Reintegrarea funcționarului public. Termen de prescripție.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 1148 din data de 18.11.2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 28.08.2013, reclamantul H.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.J. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună repunerea sa în funcția publică de conducere specifică sistemului administrației penitenciarelor, de director penitenciar I, cod informatic 06863, poziția I în statul de organizare al Penitenciarului Botoșani, deținut anterior emiterii Ordinului nr. 2287/c din 16.09.2010 al Ministrului Justiției, anulat prin Sentința nr. 218/20.06.2012 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 4012/14.05.2013 a Curții de Apel Suceava și plata diferențelor de drepturi salariale între cele încasate în funcția de șef secție deținere interioară cu regim semideschis, poziția 174 în statul de organizare al Penitenciarului Botoșani și cele aferente funcției publice de conducere anterior deținute, pentru perioada cuprinsă între 16.09.2010 și data reintegrării în funcția de conducere de director penitenciar I, cod informatic 06863, poziția I în statul de organizare al Penitenciarului Botoșani și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 764 din 9 aprilie 2014, Tribunalul Botoșani - Secția a II -a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârât; a admis acțiunea formulată de reclamantul H.M. în contradictoriu cu pârâtul M.J. București și a obligat pârâtul să repună reclamantul pe funcția de Director penitenciar I, cod informatic 06863, poziția 1 în statul de organizare al Penitenciarului Botoșani, funcție deținută de reclamant anterior emiterii Ordinului M.J. nr. 2287/c din 16.09.2010; a obligat pârâtul să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale încasate începând cu data de 16.09.2010 și cele cuvenite funcției de "Director penitenciar";, pentru perioada 19.09.2010 - data reintegrării efective în funcția de director.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.J. criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a soluționat excepția prescripției, fără a indica motivele concrete ce au condus la respingerea acesteia, mulțumindu-se a statua, fără temeiuri suplimentare că termenul la care s-a născut dreptul la acțiune este 14.05.2013, data anulării OMJ 2287/C/2010.
A arătat că anularea unui act administrativ este însoțită de repararea pagubei produse persoanei vătămate, ca o latură intrinsecă litigiului administrativ, în condițiile în care Legea nr 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție, care nu se limitează la dimensiunea formală a legalității actului administrativ .
În același timp, procedura de judecată a litigiilor de contencios administrativ este reglementată de prevederile speciale ale Legii 554/2004 și cele generale ale Codului de procedură civilă. In acest context procesul civil este guvernat, printre altele de principiul disponibilității. Unul dintre drepturile înglobate în acest principiu este acela conferit reclamantului de a determina "limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect (pretenția concretă dedusă judecății) și la
Părți (persoanele între care există raportul juridic litigios). Cât privește obiectul, art. 129 alin
6 C. proc. Civ prevede că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Ca atare instanța nu poate depăși limitele obiectului fixate de reclamant, în sensul că nu poate să acorde mai mult decât s-a solicitat, chiar dacă din probe rezultă că reclamantul are dreptul la mai mult, altceva decât s-a cerut sau mai puțin decât s-a cerut."
În acest context, restabilirea dreptului și repararea pagubei, traduse în cazul acestui litigiu prin reintegrarea reclamantului în funcția de director al Penitenciarului Botoșani și acordarea de despăgubiri materiale constând în diferențele salariale, precum și acordarea de eventuale daune morale, nu se fac din oficiu de instanța de judecată, ci la cererea expresă a persoanei vătămate, în cadrul unui litigiu de contencios administrativ prevederi în acest sens existând în art. 1, art. 8. art.18 din Legea 554/2004. Prin urmare, atât timp cât acordarea unor asemenea restabiliri de drepturi sau reparații de pagube nu se realizează din oficiu de instanță, așa cum s-a întâmplat în acest caz, nu există un titlu executoriu în temeiul căruia acestea să fie pretinse instituției pârâte.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că prezentul litigiu, intitulat de reclamant litigiu privind funcționarii publici este în fapt un litigiu de contencios administrativ, singura diferență relevantă fiind competența materială stabilită de lege expres în favoarea tribunalului și fără a se lua în considerare nivelul instituției emitente a actului administrativ, care ar fi condus în acest litigiu la stabilirea competenței în favoarea Curții de apel.
În acord cu art. 1, art. 11 și art. 18 din Legea 554/2004, în materia contenciosului administrativ, obiectul cererii de chemare in judecată este expres circumscris de dispozițiile legale.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ, persoana vătămată poate solicita a) anularea actului administrativ, b) recunoașterea dreptului pretins și c) daune interese materiale sau morale;
În același sens sunt și prevederile art. 11 din legea contenciosului administrativ care, atunci când stabilesc momentul de la care curge termenul de 6 luni, vorbesc despre cererile prin care se solicită 1) anularea unui act administrativ. 2) recunoașterea dreptului pretins și 3) repararea pagubei
Pentru a releva voința constantă a legiuitorului pe tot parcursul legii contenciosului administrativ, a menționat și prevederile art. 18 care stabilesc soluțiile pe care le pot dispune instanțele judecătorești în soluționarea acțiunilor în contencios administrativ. În acord cu aceste dispoziții legale instanța poate: i) să anuleze actul administrativ; ii) să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ sau să elibereze un certificat; iii) să hotărască asupra despăgubirilor morale sau materiale.
Posibilitatea instanței de a obliga autoritatea publică să emită un act administrativ constituie o aplicare concretă a dispozițiilor legale care permit reclamantului să solicite recunoașterea unui drept. Recunoașterea unui drept constituie genul proxim în timp ce obligarea autorității publice să emită un act administrativ constituie diferența specifică.
A mai arătat că în materia contenciosului administrativ, cele 3 cereri - anulare, recunoaștere drept (în speță tradus prin reintegrare) și despăgubiri pot fi introduse în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din legea contenciosului administrativ. Prin excepție, în condițiile art. 19 capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri poate fi formulat în termen de 1 an de la data emiterii actului administrativ anulat.
În cauza de față instanța nu a surprins faptul că în fapt prescripția pentru cele două capete de cerere, respectiv reintegrarea în funcție și plata de despăgubiri se calculează și curge în mod diferit.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 lit. a din Legea 554/2004 pentru capătul de cerere privind reintegrarea în funcție, prescripția este de 6 luni și curge de la comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă formulată împotriva ordinului de revocare din funcție, respectiv 19.11.2010 (data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă prin adresa 102403/19.11. 2010) Prin urmare, la momentul înregistrării prezentei acțiuni, respectiv august 2013. termenul de prescripție de 6 luni era împlinit, cele statuate de instanța de fond nu au absolut nici un fundament legal și sunt o interpretare proprie a acestei instanțe în afara cadrului legal ce reglementează expres și fără echivoc prescripția.
In același sens, așa cum de altfel a arătat și în primă instanță, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiției în dosarul 2385/2/2006 soluționat prin decizia 3045/13.06.2007 "... reclamanta a solicitat inițial reintegrarea în funcție și plata drepturilor bănești, dar a renunțat la judecata în recurs, exprimându-și voința de a solicita numai despăgubiri pentru prejudiciul moral și de a acționa pe cale separată pentru celelalte capete de cerere. La data de 10 noiembrie 2005, când a avut loc renunțarea la judecată, era însă deja împlinit termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin 1 din legea 554/2004 iar potrivit art. 16 din Decretul nr 167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă cel care a formulat cererea de chemare în judecată a renunțat la ea. Prin urmare, în ceea ce privește cererea de reintegrare în funcție, soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 11 din legea nr. 554/2004 ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.4 pct. 9 Cod procedură civilă și face inutilă examinarea celorlalte critici legate de competența și condițiile numirii în funcție ".
În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile reprezentând diferențe salariale, a solicitat a se observa incidența prevederilor art. 19 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente în termenul de un an prevăzut la art.11 alin (2)";.
A concluzionat în sensul că în această situație termenul de prescripție este de 1 an, și nu de 6 luni, ca în cazul anterior analizat din această perspectivă importanță maximă revenind datei de la care acest termen începe să curgă. A apreciat că momentul de la care termenul a început să curgă este data emiterii ordinului de revocare din funcție, respectiv 16.09.2010. Astfel deși la acel termen cuantumul prejudiciului nu era determinat, acesta era însă determinabil, având o componentă fixă, respectiv diferența de drepturi salariale, cunoscută ab inițio și o componentă variabilă, timpul ce se va fi scurs până la reintegrarea în funcție. Din această perspectivă, a considerat că întinderea prejudiciului despre care vorbește art. 19 din legea 554/2004 era cunoscută de către reclamant încă din momentul revocării din funcție.
Totodată, a precizat că cele două capete de cerere, respectiv reintegrarea în funcția deținută și acordarea de despăgubiri materiale nu sunt în nici un fel accesorii capătului de cerere privind anularea actului administrativ ci sunt cereri principale așa cum prevede expres art. 8 alin 1 din Legea 554/2004.
A solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca prescrisă.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul H.M. a solicitat respingerea recursului M. J., ca nefondat și menținerea Sentinței nr. 764/09.04.2014 (Dosar nr. 4188/40/2013) a Tribunalului Botoșani, ca fiind legală.
A arătat că în mod corect a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost admisă acțiunea, cu consecința obligării pârâtului să repună reclamantul în funcția de Director penitenciar 1, cod informatic 06863, poziția 1 în statul de organizare al Penitenciarului Botoșani, funcție deținută anterior emiterii Ordinului M.J. nr. 2287/c din 16.09.2010 și a obligării pârâtului la diferența între drepturile salariate încasate cu data de 16.09.2010 și cele cuvenite funcției de "Director penitenciar", pentru perioada 16.09.2010 - data reintegrării efective în funcția de director.
Ca și efecte ale anulării unui act juridic, practica judiciară a reținut desființarea retroactivă a actului și repunerea în situația anterioară, materializare a principiului restituito in integrum,
Potrivit art. 106 L. 188/1999:
(I) în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu ca efect repunerea în situația anterioară, în sensul redobândirii în mod retroactiv a calității de funcționar public de conducere, respectiv îndreptățirea reclamantului la despăgubiri reprezentând diferența dintre salariile efectiv încasate și cele pe care ar fi trebuit să le încaseze în ipoteza emiterii OMJ 2287/C/2010.
Așadar, repunerea în funcția de Director penitenciar se întemeiază pe art. 106 L. 188/1999 și pe principiul restituito in integrum, temeiuri aplicabile și în privința pretențiilor vizând plata diferențelor de drepturi salariale.
Mai mult, potrivit art. 117 L. 188/1999, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și eu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Potrivit art. 278 al. 2 Codul muncii, prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Potrivit art. 253 C. muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
De vreme ce i s-a cauzat un prejudiciu în urma revocării dintr-o funcție care implica și drepturi salariale corespunzătoare acesteia, de vreme ce anularea actului de revocare face ca acesta să devină inexistent retroactiv, cu consecința redobândirii calității de funcționar de conducere "Director penitenciar", de vreme ce de la data de 16.09.2010 la zi nu a beneficiat de drepturile salariale la cuantumul salariului aflat în plată anterior emiterii OMJ 2287/2010, corect a fost admisă acțiunea.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ., art. 453 C.pr.civ., solicitând respingerea recursului.
Analizând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerentele:
Funcționarul public cu statut special revocat din funcție (fie din funcția de conducere, fie din cea de execuție) poate solicita instanței anularea actului de revocare, reintegrarea în funcția anterior deținută și despăgubiri pentru daune materiale și morale.
Având în vedere că funcționarului public cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor nu i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999, textul Legii nr. 293/2004 nefăcând trimitere la acest act normativ, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004.
În ceea ce privește termenul de prescripție al acestor acțiuni (ultimele două, deși pot fi formulate separat, sunt totuși subsecvente admiterii primeia dintre ele), acesta este stabilit de dispozițiile art. 11 alin. 1 pentru primele două și de dispozițiile art. 19 alin. 1 raportat la art. 18 al. 4 lit. e și art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 pentru cererea în despăgubiri.
Mai exact, acțiunea în anularea actului administrativ de revocare se prescrie în 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, care în speță este 19.11.2010, același termen și același punct de plecare fiind aplicabil și cererii de reintegrare în funcția deținută pentru că aceasta este în mod natural subsecventă acțiunii de reparare a pagubei, pagubă care a fost cunoscută chiar la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă împotriva ordinului de revocare din funcția de conducere și numirea reclamantului în altă funcție. Or, curgând concomitent și de la aceeași dată, rezultă că termenul de prescripție pentru acțiunea în reintegrare a expirat chiar în cursul judecării acțiunii în anularea actului administrativ, respectiv la data de 19.05.2011.
În ceea ce privește acțiunea în despăgubiri formulată separat de acțiunea în anularea actului administrativ, potrivit art. 19 al. 1 din legea nr. 554/2004, aceasta se prescrie în termen de 1 an, care curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Or, cum paguba pentru care se solicită despăgubiri constă în diferențele salariale dintre funcția ocupată anterior și cea ocupată ulterior emiterii actului contestat, Curtea reține că termenul de 1 an a început să curgă de asemenea de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, astfel încât a expirat la data de 19.11.2011, cu mult înaintea formulării prezentei acțiuni - 28.11.2013.
În consecință, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. 2 și 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 496 Cod Procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa sentința recurată, urmând ca în rejudecare să respingă acțiunea ca fiind prescrisă.
| ← Nelegalitate deciziei de concediere întemeiată pe art. 65 din... | Dreptul muncii; jurisdicţia muncii . Jurisprudență Salarizare → |
|---|
