Restituire garantie. Jurisprudență Raporturi de muncă

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 2453 din data de 14.09.2016

Dosar nr. 13832/63/2014*R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE SENTINȚA Nr. 2453/2016 Ședința publică de la 14 Septembrie 2016 Asupra cauzei de față; La data de 12.11.2014, reclamant PA în contradictoriu cu pârâta S.C. GT S.A. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 12.000 lei, actualizată de la data scadentei și până la data plății efective, precum și dobânda legală, pentru următoarele considerente: In fapt, a arătat că a fost angajatul pârâtei în funcția de director economic până la data de 01.07.2007, cu contract individual de muncă nr. D 11329/12.05.2004 și actul adițional nr 418/08.10.2004. Conform actului adițional pârâta i-a pretins constituirea unei garanții de bună gestionare a patrimoniului angajatorului, în valoare de 10 salarii brute, adică suma de 120.000.000 lei vechi (12.000 RON), așa cum rezultă din OP nr 01/21.03.2005 întocmit la Bancpost SA-Sucursala Dolj. A arătat și faptul că de la data încetării contractului individual de muncă a formulat nenumărate notificări către pârâtă prin care a solicitat restituirea garanției prin indexarea sumei respective, însă aceasta a refuzat să dea curs acestor notificări.În drept, a invocat dis part 253 alin 1,2 C.muncii și art 16 alin 1 și art 15 alin 2 din Legea nr. 22/1969.A depus la doar, în copie: Ordinul de plată, contractul individual de muncă, actul adițional la contractul individual de muncă, notificările întocmite, procese verbale din 09.09. 2004 și 06.11.2006, 16.11.2006, referat din 2006, decizia nr. 500/2006, deciziile nr. 2/2007, 9/2007, adresele nr. 2078/2011, 258/2011, extras cont.La data de 27.02.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare,prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, solicitând respingerea acțiunii ca tardiv formulată, iar pe fond respingerea acțiunii formulate pentru suma pretinsă ca nedatorată și în subsidiar să respingă ca netemeinic capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art 453 NCPC.

În susținerea excepției, a arătat că acțiunea reclamantului formulată în noiembrie 2014 la mai mult de 7 ani de la încetarea contractului individual de muncă este prescrisă în raport de dispozițiile art 268 alin 1lit c C.muncii, reclamantul fiind în culpă pentru lipsa de diligență în a cere protecția dreptului său pe calea unei acțiuni în justiție.Au mai arătat că reclamantul nu-și poate justifica inacțiunea pe intervenția unui caz de întrerupere a prescripției întemeiat pe dis part 2537 C.civ, întrucât pârâta nu a făcut nici un act voluntar de executare sau recunoaștere în orice mod a dreptului a cărui acțiune se prescrie. A mai arătat că prin decizia 500/06.11.2006 reclamantului i-a fost suspendat contractul individual de muncă pentru o perioadă de 10 zile pentru neglijență în serviciu privind neverificarea ștatelor de plată ale salariaților, perioadă pentru care a fost cercetat disciplinar, iar prin hotărârea Consiliului de administrație din data de 16.11.2006, luată în urma procesului verbal întocmit la data de 14.11.2006, întocmit de Comisia de cenzori a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm Vîlcea, totodată s-a decis schimbarea sa din funcția de director economic a reclamantului în funcția de administrator hotel începând cu data de 21.11.2006, fiindu-i suspendat contractul individual de muncă până la finalizarea cercetării penale instrumentată împotriva acestuia, suspendare ce a încetat prin Decizia nr 9/26.07.2007.Cum prin Decizia nr 8/02.07.2007 reclamantului i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, raporturile de muncă cu pârâta au încetat începând cu data de 01.07.2007.În drept, a invocat dispoz. art. 253 alin. 1, art.268 alin 1 lit.c Codul muncii , art. 272 alin. 3 Codul muncii , art. 2503, art.2504 C.civ, art .706 NCPC .In temeiul dispoz. art 411 NCPC a solicitat judecarea cauzei în lipsă.A depus la dosar în copie înscrisuri.La data de 20.03.2015, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă,invocând întreruperea prescripției, conform art 2537 C.civ, arătând că unul din motivele de întrerupere a prescripției invocate de reclamant constă în faptul că pârâta la pct II paragraful 2 din întâmpinare -fila 2 recunoaște că acesta a constituit o garanție de bună gestionare a patrimoniului societății în valoare de 10 salarii brute,iar în adresa nr. 258/10.11.2011 reprezentând răspunsul pârâtei la una din nenumăratele sale cereri de restituire a garanției prin care aceasta reiterează faptul că nu poate da curs cererii sale deoarece există un dosar penal și nu se poate face restituirea sumei solicitate. Pe fond, a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.A fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru părți.La termenul de judecată din 26.06.2015 instanța a dispus efectuarea unei adrese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru a comunica dacă s-a dispus începerea urmăririi penale privind o faptă săvârșită de reclamant în dosarul penal nr. 4228/P/2006 și a unei adrese la DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea pentru a comunica dacă s-a dispus începerea urmăririi penale privind o faptă săvârșită de reclamant și în ce dosar, relații comunicate cu adresele nr. 518/II/6/2015, respectiv 5271/P/2011.Prin sentința nr. 4098/2015 Tribunalul Dolj, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul Petrișor Alexandru în contradictoriu cu pârâta S.C. GT S.A, ca fiind prescrisă. și a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.Prin decizia nr. 946 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.13832/63/ 2014, s-a anulat sentința civilă nr. 4098 din 17.09.2015, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 13832/63/2014 și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Dolj.Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut următoarele: Legalitatea sentinței primei instanțe trebuie analizată în raport de dispozițiile Decretului 167/1958, act normativ aplicabil în cauză, iar nu potrivit prevederilor noului cod civil. În acest sens, dispozițiile art. 201 din Legea 76/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod civil dispun că prescripțiile începute și neîmplinite înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil sunt reglementate de legea care le-a instituit. Așadar, este nelegală invocarea de către apelantul reclamant în cuprinsul motivelor de apel a prevederilor art. 2537 NCC referitoare la cauzele de întrerupere a cursului prescripției, citarea acestor dispoziții neavând legătură cu speța.De altfel tribunalul a arătat că își întemeiază soluția pe dispozițiile Decretului 167/ 1958, a motivat incidența acestor dispoziții, însă reclamantul a ignorat textele legale aplicabile și în mod greșit a citat prevederi care nu sunt incidente.Apelantul a susținut drept cauze de întrerupere a cursului prescripției recunoașterea dreptului său de către intimată și formularea unei plângeri penale împotriva sa, prevăzute în dispozițiile art. 16 din Decretul 167/1958. Prin motivele de apel se susține, de asemenea, că dreptul material la acțiune s-a născut la data când a fost pronunțată ordonanța de către procuror în dosarul penal. Potrivit art. 7 din Decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de acțiune, tribunalul apreciind că data când reclamantul a avut interesul să promoveze acțiunea este data când au încetat raporturile de muncă, respectiv 1.07.2007.Data când s-a născut dreptul la acțiune este data când reclamantul ar fi putut cere restituirea garanției, iar prin definiție garanția nu putea fi solicitată pe parcursul derulării raporturilor de muncă. De asemenea, dat fiind rolul garanției de a acoperi eventualele prejudicii ale angajatorului, iar dreptul la acțiune trebuind să privească un drept pur și simplu, nu unul afectat de o condiție, instanța de apel reține că dacă între părțile raportului de muncă nu au existat nici un fel de neînțelegeri, iar angajatorul nu a emis pretenții, salariatul are dreptul de a pretinde restituirea garanției la data când contractul de muncă a încetat, în speță la 1.07.2007.Dacă însă angajatorul a adus la cunoștința salariatului că are de acoperit un prejudiciu în legătură cu munca, dreptul la restituirea garanției devine unul condiționat, salariatul putând să își ridice banii numai dacă achită prejudiciul, respectiv după ce se stabilește existanța și întinderea acestuia și în măsura în care prejudiciul suferit de unitate nu este mai mare decât garanția depusă.Sunt în acest sens dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea 22/1969, modificată prin Legea 54/1994, potrivit cu care la încetarea contractului de muncă angajatorul are obligația să restituie gestionarului garanția depusă, în situația în care salariatul nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime. Din prevederile legale rezultă că dreptul la restituirea garanției este unul condiționat de inexistența unei pagube în patrimoniul angajatorului.În speță, imediat după încetarea contractului individual de muncă, în patrimoniul reclamantului s-a născut dreptul la restituirea garanției, neavând la acea dată nicio certitudine că angajatorul pretinde acoperirea unui prejudiciu.Reclamantul a formulat cerere de restituire la 4.03.2008, la 16.11.2009, 21.03.2011, 3.11.2011, 18.11.2011, 24.11.2011, la 8.02.2012, iar prin adresa nr. 98/6.02.2008 unitatea l-a informat că nu va elibera garanția până la finalizarea cercetărilor penale, aceasta fiind practic data când dreptul la restituirea garanției s-a transformat din unul pur și simplu într-un drept afectat de condiție. Atunci când dreptul există sub condiție suspensivă sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. 3 din Decretul 167/1958, potrivit cu care prescripția dreptului la acțiune pentru drepturile sub condiție suspensivă începe să curgă la data când s-a împlinit condiția. Prin urmare, salariatul nu avea posibilitatea legală de a pretinde angajatorului să-i restituie garanția, dreptul său la acțiune nemaiavând ca obiect un drept pur și simplu.Unitatea intimată a comunicat reclamantului în repetate rânduri aceeași poziție în legătură cu plata garanției, arătând că aceasta nu se poate restitui până la finalizarea cercetărilor penale, așa cum rezultă din adresele 258/10.11.2011, nr.4/17.01. 2012, nr. 98/26.02.2008.De asemenea, cu adresa nr. 882/19.12.2006 unitatea s-a adresat BCR - Sucursala Rm. Vâlcea solicitând să nu elibereze garanția depusă de reclamant.Din procesul verbal al ședinței CA din 6.11.2006 și 16.11.2006, ca și din decizia de suspendare a contractului de muncă al reclamantului nr. 500/6.11.2006 și nr. 2/31.01.2007 rezultă că unitatea a formulat o plângere penală împotriva reclamantului în anul 2006, făcând obiectul dosarului 4228/P/2006, indicat ca a atare în cea de a doua decizie de suspendare.

Plângerea penală a fost formulată inițial la 29.11.2006, susținându-se că s-a adus un prejudiciu unității prin fapta reclamantului și a altor două angajate, constând în acordarea de venituri salariale necuvenite iar la 4.04.2007 s-a formulat o cerere de extindere a cercetărilor penale în legătură cu alte fapte.

Faptul că unitatea a formulat plângere penală împotriva reclamantului este dovedit cu adresele intimatei către reclamant, în care se indică și numerele dosarelor penale și cu adresele intimatei către IPJ Vâlcea și parchetul local.

Pe rolul parchetului local a existat dosarul 4228/P/2007, din adresa 1/5.01. 2009 a Parchetului de pe lângă Jud. Rm Vâlcea către unitate rezultând că prin ordonanța din data de 10.03.2008 s-a declinat competența de soluționare a cauzei penale privind pe cei trei angajați în favoarea DIICOT Vâlcea.Din adresa nr. 856/3.12.2014 rezultă că unitatea a formulat plângere penală împotriva a trei angajați, inclusiv reclamantul și se solicită relații privind stadiul cercetărilor penale în dosarul 5271/P/2011. Același conținut îl au și adresele 855/3.012.2014, nr. 703/29.07.2014, nr. 702/29.07.2014. O altă confirmare a cercetărilor este faptul că s-a solicitat de către IPJ fișa postului reclamantului în vederea soluționării dosarului 4228/P/2008, act trimis de unitate la 4.02.2008.La data de 5.08.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a adus la cunoștință unității că în dosarul 5271/P/2011 se derulează cercetări doar împotriva angajatelor Dumitrescu Veronica și Mujea Filofteia .

Ordonanța din 20.03.2015 dată în dosarul 5271/P/2011 confirmă faptul că urmărirea penală a fost începută doar față de cele două angajate ale pârâtei, nu și față de reclamant. Condiția ca eventualul prejudiciu invocat de unitate să fie stabilit, determinat și apoi acoperit sau, dimpotrivă, să se stabilească inexistența prejudiciului, se consideră că s-a împlinit la data când cercetările penale împotriva reclamantului nu au mai fost continuate.Prin urmare, la data când a primit adresa din 5.08.2014 a Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea intimata a cunoscut faptul că nu se mai derulează cercetări penale împotriva reclamantului, având posibilitatea de a urma alte căi legale pentru stabilirea pretinsului prejudiciu, dacă aprecia că aceasta se impune.Cum unitatea angajatoare nu a mai formulat nicio acțiune în justiție împotriva reclamantului se poate considera că s-a apreciat că nu mai subzistă condiția impusă de art. 16 alin. 1 din Legea 22/1969.La rândul său, reclamantul a solicitat organelor de urmărire penală relații privind stadiul cercetărilor în ceea ce îl privește, cu adresa nr. 10/2012 fiindu-i comunicat de către Parchetul de pe lângă Jud. Rm. Vâlcea că în dosarul 4299/P/2007 indicat de reclamant nu are nicio calitate, nici cea de martor.Chiar dacă numărul dosarului penal este diferit de numărul sub care a fost formulată plângerea penală inițială de către angajator, este evident că împotriva reclamantului s-a formulat doar o plângere penală, care a fost ulterior precizată prin extinderea faptelor sesizate de angajator, așa încât răspunsul parchetului privește respectiva plângere. La data când a primit acest răspuns, în anul 2012, reclamantul a știut că nu este obiectul unor cercetări penale.Așadar, formularea de către reclamant a cererii de chemare în judecată la data de 12.11.2014 s-a făcut în termenul de prescripție, care a început să curgă la data când s-a cunoscut că organele de urmărire penală nu au confirmat săvârșirea unei infracțiuni de către reclamant și, implicit, producerea unui prejudiciu prin fapta acestuia, iar unitatea nu a urmat alte mijloace procesuale. Constatând că tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art. 7 din Decretul 167/1958 și art. 16 din Legea 22/1969 în soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea de Apel Craiova a admis apelul și, față de solicitarea expresă a reclamantului apelant, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe potrivit art. 480 cod proc.civ.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 13832/63/2014*.

La termenul din data de 01.06.2016, pârâta a depus la dosar, în copie, un raport de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr.4228/P/2007, iar la termenul din 15.06.2016 instanța a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtei.

În ședința din data de 07.09.2016, pârâta a depus la dosar răspunsul la interogatoriu.Reclamantul a formulat concluzii scrise prin care reiterează cele susținute în cererea inițială, cu mențiunea că la punctul II paragraf 2 din întâmpinare, precum și la întrebările 1 și 2 la interogatoriu, pârâta recunoaște că reclamantul a fost obligat să constituie o garanție de bună gestionare a patrimoniului societății în valoare de 10 salarii brute.Consideră că în baza dispoz.art.15 alin.2 din Legea nr.22/1969, reclamantul este îndreptățit la restituirea sumei consemnate în contul bancar cu titlu de sold, actualizată cu rata inflației de la data de 01.07.2007 până la data plății efective, plus dobânzile aferente.Pârâtul a formulat de asemenea concluzii scrise, prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că din situația conturilor de garanții materiale ale salariaților societății, emisă de către BCR la dat de 22.08.2006, nu reiese că reclamantul ar deține vreun cont de garanții materiale.De asemenea,la data de 30.08.2016 BCR a emis adresa nr.1785/30.08.2016 privind situația actuală a conturilor de garanție materială la data de 30.08.2016, care demonstrează existența a 22 conturui de garanție materială ale angajaților pârâtei, nominale, însă niciunul nu are ca titular pe reclamant, care era singura persoană în măsură având în vedere funcția pe care o deținea, de a dispune constituirea de conturi de garanții materiale tuturor salariaților ce aveau atribuții de gestionare, inclusiv constituirea unui cont personal de garanții materiale, nu însă și de a dispune fără autorizarea societății de restituirea de sume din aceste conturi.

Se regăsesc însă persoane care nu mai sunt angajații pârâtei, dar cărora societatea le poate restitui garanția constituită la cerere, dacă nu există imputații materiale/angajare a răspunderii patrimoniale pentru care s-ar face vinovați.Se arată că, așa cum rezultă și din expertiza contabilă întocmită de expert Carjaliu Ion, pentru reclamant situația este diferită, întrucât, în prezent, din evidența contabilă nu rezultă că unitatea are datorii față de SC Acord, SC Irimar și reclamant, deși aceștia au depus garanții care se ridică la suma de 185.948.900 lei, pe care le vor solicita odată cu rezilierea contractelor.Se invocă Legea contabilității și Regulamentul de Procedură bancară, conform cărora, orice depozit bancar constituit de societate, pe numele acesteia, aparține de drept societății și nu persoanelor fizice care l-au constituit și au operat în el. Nu reprezintă conturi personale ale angajaților și nici garanții materiale ale salariaților societății, pentru că evidențierea acestora se face distinct, nominal, iar pentru lichidarea conturilor de garanție materială este obligatoriu acordul scris al titularului. Se concluzionează că,reclamantul în calitate de director economic și titular al obligației de constituire a garanției, este cel care și-a desființat contul de garanții materiale, existând suspiciunea că a dispus după propria voință și de disponibilul din cont.Se mai învederează că reclamantul a dispus efectuarea de operațiuni bancare și înregistrări contabile care nu erau în interesul societății, fiind total ilegale.Mai mult, acesta nu și-a informat nici superiorii ierarhici cu privire la efectuarea acestor ilegalități.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul pârâtei, inițial cu contract individual de muncă pe o durată determinată de 6 luni, cuprinsă între data de 10.05.2004 și data de 10.11.2004, în funcția de agent marketing.Ulterior, prin actul adițional nr. 418/2004, contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat pe durată nedeterminată, începând cu 01.09.2004, dată de la care a ocupat funcția de director economic.La lit.M.pct.2 din actul adițional nr. 418/2004, se stipulează faptul că salariatului îi revine printre alte obligații, și obligația de a constitui o garanție de bună gestionare a patrimoniului angajatorului, în valoare de 10 salarii brute, salariul brut fiind constituit din salariu de bază lunar negociat la care se adaugă adaosurile și sporurile aferente. Prin decizia nr. 500/06.11.2006, pârâta a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare, în baza art 264 alin 1 lit. b Codul muncii, începând cu 07.11.2006, avându-se în vedere Hotărârea nr.16/06.11.2006 a Consiliului de Administrație a SC Gemina Tour SA Rm.Vâlcea prin care s-a dispus efectuarea cercetării disciplinare a reclamantului pentru neglijență în serviciu privind neverificarea statelor de plată a salariaților, precum și nota explicativă a reclamantului prin care recunoaște că nu a verificat conținutul statelor de plată dacă sunt corelate cu veniturile și reținerile.În ședința din data de 16.11.2006, Consiliul de Administrație al societății a apreciat că este necesară sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru săvârșirea cu intenție de către salariata MF-contabilă și reclamant a infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și delapidare prin falsificarea statelor de plată pe perioadă nedeterminată hotărându-se totodată și trecerea reclamantului din funcția de director economic în funcția de administrator la hotelul Germina.Plângerea penală a fost formulată la data de 29.11.2006 împotriva salariaților MF și PA, susținându-se că s-a adus un prejudiciu unității constând în acordarea de venituri salariale necuvenite,Având în vederea plângerea penală formulată, pârâta a emis decizia nr. 2/31.01.2007 prin care contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat până la finalizarea cercetării penale a acestuia, în dosarul nr. 4228/P/2006, conform art .52 lit.c. din C.muncii.La data de 04.04.2007, pârâta a formulat cerere de extindere a cercetărilor penale în dosarul nr.4228/P/2006 împotriva salariaților MF și PA, dar și a altor salariați, întrucât în urma unei verificări de rutină prin sondaj a situațiilor contabile întocmite de cei doi în perioada 2003-2006 s-au constatat diferențe semnificative de valori între sumele operate în registrul de casă, reprezentând depuneri la bancă și cele din foile de vărsământ de la extrasele de cont, diferențe semnificative de valori între sumele ridicate din bancă cu file CEC numerar și cele evidențiate în registrul de casă, diferențe între sumele operate în registrul de casă ca încasări din activitatea de cazare și documentele operative întocmite de personalul recepției hotelului Gemina, diferențe între sumele evidențiate în statele de plată și operate în registrul de casaă și notele contabile aferente acestei operațiuni, precum și diferențe între soldurile contabile din balanța de verificare a unei luni cu soldurile inițiale din balanța următoarei luni.

Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea din data de 15.08.2007 emisă în dosarul nr.4228/P/2006 a fost dispusă extinderea cercetărilor și față de numita DV, iar prin Ordonanța 4228/P/2006 din data de 10.03.2008 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea DIICOT-Biroul Teritorial Vâlcea.La data de 05.08.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea a adus la cunoștință unității că în dosarul nr.5271/P/2011 se derulează cercetări doar împotriva angajatelor MF și DV.

Prin decizia nr. 926.07.2007, s-a dispus începând cu 01.07.2007 încetarea măsurii suspendării contractului individual de muncă al reclamantului dispusă prin decizia nr. 2/ 31.01.2007.Având în vedere decizia asupra capacității de muncă nr.1839/14.06.2007 emisă de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, Cabinetul medical 1 de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Dolj, pârâta a emis decizia nr. 8/ 02.07.2007, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 01.07.2007, conform art 56 lit. d din Codul muncii.Potrivit art.16 din Legea nr.22/1969, garanția în numerar, precum și dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă, în situația în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime. Angajatorul este obligat, în aceste cazuri, să elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către unitatea bancară unde s-a constituit garanția, în care să se arate că titularul are dreptul să ridice garanția.

Cum pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în textul de lege mai sus enunțat, prin cererea formulată, la data de 04.03.2008, reclamatul a solicitat eliberarea garanției materiale bănești în sumă de 120.000.000 lei, care, așa cum rezultă din OP nr. 1/21.03.2005, a fost depusă în contul pârâtei.Prin adresa nr.98/26.02.2008, pârâta i-a comunicat că nu i se poate elibera garanția solicitată până la soluționarea dosarului pernal nr.4288/P/2006.Ulterior, în datele de 16.11.2009, 01.03.2011, 18.11.2011, reclamantul a revenit cu alte cereri prin care a solicitat din nou restituirea garanției, însă pârâta prin adresele nr.258/10.11.2011, nr.4/17.01.2012, i-a comunicat reclamantului faptul că nu poate da curs solicitării acestuia, întrucât dosarul penal care are ca obiect plângerea GT SA Rm.Vâlcea în calitate de parte vătămată/parte civilă și MF, DV și reclamant, în calitate de făptuitori, este în faza de cercetare penală și că, neputându-se determina cu exactitate ce s-a întâmplat cu suma respectivă, consideră că nu se poate face restituirea sumei solicitate care face obiectul dosarului penal menționat și pentru că organele de cercetare/ urmărire penală nu n-au pronunțat încă.Potrivit art.16 din Legea nr.22/1969, garanția în numerar, precum și dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă, în situația în care nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime. Angajatorul este obligat, în aceste cazuri, să elibereze gestionarului, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către unitatea bancară unde

s-a constituit garanția, în care să se arate că titularul are dreptul să ridice garanția.Instanța nu poate reține apărările pârâtei, potrivit cărora reclamantul nu deține vreun cont de garanții și că în evidența contabilă a SC GT SA nu se regăsește constituită cu titlu de garanție suma solicitată, atâta vreme cât garanția, așa cum rezultă din OP nr. 1/21.03.2005, a fost depusă în contul pârâtei, și cât aceste apărări vin în contradicție cu răspunsurile date de pârâtă cererilor reclamantului, prin care îi comunică faptul că până la finalizarea cercetărilor penale nu poate restitui garanția.Mai mult aceste apărări vin în contradicție și cu solicitările pârâtei, făcute către BCR-Sucursala Rm.Vâlcea, prin adresa nr.882/19.12.2006, prin care aceasta cere să i se comunice oficial soldul contului de garanție materială constituită în favoarea SC GT SA Rm.Vâlcea de către reclamant, dar și faptul că această garanție nu se va elibera decât cu acordul scris al Președintelui Consiliului de Administrație al SC GT SA Rm.Vâlcea.Se reține astfel, că nu este vorba despre vreo culpă în sarcina reclamantului din cauză, astfel cum susține pârâta în cadrul apărărilor sale, câtă vreme fără îndoială acesta este îndrituit la restituirea sumei reținute și constituite ca și garanție financiară, iar unitatea pârâtă era obligată, odată cu pensionarea reclamantului, să-i elibereze acesteia, în termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către bancă în care să arate că titularul are dreptul să ridice garanția.Și aceasta cu atât mai mult, cu cât, prin adresele din 05.08.2014 și 06.01.2015 Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea a comunicat pârâtei faptul că în dosarul nr.5271/P/2011 se efectuează cercetări doar față de DV și MF. În absența îndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor de mai sus, culpa aparține acesteia, prin urmare pretenția de restituire în favoarea reclamantului a sumei de 12.000 lei, actualizată de la data scadenței și până la data plății efective, precum și dobânda legală se reține a fi întrutotul justificată.Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 12.000 lei, actualizată de la data scadenței- 01.07.2007 și până la data plății efective, precum și dobânda legală.În temeiul art.453 alin.1. C.p.civ, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente

← Pensie de intretinere. Jurisprudență Pensii  Principiul contributivităţii. valorificarea la recalcularea... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Restituire garantie. Jurisprudență Raporturi de muncă