Decizia civilă nr. 2275/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2275/R/2011
Ședința din 23 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
G. : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 93 din 29 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții M. E., C. ȘI I., P. M. B. M., I. Ș. J. M., Ș. CU C. I-V. A. I. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 pct. 2 cod procedură civilă, din lipsa părților, la data de 17 mai 2010, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care Curtea, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se constata în speță incidența perimării.
Raportat la această situație, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248 art. 252 cod procedură civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 93 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a Primăriei B. M..
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții M. E., C. și I. și I. Ș. M..
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâții M. E., C. și I. B., P. M. B. M., I. Ș. M. și Ș. cu cls. I-V.
A. I. C. B. M..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. M., solicitând admiterea acestuia cu modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive.
În ședința de judecată din data de 17 mai 2010 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.
Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de 1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată perimat recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile numărul 93 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
G., A. B.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:D.W./B.G.
← Decizia civilă nr. 4184/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3989/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|