Decizia civilă nr. 1314/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1314/R/2011
Ședința publică din data de 8 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC G. A. SA B. împotriva sentinței civile nr. 5362 din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat L. O. V., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 aprilie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 5362 din 1 noiembrie 2010 pronunțată de T ribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul L . O. V. împotriva deciziei nr. 77/(...) emisă de intimata SC G. A. SA.
S-a anulat decizia contestată, s-au repus părțile în situația anterioară actului de concediere, intimata fiind obligată la plata drepturilor salariale ce i se cuveneau reclamantului, de la data concedierii și până la data reîncadrării, actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței lor și până la data achitării efective.
Intimata a fost obligată la plata sumei de 3.000 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată,
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamantul a fost angajatul societății intimate, începând cu (...), având funcția de director al subunității din Z..
În perioada (...) - (...), departamentul de control intern al societății a efectuat un control la sediul unității teritoriale a societății din Z., coordonată de reclamant, având ca temă verificarea modului de lucru a agenției cu intermediarii în asigurări. A. principale verificate pe acest segment de activitate au vizat modul de emitere a polițelor de asigurare, de încasare a primelor de asigurare aferente polițelor emise, de înregistrare in contabilitate a încasărilor de prime de asigurare si de recuperare a creanțelor de la intermediarii în asigurări.
In urma acestor verificări, s-a încheiat Raportul de control intern înregistrat sub nr. 8713/(...), prin care s-a constatat faptul că reclamantul a impus angajaților Agenției Z. să încheie polițe de asigurare în numele intermediarilor SC Equities Partners - Broker de A. SRL si SC P. - A. de A. S. A., deși erau angajații societății intimate, fiind remunerați pentru munca lor, aceștia încheiau polițe de asigurare și încasau prime de asigurare în numele unor intermediari.
Ca urmare a celor constatate, reclamantul și toți angajații Agenției Z. au fost convocați la cercetare disciplinară. Reclamantul a fost convocat inițial pentru data de (...), ocazie cu care i s-au adus acestuia la cunoștință faptele pentru care a fost convocat la cercetare. La aceasta data s-a încheiat un proces-verbal in care s-a consemnat că acesta dorește un termen suplimentar de 8 zile pentru a lua la cunoștință de documentele aferente controlului intern, de a formula obiecțiuni și de a prezenta documente în apărarea sa.
Apărările formulate de reclamant prin înscrisul intitulat "Obiecțiuni la raportul desfășurat în perioada (...) - (...)", înregistrat la intimată sub nr.
19963/(...), au fost înlăturate ca neîntemeiate.
Pe cale de consecință, societatea intimată a emis decizia nr. 77/(...).
Reclamantul a fost sancționat în temeiul prevederilor art. 61 lit. a din Codul Muncii, fiind sancțiunea disciplinară maximă, cea mai severă, care presupune îndepărtarea salariatului vinovat din colectivul de muncă, ca o consecință a încetării contractului sau prin voința unilaterală a angajatorului.
Analizând decizia de concediere nr. 77/(...), instanța a reținut că acesta nu respectă prevederile art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Potrivii mențiunilor efectuate pe ultima filă a raportului de control intern încheiat în luna martie 2010, acesta a fost înregistrat la centrala G. la data de
(...), sub nr. 8713.
Data luării la cunoștință a angajatorului despre săvârșirea abaterii disciplinare curge de la data înregistrării sesizării la registratura unității adică, în prezenta cauză, de la data de (...). Termenul până la care putea fi dispusă și aplicată sancțiunea era de (...), ori decizia a fost emisă la data de (...).
Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridică abilitat să aplice sancțiuni disciplinare (director, director general, administrator, președinte, etc.) sau angajatorul persoana fizică a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii (printr-o nota de constatare, referat, proces-verbal, etc., având o dată certă, prin înregistrarea în registrul general al unității). Termenul în discuție se calculează în conformitate cu art. 101 alin. 1 din Codul de procedura civila, pe zile libere, adică nu intră în calcul nici ziua când a început, nici cea când s-a sfârșit. Curgerea termenului de 30 de zile calendaristice conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare.
În cazul acesta, fiind emisă totuși sancționarea, aceasta este nelegală.
Cât privește termenul de 6 luni, acesta curge de la un moment obiectiv: data săvârșirii abaterii disciplinare. În interiorul sau angajatorul trebuie sa ia cunoștință de săvârșirea acestei abateri si tot aici se va încadra si termenul de
30 de zile. Si termenul de 6 luni se va calcula în conformitate cu dispozițiile
Codului de procedură civilă.
Evident că și curgerea acestui termen are drept consecință prescrierea dreptului angajatorului de a-l sancționa disciplinar pe salariatul vinovat.
Atât termenul de 6 luni, cât și cel de 30 de zile sunt termene de prescripție a răspunderii disciplinare, ele sunt susceptibile de întrerupere sau suspendare în condițiile dreptului comun.
Față de cele ce preced, instanța a admis acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC G. A. SA solicitândcasarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța a admis excepțiile invocate de reclamant cu privire la împlinirea termenelor de prescripție de 30 zile și 6 luni, soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C.p.civ.) deoarece instanța de fond a reținut în considerente că decizia de concediere nu respectă prevederile art. 268 al. 2 din Codul muncii, însă nu a motivat deloc aceasta susținere, neindicând care sunt motivele de nulitate absoluta ale deciziei avute în vedere în formarea convingerii sale.
De asemenea, nu există o motivare prin care să fi fost infirmate susținerile recurentei privind respingerea acestor excepții.
Mai mult, deși instanța a reținut faptul că termenul de 30 de zile "curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat să aplice sancțiuni disciplinare (director, director general, administrator, președinte etc.) ... a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii (printr-o nota de constatare, referat, proces verbal etc., având o data certă, prin înregistrarea în registrul general al unității)".
Prin precizările la întâmpinare formulate pentru termenul din data de (...) a arătat faptul că directorul general al societății a luat la cunoștință despre concluziile raportului de control (prin care au fost constatate abaterile disciplinare săvârșite de reclamant) la data de (...), și nu la data de (...) (data depunerii acelui raport la una din subunitățile teritoriale); instanța de fond a admis excepția prescrierii dreptului angajatorului de sancționare a reclamantului prin împlinirea termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință a faptei săvârșite.
Admiterea acestei excepții însă se bazează pe motive contradictorii: pe de o parte, se reține faptul că acest termen curge de la data luării la cunoștința a săvârșirii abaterii de către persoana abilitată să aplice sancțiunea (directorul general în acest caz); pe de altă parte, este înlăturată implicit susținerea cu privire la faptul ca persoana abilitata a luat la cunoștință despre săvârșirea faptei la data de (...), reținându-se că "termenul până la care putea fi dispusă și aplicată sancțiunea era de (...), ori decizia a fost emisă la data de (...)".
In ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei, deși din motivarea instanței de fond se poate deduce ca și acest termen s-ar fi împlinit, nu există nici o argumentație în susținerea acestei soluții.
De asemenea, deși a administrat proba cu înscrisuri (polițe de asigurare) din care rezulta în mod cert că reclamantul a săvârșit abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat până în cursul lunii ianuarie 2010 (decizia contestată fiind emisă în luna mai 2010), instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect invocat prin precizările la întâmpinare formulate pentru termenul din data de (...).
A., analizând polițele de asigurare emise prin intermediul SC P. - A. de
A.", se observă că reclamantul a săvârșit abateri disciplinare în forma continuată până la începutul anului 2010, însă instanța de fond nu a indicat motivele pentru care a admis această excepție.
S-a mai arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.p.civ.), deoarece în ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție de 30 de zile de la constatarea faptei, Raportul de control intern nr. 8713/(...) a fost depus la data de (...) la subunitatea teritoriala din C.-N., însă a fost comunicat directorului general al societății la data de (...). Acesta a fost înregistrat sub nr.
2/(...) la secretariatul directorului general, timpul scurs între cele două date datorându-se faptului că la sfârșitul lunii martie 2010 societatea și-a mutat sediul de la C.-N. la B., așa cum rezulta din certificatul de radiere emis la data de (...) de către O. C.
Apreciază că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 al. 1 din Codul muncii a început să curgă de la data de (...), întrucât doar de la această dată persoana care are prerogativa legală de a dispune cercetarea disciplinară și măsura desfacerii contractului individual de munca al persoanei vinovate a avut cunoștință despre faptele comise de reclamant.
Pe cale de consecință, apreciază că decizia de concediere a fost emisă în termenul legal de 30 de zile, acesta împlinindu-se chiar la data de (...), instanța de fond considerând fără temei că dreptul pârâtei s-ar fi prescris.
In ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, instanța de fond a apreciat în mod neîntemeiat că și acest termen s-ar fi împlinit, ceea ce a avut ca și consecință prescrierea dreptului angajatorului de a-l sancționa disciplinar pe salariatul vinovat.
Din cuprinsul polițelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie auto (RCA) de puse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a săvârșit abaterile disciplinare pentru care a fost concediat până în cursul lunii ianuarie 2010, astfel că este evident faptul că decizia de concediere a fost emisă înlăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, instanța de fond apreciind fără temei că dreptul pârâtei s-ar fi prescris.
Intimatul reclamant L. O. V. prin întâmpinare (f.10-11) a solicitatrespingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată cărecursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Aprecierea instanței de fond cu privire la incidența în cauza a prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă al reclamantului, ca urmare a nerespectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, este corectă și nu poate fi înlăturată.
Conform acestor dispoziții legale, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Curgerea termenului de 30 de zile calendaristice, calculat în conformitate cu art. 101 alin. 1 C.proc.civ., conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare, iar dacă intervine totuși sancționarea, aceasta va fi nelegală.
În speță, acest termen a fost depășit, deoarece conducerea societății recurente a fost sesizată despre abaterile disciplinare, prin raportul de control din (...) care a fost înregistrat potrivit mențiunilor de la finalul acestuia „cu numărul 473/(...) la R. Z. NV și cu numărul 8713/(...) la C. G. C.-N., iar decizia de concediere disciplinară a fost emisă doar la data de (...).
Este de menționat faptul că termenul de 30 de zile nu a început să curgă doar de la data de (...) când în mod direct directorul societății a luat la cunoștință efectivă de raportul întocmit de echipa de control, moment la care a aplicat pe raportul de control rezoluția către compartimentul resurse umane privind declanșarea cercetării disciplinare, ci de la data la care rezultatele controlului au fost aduse la cunoștința societății, adică a angajatorului cum este astfel indicat în textul de lege, prin înregistrare la registratura unității centrale G., respectiv (...).
Față de data certă a înregistrării raportului de control menționată în cuprinsul acestuia, mențiune care nu a fost contestată pe parcursul soluționării procesului, se constată că susținerile recurentei cu privire la faptul că la sfârșitul lunii martie 2010 a fost admisă de către O. R. C. cererea de schimbare a sediul social în altă localitate, nu prezintă relevanță în ceea ce privește curgerea termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare, în condițiile în care pârâta nici nu a invocat motive legale de întrerupere sau suspendare a prescripției.
Soluționarea cauzei în mod corect pe această excepție, face de prisos analizarea condițiilor formale ale deciziei de concediere prin prisma dispozițiilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii, care reglementează și termenul de prescripție de 6 luni.
În ceea ce privește trimiterile instanței de fond la termenul de prescripție de 6 luni, acestea vor fi înlăturate, întrucât pe de o parte sancțiunea anulării deciziei de concediere nu a fost adoptată ca urmare a nerespectării acestui termen, iar pe de altă parte, o analiză a curgerii acestui termen nici nu putea fi făcută în speță, în condițiile în care în cuprinsul deciziei de concediere nu a fost indicată data săvârșirii presupusei abateri disciplinare.
Este adevărat că prima instanță a consemnat în cuprinsul hotărârii faptul că decizia contestată nu respectă prevederile art. 268 alin. 2 C.muncii, însă în acest caz este vorba de o evidentă eroare materială, care nu poate conduce la nelegalitatea hotărârii recurate, deoarece din expunerea de motive, reiese cu certitudine că soluția a fost fundamentată pe nerespectarea de către pârâta a dispozițiilor art.268 alin. 1 C.muncii. Față de acestea nu se poate reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7
C.proc.civ., sentința tribunalului cuprinzând motivele pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., văzând soluția adoptată și ținând cont de culpa procesuală a recurentei, o va obliga la plata în favoarea intimatului a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, justificat prin chitanța depusă la dosar (f. 14).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G. A. SA B. împotriva sentinței civile nr. 5362 din 1 noiembrie 2010 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului L. O. V. suma de
3.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G. L. T. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:K. M; P. RM.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 2280/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2666/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
