Personal militar. indemnizație acordată în baza legii nr. 8/2006 art. 109, 123 legea nr. 223/2015 legea nr. 83/2016 art. 9 din legea nr. 8/2006
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 87/A din data de 22.02.2017
Pensia militară de stat reprezintă o pensie specială, de serviciu, al cărei cuantum nu se determină în baza principiului contributivității și nu se plătește din bugetul de pensii publice.
În conformitate cu prevederile art. 117, raportat la art. 113 alin. 1 lit. b din Legea nr. 263/2010, coroborate cu cele ale art. 9 din Legea nr. 8/2006, plata indemnizației prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 8/2006 încetează în cazul în care titularul acesteia nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată, iar printre aceste condiții se află și cea privind calitatea de pensionar în sistemul public de pensii.
Dreptul pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat la plata indemnizației reglementate de Legea nr. 8/2006 a fost recunoscut numai începând cu data de 7 mai 2016, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 83/2016, prin care s-au introdus în cuprinsul Legii nr. 8/2006 prevederile art. 9 indice 1.
Prin Sentința civilă nr. 932 din 22.09.2016, pronunțată în dosarul nr. 1056/102/2016*, Tribunalul Mureș a respins acțiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Casa de Pensii Sectorială București, acțiune având ca obiect anularea deciziei privind refuzul de a revoca Decizia nr. 48829 din 05.01.2016, anularea acestei din urmă decizii și, pe cale de consecință, recalcularea pensiei reclamantului prin adăugarea indemnizației acordate în baza Legii nr. 8/2006, precum și plata contravalorii respectivei indemnizații până la soluționarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că în mod corect s-a dispus prin Decizia nr. 48829 din 05.01.2016 încetarea plății în favoarea reclamantului a indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, deoarece prevederile art. 1 din legea menționată reglementează dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, or, potrivit dispozițiilor art. 109 și art. 123 din Legea nr. 223/2015, pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special au devenit, începând cu data de 1 ianuarie 2016, pensii militare de stat, acestea nemaifăcând parte din sistemul public de pensii, astfel că, de la aceeași dată, reclamantul nu mai era îndreptățit la beneficiul indemnizației în discuție, acesta fiind recunoscut abia prin Legea nr. 83/2016, care a introdus în cuprinsul Legii nr. 8/2006 dispozițiile art. 9 ind.1, însă acestea nu retroactivează, aplicându-se doar pentru viitor.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri și a solicitat schimbarea integrală a soluției, în sensul admiterii acțiunii formulate.
Prin memoriul de apel s-a susținut că interpretarea dată de către instanța de fond, conform căreia reclamantului i-a încetat calitatea de beneficiar al sistemului public de pensii și, pe cale de consecință, acesta nu mai este îndreptățit la plata indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, stabilită prin Decizia nr. 48829 din 11.02.2013 în considerarea calității sale de membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), contravine literei legii, în concret dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 223/2015, care stabilesc faptul că în sistemul pensiilor militare de stat se acordă și alte drepturi de asigurări sociale, astfel că prevederile art. 75 din legea menționată se aplică și indemnizațiilor acordate prin legi speciale, respectiv Legea nr. 8/2006.
S-a mai arătat că prin raportare la prevederile art. 6 din Codul civil, apelantul-reclamant intră sub incidența legii aplicabile la momentul în care i-a fost calculată pensia în mod legal, respectiv la momentul de pensionare efectivă, orice modificare ulterioară a legii neputându-i fi opusă, pentru că în caz contrar i s-ar încălca un drept câștigat, iar din această perspectivă decizia atacată încalcă prevederile art. 53 din Constituția României și art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin atingerea adusă dreptului de proprietate asupra pensiei deținute în mod legal, astfel cum acesta este protejat de jurisprudența C.E.D.O., principiul neretroactivității legii și al drepturilor câștigate.
De asemenea, apelantul a susținut că nelegalitatea deciziei din litigiu este confirmată și de adoptarea Legii nr. 83/2016, prin care s-au introdus în cuprinsul Legii nr. 8/2006 prevederile art. 9 ind. 1, stabilindu-se în mod expres că indemnizația UCIMR se acordă în mod corespunzător și persoanelor care beneficiază de pensii militare de stat, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că acestea nu și-au pierdut dreptul la indemnizație conferit prin dispozițiile Legii nr. 8/2006, iar o atare concluzie se putea desprinde în mod indubitabil și anterior unei reglementări exprese a legiuitorului.
Totodată apelantul a relevat că el nu și-a pierdut calitatea de membru al UCIMR, pentru a justifica temeinicia Deciziei nr. 48829 din 05.01.2016, astfel că situația din speță nu este incidentă sferei de aplicabilitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 8/2006, care statuează asupra cauzelor de pierdere a indemnizației, iar în aceste condiții se deduce cu forța evidenței că a rămas sub incidența legii menționate și este îndrituit la acordarea în continuare a indemnizației stabilite prin Decizia nr. 48829 din 11.02.2013.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece raportat la prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 8/2006, pentru ca să fi putut beneficia de indemnizația prevăzută de legea menționată, reclamantul trebuia să dețină calitatea de pensionar al sistemului public de pensii la data de 1 ianuarie 2016.
De asemenea, intimatul a arătat că față de principiul neretroactivității legii civile, prevederile art. 9 ind. 1 introduse prin Legea nr. 83/2016 nu se aplică anterior intrării acestora în vigoare, respectiv 7 mai 2016, însă în raport de prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 8/2006 (coroborat cu art. 9 ind. 1 nou introdus), reclamantul va putea beneficia de indemnizația în discuție începând cu luna următoare celei în care va depune o cerere în acest sens la casa de pensii sectorială a M.A.N.
Examinând apelul dedus judecății prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Apelantul-reclamant B. G. a fost titularul unei pensii militare de stat, recalculată mai apoi în baza Legii nr. 119/2010 și revizuită în baza O.U.G. nr. 1/2011, cu efectul transformării acesteia într-o pensie din sistemul public de pensii, calitate în care, coroborată cu aceea de membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, i-a fost recunoscut prin Decizia nr. 48829 din 11.02.2013 dreptul la indemnizația reglementată de art. 1 din Legea nr. 8/2006.
Însă, la data de 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare Legea nr. 223/2015, iar în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. 1 din această lege, pensia reclamantului a devenit din nou o pensie militară de stat și în acest context Curtea constată că intimata-pârâtă a emis în mod corect Decizia nr. 48829 din 05.01.2016, prin care a dispus încetarea plății indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006 începând cu data de 01.01.2016, când reclamantul nu mai avea calitatea de pensionar în sistemul public de pensii, calitate ce reprezenta, conform prevederilor art. 1 alin. 1 din legea menționată, una dintre condițiile de acordare a respectivei indemnizații.
Or, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 și art. 28 - 30 din Legea nr. 223/2015, pensia militară de stat reprezintă o pensie specială, de serviciu, al cărei cuantum nu se determină în baza principiului contributivității și nu se plătește din bugetul de pensii publice, astfel că nu este întemeiată critica susținută de către apelantul-reclamant prin invocarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 223/2015 - potrivit cărora în sistemul pensiilor militare de stat se acordă și alte drepturi de asigurări sociale, precum indemnizația din litigiu, Curtea reținând sub acest aspect că în conformitate cu prevederile art. 117, raportat la art. 113 alin. 1 lit. b din Legea nr. 263/2010, coroborate cu cele ale art. 9 din Legea nr. 8/2006, plata indemnizației prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 8/2006 încetează în cazul în care titularul acesteia nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată, iar printre aceste condiții se află și cea privind calitatea de pensionar în sistemul public de pensii (în care pensiile se calculează pe baza principiului contributivității și se plătesc din bugetul de pensii publice, conform prevederilor art. 94- 96 și art. 20 - 21 din Legea nr. 263/2010).
De asemenea, s-a constatat că Tribunalul a reținut în mod corect împrejurarea potrivit căreia dreptul pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat la plata indemnizației reglementate de Legea nr. 8/2006 a fost recunoscut numai începând cu data de 7 mai 2016, ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 83/2016, prin care s-au introdus în cuprinsul Legii nr. 8/2006 prevederile art. 9 indice 1 (devenit art. 10 după republicarea legii), soluția astfel pronunțată fiind în acord cu principiul neretroactivității legii civile, reglementat prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României.
În același sens, Curtea a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la încălcarea prevederilor art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva atingerii aduse unui drept câștigat și dreptului de proprietate asupra pensiei deținute în mod legal, Curtea de la Strasbourg reținând în mod constant în jurisprudența sa că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, Statele părți la Convenție dispunând de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale, iar Curtea Europeană respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil (cauzele Skorkiewicz împotriva Poloniei - dec. nr. 39.860/98, 1 iunie 1999; Jankovic împotriva Croației - dec. nr. 43.440/98; Kuna împotriva Germaniei - dec. nr. 52.449/99; Blanco Callejas împotriva Spaniei - dec. nr. 64.100/00, 18 iunie 2002; Maggio și alții împotriva Italiei - dec. nr. 46.286/09; Mihăieș și Senteș împotriva României - dec. nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011).
Pe de altă parte, reforma adusă sistemului de pensii militare prin adoptarea Legii nr. 223/2015, în sensul acordării în favoarea foștilor militari a dreptului la pensii speciale (necontributive), în urma transformării pensiilor din sistemul public (contributiv), a fost fundamentată pe rațiuni obiective, determinate de statutul profesional al acestora, astfel că măsura dispusă de casa de pensii-pârâtă prin decizia din litigiu, dată în aplicarea prevederilor legii menționate și a Legii nr. 8/2006 - în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 83/2016, nu putea fi considerată drept nerezonabilă sau disproporționată, cu atât mai mult cu cât indemnizația în discuție nu este una contributivă și nici nu reprezintă un drept de pensie, ci un beneficiu social plătit de la bugetul de stat, iar reclamantul nu și-a pierdut pensia care îi era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar.
Față de cele ce preced, având în vedere considerentele arătate, Curtea a constatat că soluția criticată prin apelul dedus judecății era legală și temeinică, astfel că aceasta a fost păstrată, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin respingerea căii de atac, ca nefondată.
| ← Drepturi salariale. prescripția dreptului material la acțiune.... | Drepturi salariale. ore suplimentare. art. 9 oug 57/2015 art.... → |
|---|
