Stagiul de cotizare. Nu se i-a în calcul perioada de ucenicie şi îngrijire copil.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 419 din data de 06.05.2014

Stagiul de cotizare. Nu se i-a în calcul perioada de ucenicie și îngrijire copil.

Legea nr.263/2010: art. 3 alin.1 lit.p).;

Potrivit art.3 alin.1 lit.p) din Legea nr.263/2010, constituie stagiu de cotizare perioada de timp pentru care s-au datorat contribuiții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu declarație individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.419/06 mai 2014

Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr.10473/97/2012, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta S.T., a chemat în judecată pârâtele C.J.P. Hunedoara și C.N.P.P. - Comisia centrală de contestații solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța: - să se dispună anularea deciziei nr.7865/28.05.2012 emisă de pârât C.J.P. H. precum și a Hotărârii nr.3440/19.11.2012 emisă de pârâta C.N.P.P.- Comisia Centrală de Contestații; - să fie obligată pârâta C.J.P. H. să emită reclamantului o nouă decizie de pensie prin care să-i stabilească și să-i acorde drepturile de pensie anticipată începând cu data de 27.02.2012, conform Legii nr.19/2000 sau începând cu data de 17.10.2012, conform Legii nr.263/2010 precum și a pensiei pentru limită de vârstă începând cu data de 17.08.2012 conform Legii nr.19/2000; să-i calculeze corect stagiul total de cotizare și numărul total de puncte realizat cu luarea în calcul la stabilirea pensiei și a perioadei 1974-1977, din care 1 an în grupa I de muncă; să i se valorifice la pensie ca stagiu asimilat perioada 10.08.1979-04.03.1982 când și-a încetat activitatea pentru îngrijirea copiilor; să i se valorifice la pensie perioada 01.07.2003-01.08.2003; să i se valorifice integral veniturile și perioadele din adeverința nr.861/12.07.2011, eliberată de A.J.O.F.M.H., respectiv venitul de completare precum și lunile 4, 5 și 6 din anul 2011, menționate în acea adeverință care n-au fost deloc valorificate; să i se valorifice salariile brute și sporurile dovedite cu adeverințele depuse la dosar; să i se acorde suma de 100.000 lei daune.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de pensionare, prin decizia de pensie nr.7865/28.05.2012 emisă de pârâta C.J.P.H., care a fost menținută prin Hotărârea nr.3440/19.11.2012, emisă de pârâta C.N.P.P.- Comisia centrală de contestații, deși ar fi avut dreptul la pensie anticipată (nu la pensie anticipată parțială) începând cu data de 17.02.2012, în baza Legii nr.19/2000, sau începând cu data de 17.10.2012, conform Legii nr.263/2010, și la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 17.08.2012, conform Legii nr.19/2000, aceasta datorându-se nevalorificării la pensie a tuturor perioadelor de stagiu dovedite cu adeverințele de la dosar.

Astfel, în mod greșit nu i-a fost valorificată perioada 1974-1977 cât a efectuat ucenicia la locul de muncă, netrecută în carnetul de muncă dar dovedită cu adeverință. A mai arătat că în acea perioadă a avut contract individual de muncă care se află la angajatorul SC C. O.

A mai arătat că acea perioadă constituie vechime în muncă potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.3/1977, conform căruia se consideră vechime în muncă pregătirea profesională, iar potrivit Decretului nr.389/1972 era în sarcina angajatorilor de a vărsa la bugetul asigurărilor de stat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de ucenicii școlilor profesionale.

Cu privire la perioada 10.08.1979-04.03.1982 a arătat că în această perioadă menționată în carnetul de muncă la poz.5 și 6 când și-a încetat activitatea pentru creșterea copiilor, a fost exceptată de la plata asigurărilor sociale, dar a beneficiat de continuitate și vechime în muncă conform art.9 lit.k alin.2 din Legea nr.1/1970, art.3 lit.f din Legea nr.263/2010 prevede valorificarea la pensie a perioadelor asimilate, prin urmare trebuia să-i se valorifice și această perioada ca stagiu asimilat.

A mai arătat că nu i s-a valorificat la pensie perioada 01.07.2003- 01.08.2003, menționată la poz.71-73 din carnetul de muncă.

De asemenea, a mai arătat că nu i s-au valorificat integral veniturile din perioada menționată la poz.87-89 din carnetul său de muncă și adeverința nr.861/12.07.2011, emisă de A.J.O.F.M. Hunedoara în sensul că nu i s-a luat în calcul decât indemnizația de șomaj nu și venitul de completare menționat în acea adeverință, iar lunile 4,5,6, din anul 2011 nu i s-au valorificat deloc.

A mai arătat că pe perioada 23.11.1977-01.04.2001, nu i s-au luat în calcul salariile brute și sporurile dovedite cu cele 23 de adeverințe eliberate de unitate și depuse la dosarul de pensionare, cum sunt sporurile de pericol, ore festive, acord, etc. ci i s-a luat în calcul doar salariul de bază de încadrare cel mai mic negociat cu angajatorul.

Cu privire la daunele solicitate, a arătat că acestea reprezintă daune materiale constând în pierderile de pensie și daune morale provocate de stresul încercat.

Pârâta C.J.P.H. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată și precizată ca nefondată; arătând că, prin cererea înregistrată la C.J.P.H. sub nr.7214/05.03.2012, reclamanta S.T. a solicitat acordarea pensiei de limită de vârstă sau a pensiei anticipate anexând și actele justificative.

Pârâta a mai arătat că perioadele 01.01.1975-01.03.1975, 01.06.1975- 01.12.1975, 01.03.1976-01.07.1976 încadrate în grupa I de muncă, în procent 100%, conform adeverinței nr.916/06.07.2011 eliberată de SC C. SA Orăștie nu i s-au valorificat la emiterea deciziei nr.7865/28.05.2012 ca și stagiu de cotizare și nici ca perioadă lucrată în grupă superioară de muncă, iar perioada 1974-1977 nu constituie stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensie, deoarece această perioadă nu este înregistrată ca vechime în muncă în carnetul de muncă al reclamantei, iar din adeverința nr.916/06.07.2011, coroborată cu adresa nr.902/05.07.2011, eliberată de Colegiul Tehnic Dr. A.B., și diploma de absolvire a școlii profesionale din orașul Victoria, rezultă că în perioada 1974-1977 reclamanta a fost elevă la școala de ucenicie, iar potrivit disp.art.3 și 9 din Legea nr.3/1977, art.78 din Legea nr.3/1950, a prevederilor HCM nr.981/05.05.1967 și art.160 din Legea nr.10/1972, activitatea desfășurată în baza unui contract de ucenicie sau a unuia de ucenicie la locul de muncă nu a constituit vechimea în muncă. A mai arătat totodată că adeverința nr.916/2011, eliberată de SC. C. SA Orăștie, este nelegală, în contradicție cu adeverința nr.169/26.02.2010 și cu prev. Hotărârii nr.1061/21.05.1968, nu precizează nici meseria, funcția sau activitatea pe care a desfășurat-o reclamanta, funcția de "elev ucenic la școala de calificare";, neregăsindu-se în temeiurile legale indicate de acea adeverință și a fost întocmită totodată cu nerespectarea disp.art.126 alin.1 din HG nr.257/2011 și a Anexei 14 la aceasta, astfel încât acea adeverință nu reprezintă un act care să poată fi pus în discuție pentru valorificarea la pensie.

Cu privire la perioada 10.08.1979-04.03.1982 a arătat că acest interval nu i s-a valorificat la pensie întrucât reclamanta nu face dovada cu nici un act justificativ, eliberat conform legii, care să ateste realizarea de vechime în muncă valorificabilă la pensie pe perioada cât și-a încetat activitatea pentru îngrijirea copilului.

S-a mai arătat că reclamanta nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art.52 din Legea nr.263/2010 pentru a fi putea fi înscrisă la pensia pentru limită de vârstă, nici dacă s-ar aplica reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 ani și 6 luni pentru perioadele cumulate lucrate în grupele I și II de muncă, conform art.55 alin.1 lit.a din tabelul la Legea nr.263/2010, și nu îndeplinește nici condițiile prevăzute de art.62 alin.1 și art.65 din Legea nr.263/2010 pentru acordarea pensiei anticipate sau pensiei anticipate parțiale.

În fine, a conchis pârâta că întrucât reclamanta nu a îndeplinit condiția împlinirii vârstei cerute de lege pentru înscrierea la categoria de pensie anticipată, anticipată parțială sau pentru limita de vârstă în mod corect prin decizia nr.7865/28.05.2012 i s-a respins cererea de pensionare, decizie care a fost corect menținută prin Hot. Comisiei Centrale de Contestații nr.3440/19.11.2012, iar din acest motiv toate celelalte discuții în ce privesc perioadele de stagiu și drepturile salariale valorificate în vederea emiterii deciziei nr.7865/28.05.2012 nu prezintă nici o relevanță, aceste aspecte putând fi aduse în discuție, doar în raport cu o decizie de admitere a cererii de pensionare.

Prin sentința civilă nr.57/LM/09.01.2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în cauză, acțiunea a fost respinsă.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, următoarele:

Prin cererea tip înregistrată la pârâta C.J.P.H., sub nr.(…) din 05.03.2012, reclamanta S.T. a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau a pensiei anticipate, anexând totodată actele justificative menționate în acea cerere.

Verificarea îndeplinirii condițiilor de pensionare și acordarea drepturilor de pensie se fac în funcție de legea în vigoare la data depunerii cererii de pensionare. În speță, legea în vigoare la data de 05.03.2012 a fost Legea nr.263/2010, care a abrogat prin art.196, Legea nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Așa fiind, în mod corect, examinarea cererii de pensionare a reclamantei s-a făcut în baza Legii nr.263/2010 și nu a Legii nr.19/2000 așa cum solicită reclamanta prin acțiunea de față.

Prin decizia nr.7865/28.05.2012, pârâta C.J.P.H. a respins cererea de pensionare a reclamante cu mențiunea că nu sunt îndeplinite prev.art.65 alin.1 și 2 din Legea nr.263/2010, în sensul că reclamanta deși a depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani, nu are vârsta necesară (cel puțin vârsta standard redusă cu 5 ani), iar conform art.65 alin.3, la stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parțiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art.49 alin.1 lit. a - c și g.

S-a mai menționat că perioada 01.01.1975- 01.07.1976 (elevă) nu poate fi valorificată la pensie deoarece reclamanta nu a fost încadrată, în acel interval, în baza unui contact de muncă și că reclamanta are condiții de a beneficia de pensie anticipată parțială, începând cu data de 17.10.2012.

Reclamanta a formulat două contestații, la data de 11.06.2012 și 26.06.2012, împotriva acestei decizii, ambele respinse prin Hotărârea nr.3440/19.11.2012 a Comisiei Centrale de Contestații a CNPP.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut incidența prevederilor art.52, 53, 55 alin.1 lit.a tabel, art.16 din Legea nr.263/2010, art.9 alin.1 din Legea nr.3/1977, art.39 alin.1 din Legea nr.27/1966, iar în privința perioadelor atestate cu adeverința nr.916/2011 privind grupă superioară de muncă, s-a arătat că încadrarea acelor perioade în grupa I de muncă nu poate fi făcută potrivit disp.pct.3, 6,7 și 15 din Ordinul MMOS nr.50/1990.

Cât privește perioada de ucenicie, s-a arătat că pentru ca timpul lucrat ca ucenic să fie luat în considerare ca vechime în muncă, trebuie ca din acte să rezulte clar că s-a primit salariu și nu o indemnizație pentru practică sau școlarizare, prin dovada plății salariului realizându-se implicit și ce-a de a doua condiție cerută de art.32 lit.b din HCM nr.257/1967 și anume că s-a cotizat la asigurările sociale.

S-a conchis că în mod corect prin Decizia nr.7865/28.05.2002 s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, întrucât contestatoarea nu a îndeplinit condiția privind vârsta standard de pensionare redusă prevăzută de lege, respectiv 56 ani și 2 luni.

Reclamanta a atacat prin acțiunea de față, introdusă în termenul legal Hotărârea nr.3440/19.11.2012 a Comisiei Centrale a CNPP, care a menținut decizia nr.7865/28.05.2012 a C.J.P. H.

Acțiunea a fost apreciată de către prima instanță ca fiind neîntemeiată deoarece, potrivit anexei la decizia nr.7865/28.05.2012, reclamanta a realizat un stagiu de cotizare de 37 de ani, 02 luni și 13 zile defalcat astfel: 06 ani, 00 luni, 08 zile- grupa I de muncă (Legea nr.3/1977); 14 ani, 09 luni, 06 zile - grupa II de muncă (Legea nr.3/1977); 09 ani, 10 luni, 29 zile- condiții normale de muncă, 06 ani și 06 luni - spor grupă superioară de muncă.

A mai reținut că stagiul de cotizare realizat în grupa I și II de muncă s-a valorificat, după cum rezultă din fișa "Date privitoare la activitatea în muncă";, conform adeverințelor depuse. În ce privește adeverința nr.916/06.07.2011 eliberată de SC C. SA O., tribunalul a reținut că reclamanta a lucrat în cadrul societății ca elev-ucenic la școala de calificare în cadrul Secției Grup în perioada 01.01.1975-01.07.1976, fiind încadrată ca elev în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin procesul verbal nr.12/31.07.1990 pe perioadele 01.01.1975-01.03.1975, 01.06.1975-01.12.1975 și 01.03.1976-01.07.1976, temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă constituindu-l Ordinul nr.125/90, Ordinul nr.50/1990, HG nr.559/1990 și Ordinul MICHP nr.969/90, Anexa nr.1 pct.61.

Cu privire la aceste perioade, s-a apreciat că pârâta C.J.P Hunedoara a procedat corect atunci când nu le-a valorificat la pensie nici ca stagiu de cotizare realizat și implicit nici ca perioade lucrate în grupe superioare de muncă și a considerat în mod corect că perioada 1974- 22.11.1977 nu constituie stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii pentru următoarele motive:

În carnetul de muncă al reclamantei, seria BC, nr.0048793, perioada atestată de adeverința nr.916/2011, ca de altfel întreaga perioadă 1974- 22.11.1977, nu este înregistrată ca vechime în muncă, încadrarea în muncă a reclamantei fiind realizată doar la data de 23.11.1977, în calitate de confecționer produse pirotehnice la Întreprinderea Chimică O., conform poz. 1 din carnetul de muncă.

Din adeverința nr.916/2011, coroborată cu adresa nr.902/05.07.2011, eliberată de Colegiul Tehnic "Dr. A.B."; V. și Diploma de absolvire a Școlii profesionale rezultă că în perioada 1974-1977 reclamanta S.T. a fost elevă la Școala de ucenici la locul de muncă din orașul Victoria, pe care a absolvit-o în septembrie 1977.

Din conținutul adeverinței nr.902/05.07.2011, eliberată de Colegiul Tehnic Dr. A.B. Victoria mai rezultă că în perioada 1974-1977 reclamanta a avut încheiat contract de școlarizare cu SC V.SA Victoria și primea drepturi materiale stabilite de lege pe perioada practicii.

Din adeverința nr.1821/10.12.2013 depusă la dosar de SC V. SA rezultă că reclamanta nu a fost identificată în statele de plată, nefiind încadrată cu contract individual de muncă la acea unitate. La fel, în adresa nr.1263 SC V. SA Victoria arată că în perioada 1974 - 1977 reclamanta nu a fost salariata sa.

Din adeverința nr.2576/26.11.2013, eliberată de SC C. SA Orăștie, rezultă că în perioada cât reclamanta a desfășurat activitate în acea societate, nu a fost încheiat un contract individual de muncă, ci aceasta a desfășurat activități ca ucenic, fără a avea continuitate, fiind încadrată ca ucenic pe perioada cât s-a aflat în școlarizare. S-a mai precizat totodată că nu s-au reținut și vărsat contribuții de asigurări sociale așa cum rezultă din statele de plată anexate.

Din adresa nr.169/26.02.2010 eliberată de SC C. SA Orăștie rezultă că reclamanta a fost încadrată în muncă cu contractul de muncă nr.10212/23.11.1977 în perioada 23.11.1977-10.08.1979, iar în perioada 1974- 1977 a fost elevă (ucenic) și a fost plătită cu un salariu brut de 570 lei din care nu au fost reținute și virate contribuții ale asigurări sociale.

Din statele de retribuții rezultă că reclamanta a fost plătită în unele luni din acea perioadă și anume: ianuarie, aprilie, mai, iunie, august, septembrie, noiembrie 1975, aprilie, mai, iulie și august 1976 cu suma aproximativ egale cu cea menționată în adeverința.

In perioada 1974-1977 ucenicia la locul de muncă a fost reglementată prin HCM Nr.981/1967.

Potrivit art.2 din acest act normativ "ucenicia la locul de muncă este o formă de calificare a tinerilor absolvenți ai școlii generale în vârstă de 15 - 18 ani încadrați în producție, prin care li se asigură anual pregătirea practică și teoretică necesară executării unei meserii";.

Prin urmare, ucenicia la locul de muncă este o formă de calificare profesională și se face pe baza contractului de ucenicie.

Potrivit art.8 lit.a din HCM nr.981/1967, pe timpul pregătirii practice în producție, ucenicii primesc indemnizații lunare, al căror cuantum se va stabili diferențiat pe ani de pregătire și ținând seama de aportul lor la realizarea producției, care conform art.12 din același act normativ se vor acoperi din cheltuielile de producție, respectiv de circulație ale unităților în care se efectuează instruirea practică și se vor plăti din fondul de școlarizare al unităților respective.

Pe statele de plată sus-menționate s-a făcut mențiunea în sensul celor expuse mai sus, respectiv" elevi anul II";, "elevi anul I"; "ucenici anul I";, deci este evident că sumele atestate de acele state de plată nu reprezintă salarii achitate în baza unor contracte individuale de muncă, ci indemnizațiile lunare reglementate de art.8 lit.a din HCM nr.981/1967, fiind acordate în baza unor contracte de ucenicie.

Împrejurarea că prin Decretul nr.389/11.10.1972, invocat de către reclamantă, s-a prevăzut în sarcina unităților socialiste de stat, obligația de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat precum și a sumelor primite de ucenici, elevi ai școlilor profesionale, nu prezintă relevanță câtă vreme din actele depuse de unitate nu rezultă reținerea și virarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru acea perioadă.

Prin urmare, activitatea desfășurată în baza unui contract de ucenicie sau a unuia de ucenicie la locul de muncă nu a constituit vechime în muncă, între ucenic și angajator existând raporturi de școlarizare și nu raporturi de muncă.

Potrivit disp.art.16 lit.a din Legea nr.263/2010, constituie stagiul de cotizare în sistemul public de pensie "vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001";.

Disp.art.9 din Legea nr.3/1977 prevăd că vechimea în muncă valabilă la acordarea drepturilor de pensie este perioada în care o persoană a desfășurat activitate în baza unui contract individual de muncă.

În speță, nu se aplică disp.art.20 alin.3 din Legea nr.3/1977 invocate de către reclamantă în care se prevede că "se consideră vechime în muncă și perioada în care o persoană încadrată în muncă urmează cursuri de pregătire profesională sau politică "pentru că această dispoziție legală privește persoana care a fost încadrată anterior în muncă în temeiul unui contract individual de muncă și după aceea se realizează pregătirea practică și profesională a acesteia, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin urmare, activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 1974- 22.11.1977 fiind desfășurată în calitate de ucenic, nu a constituit vechime în muncă pentru a constitui stagiu de cotizare recunoscut pentru stabilirea pensiei, motiv pentru care în mod corect pârâta C.J.P. Hunedoara nu l-a valorificat la stabilirea pensiei reclamantei prin decizia nr.7865/28.05.2012.

Cât privește încadrarea în grupa I de muncă, perioadele atestate de adeverința nr.916/2011 neconstituind stagiu de cotizare potrivit celor expuse mai sus, implicit nu pot fi valorificate nici ca perioade lucrate în grupă superioară de muncă.

In plus, în ce privește perioadele din adeverința nr.916/06.07.20112, eliberată de SC C. SA Orăștie, acestea nu pot fi valorificate în grupa I de muncă nici pentru următoarele motive:

Nu există nici o mențiune corespunzătoare în acest sens în carnetul de muncă al reclamantei iar potrivit disp.art.15 din Ordinul nr.50/1990, dovedirea perioadelor desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acesteia, stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Adeverința nr.916/06.07.2011, eliberată de SC C. SA Orăștie este în contradicție cu adeverința nr.169/26.02.2010, eliberată de aceeași unitate în care se menționează că nu i se acordă reclamantei grupă de muncă pe perioada 1974- 1977.

Apoi Hotărârea nr.1061/21.05.1968 se referă la încadrarea în grupe de muncă a angajaților, ori reclamanta nu a fost angajată în acea perioadă, ci a fost elev-ucenic, așa cum se precizează de altfel în însăși adeverința nr.916/2011.

Așa fiind, nu se justifică încadrarea "funcției"; reclamantei (de elev- ucenic) în dispozițiile Ordinului nr.50/1990 ale Ordinului nr.125/1990 și HG nr.559/1990 menționate ca temei legal al acelei adeverințe.

Pentru considerentele expuse, s-a reținut că în mod corect pârâta nu i-a valorificat reclamantei la pensie grupa de muncă la care se referă acea adeverință.

În ce privește perioada 10.08.1979-04.03.1982, instanța reține următoarele:

La poziția 5 din carnetul de muncă al reclamantei se face mențiunea "încetat activitatea pentru îngrijirea copilului"; la data de 10.08.1979, în baza cererii nr.163/11.08.1979, iar la poz. 6 se menționează încadrarea reclamantei la unitatea Revizia de Vagoane S. începând cu data de 04.03.1982.

Prin urmare, în perioada 01.08.1979-04.03.1982, reclamanta încetându-și activitatea pentru îngrijirea copilului, nu a realizat vechime în muncă valorificabilă la pensie.

Legislația aplicabilă înainte de 01.04.2001 stipula expres că vechimea în muncă ce se ia în considerare la stabilirea pensiei este timpul cât o persoană a fost încadrată în muncă în baza unui contract de muncă și a achitat contribuții de asigurări sociale (art.3 coroborat cu art.9 din Legea nr.3/1977).

Art.9 lit.k alin.2 din Legea nr.1/1970 invocat de reclamantă se referă la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, dar nu la vechime neîntreruptă în muncă, reglementată expres în art.10 al aceleiași legi.

În conformitate cu prevederile Legii nr.263/2010, doar concediile pentru creșterea copilului acordate după data de 01.04.2001, în condițiile Legii nr.19/2000 și a OUG nr.148/2005 se valorifică la pensie ca și stagiu asimilat.

Așa fiind, în mod corect pârâta a reținută că reclamanta a realizat un stagiu în grupa I de muncă de 6 ani și 8 zile, în grupa a II-a de muncă, 14 ani, 9 luni și 6 zile, deci în total 20 de ani, 9 luni și 14 zile, și un spor grupă superioară de muncă de 6 ani și 6 luni.

Reclamanta fiind născută în luna 02.1957, Anexa 5, tabel femei, la Legea nr.263/2010 prevede că vârsta standard de pensionare în cazul său este de 60 de ani, 8 luni, iar stagiul complet de cotizare prevăzut de lege este de 30 de ani și 8 luni.

Reclamanta a depus cererea de pensionare la data de 05.03.2012, iar la acea dată avea împlinită doar vârsta de 55 de ani.

Așa fiind, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.52 din Legea nr.263/2010 pentru a fi înscrisă la pensie pentru limită de vârstă.

Pe de altă parte, cum reclamanta a lucrat 6 ani și 8 zile în grupa I de muncă și 14 ani, 9 luni și 6 zile în grupa a II-a de muncă, pentru aceste vechimi cumulate (20 de ani, 9 luni și 14 zile) aplicându-se reducerea vârstei standard de pensionare conform art.55 alin.1 lit.a din tabelul de la Legea nr.263/2010, s-ar fi putut aplica o reducere a vârstei standard de pensionare de 60 de ani, 8 luni cu 4 ani și 6 luni, rezultând deci 56 de ani și 2 luni.

Cum reclamanta avea îndeplinită la data cererii de pensionare doar vârsta de 55 de ani, ea nu îndeplinea condițiile pentru stabilirea unei pensii pentru limită de vârstă.

În ce privește pensia anticipată și anticipată parțială, s-au rețin următoarele:

Potrivit disp.art.62 alin.1 din Legea nr.263/2010, pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, iar art.63 din aceeași lege prevede că la acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art.62 alin.1 nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art.65 alin.1 din lege prevede că pensia anticipată parțială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani, iar art.66 din aceeași lege prevede că la acordarea pensiei anticipate parțiale, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la art.65 alin.1 nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Așa fiind, reclamanta nu a îndeplinit la data cererii de pensionare condițiile de acordare nici a pensiei anticipate și nici a celei anticipate parțiale, ea având doar vârsta de 55 ani și nu de 55 ani și 8 luni, în cazul pensiei anticipate fiind necesară și dovada realizării unui stagiu de cotizare de cel puțin 38 de ani fără stagii asimilate, ceea ce de asemenea nu a îndeplinit reclamanta.

Cum reclamanta nu a îndeplinit condițiile pentru a i se acorda pensia pentru limită de vârstă, nici pensia anticipată și nici pensia anticipată parțială, în mod corect a fost respinsă cererea ei de acordare a pensiei, prin decizia nr.(..)/28.05.2012 și în mod corect a fost menținută acea decizie, respingându-se contestațiile împotriva ei formulate de către reclamantă prin Hotărârea nr.3440/19.11.2012 emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP.

Fiind respinsă cererea de pensionare a reclamantei celelalte critici privind nevalorificarea unor perioade contributive (perioada 01.07.2003 - 01.08.2003) și lunile 4, 5 și 6 din anul 2011 (menționate în adeverința nr.861/2011, emisă de A.J.O.F.M. Hunedoara), punctajul stabilit sau nevalorificarea unor drepturi salariale (venitul de completare din adeverința nr.861/2011, salariile brute și sporurile: acord, premii, ore suplimentare, ore festive, etc.) nu prezintă nici o relevanță în cauza de față, ele nemodificând condițiile de pensionare ale reclamantei prev. de art.52, 62 și 65-66 din Legea nr.263/2010 pe care reclamanta nu le îndeplinește.

Analizarea aspectelor mai sus menționate se justifică doar în cazul în care s-ar fi dat o decizie de admitere a cererii de pensionare, respectiv ele vor fi analizate în contestațiile împotriva deciziilor nr.230979/07.01.2013 și nr.230979/23.04.2013 care formează obiectul dosarelor nr.3225/97/2013 și nr.7934/97/2013 aflate pe rolul acestei instanțe.

La fel, aspectele privind data de la care reclamanta susține că este îndreptățită la acordarea pensiei anticipate și a celei de limită de vârstă, urmează a fi analizate în contestațiile reclamantei împotriva deciziilor sus menționate.

In fine, solicitarea reclamantei de anulare a actelor nr.13501/22.04.2013, nr.13444/22.04.2013, emise de pârâta C.J.P.H. va fi respinsă deoarece Actul nr.13501/22.04.2013 este o cerere prin care pârâta C.J.P.H. a solicitat acordarea unui termen de judecată motivat de faptul că în luna aprilie 2013 reclamanta îndeplinește condiții de înscriere la pensie de limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010, situație în care dosarul administrativ al reclamantei nu poate fi comunicat compartimentului juridic pentru a putea formula apărarea în cauză.

Actul nr.13444/22.04.2013 de asemenea reprezintă o cerere formulată de pârâta C.J.P.H. în dosarul nr.3225/97/2013, disjuns din acest dosar, prin care solicită ca reclamanta să precizeze cadrul procesual, în caz contrar se invocă lipsa calității procesuale active a reclamantului S.I., mai solicită suspendarea judecății în dosarul nr.3255/97/2013 până la soluționarea dosarului de față, în temeiul disp.art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă și invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNPP - Comisia Centrală de Contestații.

Aceste cereri sunt acte procedurale legale, asupra cărora instanța se pronunță în conformitate cu dispozițiilor Codului de procedură civilă și prin ele nu s-a pricinuit reclamantei vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea lor, conform disp.art.105 alin.1 Cod procedură civilă.

În fine, s-a respins cererea privind daunele materiale reprezentând pierderi de pensie și a celor morale (cauzate de stres) ca urmare a respingerii ca nefondat a capătului principal de acțiune.

Fiind respinsă cererea de anulare a deciziei nr.7865/28.05.2012 prin care i s-a respins cererea de pensionare, s-a reținut că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea unor drepturi de pensie restante, iar cu privire la prejudiciul moral, că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art.1381 și urm. din Codul civil.

Față de considerentele expuse s-a respins ca nefondată acțiunea de asigurări sociale de față.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta S.T., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut că instanța de fond nu a avut vedere dispozițiile legale în materie, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.263/2010 care îi garantează dreptul la pensie și dreptul de proprietate asupra pensiei.

Astfel, arată că reducerea vârstei standard de pensionare, conform art.55 alin.1 lit. a)- tabelul 1 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.380/2014, intrată în vigoare la 02.01.2014, este de 6 ani și nu de 4 ani și 6 luni, cum s-a considerat, și că, chiar în situația în care legea nu ar fi fost modificată, reducerea este de 5 ani, la 22 de ani vechime împliniți, nu de 4 ani și 6 luni.

A mai susținut că instanța de fond a apreciat greșit că adeverința nr.(..)/06.07.2011 eliberată de S.C. C. S.A. O., perfect valabilă, nu trebuie valorificată la pensie câtă vreme temeiul legal menționat în cuprinsul adeverinței este Ordinul nr.125/1990, Ordinul nr.50/1990, H.G. nr.559/1990, Ordinul 969/1990 anexa nr.1 pct.61 și anexa nr.2 pct.1 iar actul constatator este procesul verbal nr.12/31.07.1990 găsit în arhiva societății.

Prin urmare, reclamanta recurentă susține că dreptul său la pensie s-a născut la vârsta de 54 ani și 8 luni, în loc de la 56 de ani și 2 luni cum a interpretat pârâta, cu aplicarea unei reduceri de vârstă datorată grupei I de muncă de 6 ani, în loc de 4 ani și 6 luni.

Sub un al doilea aspect, arată că în mod greșit nu i-a fost valorificată la pensie perioada 1974-1977, în care a efectuat ucenicie la locul de muncă, deoarece chiar dacă perioada nu apare înregistrată în carnetul de muncă, este dovedită cu adeverință, iar în acea perioadă a avut contract individual de muncă care se află în posesia fostului angajator SC C. SA Orăștie.

A mai arătat că instanța trebuia să considere această perioadă vechime în muncă, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.3/1977, conform căruia se consideră vechime în muncă pregătirea profesională și politică, iar potrivit Decretului nr.389/1972 era în sarcina angajatorilor de a vărsa la bugetul asigurărilor de stat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de ucenicii școlilor profesionale.

Referitor la intervalul 10.08.1979 - 04.03.1982, a arătat că în această perioadă menționată în carnetul de muncă la poz. 5 și 6 când și-a încetat activitatea pentru creșterea copiilor, a fost exceptată de la plata asigurărilor sociale, dar a beneficiat de continuitate și vechime în muncă, conform art.9 lit.k alin.2 din Legea nr.1/1970. Ori, art.3 lit.f din Legea nr.263/2010 prevede valorificarea la pensie a perioadelor asimilate, prin urmare trebuia să i se valorifice și această perioadă ca stagiu asimilat.

A mai arătat că în mod greșit nu i s-a valorificat la pensie perioada 01.07.2003 - 01.08.2003, menționată la poz.71 - 73 din carnetul de muncă.

De asemenea, a mai arătat că nu i s-au valorificat integral veniturile din perioada menționată la poz.87-89 din carnetul său de muncă și adeverința nr.861/12.07.2011, emisă de A.J.O.F.M. Hunedoara în sensul că nu i s-a luat în calcul decât indemnizația de șomaj nu și venitul de completare menționat în acea adeverință, iar lunile 4,5,6, din anul 2011 nu i s-au valorificat deloc.

Referitor la perioada 23.11.1977 - 01.04.2001, nu i s-au luat în calcul salariile brute și sporurile dovedite cu cele 23 de adeverințe eliberate de unitate și depuse la dosarul de pensionare, cum sunt sporurile de pericol, ore festive, acord, etc. ci i s-a luat în calcul doar salariul de bază de încadrare cel mai mic negociat cu angajatorul.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele conform art.304/1 Cod procedură civilă, precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.(2) Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul reclamantei este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că pentru perioadele încadrate în grupa I și II de muncă, pârâta C.J.P. Hunedoara i-a acordat un spor de grupă conform prevederilor Legii nr.263/2010 și Legii nr.3/1977, de 6 ani și 6 luni, astfel încât sub acest aspect criticile sunt neîntemeiate, urmând să fie înlăturate.

Referitor la perioadele menționate în adeverința nr.916/2011 eliberată de S.C. C. S.A. Orăștie, se constată că acestea nu au putut fi valorificate la pensie ca vechime în muncă deoarece în carnetul de muncă al reclamantei perioadele: 01.01.1975-01.03.1975, 01.06.1975-01.02.1975, 01.03.1976-01.07.1976 evidențiate în adeverința de mai sus, nu apar înregistrate iar prima mențiune referitoare la încadrarea în muncă a reclamantei, respectiv poziția nr.1 din carnetul de muncă, este din data de 23.11.1977, conform contractului individual de muncă nr.10212/23.11.1977.

În aceste condiții și aceste critici ale reclamantei sunt nefondate, perioadele de mai sus neconstituind în sensul legii stagiu de cotizare realizat care să fie avut în vedere la stabilirea drepturilor sale de pensie, așa cum corect s-a apreciat de către prima instanță.

În ce privește perioada 1974-1977, în care a efectuat ucenicie la locul de muncă, se constată de asemenea că aspectele invocate de către recurentă nu pot fi primite deoarece această perioadă nu constituie, conform legii, stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii.

Potrivit art.3 alin.1 lit.p) din Legea nr.263/2010, constituie stagiu de cotizare perioada de timp pentru care s-au datorat contribuiții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu declarație individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Din cuprinsul diplomei de absolvire a școlii profesionale din orașul V. jud. Brașov rezultă că reclamanta recurentă a urmat cursurile acestei școli, pe o perioadă de 3 ani, absolvind în iunie 1977 .

Potrivit art.160 alin.1 din Codul muncii (Legea nr.10/1972), în vigoare la data absolvirii școlii profesionale, în prezent abrogat, "Calificarea profesională prin ucenicie la locul de muncă se face pe baza contractului de ucenicie și se realizează prin pregătire practică desfășurată în unități de producție sau de servire a populației și prin pregătire teoretică."

Legislația care a reglementat statutul ucenicilor prevedea că aceștia nu au avut statut de salariat, nu le era încheiat contrat individual de muncă și nici nu primeau salariu, din care să se rețină contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Referirea făcută de recurentă la prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.3/1977, în prezent abrogată, este greșită deoarece se referă la determinarea vechimii în muncă în cazul salariatului unei unități (angajat cu contract individual de muncă, și nu ucenic) urmează cursuri de pregătire profesională sau politică.

Ori, reclamantul nu avea calitatea de salariat la data la care a început să urmeze cursurile școlii de ucenici astfel că nu-i sunt aplicabile prevederile legale de mai sus ci cele ale art.9 alin.1 din Legea nr.3/1977, potrivit cărora "Vechimea în muncă ce se ia în considerare la stabilirea pensiilor pentru munca depusă este timpul cât o persoană a fost încadrată în baza unui contract de muncă";.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod temeinic că perioada în care reclamanta a urmat și absolvit școala de ucenici nu constituie vechime în muncă conform textelor de lege sus-menționate.

Critica vizând nevalorificarea la pensie a perioadei 10.08.1979- 04.03.1982, în care reclamanta a încetat activitatea pentru îngrijirea copilului, conform cererii înregistrate sub nr.163/11.08.1979, este de asemenea neîntemeiată deoarece potrivit legislației în materie în vigoare la acea dată vechimea în muncă care se lua în considerare la stabilirea pensiei era timpul cât o persoană a fost încadrată în muncă în baza unui contract de muncă și a achitat contribuții de asigurări sociale (art.3 coroborat cu art.9 din Legea nr.3/1977).

Vechimea în muncă, ca o condiție generală pentru acordarea pensiei, este definită de art. 9 din Legea nr. 3/1977 ca reprezentând "timpul cât o persoană a fost încadrată în baza unui contract de muncă".

Examinând succesiunea în timp a legilor se constată că au fost asimilate perioadelor de vechime în muncă și alte perioade necontributive la sistemul asigurărilor sociale de stat, cum este, de exemplu, perioada cât femeia salariată se afla în concediu pentru îngrijirea copilului.

Pentru asimilarea acestor perioade însă este necesară existența unei dispoziții legale speciale, exprese, în acest sens, astfel că, în lipsa acestei dispoziții speciale, această perioadă nu poate fi calificată drept vechime în muncă utilă, ce se ia în considerare la stabilirea dreptului la pensie, așa cum corect s-a reținut de către prima instanță.

În ce privește pensia anticipată și anticipată parțială, se constată că potrivit disp.art.62 alin.1 din Legea nr.263/2010, pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege, iar art.63 din aceeași lege prevede că la acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art.62 alin.1 nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art.65 alin.1 din lege prevede că pensia anticipată parțială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani, iar art.66 din aceeași lege prevede că la acordarea pensiei anticipate parțiale, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la art.65 alin.1 nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Așa fiind, reclamanta nu a îndeplinit la data cererii de pensionare condițiile de acordare nici a pensiei anticipate și nici a celei anticipate parțiale, ea având doar vârsta de 55 ani și nu de 55 ani și 8 luni, în cazul pensiei anticipate fiind necesară și dovada realizării unui stagiu de cotizare de cel puțin 38 de ani fără stagii asimilate, ceea ce de asemenea nu a îndeplinit reclamanta.

Cum reclamanta nu a îndeplinit condițiile pentru a i se acorda pensia pentru limită de vârstă, nici pensia anticipată și nici pensia anticipată parțială, în mod corect a fost respinsă cererea ei de acordare a pensiei, prin decizia nr.7865/28.05.2012 și în mod corect a fost menținută acea decizie, respingându-se contestațiile împotriva ei formulate de către reclamantă prin Hotărârea nr.3440/19.11.2012 emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP.

Fiind respinsă cererea de pensionare a reclamantei celelalte critici privind nevalorificarea unor perioade contributive (perioada 01.07.2003- 01.08.2003) și lunile 4, 5 și 6 din anul 2011 (menționate în adeverința nr.861/2011, emisă de A.J.O.F.M. Hunedoara), punctajul stabilit sau nevalorificarea unor drepturi salariale (venitul de completare din adeverința nr.861/2011, salariile brute și sporurile: acord, premii, ore suplimentare, ore festive, etc.) nu prezintă nici o relevanță în cauza de față, ele nemodificând condițiile de pensionare ale reclamantei prevăzute de Legea nr.263/2010 și pe care reclamanta nu le îndeplinește.

În raport de cele ce preced, Curtea, în conformitate cu prevederile art.312 alin.(1) Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul reclamantei.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Stagiul de cotizare. Nu se i-a în calcul perioada de ucenicie şi îngrijire copil.