Pensie de intretinere. Jurisprudență Pensii

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 312 din data de 25.02.2016

Prin cererea înregistrată în data de 16.06.2014 pe rolul Judecătoriei M., sub nr. 2088/260/2014, reclamanta POA a chemat în judecată pârâtul P.C., solicitând obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa, majorată în raport cu veniturile realizate de pârât.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 2332/28.09.2005 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr. 4619/2005 acesta a fost obligat să plătească reclamantei o pensie de întreținere în cuantum de 50 lei până când aceasta va deveni majoră.

Reclamanta a mai arătat că solicită majorarea pensiei de întreținere raportat la veniturile pe care pârâtul le realizează în prezent.

În drept, au fost invocate prevederile art. 513 și următoarele din Codul civil.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

La termenul din 25.02.2016, reclamanta a arătat că solicită majorarea pensiei de întreținere calculată la venitul minim pe economia națională.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2332/28.09.2005 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr. 4619/2005 pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei POA, născută la 05.04.1991, în cuantum de 50 lei lunar, începând cu 08.07.2005 și până la majoratul acesteia.

Din înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei reiese că la data de 05.04.2009 aceasta a devenit majoră(fila 7 dosar) și se află în continuarea studiilor conform adeverinței nr. 3220/28.05.2014(fila 6 dosar).

Instanța reține că potrivit art. 499 alin. 3 cod civil "părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani", descendentul având drept de întreținere atât timp cât se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sa, cât timp este minor, precum și pentru perioada în care, devenind major, se află în continuarea studiilor.

Reclamanta, deși a împlinit vârsta de 18 ani la data de 05.04.2009 se află în continuarea studiilor, fiind înscrisă la Colegiul "Mihai Eminescu"; din B, așa cum rezultă din adeverința nr. 3220/28.05.2014 eliberată de această instituție de învățământ, astfel încât, având în vedere dispozițiile legale invocate, precum și faptul că reclamanta nu poate să-și asigure existența prin muncă, fiind elevă, instanța reține că reclamanta este îndreptățită la pensie de întreținere, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că pârâtul realizează venituri din muncă.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se vor avea în vedere prevederile art. 529 cod civil, potrivit cărora când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.

Cuantumul lunar al pensiei de întreținere trebuie stabilit astfel încât să asigure un just echilibru între nevoile de întreținere ale reclamantului și cheltuielile obiectiv necesare pe care le are pârâtul, instanța apreciind că stabilirea unui cuantum al pensiei de întreținere de 180 lei lunar, raportat la venitul minim pe economia națională de 785 lei valabil de la 01.07.2015, și totodată având în vedere că pârâtul nu mai are în întreținere alți copii minori, este de natură a asigura păstrarea acestui echilibru, motiv pentru care va dispune în acest sens.

În consecință, instanța va admite cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, și va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 2332/28.09.2005 pronunțată de Judecătoria M în dosarul nr. 4619/2005 în sarcina pârâtului PC și în favoarea reclamantei POA, născută la 05.04.1991, de la 50 lei lunar la 180 lei lunar, indexabilă de drept, trimestrial în funcție de rata inflației, începând cu data de 16.06.2014, data introducerii acțiunii și până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Sistează de la aceeași dată efectele sentinței civile nr. 2332/28.09.2005 pronunțată de Judecătoria M în dosarul nr. 4619/2005 în ceea ce privește pensia de întreținere datorată reclamantei POA.

Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Pensie de intretinere. Jurisprudență Pensii