartizării-distribuirii în mod corespunzător și proporțional a culpei în temeiul managementului instituțional.

A precizat contestatoarea că la data de 17.03.2016 a solicitat intimatei copia documentației care a stat la baza emiterii Ordinului Prefectului nr. 113/16.03.2016, iar prin Răspunsul nr. 39 din data de 18.03.2016 aceasta s-a conformat solicitărilor sale.

În urma analizării documentației care i s-a pus la dispoziție, împotriva Ordinului Prefectului nr. 113/16.03.2016 a formulat plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 6950/31.03.2016, motivând că cercetarea administrativă a fost realizată cu încălcarea dreptului său la apărare, în condițiile în care nu i-au fost admise mijloacele de probă propuse; că modalitatea în care s-a realizat cercetarea disciplinară nu a fost una obiectivă, câtă vreme persoana împuternicită în acest sens este angajată pe perioadă determinată, depinzând în totalitate de deciziile pe care le-ar putea lua conducătorul instituției. A arătat că trebuie precizat că numita D. este angajată în funcția de Director Cancelarie al Prefectului jud. B. în baza unui contract a cărui valabilitate este lăsată la latitudinea conducătorului instituției pe perioada derulării mandatului; că măsura dispusă nu este proporțională cu gravitatea faptei pe care a recunoscut-o și și-a asumat-o în cadrul unei răspunderi în solidar antrenată în virtutea managementului instituțional și a raporturilor de subordonare ierarhică între persoana sa și persoana șefilor ierarhici.

A arătat contestatoarea că înțelege să conteste temeinicia ordinului de sancționare disciplinară și a arătat că a primit petiția numitei E. de la Șeful serviciului - F. După studierea documentului, care nu avea o Rezoluție clară privind modul de soluționare - se consemnează în rezoluție doar "atenție poate fi fals";, nimic legat de calificarea petiției ca fiind plângere greșit îndreptată (de unde rezultă că, rezonabil, i s-a creat convingerea că termenul de soluționare este cel prevăzut de art. 8 alin. 2), a considerat că trebuie să-i comunice petentei un răspuns prin care să o îndrume către organele abilitate, având în vedere faptul că cele sesizate și solicitate de către aceasta nu intrau în sfera de competență a Instituției Prefectului B.

Pentru a verifica cele sesizate de către petenta E., a luat legătura telefonic cu reprezentanții Primăriei M., care i-au comunicat că nu dețin informații care să o ajute.

Ulterior, s-a consultat cu șeful Serviciului Juridic din cadrul Instituției Prefectului jud. B., și a fost îndrumată să redirecționeze respectiva petiție, ceea ce a și făcut la data de 15.01.2016, cu viza Șefului de serviciu.

A recunoscut contestatoarea că are o culpă în depășirea termenului legal de 5 zile de redirecționare a petițiilor greșit îndreptate, dar a apreciat că aceasta nu îi aparține în exclusivitate.

O remediere prin sancțiuni a situației generate de încălcarea termenului de 5 zile ar fi trebuit să presupună sancționarea și a salariatului în cauză, dar și a șefilor ierarhici superiori care aveau atribuții legat de verificarea activității salariatului în cauză. De altfel, art. 4 alin. (1) Cap. II Ordinul Prefectului 182/2015 prevede că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații.

A mai arătat că în perioada alocată soluționării petiției, potrivit termenului de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. 2 OG 27/2002, a cărui existență (și natură de termen de drept comun, de 30 de zile, nu de termen excepțional, de 5 zile) i s-a indus în raport de caracterul confuz al rezoluției puse pe petiție, au fost numeroase zile libere datorită sărbătorilor de iarnă.

A mai arătat că pe perioada desfășurării activității în cadrul instituției intimate, respectiv din luna mai 2008 și până în prezent, nici un alt salariat nu a fost cercetat administrativ pentru o faptă similară celei reținute în sarcina sa.

Separat de aceste aspecte, a arătat că a respectat termenul de 30 de zile în cadrul căruia trebuie soluționată o petiție, potrivit regulii prevăzute de art. 8 alin. (2) OG 27/2002.

Toate aceste chestiuni au fost aduse la cunoștința angajatorului prin înscrisul intitulat "Notă de relații" nr. 1094/20/10 din data de 18.01.2016, însă nici una din apărările sale nu a fost luată în considerare. Ba mai mult, a fost respinsă cererea sa de a fi solicitate note de relații de la șefii ierarhici superiori, pe motiv că nu are relevanță în cauză această cerere, fără alte explicații suplimentare.

Or, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (2) din Legea 53/2003-Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Câtă vreme prin ordinul atacat nu s-a motivat soluția de respingere a cererii de solicitare de explicații de la șefii ierarhici superiori, care aveau legătură cu apărările sale vizând distribuirea vinovăției între toate persoanele considerate în culpă în raport de o anumită situație, în temeiul principiilor managementului instituțional, s-a apreciat că și pe acest considerent Ordinul nr. 113/16.03.2016 a fost netemeinic emis.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 252 alin. (5) Codul muncii, art. 453 Cod procedură civilă.

În probatoriu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 10 - 54 ds. fond) și a probei cu interogatoriul intimatei.

Intimata Instituția Prefectului - Județul B., prin prefect C, prin întâmpinarea depusă la data de 16.05.2016 (f. 57 ds fond) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului - Județul B., având în vedere că obiectul prezentei acțiuni îl constituie "anularea Ordinului nr. 113 din 16 martie 2016 emis de Prefectul județului B."; iar potrivit prevederilor art. 26 alin (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare "pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condițiile legii

Potrivit prevederilor Legii nr.340/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: prefectul este reprezentantul guvernului pe plan local, garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local, iar pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituției și alte legi se organizează și funcționează instituția prefectului, sub conducerea prefectului.

Capacitatea juridică de drept public a instituției prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect (art.6 alin (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Pentru a-și îndeplini atribuțiile prefectul este încadrat într-o structură organizatorică formată din funcționari publici, funcționari publici cu statut special și personal contractual. Această structură organizatorică, având în frunte pe prefect, formează instituția prefectului.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În probatoriu a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri (f. 67 - 92 ds. fond) și interogatoriu contestatoarei.

În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă și Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 23.05.2016 (f. 95 ds. fond) contestatoarea A. a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Instituția Prefectului - județul B., prin Prefect C și înlăturarea apărărilor invocate pe fondul raportului de drept substanțial.

Totodată și-a precizat acțiune în sensul că înțelege să se judece cu Instituția Prefectului - județul B., prin Prefect C, dar și cu Prefectul C.

Intimatul Prefectul Județului B. -C, prin întâmpinarea depusă la data de 16.09.2016 (f. 108 ds. fond) a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând aceleași motive de fapt și de drept ca și intimata Instituția Prefectului - județul B., prin Prefect C..

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Prin urmare, instanța s-a pronunțat cu prioritate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Instituția Prefectului - județul B., invocată de aceasta.

Din această perspectivă, instanța a reținut că, în conformitate cu art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Prin prezenta cerere, B. a solicitat anularea Ordinului nr. 113/16.03.2016 emis de Instituția Prefectului Județului B. - C, prin care a fost sancționată disciplinar cu "avertisment scris"; pentru nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecționarea petițiilor greșit îndreptate, prevăzut de art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare. Ori, o asemenea împrejurare poate fi stabilită în contradictoriu cu angajatorul, în speța de față Instituția Prefectului, prin prefect. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 1 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind prefectul și instituția prefectului, instituția prefectului este o instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget propriu, context în care litigiile care izvorăsc din executarea unui contract de muncă încheiat cu Instituția Prefectului urmează a fi soluționat în contradictoriu cu această instituție.

Prin sentința civilă nr. 1504 din 29 noiembrie 2016, Tribunalul Suceava a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Instituția Prefectului - județul B., invocată de aceasta; a admis contestația având ca obiect "contestație decizie de sancționare"; formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimații Instituția Prefectului - județul B., prin prefect C și Prefect C; a anulat Ordinul nr. 113 emis la data de 16.03.2016 de intimați; a obligat intimații să plătească cheltuieli de judecată contestatoarei în sumă de 400 lei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că petenta a fost angajata intimatei, iar prin Ordinul nr. 113/16.03.2016 emis de Instituția Prefectului Județului B. - C, aceasta a fost sancționată disciplinar cu avertisment scris, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. a din Codul Muncii.

Contestatoarea A. a criticat decizia de sancționare invocând motive de temeinicie, arătând că are o culpă în depășirea termenului legal de 5 zile de redirecționare a petițiilor greșit îndreptate, dar apreciază că aceasta nu îi aparține în exclusivitate.

Potrivit art. 251 alin. 1 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Conform art. 247 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.

Alineatul 2 al aceluiași articol definește abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Prin urmare, pentru a fi dată răspunderea disciplinară, este necesar a fi întrunite cumulativ, anumite elemente, respectiv: cel care săvârșește fapta să aibă calitatea de salariat; prin conduita abordată, salariatul să fi încălcat norme interne de disciplina muncii; acțiunea sau inacțiunea să fi fost săvârșită cu vinovăție.

În speță, contestatoarea a avut calitatea de consilier pentru afaceri europene în cadrul Serviciului dezvoltare economică, servicii publice și autorități locale - Compartimentul dezvoltare economică și afaceri europene din cadrul Instituției Prefectului - județul B., însă din probatoriul existent la dosar, în special din documentația ce a stat la baza emiterii ordinului contestat, nu reiese că aceasta avea ca atribuție de serviciu și obligația de a soluționa petițiile direcționate de șefii săi.

Prin săvârșirea unei abateri disciplinare sunt încălcate relațiile normale ce trebuie să existe în cadrul unui colectiv de muncă, prin urmare valorile sociale afectate printr-o astfel de comportare sunt relațiile sociale de ordine și disciplină existente la locul de muncă. În esență, acestea presupun îndeplinirea obligațiilor de serviciu, precum și respectarea normelor de comportare.

Prin obligația de serviciu se înțelege complexul de îndatoriri ce revine fiecărui salariat, în baza contractului de muncă, a tuturor prevederilor legii și deciziilor luate la nivelul unității, în scopul desfășurării în bune condiții a procesului de muncă.

Latura obiectivă reprezintă fapta neconformă obligațiilor de serviciu asumate prin contractul individual de muncă săvârșită de salariat, prin care acesta aduce atingere relației de muncă. Așadar, antrenarea răspunderii disciplinare poate avea loc numai dacă abaterea a fost săvârșită de un salariat, deci de o persoană care se află în raport de muncă cu unitatea. Latura obiectivă a abaterii disciplinare este fapta ilicită comisivă sau omisivă. Fapta ilicită comisivă sau omisivă trebuie să fie în raport de cauzalitate cu rezultatul dăunător, situație care în speța de față nu a fost demonstrată de instituție.

În prezenta cauză, motivul de fapt al sancționării disciplinare îl constituie nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecționarea petițiilor greșit îndreptate, prevăzut de art. 6^1 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. 1 autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta, cu privire la petiția înregistrată la Instituția Prefectului - județul B. cu nr. 1094/P/17.12.2015.

S-a reținut în ordinul contestat că Nota - Raport pentru redirecționarea petiției, adresa de redirecționare și cea prin care a fost înștiințată petenta, titularul petiției 1094/P/l 7.12.2015, au fost întocmite abia la data de 15.01.2016, deși înscrisurile trebuiau redirecționate până la data de 24.12.2015.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut că în speță nu rezultă în ce anume a constat conduita contestatoarei, conduită care ar fi avut drept consecință producerea unui prejudiciu. Nu s-a detaliat în conținutul ordinului contestat în ce a constat gravitatea abaterii săvârșite, care a fost prejudiciul creat angajatorului sau petiționarului.

Apărările salariatei au fost înlăturate în cursul cercetării disciplinare, considerându-se că aceasta avea obligația să cunoască toate termenele legale pentru soluționarea petițiilor, inclusiv cel prevăzut de art. 6^1 din O.G. nr. 27/2002, însă intimata nu a dovedit că printre atribuțiile contestatoarei, angajată în calitate de consilier pentru afaceri europene în cadrul Serviciului dezvoltare economică, servicii publice și autorități locale - Compartimentul dezvoltare economică și afaceri europene din cadrul Instituției Prefectului - județul B., se regăsea și cea vizând rezolvarea petițiilor, la dosar neexistând vreun înscris care să ateste acest fapt.

Întrucât în speță angajatorul nu a reușit să facă dovada în contra celor susținute de către contestatoare, așa cum rezultă din art. 272 Codul muncii, care arată că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, s-a impus admiterea contestației.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, a constatat că ordinul atacat nu este temeinic, a admis contestația și a dispus anularea ordinului nr. 113 din 16 martie 2016 emis de intimați.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, intimații au fost obligați la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, în sumă de 400 lei, conform chitanței de fila 165 dosar fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Prefectul Județului B..

Apelantul, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Județul B, arată că potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare "pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condițiile legii."

Potrivit prevederilor Legii nr.340/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: prefectul este reprezentantul guvernului pe plan local, garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local, iar pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituției și alte legi se organizează și funcționează Instituția prefectului, sub conducerea prefectului.

Capacitatea juridică de drept public a instituției prefectului se exercită în exclusivitate de către prefect (art.6 alin (1) din Legea nr. .340/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Pentru a-și îndeplini atribuțiile, prefectul este încadrat într-o structură organizatorica formată din funcționari publici, funcționari publici cu statut special si personal contractual. Această structură organizatorică, având în frunte pe prefect formează instituția prefectului.

Este adevărat că, în emiterea acestor acte, prefectul este ajutat de un aparat tehnic de specialitate, având o anumită structură, și care constituie instituția prefectului. Legiuitorul însă nu a stabilit nicăieri în lege atribuții și competente pentru instituția prefectului ci numai pentru prefect.

Prin urmare, noțiunea de Instituția prefectului are în vedere numai aparatul tehnic de specialitate cu ajutorul căruia prefectul își realizează atribuțiile ce-i revin din Constituție și legi.

Având în vedere dispozițiile art. 247 alin (2) din Codul muncii, răspunderea disciplinară este definită ca acea formă a răspunderii juridice, specific dreptului muncii, ce constă în sancționarea faptelor de încălcare de către orice salariat a normelor legale, regulamentului intern, contractului individual de muncă, ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici.

Apelantul arată că prin sentința apelată instanța de fond a admis contestația și a reținut că "din ansamblul probelor administrate în cauză, tribunalul reține că în speță nu rezultă în ce anume a constat conduita contestatoarei, conduită care ar fi avut drept consecință producerea unui prejudiciu. (...)".

În actul administrativ contestat au fost expuse motivele de fapt care au determinat luarea măsurii, precum și prevederile legale ce nu au fost respectate.

Contestatoarei i-a fost repartizată o petiție, care nu a fost soluționată în termen conform prevederilor OG nr. 27/2002.

În Ordinul nr. 113 din 18 martie 2016 se precizează motivul de fapt al sancțiunii disciplinare, respectiv, "nerespectarea de către doamna A. a termenului de 5 zile pentru redirecționarea petițiilor greșit îndreptate, prevăzute de art. 6 1 din OG nr. 27/2002, cu privire la petiția înregistrată cu nr. 1094/P/17.12.2015".

OG nr. 27/2002 are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetățeni a dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții formulate în nume propriu, precum și modul de soluționare a acestora, ca expresie a dreptului de petiționare prevăzut de art. 51 din Constituție, stabilind responsabilitățile ce revin autorităților și instituțiilor publice cărora le sunt adresate petiții, precum și termenele în care acestea sunt obligate să soluționeze: petițiile.

Potrivit prevederilor art. 15 lit a) din OG nr. 27/2002, "constituie abatere disciplinară și se sancționează conform prevederilor legale, nerespectarea termenelor de soluționare a petițiilor";.

Or, legiuitorul nu face precizarea "cu condiția să se fi creat un prejudiciu angajatorului sau petiționarului".

Apelantul susține că precizarea prevederilor legale care au fost încălcate de contestatoare are relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă fapta constituie sau nu abatere disciplinară.

Mai mult, potrivit Ordinului ministrului de interne nr. 458 din 26.05.2003 privind aprobarea regulamentului intern pentru desfășurarea activității salariaților în unitățile ministerului "Capitolul VII - Disciplina muncii — art. 24 - Avertismentul scris se aplică în situația în care persoana în cauză nu și-a îndeplinit una din atribuțiile sale de serviciu sau și le-a îndeplinit defectuos, fără ca unitatea să fie prejudiciată patrimonial".

În Planul de măsuri stabilit în urma inspecției efectuate de Corpul de control al Ministrului în perioada 02 -12 .06 2015, pentru îmbunătățirea activității Instituției Prefectului și a celorlalte structuri MAI din județul B., în vederea realizării în mod corespunzător a atribuțiilor conferite de lege, la pct. 83 se stabilește ca măsură "Redirecționarea petițiilor către instituțiile competente, cu respectarea termenului prevăzut de OG nr. 27/2002 și de art. 10 alin (2) din OMAI nr. 190/2004".

În procedura internă - privind soluționarea petițiilor, solicitărilor și de primire a cetățenilor în audiențe sunt descrise modul de elaborare, semnare și comunicare a răspunsurilor la petiții, sesizările adresate direct prefectului.

Avertismentul scris are un caracter preponderent moral, de atenționare. Practic, prin intermediul comunicării scrise adresate salariatei, i se atrage atenția acesteia asupra faptei săvârșite arătându-i totodată că săvârșirea în viitor a altor fapte va atrage sancțiuni mult mai grave.

Fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea disciplinară cu avertisment scris există (cum de altfel se recunoaște de către contestatoare atât în faza de cercetare disciplinară cât si în acțiunea introductivă - parag.l fila 4 din acțiune) așa cum rezultă din înscrisurile depuse în cauză.

Prin sentința apelată instanța de fond a admis contestația, reținând că "apărările salariatei nu au fost înlăturate în cursul cercetării disciplinare, considerându-se că aceasta avea obligația să cunoască toate termenele legale pentru soluționarea petițiilor, inclusiv cel prevăzut de art. 6 1 din OG nr. 27/2002, însă intimata nu a dovedit că printre atribuțiile contestatoarei (...) se regăsește și cea vizând rezolvarea petițiilor".

Conform fișei postului nr. 18, contestatoarea primea și rezolva, potrivit prevederilor OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor aprobată prin Legea nr. 233/2002, petițiile adresate instituției de către cetățeni, potrivit repartizării stabilite.

În speță, s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă a salariatei reclamantă, deși s-a aplicat, prin decizia contestată, sancțiunea disciplinară a avertismentului scris.

Apelantul arată că s-au respectat principiile independenței, integrității, obiectivității și imparțialității în analizarea faptei și luarea deciziei, precum și prevederile Codului Muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul muncii, sancțiunea avertismentului scris se aplică fără derularea procedurii cercetării disciplinare.

Aceste dispoziții legale nu împiedică angajatorul să efectueze cercetarea disciplinară dacă dorește, cum s-a. întâmplat în speță. Au fost respectate prevederile legale care reglementează desfășurarea întregii proceduri, ce reprezintă garanții ale respectării dreptului la apărare al salariatei.

Contestatoarea a fost sancționată disciplinar cu avertisment scris, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

In ipoteza în care angajatorul efectuează cercetarea disciplinară prealabilă, deși nu are o obligație legală în acest sens, nu se impune constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare disciplinară emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la această cercetare, întrucât o astfel de sancțiune ar fi excesivă în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat sancționarea angajatorului cu nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară în absența cercetării disciplinare prealabile.

În speță, prefectul a dat dovadă de bună-credință, conform art. 8 alin. (1) din Codul muncii, permițând salariatei să-și formuleze apărarea și să fie asistată, la cererea sa, de către un avocat, în scopul aflării adevărului și stabilirii temeinice a existenței unei abateri disciplinare a acesteia, cu toate că nu avea o îndatorire legală în acest sens.

Ordinul nr. 113 din 16.03.2016 privind sancționarea cu avertisment scris a contestatoarei, consilier pentru afaceri europene în cadrul Serviciului dezvoltare economică, servicii publice și autorități locale - Compartimentul dezvoltare economică și afaceri europene din cadrul Instituției Prefectului Județul B., a fost emis cu respectarea prevederilor legale.

Ordinul contestat cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 252 din Legea nr.53/2003-Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă., ale Legii nr. 53/2003, republicată și ale Legii nr. 62/2011.

Reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de apel, Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului - Județul B., excepție reiterată prin memoriul de apel, reține Curtea următoarele:

Potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Rezultă că are calitate procesuală pasivă cel care este titularul obligației civile corespunzătoare dreptului subiectiv invocat de reclamant, fiind subiect pasiv în cadrul raportului juridic litigios.

Potrivit dispozițiilor art. 267 lit. b din Codul Muncii, sunt părți într-un conflict de muncă angajatorii, persoane fizice și/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile codului muncii.

În cauză raporturile de muncă s-au desfășurat între Instituția Prefectului - Județul B., în calitate de angajator și reclamanta intimată, în calitatea de salariat.

De asemenea, Ordinul nr. 113 din 16.03.2016, ordin atacat în prezentul litigiu, a fost emis de pârâta Instituția Prefectului - Județul B..

Față de aceste considerente reține instanța de control judiciar că pârâta Instituția Prefectului - Județul Suceava justifică în cauză calitate procesuală pasivă.

Prin Ordinul nr. 113 din 16.03.2016 emis de Instituția Prefectului - Județul B., în temeiul dispozițiilor art. 248 alin.1 lit. a din Codul muncii, a fost sancționată disciplinar contestatoarea cu avertisment scris.

În sarcina salariatei contestatoare a fost reținută ca abatere disciplinară nerespectarea termenului de 5 zile pentru redirecționarea petițiilor greșit îndreptate, termen prevăzut de art. 6^1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu privire la petiția înregistrată la Instituția Prefectului - Județul B. cu nr. 1094/P/17.12.2015.

Sunt indicate de asemenea în Ordin și prevederile legale și din regulament încălcate de contestatoare, prin săvârșirea abaterii disciplinare mai sus invocate.

Disciplina muncii reprezintă ordinea necesară în desfășurarea procesului de muncă, ce presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu și respectarea normelor de conduită de către participanții la acest proces.

Constatând vinovăția salariatului, angajatorul trebuie să stabilească sancțiunea disciplinară în raport de: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală la serviciu, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior, criterii de individualizare reglementate de prevederile art.250 din Codul muncii.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 251 alin.1 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Trebuie să subliniem faptul că în speță avem a analiza răspunderea disciplinară a contestatoarei, o formă distinctă de răspundere juridică, proprie salariaților, cu un specific propriu față de răspunderea patrimonială a salariatului.

Dacă vorbeam în cauză de o antrenare a răspunderii patrimoniale a părții contestatoare, într-adevăr, existența prejudiciului era un element deosebit de important, alături de celelalte impuse de legislația muncii, pentru a putea fi reținută această formă de răspundere.

Răspunderea patrimonială este una reparatorie și este patrimonială tocmai pentru că salariatul care produce o pagubă angajatorului va fi obligat, cu bunurile aparținând patrimoniului său - în primul rând cu salariul - să acopere acel prejudiciu, reîntregind patrimoniul afectat.

Or, răspunderea disciplinară, de care vorbim în speța de față, este antrenată urmare a încălcării obligațiilor generale și specifice ale salariaților legate de prestarea muncii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Codul muncii, relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe.

Buna credință înseamnă, în esență, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu ordinea și disciplina în muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, petițiile adresate autorităților și instituțiilor publice vor fi soluționate în termenele și în condițiile stabilite prin prezenta ordonanță.

Petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta ( art. 6^1 din OG nr. 27/2002 ) .

Contestatoarea a recunoscut că nu a respectat acest termen, și-a asumat fapta, însă în cadrul unei răspunderi solidare, solidaritate antrenată în virtutea raporturilor de subordonare ierarhică între persoana sa și persoana șefilor ierarhici.

De asemenea a mai invocat și faptul că pe parcursul cercetării disciplinare prealabile i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Una dintre trăsăturile caracteristice ale răspunderii disciplinare este aceea că vorbim de o răspundere cu caracter strict personal, nefiind de conceput pe de o parte o răspundere pentru fapta altuia, iar, pe de altă parte, în aceeași măsură, nu este de conceput o înlăturare a răspunderii disciplinare personale, pentru fapta proprie, ca urmare a invocării unei eventuale situații de neantrenare a răspunderii disciplinare a altor salariați, pentru eventuale abateri săvârșite de aceștia.

În legătură cu pretinsa neregularitate săvârșită cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, trebuie să menționăm faptul că sancțiunea disciplinară aplicată prin Ordinul atacat în prezentul litigiu este " avertismentul scris";, iar pentru această sancțiune, așa cum mai sus am enunțat prevederile art. 251 alin.1 din Codul muncii, legislația muncii nu impune efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Sancțiunea nulității absolute care lovește decizia de sancționare și care este reglementată de dispozițiile art. 252 alin.2 lit. c din Codul muncii nu poate fi privită izolat, ruptă de prevederea legală care impune efectuarea cercetării disciplinare prealabile, impunere care intervine în cazul aplicării sancțiunilor disciplinare, cu excepția avertismentului scris.

Nulitatea reprezintă practic sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Atât timp cât nu avem normă juridică care să impună efectuarea cercetării disciplinare prealabile în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a avertismentului scris, nu putem avea sancțiune care să lovească Ordinul de nulitate, în cazul unor eventuale încălcări ale dispozițiilor care reglementează asupra acestei cercetări.

Efectuarea cercetării disciplinare prealabile și respectarea tuturor procedurilor impuse de legislația muncii în ceea ce privește această cercetare nu sunt condiții de validitate în cazul încheierii unei decizii prin care se aplică sancțiunea disciplinară a avertismentului scris, astfel încât nu poate interveni nici sancțiunea nulității reglementată de dispozițiile art. 252 alin.2 din Codul muncii.

Fapta reținută în sarcina contestatoarei constituie abatere disciplinară, fiind astfel caracterizată de dispozițiile art. 15 lit. a din OG nr. 27/2002, potrivit cu care constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit legislației muncii nerespectarea termenelor de soluționare a petițiilor, prevăzute în această ordonanță.

Sancțiunea aplicată a fost aceea a avertismentului scris, o sancțiune cu efect precumpănitor moral.

Este sancțiunea cea mai ușoară, aplicabilă salariaților care au săvârșit fără intenție, abateri de mică importanță, astfel încât, pentru aplicarea acestei sancțiuni nu trebuie ca fapta imputată să aibă o gravitate deosebită, ci trebuie să existe, să fi fost pur și simplu săvârșită.

Or acest lucru este îndeplinit în speța de față.

Faptul că avea partea contestatoare atribuții în ceea ce privește primirea și rezolvarea, potrivit prevederilor OG nr. 27/2002, a petițiilor adresate instituției angajatoare, rezultă fără putință de tăgadă din fișa postului depusă la filele 11-13 dosar apel.

Faptul că această fișă a postului a fost depusă pentru prima dată în apel nu îi înlătură caracterul de probă utilă și concludentă în soluționarea cauzei, în condițiile în care a fost respectat regimul pentru administrarea probelor în fața instanței de apel, reglementat de prevederile art. 470 Cod procedură civilă, sub aspectul indicării în cuprinsul memoriului de apel a probelor invocate în susținerea apelului.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea atacată,în sensul că a respins contestația ca nefondată.

A menținut soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Instituția Prefectului - Județul B.

A înlăturat din hotărârea atacată dispoziția de obligare a intimaților la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, dată fiind soluția de respingere a contestației, intimații nu mai sunt părți care au pierdut procesul, pentru a deveni incidente prevederile art.453 Cod procedură civilă.

← Pensie de întreținere. data de la care se dispune reducerea...		Discriminare pe motive de apartenenţă la un sindicat.... →

Necesitatea existenţei unui prejudiciu material pentru antrenarea răspunderii disciplinare a unui salariat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Necesitatea existenţei unui prejudiciu material pentru antrenarea răspunderii disciplinare a unui salariat