Decizia civilă nr. 1620/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1620/R/2011
Ședința publică din data de 10 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. M. S. S. T. împotriva sentinței civile nr. 3367 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamanții intimați S. L., P. T., F. G., H. F. L., S. O. D., S. M. S. și M. G., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții S. L., P. T. C., F. G. și S. O. D., lipsind ceilalți reclamanți și reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că, deși la termenul anterior s-a revenit cu solicitări la UDF O. S. - fostă SC M. și la I. T. de M. T., nu au fost comunicate relațiile solicitate.
La întrebarea președintelui de complet toți reclamanții prezenți răspund că salariații fostei societăți M. S. au trecut la SC M. S. S., reclamantul S. O. D. arătând că li s-a precizat că societatea nu mai are mijloacele salariale pentru a- i plăti și au fost obligați să semneze înscrisuri în sensul că sunt de acord să fie noii salariați ai SC M. S. continuându-și activitatea în aceleași condiții, purtând aceleași uniforme, având același salariu și aceeași funcție.
Reclamantul F. G. arată că după semnarea contractului de muncă la 20 septembrie 2009, în următoarea zi, respectiv în 21 septembrie 2009 au primit un înscris prin care societatea M. S. se obliga să achite și salariul pe care SC M. îl datora salariaților. Contractul de muncă a fost semnat în alb urmând a fi trimis la T., reclamanții au afirmat că nu le convine să semneze acest contract în acest mod însă li s-a spus că acestea sunt condițiile iar în situația în care nu și le însușesc, varianta este demisia.
Curtea, după deliberare, având în vedere că s-au acordat mai multe termene de judecată iar societatea M. S. nu a răspuns solicitărilor instanței iar în momentul de față nu mai are nici calitatea de angajator, revine asupra solicitărilor formulate, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reclamanții solicită menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 3367 din 12 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată îndosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții S. L., P.
T. C., F. G., H. F., S. O. D. și S. M. S. în contradictoriu cu pârâta S. M. S. S. T. și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata unor drepturi bănești către reclamanți, după cum urmează: salariul aferent lunii octombrie 2009 și iunie 2010, pentru reclamantul S. L., salariul aferent lunii iunie 2010, pentru reclamantul P. T. C., salariul aferent lunii octombrie 2009 și iunie 2010, pentru reclamantul F. G., salariul aferent lunii octombrie 2009 și iunie 2010, pentru reclamantul H. F., salariul aferent lunii octombrie 2009 și iunie 2010, pentru reclamantul S. O. D. și salariul aferent lunii octombrie 2009 și iunie 2010, pentru reclamantul S. M. S., precum și, pentru toți acești reclamanți, plata salariului compensator, a indemnizației pentru concediul legal de odihnă pe anul 2009 și eliberarea carnetului de muncă completat la zi.
A fost respinsă cererea reclamanților F. G., H. F. și S. O. D. cu privire la plata despăgubirilor în cuantum de 1000 lei. A fost respinge cererea reclamantului M. G. împotriva pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții S. L., P. T. C., F. G., H. F. L., S. O.-D., S. M. S. au avut calitatea de angajați ai societății pârâte în baza contractelor individuale de muncă existente la dosar, până în luna iulie 2010 când contractele individuale de muncă au încetat în temeiul art. 65 alin. 1 C. Muncii.
Potrivit prevederilor art. 154 alin. 2 și art. 163 alin. 1 din C. Muncii pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul al un salariu exprimat în bani a cărui plată se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Cum reclamanții S. L., P. T. C., F. G., H. F. L., S. O.-D., S. M. S. au prestat muncă la societatea pârâtă și aceasta nu a făcut dovada plății salariului la care aceștia sunt îndreptățiți a fost obligată la plata salariilor aferente lunilor octombrie și iunie 2010 pentru reclamanții S. L., P. T. C., F. G., H. F. L., S. O.-D., S. M. S.
Fiindu-le încetate raporturile de muncă din motive care nu țin de persoana salariatului, reclamanții beneficiază de câte un salariu compensator egal cu un salariu lunar conform prevederilor art.78 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anul 2007 -2010.
Având în vedere calitatea de angajator și văzând prevederile decretului nr.92/1976 privitor la carnetul de muncă pârâta a fost obligată să completeze aceste acte ale fiecărui reclamant la zi.
Deoarece raporturile de muncă au încetat în luna iulie 2010 și reclamanții nu au efectuat concediul legal de odihnă aferent anului 2009, în temeiul art.141 alin. 4 din C. Muncii pârâta a fost obligată să plătească fiecărui reclamant indemnizația aferentă concediului legal de odihnă pentru respectivul an.
Cererea reclamanților F. G., H. F. și S. O. D. cu privire la plata sumei de
1000 lei reprezentând despăgubiri pentru nedepunerea documentelor în vederea obținerii ajutorului de șomaj a fost respinsă, întrucât deciziile de încetarea raporturilor de muncă au fost comunicate reclamanților în termenul legal iar aceștia aveau posibilitatea de a se adresa instituției competente pentru asigurarea ajutorului de șomaj.
Cererea reclamantului M. G. a fost respinsă întrucât acesta nu a precizat obiectul acesteia, iar ceilalți reclamanți foști colegi cu acesta au afirmat că își continuă raporturile de muncă cu societatea pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. M. S. S. T. solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurenta pârâtă a arătat că intimații reclamanți au desfășurat muncă pe postul de paznic în cadrul societății S. M. S., fiecare până la data de (...).
Ulterior intimații reclamanți au fost angajați în cadrul societății recurentă pârâtă în prezentul dosar, și anume SC M. S. S., după cum urmează:
S. L. în intervalul (...)-(...), P. T. C. în intervalul (...)-(...), F. G. în intervalul (...)- (...), H. F. L. în intervalul (...)-(...), S. O. D. în intervalul (...)-(...), S. M. S. în intervalul (...)-(...), și MORGOȘ G. în intervalul (...)-(...), conform contractelor individuale de muncă înregistrate la ITM T..
SC M. S. având J(...) și SC M. S. S. având J(...) sunt persoane juridice D.
Se arată că, raportat la data când reclamanții au părăsit societatea, nu pot avea pretenția la o remunerație întreaga pentru luna iunie. Cât privește salariul aferent lunii octombrie 2009 și indemnizația pentru concediul de odihnă pe anul 2009, se subliniază că abia cu luna noiembrie 2009 au fost angajați reclamanții în cadrul societății pârâte. În ceea ce privește salariul compensator, nici contractul colectiv de muncă și nici cele individuale nu prevăd plata acestuia în cazul concedierii angajatului.
Depune în copie pentru toți intimații reclamanți copiile atât ale contractelor individuale de muncă avute cu SC M. S. cât și cu recurenta intimată SC M. S. S., cât și copia certificatului de înregistrare al SC M. S. S.
Prin întâmpinările depuse, reclamanții P. T. C., F. G., H. F. L., S. O.-D., S.
M. S. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea în întregime a sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.
Sentința civilă pronunțată de prima instanță este dată în conformitate cu dispozițiile legale, fiind temeinică, iar instanța în mod corect a reținut că reclamanții pentru munca prestată în baza contractelor individuale de muncă au dreptul la salariu exprimat în bani a cărui plată se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății la care salariatul este îndreptățit.
Sunt eronate susținerile recurentei cum că aceștia au părăsit locul de muncă, aceștia nu au nici o probă în acest sens, realitatea este că reclamanții s-au prezentat ca de obicei la locul de muncă și li s-a comunicat că au fost dați afară, fără a i se aduce la cunoștință motivul și fără a fi înștiințați în scris.
De asemenea susțin că nu pot fi obligați să suporte cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat recurenta în prezentul dosar, deoarece aceștia sunt cei la care li s-a desfăcut contractul de muncă din culpa recurentei, motiv pentru care au solicitat respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru motivele ce urmează și care completează motivele avute în vedere de prima instanță, prin raportare la noile aspecte invocate prin recurs și din oficiu de către instanța de control.
Practic, apărările dezvoltate direct în recurs de către societatea pârâtă, care, legal citată fiind la fond și primind prin funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței citațiile, nu a depus întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în fața instanței, sunt în sensul că raporturile de muncă ale reclamanților au început, cu această societate, la data de 20 noiembrie 2009 pentru majoritatea reclamanților, respectiv la datele de (...) și (...) cu doi dintreaceștia, situație în care sunt inopozabile acestui angajator obligațiile restante ale angajatorului la care au lucrat anterior reclamanții, anume, S. M. S. Se arată că sunt două societăți distincte, neexistând motive de a considera opozabile actualului angajator obligațiile fostului angajator față de salariați. E. vorba despre salariul aferent lunii octombrie 2009 și a indemnizației pentru concediul legal de odihnă pe anul 2009.
Raportat la acest motiv de recurs, Curtea a pus în discuția părților incidența dispozițiilor art. 169 C. muncii, privitoare la protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia.
Prin poziția procesuală exprimată (fila 91 dosar recurs) s-a arătat că recurenta a cumpărat marca înregistrată M. S. de la S. S. (...), dar nu au preluat personal de la acea societate în înțelesul art. 169 C. muncii; s-a mai arătat că unii angajați, după ce acea societate a intrat în insolvență, s-au prezentat la angajare la societatea recurentă, în urma anunțurilor publicate de aceasta și datorită specificului societății.
Curtea constată că potrivit prevederilor art. 169 din C. muncii,
„(1) Salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii.
(2) Drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
(3) Transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuala sau colectivă a salariaților de către cedent ori de către cesionar";.
Potrivit art. 1 lit. b) din Directiva 2001/23/CE a Consiliului privind menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi sau unități, „se consideră transfer în sensul prezentei directive cel al unei unități care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară";.
Esențial în aplicarea acestor dispoziții legale este a stabili sensul noțiunii de întreprindere, care a fost definit în doctrina de drept comercial ca fiind „un organism economic și social; o organizare autonomă a unei activități, cu ajutorul factorilor de producție (forțele naturii, capitalul și munca) de către întreprinzător și pe riscul său, în scopul producerii de bunuri și servicii, destinate schimbului, în vederea obținerii unui profit";.
Prin urmare, prin întreprindere nu se înțelege persoana juridică a întreprinzătorului, societatea comercială care o dezvoltă, ci organizarea în sine a activității, cu tot ansamblul componentelor sale (umane, materiale, de locație etc.)
În cauză, se constată existența unui atare transfer al întreprinderii.
Astfel, s-a arătat de către reclamanți, inclusiv la ultimul termen de judecată, că după preluarea de la S. M. S. la SC M. S. S. și-au continuat activitatea în aceleași condiții, purtând aceleași uniforme, având același salariu și aceeași funcție.
Numărul reclamanților care au trecut de la o societate la alta este de asemenea grăitor sub acest aspect.
În condițiile în care art. 287 C. muncii atribuie angajatorului sarcina probei în conflictele de muncă, până la prima zi de înfățișare, indiferent de poziția sa procesuală (de reclamant sau pârât), se constată că în prezenta cauză, angajatorul nu a produs dovezi suficiente pentru a răsturna afirmațiareclamanților în sensul că aceștia ar fi fost cuprinși într-o procedură de transfer de întreprindere în sensul dat de art. 169 C. muncii acestei sintagme. Dimpotrivă, s-a mărginit a afirma că nu este incident acest text de lege.
Or, aparența este în favoarea reclamanților.
Acestora le-au încetat contractele individuale de muncă prin decizii emise de S. M. S. la data de (...), ce poartă mențiunea încetării contractelor individuale de muncă „la data de (...) după expirarea termenului de preaviz de - zile calendaristice";. Toate aceste decizii de încetare a contractului individual de muncă poartă aceleași date. De asemenea, toate aceste decizii au fost depuse nu de societatea emitentă, ci de recurenta S. M. S. S., ca anexă la cererea de recurs, dovadă a raporturilor de colaborare între cele două entități.
Datele exacte ce țin de contractele individuale de muncă încheiate între reclamanți și S. M. S. au fost cuprinse în detaliu în cererea de recurs a pârâtei S. M. S. S., cu indicarea pentru fiecare reclamant a intervalului în care a lucrat pentru S. M. S., a numărului sub care contractul individual de muncă al fiecărui reclamant, încheiat cu S. M. S. (cu care societatea recurentă susține că nu are nici o legătură), a fost înregistrat la ITM T..
La (...) au fost încheiate noile contracte individuale de muncă ale reclamanților cu S. M. S. S., fiind evident, față de această dată, care este anterioară datelor cu care au fost emise deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamanților cu S. M. S. ((...)) că reclamanții nu aveau cum să afle din anunțuri publicate (așa cum a explicitat recurenta în problema transferului de întreprindere) despre o ofertă de angajare la noua firmă angajatoare, ci devenind plauzibil, prin raportare la succesiunea în timp a acestor evenimente contractuale, că, așa cum au arătat reclamanții, li s-a oferit alternativa de către angajatorul S. M. S. de a trece la S. M. S. S., față de lipsa fondurilor cu care primul angajator se confrunta.
Această ipoteză este confirmată și de scriptul intitulat „Asumarea responsabilității plății salariale"; (fila 3 dosar fond) prin care S. M. S. își asumă obligația de a plăti drepturile salariale restante în luna noiembrie 2009 față de
„. activi și care se achită în continuare de atribuțiile de serviciu";, devenind evident că din punctul de vedere al emitentului acestei adrese, continuarea activității în cadrul S. M. S. S. de către reclamanți era o condiție pentru plata drepturilor salariale restante de la S. M. S., fapt edificator pentru conturarea transferului de întreprindere ce a avut loc.
Totodată, se constată confuzia creată prin emiterea de înscrisuri de către
S. M. S., cu antetul M. S. (fila 3 dosar fond), chiar în deciziile de încetare a contractului individual de muncă emise de S. M. S. (fila 15 dosar fond) nefiind trecută in extenso denumirea societății ci doar M. S., în antet, astfel încât numai din datele de pe ștampilă reiese că emitentul este în fapt S. M. S.
Se mai remarcă faptul că dacă antetul M. S., cu precizarea sediului din
T.oare, str. C. Brâncuși nr. 7, se regăsește pe decizia de încetare a contractului individual de muncă emisă de S. M. S. (fila 15 dosar fond), același antent și același sediu sunt indicate și pe deciziile de concediere emise de S. M. S. S. (filele 40, 42 dosar fond).
De asemenea, din datele furnizate de O. R. C. (filele 98 și urm. și 115 și urm dosar recurs) reiese că sediile punctelor de lucru din Satu Mare, Baia Mare și Ploiești ale celor două societăți sunt aceleași.
Raportat la explicația pe care a furnizat-o recurenta cu privire la această confuzie, prin indicarea și anexarea contractului de cesiune a depozitului reglementar al mărcii M. S., se constată că acesta nu are dată certă anterioară depunerii sale la instanță, situație în care nu poate fi opus reclamanțilorpentru a dovedi că nu a avut loc un transfer de personal, ci doar o cesiune a mărcii.
În plus, nu s-a răspuns de către recurentă la întrebarea instanței de recurs asupra numărului de angajați ai S. S. care au fost angajați de către recurentă după luna noiembrie 2009.
Toate aceste imprejurări, coroborate, au format convingerea instnaței de recurs asurpa existenței unui transfer de întreprindere în sensul dat de art. 169 C. muncii sintagmei, situație în care apare ca temeinică și legală soluția primei instanțe de obligare a recurentei la plata drepturilro salariale restante pentru luna octombrie 2009 și a indemnizației pentru concediul legal de odihnă pe anul 2009, necontestate a fi datorate reclamanților și în condițiile în care nu s-a făcut proba plății lor.
Cât privește plata salariului compensator, aceasta este datorată în baza art. 78 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii
2007-2010, după cum s-a reținut de către prima instanță, iar nu în baza vreunui alt contract colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă al fiecărui reclamant intimat, la care se raportează recurenta, fără a critica sentința prin referire la temeiul contractual la care aceasta s-a raportat. Sunt, evident, incidente prevederile art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 130/1996.
Raportat la obligarea de eliberare a carnetului de muncă completat la zi pentru fiecare reclamant intimat, nu au fost dezvoltate motive de recurs specifice.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.,
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. M. S. S. T. împotriva sentinței civile nr. 3367 din 12 octombrie 2010 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 10 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M
2 ex./(...) Jud.fond.P.U./I.P.
← Decizia civilă nr. 2688/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2548/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|