Decizia civilă nr. 230/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. C. NR. 230/R/2011
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în rejudecare după casare, recursul declarat de reclamanții V. L. R., S. A. R., V. A., S. E. ANA, S. I., S. L. împotriva sentinței civile nr. 1022 din 25 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC S. SA DEJ, având ca obiect despăgubiri.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 19 ianuarie 2011 și respectiv, 21 ianuarie 2011, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1022/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamanții V. L. R., S. A.
R., V. A. și S. E. ANA, S. I. și S. L., în contradictoriu cu pârâta S. S. DEJ S., având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Antecesorii reclamanților au suferit la data de (...), ora 21,40, un accident de muncă în sala pompelor din cadrul secției Celuloză, la demontarea pompei reper P1031 de vehiculare a pastei de celuloză din tancul de stocare spre separatorul de corpuri grele. Accidentul a fost adus de îndată la cunoștința conducerii și pârâta a demarat imediat procedura de informare a ITM C.
Accidentul a fost cercetat de I. M. din cadrul M.ui M., S. S. și Familiei fiind încheiat procesul verbal de cercetare nr. 2492/(...), care, la punctul 13 din respectivul proces-verbal de cercetare, reține că persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale sunt victimele decedate și mai multe peroane care au fost și sancționate contravențional.
Legislația elaborată în domeniul sănătății și protecției muncii asigură transpunerea directivelor europene, păstrând principiile de bază ale acestora. Politica și direcțiile de acțiune privind activitatea de protecție amuncii sunt stabilite de M. M. și S. S., funcția de control al respectării legislației fiind îndeplinită de I. M.
Baza reglementărilor privind accidentele de muncă o constituia la data producerii accidentului Legea protecției muncii nr. 90/1996, cu Normele Metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidența accidentelor de muncă.
Legea definește cadrul organizatoric al protecției muncii și responsabilitățile privind coordonarea și controlul acestei activități, transpunând Directiva cadru 89/391/CEE.
Legea protecției muncii nr. 90/1996 definește accidentul de muncă ca fiind vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea, și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces.
Accidentele sunt evenimente neașteptate, neprevizibile și necontrolate care au ca rezultat lezarea integrității fizice a muncitorilor și/sau distrugeri de bunuri materiale.
Mai mult chiar, prin art. 1 din Legea nr. 346/(...), privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale se statuează că asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția sociala împotriva riscurilor profesionale ca pierderea, diminuarea capacității de muncă și decesul ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, la art. 5 lit. a fiind precizat că sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, inclusiv funcționarii publici.
Instanța a reținut că pârâta, potrivit art.15 al procesului-verbal de cercetare, a fost cea care a înregistrat și raportat accidentul de muncă colectiv.
Potrivit prevederilor art. 269 C. muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Conform Procesului Verbal de C. al accidentului de muncă, cauzele reale ale evenimentului au fost menționate la capitolul 11.0, iar vinovăția în această privință a fost reținută, în cuprinsul capitolului 13.0, exclusiv în sarcina celor două victime decedate V. A. și S. Ș., precum și a numitului Pop V.
În cuprinsul capitolului 13.0 este reținută de asemenea și culpa societății pârâte, însă încălcările normativelor de către societate sunt câteva din cele menționate la capitolul 12.0 din procesul verbal, respectiv „. C. făcute cu ocazia cercetării evenimentului";.
A., în condițiile existenței culpei comune, vinovăția societății pârâte este reținută pentru câteva aspecte colaterale, de o însemnătate redusă în raport cu vinovăția reținută în cuprinsul capitolului 11.0 în sarcina salariaților, în ce privește producerea accidentului de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 44 din Legea nr. 319/2006, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat cu titlu de pretenții, tocmai diferența rezultată din acoperirea parțială a daunelor prin sistemul asigurărilor sociale de stat, însă în considerarea proporției reduse de culpă în producerea accidentului a angajatorului, instanța apreciază această despăgubire ca fiind îndestulătoare și suficientă pentru prejudiciul suferit.
Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele anterior enunțate, instanța a respins acțiunea formulată de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V. L. R., S. A.
R., V. A., S. E. Ana, S. I., S. L., solicitând modificarea hotărârii astfel recurate și rejudecând, admiterea în întregime a acțiunii civile formulată, avându-se în vedere dispozițiile art. 3041 pct. 7 și 9 C.proc.civ. cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurenții au arătat că inițial, prin sentința civila nr. 1. s-a admis in parte acțiunea, si anume solicitarea privind acordarea daunelor morale; în mod nelegal instanța de fond s-a pronunțat asupra acordării de despăgubiri civile, apreciind că acestea se pot solicita pe calea dreptului comun, instanța specializată de litigii de muncă neputându- le acorda.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta, iar prin decizia civila nr. 1. pronunțata de către Curtea de A. C., s-au admis ambele recursuri, astfel după cum urmează:
Recursul paratei a fost admis pentru a se verifica in rejudecare raporturile de succesiune intre reclamanți si persoanele decedate, precum si pentru a se face dovada prestării de întreținere in favoarea tatălui victimei decedate V. A. de către reclamanții Ș. A. R. și V. A. recursul reclamanților a fost admis statuându-se ca instanța de dreptul muncii este abilitata sa acorde atât daune materiale, cât și daune morale, natura cauzei fiind data de raportul juridic dedus judecății, si nu de persoana care formulează acțiunea, temeiul juridic fiind art. 269 C. muncii.
Instanța de recurs a înlăturat expres susținerile din recursul pârâtei, cu privire la lipsa culpei acesteia in ceea ce privește producerea accidentului, statuând ca aceasta susținere "nu poate fi primita" si ca "in mod corect s-a reținut culpa comuna" de către instanța de fond.
In aceste condiții, înlăturarea culpei societății parate de către instanța de fond are un caracter eminamente nelegal, prin prisma prevederilor imperative ale arte 315 alin. 1 C.pr.civ, care arata in mod neechivoc ca "in caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, (...) sunt obligatorii pentru judecătorii fondului ".
Consideră recurenții că se încalcă si principiul non reformatio in pejus consacrat de arte 315 alin. 4 coroborat cu art. 296 C.pr.civ, dat fiind faptul ca recursul lor a fost admis, statuându-se dreptul la acordarea de daune morale, in plus față de cele materiale, concomitent cu admiterea recursului paratei doar cu privire la aspectele învederate.
Instanța de fond, conchide in mod eronat si contradictoriu ca exista o culpa comuna, "dar vinovăția societății pârâte este reținuta pentru câteva aspecte colaterale, de o însemnătate redusa in raport cu vinovăția reținuta în sarcina salariaților", deși inițial arata ca "vinovăția a fost reținuta in cuprinsul capitolului 13, exclusiv in sarcina celor doua victime decedate".
In aceeași maniera contradictorie, anterior se emite o definiție a accidentelor ca fiind "evenimente neașteptate, neprevizibile si necontrolate", definiție conform căreia nu ar mai fi fost necesar sa se mai analizeze vreo culpa, dat fiind faptul ca aceasta definiție exclude orice culpa, echivalând accidentul cu un caz fortuit.
Apreciază recurenții că, in ceea ce o privește pe pârâtă, există atât o culpa directa, ca si indirecta, în ceea ce-i privește pe prepușii săi având funcții de conducere si care erau direct răspunzători pentru buna protecția muncii si buna funcționare a activității în cadrul fabricii de producere a celulozei. Un aspect pe care instituția emitentă a procesului verbal nu îl are în vedere în ceea ce-i privește pe defuncții S. Ș. și V. A., dar și Mureșan Sabin Ovidiu este concedierea colectivă care avusese loc anterior și care a făcut să nu existe personal calificat care să intervină în caz de urgențe. A., aceste urgențe era necesar a fi rezolvate de către angajații de serviciu la momentul în care se produceau. În lipsa unei astfel de intervenții, sancțiunea ar fi fost concedierea imediată a acestor angajați. Se recunoaște de altfel prin răspunsul la întrebarea nr. 6 faptul că au fost concediați un număr de 176 angajați, deși nu se consideră de către societatea pârâtă că aceasta a constituit o concediere masivă.
Mai arată recurenții că în mod greșit instanța a apreciat ca acoperirea parțiala prin sistemul asigurărilor sociale de stat "este îndestulătoare si suficienta pentru prejudiciul suferit".
Instanța de fond omite in totalitate problema daunelor morale cu care a fost investita atât prin cererea de chemare in judecata, cat si prin decizia de casare, încălcând totodată si prevederile art. 315 alin. 3 C.pr.civ Î n data de (...), pârâta intimată S. S. S. Dej a depus la dosarul cauzeiîntâmpinare, prin care a solicitat respingerea în totalitate a recursului și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
Consideră intimata că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulata de recurenții-reclamanți, întrucât așa cum s-a statuat de către Curtea de A. prin D. C. nr. 1. ca instanța de recurs (aceste statuari fiind obligatorii) si așa cum rezulta din procesul verbal de cercetare întocmit de I. M., nu s-a reținut vreo culpa directa a societății intimate in producerea accidentului colectiv de munca, ci doar culpa comuna a victimelor si a anumitor prepuși ai societății, astfel încât împotriva societății ar putea fi antrenata doar răspunderea indirecta a comitentului pentru fapta prepusului. Acest tip de răspundere ar putea fi antrenată doar in măsura in care vreunul dintre prepușii săi față de care a început urmărirea penala in dosarul penal ar fi găsiți vinovați de producerea accidentului. Întrucât acest dosar penal se afla încă pe rolul P. de pe lângă Judecătoria Dej, (Dosarul penal nr. 5321/P/2005), având ca obiect urmărirea penala a unor angajați si foști angajați ai societății, in urma accidentului colectiv de munca din data de (...), in mod evident ca atragerea răspunderii societății nu poate fi antrenata.
Societatea S. S. nu are nici o culpa in producerea accidentului de munca, dimpotrivă, culpa producerii acestui accident aparține victimelor decedate S. Ș. si V. A.
Lipsa culpei societății rezulta in mod clar din Procesul-verbal de cercetare nr. 2492/(...) întocmit de I. M., potrivit căruia singurele cauze ale producerii accidentului colectiv de munca sunt cele arătate la 00.11.0 din p/v de cercetare. I. pentru acestea societatea S. S. nu a fost făcuta răspunzătoare si nu s-a constatat vreo culpa a societății in ceea ce privește încălcarea prevederilor care au condus la producerea accidentului. Dimpotrivă, din acest proces-verbal rezulta culpa victimelor decedate S. Ș. si V. A. (antecesorii reclamanților), care au fost găsiți răspunzători pentru producerea accidentului (pag.54 pct.13 raportat la pct.ll-pag.48 din Procesul-verbal susmenționat).
Potrivit acestui proces-verbal susmenționat, S. S. S. a fost făcuta răspunzătoare pentru încălcarea unor prevederi care nu au nicio legătura cu producerea accidentului de munca, aspect reținut si arătat de către I. M., cu ocazia cercetării, arătate la pct. 12.2., 12.3, 12.4, 12.5 si 12.6, respectiv la capitolul 12.0 - "Alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului", iar intre aceste încălcări si producerea accidentului, nu exista un raport de cauzalitate, singurele cauze ale producerii accidentului colectiv de munca fiind cele arătate la pct.II.0 din p/v de cercetare, insa pentru acestea, societatea S. S. nu a fost făcuta răspunzătoare.
De asemenea, culpa victimelor decedate S. Ș. si V. A. rezulta si din actele de cercetare si urmărire penala întocmite de către P. de pe lângă
Judecătoria Dej. A., din aceste acte rezulta ca victima decedata S. Ș. a părăsit postul de comanda, contrar fisei postului "Conductor spălare- sortare" din care rezulta ca trebuia sa supravegheze instalația si încadrarea valorilor parametrilor in limitele impuse de tehnologia care se aplica, si ca procedând in acest fel, acesta nu a observat faptul ca vana de admisie XV
101 nu era închisa complet, fapt semnalizat pe panoul de comanda cu culoare rosu-intermitent. A., nerealizând o supraveghere permanenta a panoului pana la primirea semnalelor de confirmare a închiderii vanei XV
101 indicate prin culoarea albastra, victima S. Ș. a coroborat la cota zero implicându-se activ in demontarea pompei P1 031, astfel ca prezenta sa in zona de acționare asupra pompei a creat celorlalți participanți la operațiune un fals sentiment de siguranța, in ceea ce privește închiderea completa a instalației, victima decedata V. A., in calitate de maistru tehnolog turant in sectorul celuloza, si-a neglijat atribuțiile decurgând din fisa postului, conform cărora "răspunde de asigurarea dispozitivelor de securitate a muncii, de utilizarea echipamentelor de protecție si de lucru in conformitate cu prevederile normativului de protecție a muncii specifice fiecărui loc de munca, de crearea condițiilor de munca, de executarea lucrărilor pe linie de protecție a muncii si PSI, de întocmirea si afișarea instrucțiunilor de protecție a muncii si PSI si a prescripțiilor tehnologice de exploatare
(întreținere, reparații, intervenții, in caz de incendiu sau avarii). De asemenea, acesta răspunde de asigurarea tuturor condițiilor de lucru in condiții de siguranța in cazul oricăror intervenții in cadrul secției celuloza". In concret, victima decedată V. A., în calitate de maistru tehnolog, nu s-a asigurat ca instalația este închisa complet si ca intervenția asupra pompei se realizează in condiții de siguranță.
Examinând cauza în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente, Curtea de A. reține următoarele:
Din probele administrate în cauză rezultă că la data de (...), ora 21,40, a avut loc un accident de muncă la SC S. SA Dej, în cadrul secției Celuloză, în sala pompelor, acident în urma căruia au decedat trei salariați ai societății, printre care V. A. (decedat la data de (...)) și S. Ș. (decedat la data de (...)).
În raport de probele dosarului și de cele statuate prin D. civilă nr. 1.,
Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond culpa comună a societății pârâte și a victimelor S. Ș. si V. A. în producerea accidentului de muncă menționat.
Curtea apreciază însă că în mod greșit a reținut prima instanță că societatea pârâtă a avut o culpă redusă în comparație cu culpa victimelor și pentru câteva aspecte colaterale, înlăturând astfel răspunderea patrimonială a angajatorului pentru prejudiciul suferit de reclamanți în urma acestui accident de muncă.
Într-adevăr, în procesul verbal de cercetare nr. 2492/(...) întocmit de I. M., la pct. 11 s-au menționat ca și cauze care au dus la producerea accidentului neverificarea confirmării închiderii vanei X. pe panoul sinoptic și la tabloul de comandă, cât și omiterea verificării vizuale a poziției lamelei vanei de admisie X. și a stării funcționale a ștuțului de golire H., a pompei P1031, operații indispensabile securității muncii înainte de începerea operației de demontare a pompei P1031.
Nu se poate considera însă că aspectele menționate la pct. 12.0 din procesul verbal de constatare nu au contribuit în egală măsură la producerea accidentului de muncă, chiar dacă indirect, întrucât îndeplinirea fiecăreia dintre atribuțiile respective era de natură a asigura securitatea angajaților în executarea sarcinilor de serviciu.
Potrivit celor reținute la pct. 13 din Procesul verbal la producerea accidentului de muncă a concurat atât culpa victimelor decedate (V. A., S. Ș. și Mureșan Sabin Ovidiu), cât și culpa altor angajați ai societății pârâte, nominalizați în procesul verbal, astfel că instanța de recurs reține o culpă egală a victimelor și a angajatorului în producerea acestui accident de muncă.
Din actele depuse la dosarul de fond (filele 15-25) rezultă că reclamanta V. L.-R. este soția def. V. A., iar S. A. R. (născută la data de (...)) și V. A. (născut la data de (...)) sunt copiii acestuia. De asemenea, reclamanții S. E. Ana, S. I.-M. (născută la data de (...)), S. L. (născut la data de (...)) sunt soția și, respectiv, copiii def. S. Ș..
Potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 319/2006, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.
În condițiile în care în cauză s-a dovedit că la producerea accidentului a contribuit, alături de culpa angajatorului, care prin angajații săi nu a luat măsurile de protecția muncii cuvenite, și culpa victimelor, conform celor de mai sus, evident că vor fi reduse proporțional cu culpa victimelor și despăgubirile pe care angajatorul le datorează succesorilor acestora - reclamanți în cauza de față.
Reclamanta V. L. R. a solicitat cu titlu de despăgubiri materiale o sumă globală, ca reprezentând diferența dintre suma pe care o încasează cu titlu de pensie de urmaș și suma de care ar fi beneficiat dacă defunctul său soț ar fi fost în viață, precum și, alături de reclamanții V. A. și S. A. R., contravaloarea întreținerii pe care V. A. o acorda tatălui său, V. A..
Cu privire la această din urmă cerere Curtea reține, pe de o parte, faptul că reclamanții nu pretind un drept propriu, astfel că nu sunt îndreptățiți la acordarea unor astfel de despăgubiri; cel care ar fi fost eventual îndreptățit să solicite despăgubiri cu acest titlu ar fi fost V. A., întrucât acesta ar fi fost lipsit de sumele cu care se pretinde că V. A. contribuia la întreținerea lui.
Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut nici o dovadă în cauză că numitul V. A. se afla în întreținerea lui V. A.
În ce privește cererea de despăgubiri reprezentând diferența dintre contravaloarea întreținerii prestate în favoarea sa de defunctul său soț și pensia de urmaș de care beneficiază, formulată de reclamanta V. L. R., Curtea subliniază că nu se pot acorda despăgubiri decât pentru prejudiciul cert, ceea ce presupune ca acesta să fie sigur, atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare.
Ori, cheltuielile de întreținere au un caracter periodic, însă durata în timp a acestora nu se poate stabili cu certitudine, astfel că nu ar fi posibilă o evaluare globală a unui asemenea prejudiciu.
În aceste condiții, având în vedere că până la data pronunțării prezentei decizii se poate stabili cu certitudine dacă reclamanta a suferit vreun prejudiciu cu acest titlu și cuantumul global al acestui prejudiciu, Curtea urmează a analiza pretențiile reclamantei sub acest aspect doar pentru perioada de la data decesului soțului său și până la data pronunțării prezentei decizii.
Din relațiile comunicate de către SC S. SA Dej Curtea reține că în perioada iunie 2005 - decembrie 2010 veniturile salariale de care ar fi beneficiat V. A. sunt în sumă totală de 96.158 lei, iar din actele depuse în recurs (filele 36-41 dosar recurs) se reține că pensia de urmaș încasată până la data pronunțării prezentei decizii de către reclamanta V. L. R. a fost în sumă totală de 22.169 lei.
În lipsa unor dovezi din care să rezulte că V. A. contribuia la întreținerea soției sale într-o proporție mai mare, Curtea va reține o cotă de contribuție a acestuia de 1/4 din veniturile sale, astfel că pe perioada menționată mai sus rezultă o sumă totală de 24.040 lei, iar diferența dintre această sumă și suma încasată de V. L. R. cu titlu de pensie de urmaș este de 1871 lei.
Această din urmă sumă reprezintă prejudiciul material suferit de această reclamantă neacoperit prin prestațiile asigurărilor sociale de stat, iar în raport de considerentele expuse privind culpa comună a societății pârâte și a victimelor în producerea accidentului de muncă, Curtea reține că pârâtei îi revine obligația de a suporta 1/2 din acest prejudiciu, respectiv suma de
936 lei.
În ceea ce îi privește pe reclamanții S. E. Ana, S. I.-M. și S. L., Curtea menționează că sunt valabile aceleași considerente expuse mai sus în ceea ce privește prejudiciul material pretins de aceștia cu titlu de diferență între sumele cu care S. Ș. contribuia la întreținerea lor și pensia de urmaș încasată, în sensul că nu se poate stabili cuantumul global al acestor despăgubiri pentru viitor, astfel că pretențiile acestora vor fi analizate tot până la data pronunțării deciziei de față.
Cu privire la reclamantul S. L., Curtea reține că acesta a împlinit vârsta de 18 ani la data de (...), iar după această dată nu a mai continuat studiile, astfel cum a menționat reprezentantul reclamanților în ședința publică din data de (...). Drept urmare, cererea acestui reclamant de despăgubiri are ca moment limită data împlinirii vârstei majoratului. Ulterior împlinirii acestei vârste reclamantul nu ar mai fi fost îndreptățit la întreținere din partea tatălui său, având posibilitatea de a se întreține singur prin realizarea unor câștiguri prin muncă.
Din probele administrate în cauză Curtea reține că în perioada iunie
2005 - decembrie 2010 veniturile salariale de care ar fi beneficiat S. Ș. sunt în sumă totală de 69.277 lei, iar în lipsa unor probe în sensul că S. Ș. ar fi alocat lunar o sumă mai mare pentru întreținerea soției sale și a celor doi copii minori, Curtea, în raport și de dispozițiile art. 86 și 94 din codul familiei, va reține o cotă de contribuție a acestuia de 1/2 din veniturile sale, astfel că pe perioada stabilită mai sus (respectiv până la data pronunțări prezentei decizii) rezultă o sumă totală de 34.639 lei.
Din actele depuse în recurs (filele 43-48 dosar recurs) rezultă că pensia de urmaș încasată până la data pronunțării prezentei decizii de cătrereclamanții S. E. Ana, S. I.-M. și S. L. (acesta din urmă până la data împlinirii vârstei majoratului) a fost în sumă totală de 31.260 lei.
Drept urmare, diferența dintre suma totală cu care S. Ș. ar fi contribuit la întreținerea acestora și pensia totală încasată, în cotă de 1/2, respectiv suma de 1690 lei, reprezintă prejudiciul la repararea căruia urmează a fi obligată pârâta intimată către acești reclamanți.
Prin cererea introductivă reclamanta S. E. Ana a susținut că prestează întreținere și mamei soțului său, S. I., în temeiul unui contract de întreținere, depunând în acest sens la dosar copia antecontractului de întreținere încheiat la data de (...) și atestat sub nr. 229/(...) de avocat W. M.
(fila 35 dosar (...)).
Curtea nu poate reține însă că acest aspect ar îndreptăți reclamanta la despăgubiri din partea pârâtei, având în vedere că izvorul acelei obligații de întreținere îl reprezintă o convenție, în urma căreia debitorii obligației de întreținere au dobândit la rândul lor anumite bunuri în patrimoniul lor.
Referitor la cererea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, în raport de prevederile art. 269 din codul muncii și art. 44 din Legea nr. 319/2006 și de cele statuate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C., se impune precizarea în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți atât la repararea prejudiciului material, cât și a celui moral suferit în urma accidentului de muncă în urma căruia au decedat V. A. și S. Ș..
Având în vedere legăturile de afecțiune care există între soție și copii și soțul, respectiv tatăl acestora, Curtea apreciază că reclamanților le-a fost cauzat un prejudiciu moral constând în suferințele psihice susceptibile în mod rezonabil a fi fost suportate ca urmare a decesului prematur a acelor persoane apropiate lor.
Având în vedere și considerentele de mai sus referitoare la gradul de culpă al societății pârâte, Curtea apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți fiecare la despăgubiri în sumă de 5000 lei pentru prejudiciul moral suferit.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ. cu referire la art. 3041 cod proc. civ., Curtea va admite în parte recursul promovat de reclamanți și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea promovată de reclamanți, conform dispozitivului prezentei.
În baza art. 274 cod proc. civ. intimata S. S. S. DEJ va fi obligată să plătească recurentelor V. L. R. și S. E. câte 250 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor depuse la dosar (filele
26, 27 dosar nr. (...)).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanții V. L. R., S. A. R., V. A., S. E. ANA, S. I. și S. L. împotriva sentinței civile nr. 1022 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții V. L. R., S. A. R., V. A., S. E. ANA, S. I. și S. L. în contradictoriu cu pârâta S. S. S.A DEJ și în consecință:
Obligă pârâta să plătească despăgubiri după cum urmează:
- suma de 936 lei cu titlu de despăgubiri materiale calculate până la data pronunțării prezentei decizii, în favoarea reclamantei V. L. R.
- suma de 1690 lei cu titlu de despăgubiri materiale calculate până la data pronunțării deciziei, în favoarea reclamanților S. E. ANA, S. I. și S. L.
- suma de 15.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, în favoarea reclamanților V. L. R., S. A. R. și V. A.
- suma de 15.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, în favoarea reclamanților S. E. ANA, S. I. și S. L.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe intimata S. S. S. DEJ să plătească recurentelor V. L. R. și S. E. câte 250 lei, cheltuieli de judecată.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G . L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: P.Urs/F.S.Bolchiș
| ← Decizia civilă nr. 3019/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 815/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
