Decizia civilă nr. 1627/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1627/R/2011
Ședința publică din data de 10 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C.
„. C. SA împotriva sentinței civile nr. 2097 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta R. DE T. F. DE C. C. C. SA C., privind
și pe reclamantul intimat S. L. R. V. R. C. C., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat M. D. - din cadrul Baroului Mehedinți, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimatului și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 aprilie 2011 S. L. R. V. R. C. C. a înregistrat la dosar întâmpinare însoțită de practică judiciară.
Totodată pârâta de rândul 1 a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta de rândul 2, înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 februarie 2011.
Reprezentantul reclamantului declară că nu are cereri de formulat în probațiune și nici de invocat excepții, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea hotărârii pronunțată deprima instanță ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței anexate întâmpinării. Arată în esență că lipsa fondurilor invocată de pârâtă nu poate constitui o justificare în neplata drepturilor salariale, atâta vreme cât Contractul Colectiv de M. sunt semnate de angajator și reprezintă legea părților.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursurilor civile de față.
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2741/100/(...), reclamantul S. L. R. V. R. C. C., în numele membrilor săi de sindicat, a chemat în judecată pe pârâtele: S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și R. DE T. F. DE C. C. C. SA C. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să oblige pârâtele la plata către fiecare membru de sindicat a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie pentru anii 2007,
2008 și 2009, sume actualizate potrivit indicelui de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat sunt îndreptățiți la plata sumelor solicitate în temeiul art. 32 din Contractul
Colectiv de M. încheiat la nivelul S. N. de T. F. de C. pe anii 2005 - 2006, înregistrat la D. B. sub nr. 1625/(...), prevedere reiterată și în CCM pe anii
2007 - 2008.
Pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității de reprezentant a reclamantei în cauză și autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că drepturile solicitate sunt condiționate de constituirea fondului necesar pentru plata acestora, în cuantum de 10% din venituri. Se arată că pârâta a înregistrat pierderi în anii 2007, 2008 și 2009 și plăți restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, fondul de salarii fiind limitat.
Pârâta R. DE T. F. DE C. C. C. SA C., prin întâmpinare, a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a sucursalei arătând că aceasta nu a semnat contractul colectiv de muncă și nu dispune de buget propriu pentru a fi obligată la plata drepturilor solicitate de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr.2097 din (...), Tribunalul Maramureș a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului la acțiune invocate de S. N. de T. F. de C. „. C. S., a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea formulată de către sindicat în calitate de reprezentant al reclamantului C. N., a admis excepția lipsei calității de reprezentant al sindicatului pentru reclamanții N. G. și P. G., a admis acțiunea formulată de S. L. R. V. R. C. C., în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâtele: S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și R. DE T. F. DE C. C. C. SA C. și în consecință, a obligat pârâtele să plătească reclamanților sumele reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pe anii 2007, 2008 și 2009, actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele:
S. reprezintă interesele membrii de sindicat indicați în tabelul depus la dosarul de fond. Cum reclamanții sunt angajații pârâtei și li se aplică prevederile art. 32 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivelul C. N. DE CĂI F. B. pe anii 2005 - 2006, înregistrat la D. B. sub nr. 6113/(...), având în vedere prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003, prima instanță a reținut ca fiind nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Totodată instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C. C. SA C., având în vedere că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt angajații acesteia, raportul de muncă fiind încheiat între reclamanți și sucursală.
Prima instanță a mai reținut că S. N. de T. F. de C. „. C. SA are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind parte semnatară a contractului colectiv de muncă în baza căruia se solicită în cauză plata drepturilor bănești.
S-a reținut ca fiind nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul disp.art.155, 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității de reprezentant al sindicatului pentru reclamanții N. G. și P. G., având în vedere faptul că aceștia nu mai aveau calitatea de membrii de sindicat la data introducerii acțiunii.
În temeiul disp.art.166 Cod.proc.civilă și art.1201 Cod civil, s-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea formulată de către sindicat în calitate de reprezentant al reclamantului C. N., reținându-se că, prin sentința civilă nr.961/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) s-au soluționat aceleași pretenții ale reclamantului.
În conformitate cu prevederile art. 32 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivelul S. N. de T. F. de C. pe anii 2005 - 2006, înregistrat la D. B. sub nr. 1625/(...) și a CCM 2007-2008, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit prevederilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective încheiate cu respectarea condițiilor legale constituie legea părților.
În al doilea rând, existența dreptului la salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, este garantată și de art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportat la art. 41 alin. 5 din Constituție.
Art. 32 din Contractele colective de muncă pe anii 2. și 2007-2008 instituie o obligație imperativă de detaliere a modalității de acordare a respectivului drept salarial. Ori, neîndeplinirea acestei obligații imperative expres asumate, atrage răspunderea juridică (inclusiv patrimonială) a societății pârâte, conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportate la cele ale art. 41 alin. 5 din Constituție.
S-a mai reținut că art. 32 din aceste Contractele colective de muncă recunosc un drept de natură salarială și impun o obligație accesorie acestui drept (de detaliere a modalității de plată). Deci, în niciun caz, o obligație contractuală nu poate fi confundată cu o condiție, fiind evident că articolul mai sus menționat nu prevede acordarea dreptului „dacă"; părțile vor stabili acest lucru. Dimpotrivă, se instituie o obligație expresă și imperativă, consecutivă recunoașterii dreptului, obligație de detaliere doar a aspectului punctual al modalității de plată. Ca atare, obligația contractuală și condiția sunt două noțiuni juridice net distincte și inconfundabile, astfel încât în speță nu poate fi reținută existența vreunei condiții a actului juridic, cu atât mai puțin a unei condiții suspensive.
În al treilea rând, s-a mai reținut că art. 32 nu poate fi interpretat greșit (prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic), considerându-se că dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea debitorului (societatea angajatoare pârâtă). O asemenea condiție este prohibită de art. 295 alin. 1 din Codul muncii, raportat la art. 1010 din Codul civil, fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților, fiind nesocotite prevederile art. 7 alin. 2, art. 8 alin. 1 și 4, art. 2 alin. 1 din Legea nr.
130/1996. Deci, nu poate fi vorba de un drept „eventual"; sau o simplă vocație, iar acesta nu poate fi acordat diminuat. În plus, având în vedere caracterul sinalagmatic, oneros și comutativ al contractului colectiv de muncă, și dispozițiile exprese ale legii (art. 1, art. 2 alin. 1, art. 8 alin. 1 și 4 din Legea nr. 130/1996) potrivit cărora acest contract reglementează
„drepturi"; și obligații, rezultă faptul că prevederile art. 32 din contractele colective de muncă amintite stabilesc un drept determinat și numit, a cărui existență și întindere nu poate depinde de un element aleatoriu.
Față de cele ce preced, prima instanță a reținut ca fiind fondate pretențiile privind dreptul salarial solicitat, făcând aplicarea prevederilor art.11 alin. 1 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 41 alin. 5 din Constituție, prevederi pe care instanța este chemată să le aplice conform art. 1 alin. 5 și art. 124 alin.1 din Legea fundamentală, prevederi ce nu pot fi eludate, neputându-se da girul aplicării „contra legem"; a unor interpretări nelegale a clauzelor contractului colectiv de muncă în sensul vidării de conținut a drepturilor subiective salariale sau în sensul stingerii drepturilor prevăzute în contractul la nivel superior.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs: S. N. DE T. F. DE C. „.
C. SA și R. DE T. F. DE C. C. C. SA C., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În primul rând, se arată că R. DE T. F. DE C. C. C. SA C. nu are calitate procesuala pasiva in cauză, deoarece politica managerială privind acordarea de drepturi salariale nu intră în competența conducerii acesteia și nu este semnatara contractului colectiv de muncă ale cărui prevederi sunt invocate în cauză.
Se mai arată că această sucursală nu are buget propriu de venituri și cheltuieli, deci nu are posibilitatea asigurării resurselor financiare necesare punerii în executare a unei astfel de obligații.
S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA arată că în mod greșit prima instanță a soluționat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului la acțiune invocate în cauză.
Pe fondul cauzei, S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA arată următoarele:
Sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât drepturile solicitate s-au prevăzut în CCM sub condiția ca societatea să fi avut pentru anii 2007-2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, având în vedere dispozițiile OUG nr.79/2008 recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007-2008, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut, care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
De asemenea, se mai arată că, prin O. nr.7. s-au stabilit măsuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salarii și numărul de personal.
Analizând recursurile formulate de: S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și R.
DE T. F. DE C. C. C. SA C., se reține că acestea sunt nefondate, pentruurmătoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente R. DE T.
F. DE C. C. C. SA C. este nefondată întrucât natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform contractului colectiv de muncă, așadar un element al salariului, ce face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
Având în vedere că, potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, este evident că raportul juridic dedus judecății este legat între acest pârât, ca angajator și reclamanți, ca angajați.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Curtea mai constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:….. c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform disp.art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Astfel, se reține că art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
S. N. de T. F. de C. „. C. SA, Curtea reține că, deși nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, are calitate de ordonator de credite și a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din
Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile O. nr. 79/2008 și cele ale H. nr.1712/2008 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O. nr.7., deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata salariului suplimentar cuvenit pe anii
2007, 2008 și 2009, potrivit clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile, în temeiul disp.art.312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se vor respinge recursurile formulate de: S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și R. DE T. F. DE C. C. C. SA C. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele: S. N. DE T. F.
DE C. „. C. SA și R. DE T. F. DE C. C. C. SA C. împotriva sentinței civile nr.
2097 din 9 decembrie 2010 a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului S. L. R. V. R. C. C. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 10 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. D. C. G.cu opinie separatăîn sensul admiterii recursurilor G .,
N. N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond.:- Tribunalul Maramureș:- G. Brîndușa.
MOT.EA OPINIEI SEPARATE A preciez oportună soluția admiterii recursurilor, în sensul modificării sentinței și al respingerii acțiunii.
În esență, considerentele ce stau la baza opiniei mele sunt legate de obligativitatea ca un contract colectiv de muncă să respecte imperativele legii, pentru a putea deveni la rândul său legea părților, conform art. 969
Cod civil și art. 30 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
În acest sens, constat că în cazul special al societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, atât resursele financiare obținute prin derularea activității comerciale cât și cele necesare acoperirii costurilor, deci implicit cele necesare plății drepturilor salariale constituie fonduri publice, așa cum de altfel se arată în recursurile declarate atât de companie cât și de sucursala de la C.
În acest sens, rețin intervenția legiuitorului, care prin O. nr. 7. privind
întărirea disciplinei economico -financiare și alte dispoziții cu caracterfinanciar a luat măsuri în scopul rentabilizării activității economice și întăririi disciplinei economico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restante - arieratelor -, precum și al evitării sau, după caz, reducerii pierderilor în economie, statuând la art. 3 alin. 1 că indicele
câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Pe de altă parte, prin H. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit
Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico- financiare și alte dispoziții cu caracter financiar se statuează, la art. 1 alin.1 coroborat cu alin. 2 că fondul de salarii și numărul mediu de personal prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli pentru operatorii economici monitorizați aprobate pentru anul 2006 potrivit legii (...) reprezintă limita
maximă în anul 2006 și constituie baza de calcul a drepturilor salariale ce urmează a fi negociate prin contractele colective de muncă, cu sublinierea, laart.2, că plafoanele trimestriale cuprinse în anexa nr. 1, referitoare la fondul de salarii și la numărul mediu de personal, reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal, prevăzute în anexa nr.
2, reprezintă limite minime.
La art.3 se face referire la situația primei acordate cu ocazia zilei festive a unității, în sensul că aceasta nu va putea, alături de alte premii, să depășească fondul de salarii aprobat: „drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul operatorilor economici prevăzuți la art. 1, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și altele de această natură, denumite bonusuri, se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul anului, să reprezinte, pe primele 3 trimestre ale anului 2006, cel mult 65%
și, respectiv, cel mult 35% în trimestrul I V, din suma anuală c orespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat ";.
Situația este menținută și în anul 2007, în care se adoptă H. nr.
1/2007, articolul său unic statuând că „anexa nr. 1 la G. nr. 5. privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2006, pentru operatorii economici monitorizați potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 23 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se înlocuiește cu anexa care faceparte integrantă din prezenta hotărâre";, fiind deci evident că se mențin dispozițiile imperative valabile pentru anul 2006, raportat la sumele indicate în noua anexă.
Prin O. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, la art. 7 alin. 1, se statuează că „fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz";. Dispozițiile sunt aplicabile regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar, conform art. 1, cum este și cazul recurentei.
Potrivit art. 22 din H. nr. 581/1998, C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care se aprobă de către G., la propunerea M.
T., cu avizul M. Muncii și Protecției Sociale și al M. Finanțelor.
În speță, s-a arătat, fără a se contesta de către oponent, faptul că bugetele de venituri și cheltuieli aprobate nu au permis acordarea acestor salarii suplimentare și ajutor pentru Ziua F.ului, mai mult, pentru anii 2008 și 2009 CNCF „."; SA neavând aprobat bugetul de venituri și cheltuieli, pentru a se putea stabili cuantumul veniturilor și fondul de salarii de bază pentru constituirea subsecventă a fondului pentru plata salariului suplimentar.
Față de aceste dispoziții cu caracter imperativ, consider că nu se poate opune angajatorului obligativitatea contractului colectiv de muncă, în măsura în care acesta încalcă dispoziții imperative ale legii.
Dacă pentru angajatorii care nu au o componentă publică, nu se pune problema cenzurării resurselor pe care, prin contracte colective de muncă, aceștia promit a le pune la dispoziția angajaților sub forma diferitelor premii, existând libertatea de decizie asupra propriilor resurse financiare, în cazul societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, intervine o componentă de interes național în gestionarea resurselor financiare, drept dovadă faptul că aprobarea bugetelor acestor entități revine executivului: art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 1/2007 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale statuează că „bugetele de
venituri și cheltuieli ale unităților care primesc sume de la bugetul de stat și cele ale unităților m onitorizate în baza p revederilor art. 11 din Ordonanța de urgenta a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin nr. 5., cu completările ulterioare, se aproba prin ordin comun al ministrului de resort,
ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare";.
Drept urmare, limitările impuse prin hotărâri de guvern, în sensul celor arătate mai sus, prin condiționarea de a se încadra în suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobat, apar ca imperative, deci opozabile nu doar angajatorului, ci și angajaților, cu putere de lege.
Nu se poate vorbi deci despre o obligativitate a contractului colectiv de muncă care să depășească puterea obligatorie a legii, fiind de la sine înțeles, în cazul acestor angajatori și deci a angajaților lor, o condiționare aîndeplinirii obligațiilor contractuale de încadrarea în veniturile aprobate prin buget. T. pentru că statul este, în cazul acestui angajator, acționar majoritar, fiind implicate deci în derularea raporturilor de drept dintre angajator și angajat, finanțele publice, este implicită obligativitatea respectării normelor financiare și mai ales, a principiului proporționalității
dintre câștigul salar ial și productivitatea muncii , statuat de altfel explicit îndispozițiile legale mai sus enunțate.
În acest sens, mă raportez la dispozițiile art. 981 Cod civil, conform cărora clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt exprese într-însul.
De altfel, acest principiu, al proporționalității dintre câștigul salarial și productivitatea muncii dintre este strâns legat, în aprecierea mea, de principiul bunei credințe în derularea raporturilor de muncă, fiind greu de acceptat admisibilitatea cererii de acordare a unor sume care nu au corespondent în rezultatele muncii, sens în care sunt dispozițiile art. 10 și
154 Codul muncii, unde se arată: „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoana fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu";. „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani";.
În mod evident, în cazul unui angajator care să nu implice, ca acționar majoritar, statul, această proporționalitate se poate asigura în mod mult mai simplu, prin măsuri mai operative și mai puțin restricționate decât în cazul unui angajator de anvergura celui în litigiu, care este ținut să își limiteze eventualele măsuri de reducere a cheltuielilor salariale din considerente ce țin totodată de politica statului în materie de protecție socială.
În speță, s-a probat, prin depunerea bilanțurilor și conturilor de profit
și pierdere aferente celor 3 ani, faptul că bugetele de venituri și cheltuieli aprobate nu au permis acordarea acestor salarii suplimentare.
Acestea sunt considerentele pentru care apreciez întemeiate recursurile formulate, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii, în baza art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9
Cod proc.civ.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T. (...)
| ← Decizia civilă nr. 149/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4679/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
