Decizia civilă nr. 1534/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1534/R/2011
Ședința din 04 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta SC N. CO I. S. împotriva sentinței civile nr. 1926 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. B. O. T., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 02 mai 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta P. B. O. T., împotriva pârâtei SC N. Co I. S.
și, în consecință:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei drepturile salariale restante aferente lunilor februarie 2010 - 446 lei net și aprilie 2010 -431 lei net, precum și suma reprezentând compensarea în bani a celor 16 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2009 și 8 zile de concediu de odihnă neefectuate aferente anului 2010.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei un salariu compensatoriu în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, în cuantum net de 946 lei.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea transportului la locul de muncă și retur pentru 63 de zile lucrătoare din perioada ianuarie-martie 2010.
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Soluția pronunțată a avut la bază următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamanta a fost angajata pârâtei S. N. Co I. S. în temeiul contractului individual de muncă nr. 1. din (...), ocupând funcția de economist și beneficiind de un salariu de bază brut lunar de 1200 lei.
La data de (...) reclamantei i s-a înmânat adresa nr. 1013, prin care societatea pârâtă a înștiințat-o cu privire la desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 65 pct. 1 din Codul muncii și i-a acordat preaviz pe perioada (...)-(...).
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat, printre altele, obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei rest salariu aferent lunii februarie 2010, a sumei de 500 lei salariu aferent lunii aprilie 2010.
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, iar conform art. 163 Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Pârâta a susținut că a achitat integral salariul reclamantei aferent lunii februarie 2010, însă statul de plată pe care l-a depus pentru a-și dovedi susținerile este cel corespunzător lunii ianuarie.
Ca atare, instanța a constatat că pârâta nu a probat plata integrală către reclamantă a salariilor pentru lunile februarie și aprilie 2010 și, în consecință, în baza art. 161 al. 4 și art. 163 Codul Muncii, a admis parțial pretențiile acesteia, obligând pârâta să-i plătească drepturile salariale restante aferente lunilor februarie 2010 - 446 lei net și aprilie 2010 -431 lei net.
Cuantumul drepturilor salariale restante a fost stabilit pe baza statelor de plată comunicate de I. S. M. coroborate cu recunoașterile reclamantei din notele scrise depuse la termenul din (...).
În ce privește compensarea în bani a concediului de odihnă, instanța a constatat că, prin întâmpinarea depusă, pârâta a recunoscut că reclamanta nu a efectuat concediu de odihnă în toată perioada lucrată, dar s-a apărat în sensul că aceasta nu a cerut a i se acorda concediu.
Însă, dreptul la concediu de odihnă este prevăzut de art. 39 al. 1 lit. c din
Codul muncii, iar art. 139 al. 2 Codul muncii dispune că dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1014/(...) reclamanta a solicitat aprobarea efectuării concediului de odihnă înaintea desfacerii contractului de muncă.
Referitor la această cerere pârâta a invocat, prin întâmpinare, inexistența ei, arătând că în registrul intrare-ieșire nu se află înregistrată o asemenea cerere (f.31 și 34), însă din corespondența purtată extraprocesual cu reclamanta, respectiv din cuprinsul adresei nr. 1103/(...) rezultă că pârâta a luat cunoștință de această cerere, dar a considerat-o nulă susținând că a fost înregistrată fraudulos de către reclamantă în registrul intrări-ieșiri.
Pe de altă parte, la înregistrarea documentelor în registru nu se păstrează niciun rând liber, iar în cazul în care există resturi de spații pe o pagină, acestea se barează vizibil, așa încât afirmația pârâtei că a lăsat rând gol tocmai la numărul de ordine al cererii de concediu al reclamantei - 1014 - este neconvingătoare.
Oricum, potrivit art. 141 al. 3 C. muncii, angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul, iar al. 4 prevede că este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Cum reclamanta se află în această situație, contractul ei individual de muncă încetând la data de (...), instanța a obligat pârâta să-i plătească acesteiasuma reprezentând compensarea în bani a celor 16 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2009 și 8 zile de concediu de odihnă neefectuate aferente anului 2010.
În baza art. 67 C. muncii, coroborat cu art. 78 al. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei un salariu compensatoriu în cuantum net de 946 lei.
Referitor la această obligație stabilită în sarcina pârâtei, instanța a constatat că sunt lipsite de relevanță apărările acesteia, în sensul că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu s-a prevăzut un asemenea ajutor financiar, căci pe de o parte, potrivit art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel național, iar pe de altă parte, pârâta nu a făcut nici dovada semnării de către reprezentantul ales al salariaților a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate de care se prevalează și nici dovada înregistrării acestuia la D. de M. și P. S. S. M.
În ce privește cererea de decontare a transportului, instanța a reținut că, deși în contractul individual de muncă nu s-a stipulat o astfel de clauză, pârâta a recunoscut că și-a asumat această obligație, decontându-i salariatei, cu regularitate, contravaloarea deplasării între localitatea de domiciliu și localitatea unde își desfășura activitatea.
Asumarea de către pârâtă a obligației de a asigura transportul angajaților între localitatea de domiciliu și localitatea unde își desfășurau activitatea rezultă și din apărarea formulată în întâmpinare conform căreia a pus la dispoziția salariaților o mașină de serviciu.
Cum pârâta nu a combătut apărările reclamantei potrivit cărora mașina de serviciu asigura transportul angajaților care lucrau pe șantier și care aveau un alt program de lucru decât ea (peste cele 8 ore/zi), deși sarcina probei îi revenea în temeiul art. 287 Codul muncii, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei contravaloarea transportului de la domiciliu la locul de muncă și retur pentru 63 de zile lucrătoare din perioada ianuarie-martie 2010 la nivelul contravalorii biletelor de călătorie pe mijloacele de transport în comun.
Instanța a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, constatând că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta imputată pârâtei: neplata unor drepturi bănești și starea sănătății reclamantei, în condițiile în care, potrivit biletului de externare din (...), afecțiunile de care suferă reclamanta au o cauză congenitală.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC N. CO I. S., solicitând,în temeiul art. 312 C.proc.civ., admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Pârâta a criticat sentința instanței de fond, întrucât salariul aferent lunii februarie 2010 a fost achitat conform statului de plată, iar unitatea nu s-a obligat nici la plata salariului compensator și nici la decontarea cheltuielilor de transport, sentința bazându-se exclusiv pe afirmațiile nefondate și nedovedite ale reclamantei.
Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului formulat, excepțieinvocată din oficiu la termenul din (...), Curtea o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Termenul legal menționat este instituit de către legiuitor ca un termen legal imperativ, nerespectarea acestuia având drept consecință decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. C. de atac exercitată după împlinirea termenului este considerată ca fiind formulată tardiv.
Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea constată că sentința atacată i-a fost comunicată pârâtei în data de (...), conform dovezii de primire și procesului verbal de predare din dosarul T.ui (f. 77), iar recursul a fost înregistrat în data de 28 decembrie 2010, conform mențiunii de pe plic, cu depășirea termenului legal imperativ menționat, ultima zi de depunere a recursului fiind (...).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., coroborat cu art. 301 alin. 1 C.proc.civ., Curtea respinge recursul pârâtei ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta S. N. CO I. S. împotriva sentinței civile numărul 1926 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI G .
D. G. L. D.
S. D.
C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: V.C./B.G.
| ← Decizia civilă nr. 3011/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4549/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
