Decizia civilă nr. 1832/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1832/R/2011

Ședința publică din data de 24 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. C. G.

JUDECĂTOR : C. M.

JUDECĂTOR : I. T.

G. : N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P., precum și recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2133 din 14 decembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâta intimată C. C. D. B. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 19 mai

2011 reclamantul intimat a înregistrat, prin serviciul registratură al instanței, răspuns la solicitările instanței, în sensul depunerii la dosar a copiei C.ui

Ciolectiv de muncă U. la nivel I. pe anul 2008-2009.

Având în vedere că recurenții au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.2133 din 14 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții: C. Local B. M., P. municipiului B. M., Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M..

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. M. împotriva pârâților: C. C. D. B. M., C. Local B. M., P. M. B. M., Ministerul

Finanțelor Publice, și în consecință:

Pârâții au fost obligați să acorde membrilor de sindicat: B. B., D. I., H.

Ana, I. S., K. D., L. A., L. A., M. M., M. I., M. D., M. N., O. S., P. V., S. R., T. G. prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu (conform art. 36 lit. g din C. C. de M. U. la N. I. Ș. al J. M. pe 2008-2009) aferentă concediilor de odihnă din anul 2009, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.

P. a pronunța această hotărâre tribunalul examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice T. a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Ministerul Finanțelor Publice în virtutea dispozițiilor art. 19 din Legea nr.

500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară.

Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor

Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.

Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al M. B. M. și P. M. B. M., T. a reținut că sunt nefondate întrucât, chiar dacă, nu au raporturi juridice directe cu personalul didactic din unitățile de învățământ, C. local al M. B. M. și P. M. B. M. au obligația legală de a cuprinde în buget și cheltuielile de personal privind salarizarea cadrelor didactice - art. 167 din Legea 84/1995, art. 4 din OG 22/2002, în ceea ce privește C. local al

M. B. M.

Conform art. 63 alin. 4 lit. a și b din Legea 215/2001 P. exercită funcția de ordonator principal de credite, întocmește proiectele bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local.

Pe fondul cauzei T. a reținut că prima de vacanță este prevăzută în C. C. de M. U. la N. N., în C. C. de M. U. la N. de R. de Î. și în C. C. de M. U. la N. I. Ș. al J. M..

C. C. de M. U. la N. I. Ș. al J. M. pe 2008-2009 prevede la art. 36 lit g:

„toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care este acordat o dată cu indemnizația de concediu";.

Acest contract a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. M. cu nr. 127 din

(...) și este în vigoare până la data de (...), potrivit adresei cu nr. 2459/(...) emisă de A. J. P. P. S. M..

Art. 43 alin. 2 din Legea 330/2009 dispune că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea (…) rămân în vigoare";.

Potrivit art. 10 din OUG nr. 1/2010 „În conformitate cu art. 30 din Legea cadrul nr. 330/2009 la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu

1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale in vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M. B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B. M.

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii obligării M.ui F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de sindicat.

În motivarea recursului a invocat lipsa calității procesuale a M.ui F. P. , deoarece rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară revine

Guvernului, respectiv P. potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002.

Admiterea cererii împotriva M.ui F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane și care nu se numără printre angajații acestuia, încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.500/2002.

C. LOCAL AL M. B. M. a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive a C.ui local.

În motivarea a arătat că în conformitate cu art.41 coroborat cu art.26 alin.1 din Decretul 31/1954 și art.21 din Legea 215/2001, consiliul local nu are personalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.

Potrivit art.20 din Legea nr.215/2001, unitățile administrativ teritoriale sunt: comunele, orașele, municipiile și județene, în care se exercită autonomia locală și funcționează autorități ale administrației publice locale.

C. local este, potrivit art.23 din Legea nr.215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale, în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție.

În consecință, C. local și P. municipiului B. M. sunt unități administrativ-teritoriale care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.

În ceea ce privește a doua excepție, arată că potrivit disp.art.63 alin.4 lit.a din lege anr.215/2001, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art.63 alin.1 lit.c exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa.

Pe fond acțiunea este inadmisibilă, C. local fiind o autoritate deliberată, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.

P. MINICIPIULUI B. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de această autoritate pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive.

În motivarea arată referitor la lipsa capacității procesuale pasive și a calității procesuale pasive că potrivit prevederilor art.77 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, „primarul, viceprimarul, secretatul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local

și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";. solicitat respingerea recursurilor.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinări, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.

Aceste drepturi se asigură din surse bugetare, așa cum o indică suficient de clar art. 167 alin (1) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.

Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

În ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice, acesta este cel care, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.

Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Așadar, Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare: întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar.

Se reține astfel că pârâții au atribuții în ceea ce privește alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ, astfel că aceștia au fost în mod corect obligați de către prima instanță la acordarea, și nu la plata afectivă, a drepturilor bănești cuvenite reclamanților.

În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 66 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarat de pârâții C. LOCAL AL M. B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2133 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 24 mai 2011.

PREȘED.TE JUDECĂTORI D . C. G. C. M. I. T.

Cu opinie separată în sensul admiterii recursurilor G . N. N.

Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.

MOT.EA OPINIEI SEPARATE

Apreciez oportună soluția admiterii recursurilor cu consecința respingerii acțiunii față de pârâții recurenți.

1. În acest sens, rețin în primul rând că acordarea primei de vacanță pentru anul 2009 este admisibilă în baza unor dispoziții din C. C. de M. U. la N. I. Ș. al J. M. pe 2008-2009, ce prevede la art. 36 lit g: „toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care este acordat o dată cu indemnizația de concediu";.

2. Raportat la pârâții în contradictoriu cu care se poate admite acțiunea, se observă faptul că, în condițiile în care pârâții recurenți nu au fost părți în acest contract, în opinia mea nu le sunt opozabile aceste prevederi, astfel încât nu pot fi ținuți a suporta nici din bugetul propriu, nici din sumele avansate din bugetul de stat, efortul financiar necesar pentru plata primelor de vacanță.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, din cuprinsul căruia, coroborând prevederile alineatelor 2-7,

11 și 12, se observă faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.

Totuși, în condițiile în care prima de vacanță este acordată în baza unui contract colectiv de muncă la nivel de județ care nu a fost negociat cu ministerul, pentru a se putea afirma că ar fi existat voința acestuia pentru angajarea de resurse din bugetul de stat, și nici cu consiliul local sau cu primarul, pentru a se proba astfel voința de angajare a bugetului local sub acest aspect, apreciez că nu pot fi obligați recurenții pârâți la asigurarea fondurilor necesare pentru plata primei de vacanță.

C. este legea părților pentru părțile contractante, astfel încât nu poate impune obligații terților, or Inspectoratul Ș., care a negociat acest contract cu S. Î.ului, nu are, conform art. 142 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, abilitatea și atribuția de a angaja din punct de vedere financiar unitatea administrativ teritorială sau bugetul de stat prin asumarea în contul acestora aunor sarcini financiare suplimentare față de cele stabilite de lege în ceea ce privește salarizarea personalului din învățământ.

Singura interpretare legală a art. 36 lit. g din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ M. înregistrat la D. M. sub nr. 127/(...) o apreciez a fi în sensul datorării primei de vacanță doar în limita existenței unor venituri proprii ale unității de învățământ, având în vedere sursele de finanțare ale învățământului indicate în cele ce preced de art. 167 din Legea nr. 84/1995 a învățământului.

În drept, rețin incidența dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.

Red., dact. I.T., (...)

JUDECĂTOR,

I. T.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1832/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă