Stimulente prevăzute de art. 227, alin.4 din OG 92/2003 - normele incidente prevăd doar posibilitatea stimulării anumitor angajaţi care au obţinut performanţe deosebite, care au adus un aport suplimentar în realizarea sarcinilor de serviciu, conferind ast
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 6313 din data de 07.05.2013
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la data de 28.11.2012 pe rolul Tribunalului Dolj reclamanta a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta, in contradictoriu cu paratii sa dispunea obligarea acestora la plata de stimulente prevăzute de art. 227, alin.4 din OG 92/2003 începând cu luna septembrie 2008 si pana la 31.12.2010, dobânda legala aferenta sumelor menționate, începând cu luna septembrie 2008 si pana la data plații efective, includerea stimulentelor in salariul de baza al subsemnatei, in conformitate cu prevederile jart. 14. din Legea nr.285/2010, începând cu data de 01.01.2011 pana la 04.11.2011 când potrivit dispoziției nr. 20657/09.12.2011 au fost incluse in salariul reclamantei respectiv actualizarea sumelor conform indicelui de inflație.
În fapt, a arătat, in esență, că, membrii de sindicat care fac parte din compartimentul de specialitate cu atribuții in administrarea creanțelor locale din cadrul Consiliului Local Craiova, sunt îndreptățiți, in temeiul art.227, alin. 4 din OG 92/2003 sa beneficieze de stimulentele prevăzute in actul normativ invocat, stimulente ce au fost acordate pana in luna septembrie 2008. De asemenea că, in baza deciziei Camerei Județene de Conturi Dolj, Primarul Municipiului Craiova a dispus încetarea acordării stimulentelor de către membrii de sindicat salariați ai compartimentului de specialitate, pana la aprobarea regulamentului de acordare a acestora de către Consiliul Local Craiova, insa aceste stimulente nu le-au mai fost plătite.
Totodată că Dispoziția nr. 3234/12.09.2008 a fost anulată prin decizia Curtii de Apel Craiova.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii 188/1999 republicata, raportat la prevederile art. 227, alin. 4 din OG 92/2003, art. 14, din Legea 285/2010.
În dovedire, a fost administrată proba cu inscrisuri.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare .
Pe cale de excepție a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată ca inadmisibilă; a invocat totodată excepția prescripției dreptului material la actiune, lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a Primăriei Municipiului Craiova și Consiliul Local al municipiului Craiova respectiv lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată ca fiind nefondată.
În fapt, a invederat, în esență, că reclamanta nu a îndeplinită procedura plângerii prealabile si doar in cazul in care ar fi fost nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu ar fi primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), putea sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, că, în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul material la actiune al reclamantei apare ca prescris.
Totodată că, in raport de dispozițiile art. 21(1), art. 20 si 77 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată Primăria municipiului Craiova si Consiliul Local al municipiului Craiova nu au calitate procesuală și pe cale de consecință solicităm instanței respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
Au mai arătat că nu au capacitate procesuală, neavând personalitate juridică.
Pe fondul cauzei, au invederat, in esentă, că, potrivit art. 227 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, Ministerul Economiei și Finanțelor și unitățile administrativ-teritoriale constituie lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu al Ministerului Economiei și Finanțelor și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și din unitățile subordonate, respectiv compartimentelor de specialitate cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale locale, după caz, prin reținerea unei cote de 15% iar aprobarea acestora, in cazul unităților administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate. Totodată, că scopul acestora este acela de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale curente, ceea ce îi conferă ordonatorului principal de credite o largă posibilitate de apreciere cu privire la persoanele care urmează să le primească, iar acordarea stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
Au mai arătat că, nu există un drept la acordarea de stimulente conferit sau garantat prin vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin hotărâre de consiliu local, cum este HCL nr. 70/2009 . De asemenea că, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în constituirea fondului de stimulente), obiectivele urmărite, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de văzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă (cauza Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, Culegerea de hotărâri și decizii 2004 - IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile Stran și Stratis c. Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Culegerea de hotărâri și decizii nr.A 301-13, p. 84, paragraf 59).
De asemenea că, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor salariați care participă în mod efectiv la desfășurarea anumitor activități, nu constituie întotdeauna o norma cu caracter imperativ pentru toti salariații, cum este cazul în speță a activității de administrare a creanțelor fiscale, ci ea este condiționată de anumiți factori care sunt identificați si apreciați de către ordonatorul de credite.
Din sumele obținute și identificate, conform art. 227 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, se constituie un fond pentru stimularea personalului.
Astfel, reclamanta, pe lângă salariul lunar, poate primi din aceste fonduri sume suplimentare cu titlu de stimulente.
Aceste stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Examinând cererea reclamantei prin prisma întregului material probator aflat la dosar și a dispozițiilor legale incidente în materie, veți constata că acțiunea reclamantei nu este fondată.
Conform art. 227 din Ordonanței Guvernului nr.92/2003, cu modificările și completările ulterioare, aprobarea stimulentelor în cazul unităților administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate, iar în art. 2 din H.C.L. nr. 70/2009 sunt enumerate criteriile în baza cărora vor li acordate aceste stimulente.
Pentru reclamantă nu există o propunere a conducătorului compartimentului de specialitate pentru ca primarul, în calitate de ordonator de credite să poată aproba aceste stimulente.
În consecință, acordarea stimulentelor în condițiile art. 227 din Codul de procedură fiscală este atributul exclusiv al primarului , fiind singurul ce arc facultatea de a dispune acordarea sau nu a acestor stimulente si de a decide cu privire Ia persoanele ce pot avea acest beneficiu, instanțele de judecată fiind chemate sa constate numai îndeplinirea condițiilor legale cu privire la acordarea acestora, insă numai după ce ordonatorul de credite decide acordarea acestora.
A mai arătat că, la nivelul anilor 2008-2010 în perioadele în care aceste stimulente nu s-au mai acordat, nu s-a constituit un fond de stimulente și pe cale de consecință inexistența acestuia atrage imposibilitatea acordării stimulentelor iar pentru anul 2012 prevederile OG nr. 29/2011 alin. 4 - 11 ale art. 227 din Codul de procedură fiscală s-au abrogat, astfel încât procedura de constituire a fondului de stimulente și acordarea acestora personalului ce desfășoară activitatea de administrare a creanțelor fiscale nu se mai aplică.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-118 c.pr.civilă.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar
Soluția instanței de fond:
Prin sentința civilă nr. 6313/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul Dolj a fost respinsă cererea de chemare in judecată.
Motivarea instanței de fond:
Pentru a pronunța această hotărârea Tribunalul Dolj a reținut următoarele:
Întrucât reclamanta nu contesta vreun act administrativ ci doar solicită obligarea paratilor la plata de drepturi banești nu este necesara parcurgerea procedurii plângerii prealabile impusă de disp. Art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local și Primăriei Craiova a reținut prima instanță că, intrucât reclamanta este funcționar public în cadrul Primăriei Craiova, Direcția Impozite și taxe iar Primarul, în calitate de ordonator de credite are competența de a aproba stimulentele ce se acordă în baza art.227 din OG 92/20013 legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pârâtul Primarul municipiului Craiova, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local și Primăriei Craiova va fi admisă și respinsă în consecință acțiunea formulată împotriva acestora.
În privința excepția prescripției în raport de disp. art 1, art. 3 și 7 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat într-un termen de 3 ani de la nașterea dreptului, iar potrivit alin. 4 al art. 6 din Noul Cod Civil, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, astfel că, dreptul la acțiune al reclamantei pentru drepturile bănești aferente perioadei septembrie 2008 - noiembrie 2009 este prescris.
Pe fondul cauzei, pe perioada decembrie 2009-decembrie 2010 a retinut că, in raport de dispozițiile art.227 din OG 92/2003 fondul pentru acordarea stimulentelor se constituie lunar prin reținerea unei cote de 15% din sumele reprezentând valoarea creanțelor fiscale stinse prin executarea silită.
A mai retinut prima instanță că, stimulentele se acordă doar în situația stingerii creanțelor fiscale prin executarea silită indiferent de forma de executare, nu și în situația în care după efectuarea unor acte de executare creanța se stinge prin încasare (plată voluntară), astfel că, pentru constituirea acestui fond este mai întâi necesar să existe creanțe care pot fi avute în vedere și utilizate la constituirea acestui fond de stimulente.
De asemenea că, textul de lege este imperativ în sensul obligării unităților administrativ teritoriale să constituie aceste fonduri, însă constituirea fondului se realizează în raport de existența sumelor precizate de art. 227 alin4 din OG nr.92/2003; ulterior constituirii acestui fond se aprobă acordarea stimulentelor prin intocmirea unui referat lunar de către conducătorul compartimentului de specialitate, prin care să se propună suma ce va fi acordată, în funcție de cuantumul total al creanțelor încasate în luna precedentă în modul arătat de alin.4 art.227, referat ce trebuie aprobat de către ordonatorul de credite.
Totodată că, Consiliul Local Craiova a adoptat Regulamentul de constituire și utilizare a fondului pentru acordarea stimulentelor prin HCL 70/2009 prin care a stabilit principalele criterii de repartizare pe salariați a stimulentelor iar in raport de acestea cererea reclamantei este nefondată.
De asemenea că, fondul pentru stimulente nu s-a putut constitui lunar, or, in în lipsa unui astfel de fond instanța nu poate impune obligarea pârâtei la plata stimulentelor.
A mai reținut prima instanță că, normele incidente prevăd doar posibilitatea stimulării anumitor angajați care au obținut performanțe deosebite, care au adus un aport suplimentar în realizarea sarcinilor de serviciu, conferind astfel doar o vocație iar nu un drept recunoscut reclamantei, de care aceasta ar beneficia în mod automat, pârâtul având prerogativă exclusivă de a stabili daca se impune ca activitatea reclamantei să fie recompensată. Totodată că, în lunile in care acest fond a fost constituit reclamanta a beneficiat de aceste stimulente.
Sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, a reținut, că la intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2010 a fost emisă dispoziția nr. 718/2011 prin care s-a dispus reîncadrarea reclamantei, începând cu 1 ianuarie 2011, pe noua funcție, gradație și grad prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010 (potrivit art. 4 din legea 285/2010); prin aceeași dispoziție, fiind stabilit și salariul de bază (deși dispoziția nu este depusă la dosar, la ea se face referire în dispoziția 20657/2011).
Întrucât reclamanta nu a contestat acest act administrativ ce a produs efecte juridice, instanța a concluzionat că acest capăt de cerere este nefundat.
Motive de recurs:
Împotriva acestei sentințe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurenta reclamantă solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare in judecată.
Dezvoltarea motivelor de recurs:
Recurenta pârâtă a învederat, în esență, că, recurente reclamantă, în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Craiova a beneficiat de stimulentele prev. De art. 227 din OG nr. 92/2003 până în luna septembrie 2008 când s-a dispus incetarea acordării acestora până la aprobarea regulamentului de acordare a acestora de către Consiliul Local. Ulterior aprobării acestui regulament au fost acordate stimulente pentru perioada martie-iulie 2009.
Întrucât prin decizia nr. 893/2010 s-a anulat dispoziția de incetare a acordării stimulentelor este indreptățită la plata acestora și pentru perioada octombrie 2008-februarie 2009, august 2009-decembrie 2010.
A mai arătat că, în raport de disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 se impune includerea in salariile de baza a drepturilor banești, norma având un caracter imperativ
Temeiul de drept: nu a fost indicat.
Probei: a solicita iar instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, cele depuse la instanța de fond.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Deși, legal citați intimații nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat in instanță pentru a formula eventuale apărări.
Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 C.p.c:
În fapt, recurenta reclamantă este salariata in cadrul Primăriei Municipiului Craiova( f. 6), beneficiind de stimulentele acordate in temeiul dispozițiilor art. 227 din OG nr. 92/2003 până în luna septembrie 2008.
Susținerea recurentei reclamanta că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente in cauză, fiind astfel indreptățită la plata stimulentelor și pentru perioada octombrie 2008-februarie 2009, august 2009-decembrie 2010 nu poate fi reținută de Curte, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare in cauză a dispozițiilor legale. Astfel, pentru perioada septembrie 2008 - noiembrie 2009 dreptul la acțiune al recurentei reclamante pentru drepturi bănește apare ca prescris, cererea de chemare in judecată fiind promovată la data de 28.11.2012( f. 1 dosar fond), depășind astfel termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 incident in cauză în raport de disp. Art. 4 alin.6 NCC.
În privința perioadei decembrie- 2009- decembrie 2010, Curtea constată că, în mod corect prima instanță a reținut că, unitatea administrativ teritorială este cea care are competența exclusivă de a constitui un fond de stimulente și de a recompense angajații în raport de îndeplinirea crtiteriilor stabilite prin Regulament.
Din analiza coroborată a dispozițiile art. 24 si art. 227 din OG nr. 92/2003 se desprinde concluzia că, unitatea administrativ teritorială are obligația constituirii unui fond de stimulente condiționat de existența sumelor prev. de art. 227 alin.4 din același act normative, lipsa acestor sume atrăgând inexistența obligației unității administrativ teritoriale de a acorda stimulente, cum in mod corect a reținut și prima instanță.
Tot in mod correct a reținut prima instanță, că acordarea acestor stimulente nu este un drept câștigat al recurentei reclamante, acordarea acestora făcându-se in raport de criteriile obiective stabilite prin HCL nr. 70/2009( f.88-121 dosar fond), singurul indriduit a stabili daca un angajat indeplinește aceste criteii fiind angajatorul, cel dintâi putând eventual contesta dispoziția angajatorului prin care nu i-au fost acordate aceste stimulente.
Asadar, lipsa sumelor de bani exonerează intimatul pârât de obligația de a stabili daca recurenta reclamantă indeplinește criteriile stabilite prin regulamentul de constituire si utilizare a fondului pentru acordarea de stimulente, și, implicit de obligația de a-I plăti sume cu acest titlu.
Sub aspectul includerii in salariul de bază a drepturilor banești reglementate de disp. Art. 14 din Legea nr. 285/2010, Curtea constată că, în mod corect prima instanță a reținut că, actul administrativ care stabilește salariul recurentei reclamante nu a fost contestat, astfel că cererea acesteia de majorare a acestor drepturi peste ceeea ce acesta stabilește apare nefondată.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, Curtea va lua act că recurenta reclamantă și-a rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată.
← Acordare stimulente – dreptul de apreciere al angajatorului -... | Pensii - Excepţia puterii de lucru judecat respinsă –... → |
---|