Decizia civilă nr. 2427/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA C. NR. 2427/R/2011

Ședința publică din data de 29 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘED.TE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

G.-L. T. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. D. P. M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 290 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul

Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C. T., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 iunie

2011, reclamantul recurent s-a conformat dispozițiilor instanței de la termenul anterior și, prin serviciul de registratură al instanței, a depus la dosarul cauzei copia C.ui colectiv de muncă solicitat.

Cauza fiind în stare de judecată, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs și prin întâmpinare, rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin S. civilă nr. 290 din 20 ianuarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul S. L. din P. M. C. T., în numele și pentru membrii de sindicat enumerați în tabelul anexat cererii în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. T., prin primar, având ca obiect un conflict de drepturi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Adresa nr. 554/2/(...) emisă de A. J. pentru Prestații Sociale C. către pârât, s-a arătat că au fost constatate nereguli la reîncadrarea personalului propriu în legătură cu modul de stabilire a salariului în primul an de aplicare a L. nr. 3..

Astfel, referitor la sporul de dispozitiv acesta era un drept salarial, care până la intrarea în vigoare a L. nr. 3., era reglementat numai pentru personalul din instituțiile din sectoarele de apărare, ordine publică și siguranță națională, conform art.13 din L. nr. 138/1999, abrogat prin art.48, cap. VI din L.-cadru nr.

3. și ca atare acesta nu poate fi acordat salariaților contractuali deoarece s-ar încălca prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010.

Așa cum rezultă din răspunsul la adresa instanței nr. 21558/ (...), în luna decembrie 2009 și lunile ianuarie-februarie 2010, drepturile salariale ale celor reprezentanți de către reclamant cuprindea sporul de vechime, sporul de dispozitiv, sporul de condiții vătămătoare și sporul de solicitare neuropsihică.

Începând cu luna martie 2010 sporul de dispozitiv a fost înlăturat în conformitate cu D. nr. (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), 996, 994,

993, 991, 990, 989, 988, 987, 986, 985, 984, 983, 982, 960, 957, 953, 952, 950,

949, 948, 947, 946, 945, 934, 933, 931, 930, 929, 928, 927, 926, 925, 924, 923,

922, 921, 920, 919, 918, 917, 911, 910, 897, 888, 887, 884, 883, 882, 881, 880,

878, 877, 876, 875, 874, 871, 862, 857, din data de (...), avându-se în vedere adresa nr. 554/2/(...) a Agenției Județene pentru Prestații Sociale și prevederile art. 30 coroborat cu Anexa I/3 lit. b din L.-cadru nr. 3..

Drepturile salariale ale celor reprezentați de către reclamant le-au fost recalculate în sensul includerii în salariul de bază doar a sporului de vechime în muncă și a sporului pentru munca în timpul nopții, acolo unde era cazul, înlăturându-se sporul de dispozitiv. A. reclamanții au fost reîncadrați în baza L.

3. prin D. emise la data de (...) și la data de (...), în care salariul de bază pe luna ianuarie 2010 cuprindea pe lângă sporurile mai sus amintite și sporul de dispozitiv(f.16-121).

Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.

Astfel, în virtutea acestor prerogative, la data de (...) a fost publicată în Monitorul Oficial nr.762 L.-cadru nr. 330/(...) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit prevederilor art. 3 lit.";c"; din această lege sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești,prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.

Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși

30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.

În anexa I/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.

Conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...) în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru 3..

Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului Muncii Familiei și Protecției S ociale, prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.

Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2 .

La finele lunii decembrie 2009, salariul celor reprezentați de către reclamant era compus din salariul de bază, spor pentru munca prestată în timpul nopții, spor de dispozitiv și sporul de vechime în muncă, de la caz la caz. A., pârâtul a emis la data de (...),respectiv la data de (...),dispoziții prin care acordă reclamanților, începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariu de bază, spor de dispozitiv, spor de condiții vătămătoare și sporul pentru solicitare neuropsihică.

La data de (...) pârâtul a emis dispozițiile contestate respectiv

Dosar nr. (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), 996, 994, 993,

991, 990, 989, 988, 987, 986, 985, 984, 983, 982, 960, 957, 953, 952, 950, 949,

948, 947, 946, 945, 934, 933, 931, 930, 929, 928, 927, 926, 925, 924, 923, 922,

921, 920, 919, 918, 917, 911, 910, 897, 888, 887, 884, 883, 882, 881, 880, 878,

877, 876, 875, 874, 871, 862, 857 prin care modifică dispozițiile emise la data de

(...), respectiv la data de (...), în sensul înlăturării sporului de dispozitiv.

Reclamantul nu a depus la dosarul cauzei copia C.ui colectiv de muncă sau actul adițional la acesta pentru ca instanța să poată verifica dacă acest spor a fost acordat, iar în caz afirmativ de la ce dată și dacă la stabilirea salariului de bază al reclamanților reprezentați, au fost respectate prevederile art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Or, așa cum am arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază";.

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1. (...), nr. 1250/(...) și

1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct. 5, art. 50 lit. b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 si 2 din Ordonanța de U. a G. nr.

1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse.

După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României, fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.

Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.), verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.

În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților, plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.

Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerănecesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.

În jurisprudența Curții Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică , astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate , iar salariul, unui bun proprietate privată.

Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.

Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale celor reprezentați de reclamant corespunde limitărilor prevăzute de C., trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.

Instanța, având în vedere hotărârile Curții pronunțate în cauzele Vilho

Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) a concluzionat că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.

Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și

Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege , drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. L. D. P. C. T. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare înjudecată ca fiind întemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că sentința atacată este criticabilă din următoarele aspecte:

În primul rând, instanța de fond nu a analizat încălcarea dispozițiilor art. 68 din L. nr.215/2001. D. contestate au fost emise de P. M. C. T. în data de 12 aprilie 2010 și au fost comunicate persoanelor interesate în data de 15 aprilie

2010. Cu toate acestea în conținutul acestor dispoziții se stipulează că produc efecte juridice din data de 1 martie 2010.

Apreciază că în niciun caz, aceste dispoziții nu pot produce efecte juridice de la data de 1 martie 2010, atâta timp cât art. 68 din L. nr. 215/2001, dispune că dispozițiile cu caracter individual emise de primar, devin executorii numai după ce au fost comunicate persoanelor interesate.

În motivarea sentinței, instanța de fond constată că nu a fost depus la dosarul cauzei C. colectiv de muncă sau actul adițional la acesta.

Cu privire la acest aspect, solicită instanței de recurs, să constate că instanța de fond nu a fost investită cu verificarea legalității contractului colectiv de muncă, act care nu a fost contestat de niciuna dintre părțile semnatare ale acestuia, nu a fost anulat, și prin urmare nu se poate reține că acesta ar fi fost încheiat cu încălcarea normelor în vigoare la data semnării lui.

De asemenea solicită să se constate că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 30 alin.(2) din L. nr.3. care dispune că

"sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în capitolul III și în anexele la prezenta lege" și pe dispozițiile art.5 alin.1 lit. a., din OUG nr. 1/2010 conform căruia "la salariul de bazăcorespunzător funcției avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta prevăzute în notele la anexele la legea - cadru nr.3., numai personalului care a beneficiat de acestea în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

A apreciat că sunt îndreptățiți la acordarea acestui spor, întrucât: în luna decembrie 2009 au fost beneficiarii acestui spor; condițiile de muncă nu s-au schimbat; reîncadrarea salariaților s-a făcut conform anexelor 1/3 și II/4, din L. nr. 3. și, conform notelor de la subsolul acestor anexe, în salariul de bază sunt cuprinse, salariul de merit, sporul de dispozitiv, etc.

D. contestate nu au un temei legal. În luna ianuarie 2010, în aplicarea prevederilor L. nr.3. primarul municipiului a emis dispoziții de reîncadrare prin care au fost stabilite salariile personalului contractual corespunzător funcției deținute, în care era inclus și sporul de dispozitiv.

Ca urmare a apariției Ordinului nr. (...), primarul municipiului C. T., a emis în luna aprilie 2010, dispozițiile de reîncadrare contestate, temeiul legal al acestor dispoziții fiind tocmai acest act administrativ.

De remarcat este faptul că Ordinul nr. (...) a fost anulat de Curtea de A. C. prin S. C. nr. 2391/(...).

Anularea unui act administrativ presupune lipsirea actului în cauză de orice efecte juridice produse de acesta și încetarea pentru viitor a oricăror efecte.

Întrucât temeiul legal care a stat la baza emiterii dispozițiilor contestate a fost anulat de instanța judecătorească, în mod firesc se impune și anularea actelor subsecvente emise în baza acestuia.

Nu au fost respectate dispozițiile art. 3 alin.1 lit. c, art. 7 alin.1 și art. 30 alin. 5 din L. nr.3. în condițiile în care unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie " luarea in considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării in vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat , potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 5 din L. nr.3., în anul 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.

Având în vedere toate acestea, solicită să se constate că în mod greșit prin dispozițiile contestate s-a procedat la diminuarea drepturilor salariale ca urmare a neacordării sporului de dispozitiv, atâta timp cât însăși L. nr.3. prevede faptul că pentru personalul angajat în administrația publică locală, în coeficientul prevăzut la coloana de bază este cuprins și sporul de dispozitiv.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 mai 2011, pârâtul P. municipiului C. T. a solicitat respingerea recursului cu menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:

Argumentele esențiale prin prisma cărora se justifică temeinicia prezentului demers judiciar se raportează la principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din L. nr. 3..

Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor saualtor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 alin. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.

În contextul legal expus, recurenții reprezentați de S. apreciază că sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul de dispozitiv și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul care le-a fost acordat în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l C. C. de M. nr. 1436/(...), încheiat la nivelul P. M. C. T., înregistrat la D. sub nr. 24 la data de (...), modificat prin A. adițional nr. 2628/(...), înregistrat la D. sub nr. 37/(...). D. această perspectivă, dispozițiile de reîncadrare contestate sunt considerate de către recurenți nelegale.

Curtea apreciază că interpretarea recurenților este una eronată, întrucât aceasta se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială, implicită, de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.

În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în legea nr. 3. își găsesc eficiența numai în măsura în care sporul de dispozitiv a fost acordat/stabilit prin acte de negociere colective legal încheiate.

Este adevărat că legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această mențiune, însă Curtea apreciază că această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.

Că este așa, rezultă și din dispozițiile art. 7 alin. 2 din L. nr. 130/1996 care guvernează contractul colectiv de muncă, prevederi care stabilesc că „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.

De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că

„în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.

Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea constată că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamanților nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 alin. 1 din L. nr.

130/2006 coroborat cu art. 157 al.2 din C.muncii.

Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 legiuitorul stabilește că

„contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";

Așadar, aceste prevederi legale instituie interdicția referitoare la negocierea colectivă, interdicție care impune ca în cadrul negocierilor colective din cadrul instituțiilor bugetare, negocieri materializate sub forma contractelor colective de muncă, să fie excluse drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Cu alte cuvinte, sunt excluse, respectiv nu se bucură de prezumția de legalitate, negocierile și rezultatul acestora care privesc drepturi ale căror acordare

și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Potrivit interpretării recurenților, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, în condițiile în care prin acesta au fost negociate, pe lângă alte drepturi și sporul de dispozitiv, drept al cărui acordare și cuantum nu era prevăzut prin dispoziții legale.

Curtea nu poate primi aceste susțineri, în contextul în care dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu dispozițiile art. 157 alin. 2 din

C.muncii, normă legală ulterioară care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";

In baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili si diferenția indemnizațiile si salariile de bază pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar. In acest sens, legiuitorul este in drept sa instituie modalități de salarizare in funcție de categoriile de personal si de importanta sociala a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.

Mai mult, prin art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 se statuează ";că clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.

Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu cele ale art. 157 alin. 2 din Codul Muncii și ale art. 8 alin. 2 din Codul muncii, Curtea consideră că drepturile salariale, deci implicit și sporul de dispozitiv, nu putea fi negociat printr-un contract colectiv de muncă, acesta putând fi stabilit exclusiv de către legiuitor.

Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității contractului colectiv de muncă actele administrative adoptate la nivel local, în măsura în care acestea consfințesc drepturi stabilite cu încălcarea normelor legale.

Recurenții invocă și nelegalitatea controlului efectuat de A. care a stat la baza emiterii dispoziției de reîncadrare contestate, omițând însă să aibă în vedere faptul că indiferent de legalitatea acestui control, includerea celor două sporuri în salariu contravenea normelor legale.

Este adevărat că, contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu a fost anulat și nici contestat, însă aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normelor legale.

De altfel, reținerile Curții de A. C. concordă cu Decizia nr. 380/2004 a

Curții Constituționale care prevede că „dând expresie recunoașterii dreptului părților raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor și îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislația reglementează și condițiile de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național.

Concluzionând că sporul de dispozitiv intra în mod nelegal în compunerea salariului din luna decembrie 2009, acestea nu se justifică a fi incluse în salariul stabilit potrivit dispozițiilor și principiilor L. nr. 3..

Referitor art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E., se reține că în jurisprudența Curții Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.

Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este însă un drept absolut, conform jurisprudenței CEDO acesta putând comporta anumite limitări de către stat, care are însă, sub acest aspect o largă marjă de apreciere, esențial fiind ca prin aceste limitări să nu fie afectat dreptul în esența lui.

Cu alte cuvinte, în măsura în care are loc o ingerință, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de un scop legitim, respectiv să răspundă principiului proporționalității.

În acest sens, se constată că prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.

Finlanda din (...), Kechko vs. Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.

Noțiunea de „. în sensul CEDO este analizată și în cauzele Sabin P.escu contra României(dreptul de proprietate), Bock și Palade împotriva României(dreptul de superficie), cauza Driha contra României(plăți compensatorii), cauza Beian împotriva României(asigurări sociale), însă din cu totul altă perspectivă decât cea avută în vedere în prezenta cauză, litigiile nefiind legate de drepturi salariale.

Esențial de reținut este faptul că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). De altfel, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare, acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.

Chiar dacă se admite faptul că prin recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice a avut loc o ingerință, aceasta apare însă ca justificată deoarece statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică, în vederea reducerii deficitului bugetar.

Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate, analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.

Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și

Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..

Or, în acest context, dispozițiile de reîncadrare contestate prin care au fost excluse din salariu sporul de dispozitiv, apar ca fiind legal și temeinic emise, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E R espinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. L. D. P. C. T. împotriva Sentinței civile nr. 290 din 20 ianuarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2011.

PREȘED.TE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.

GREFIER G . C.

Aflată în concediu de odihnă S emnează Prim Grefier M .LENA T.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: E. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2427/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă