Decizia civilă nr. 1923/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1923/R/2011
Ședința din data de 30 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. G.: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. I. împotriva sentinței civile nr. 2102 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați I. S. AL J. M. și S. CU C. I-V. B. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat pârâtului intimat I. Ș. al J. M. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din L. nr. 168/1999 coroborat cu art. 215 din L. nr. 62/2011, invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată reclamantei recurente la data de (...), conform dovezii de primire și procesul verbal de predare aflat la fila 39 din dosarul tribunalului, iar recursul a fost înregistrat la data de (...), și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2102 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosarul numărul (...), a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâții I. Ș. J. M. și Ș. cu clasele I-V. B. V..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a analizat cu prioritate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul I. Ș. J. M. și a reținut că a fost neîntemeiată, deoarece prerogativele conferite acestuia de art. 25 din L. nr. 128/1997 de a exercita atribuții de îndrumare și control a învățământului preuniversitar și abilitarea de a participa la stabilirea salarizării personalului didactic din învățământul preuniversitar conform art. 49 și următoarele din același act normativ, legitimează calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Reținând însă că acesta nu are calitatea de ordonator de credite la nici un nivel în raport cu reclamanta, urmează ca hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie doar opozabilă pârâtului.
Examinând cererea reclamantei prin prisma actelor de la dosar instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost cadru didactic la unitatea școlară pârâtă, iar data de
(...) conform deciziei nr. 283030/(...) eliberată de C. J. de P. M. s-a pensionat.
Potrivit art. 37 lit. e din Contractul colectiv de M. U. la N. de R. Î. 2003-
2004 coroborat cu art. 50 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. 2007-2010
și a art. 37 lit. e din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. 2007-2008 salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizație.
Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractul colectiv de muncă constituie legea părților iar potrivit art.243 alin.1 executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
În prezent însă, potrivit dispozițiilor art. 9 din L. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar:
„începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă";
Așadar în privința dreptului reprezentând indemnizația stabilită în art. 37 lit. e din Contractul colectiv de M. U. la N. de R. Î. 2003-2004 coroborat cu art. 50 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. 2007-2010 și a art. 37 lit. e din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. 2007-2008, sunt incidente dispozițiile legale mai sus enunțate, respectiv art. 9 din L. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Posibilitatea acordării drepturilor solicitate de reclamantă, poate fi pusă în discuție după data de (...), în situația în care acest termen prevăzut de L. 1. nu va fi prelungit pe cale legislativă sau nu va interveni o altă măsură legislativă similară, deoarece dreptul în discuție s-a născut la momentul pensionării și poate fi valorificat în termenul general de prescripție.
Având în vedere cele de mai sus, acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, înregistrat la data de 21 februarie 2011, reclamanta D. I. solicitând modificarea hotărârii în vederea admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând prioritar conform art. 137 raportat la art. 316 și 298 Cod procedură civilă excepția tardivității recursului invocată din oficiu, Curtea reține că sentința recurată a fost comunicată recurentei-reclamante D. I. în data de (...) (fila 39 dosar fond), iar recursul a fost înregistrat la data de 21 februarie 2011.
Conform art.80 din L. 168/1999 în cauzele care au ca obiect soluționarea conflictelor de drepturi termenul de recurs este de 10 zile.
Pentru aceste considerente, constatând că recursul a fost declarat după împlinirea termenului legal imperativ de 10 zile, se va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta D. I. împotriva sentinței civile nr. 2102 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosarul numărul (...), care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta D. I. împotriva sentinței civile numărul 2102 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosarul numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. PT. D. G.
În C.O. semnează P REȘEDINTELE INSTANȚEI V . M.
G., A. B.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: V. C.
← Decizia civilă nr. 2729/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4007/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|