Decizia civilă nr. 2438/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2438/R/2011
Ședința publică din data de 29 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr. 533 din 3 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. M. C.-N., având ca obiect contestație act.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință 15 iunie 2011 și, respectiv, 22 iunie 2011, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) pe rolul T. C., reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâtul P. municipiului C.-N., solicitând anularea Dispoziției P.ui nr. 3234/(...) pentru modificarea Dispoziției nr. 1191/(...) privind reîncadrarea, stabilirea salariului de bază, a sporurilor și a altor drepturi începând cu data de (...), obligarea pârâtului să revină la actul administrativ de reîncadrare și stabilire a drepturilor salariale corect și legal emis anterior. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la calcularea și la plata drepturilor bănești, reprezentând diferența dintre sporurile salariale corect stabilite inițial de care ar fi trebuit să beneficieze și cele acordate conform dispoziției contestate și suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe calea ordonanței președințiale.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că dispoziția contestată îi încalcă drepturile legale prin nerespectarea obligației angajatorului de a menține în anul 2010 veniturile salariale efectiv acordate la (...). Emiterea dispoziției contestate are drept consecință diminuarea veniturilor salariale față de luna decembrie 2009 și contravine prevederilor art. 30 alin. 5 și art.7 alin.2 din L. nr. 3..
A mai arătat că dispoziția contestată îi încalcă drepturile prin neacordarea de eficiență juridică a caracterului obligatoriu al convențiilor colective în materie de muncă legal încheiate și în vigoare. La recalcularea și stabilirea salariului aferent anului 2010 trebuiau avute în vedere și sporul de dispozitiv și de stabilitate deoarece aceste drepturi bănești au fost legalstabilite și negociate prin C. colectiv de muncă încheiat la nivelul C. Local
C.-N., act înregistrat, aprobat prin H. nr.5. și nedeclarat nelegal de către instanța de judecată. A., emiterea dispoziției atacate contravine prevederilor art. 3 lit. c din L. nr. 3..
Prin dispoziția contestată nu sunt respectate nici prevederile H. nr. 5. privind aprobarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și ale H. nr. 122/2009 privind aprobarea bugetului local pe anul 2009. Aceste hotărâri nu au fost declarate nelegale prin sentințe judecătorești și au devenit acte administrative normative cu putere de lege la nivelul autorităților locale.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantului
și menținerea dispoziției contestate, arătând că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Astfel prin D. nr.2142/(...) s-a dispus modificarea statului de personal în conformitate cu adresa nr.386/R/(...) a A.J.P.S. C. în sensul eliminării sporului de dispozitiv și de stabilitate din salariul de bază.
D. P.ui nr.2142/2010, în baza căreia a fost modificată dispoziția de reîncadrare, a fost emisă în perioada în care Ordinul nr.(...) producea efecte, iar hotărârea instanței prin care s-a anulat ordinul produce efecte numai pentru viitor.
Prin sentința civilă nr. 533/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C.-N., având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul este angajatul pârâtului în funcția de guard, cu un salariu de bază lunar brut de 675 lei, care cuprinde și îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 169 lei, sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 68 lei și sporul de stabilitate în cuantum de 68 lei și sporul de vechime de 169 lei.
Ulterior, la data de (...) ca urmare a reîncadrării, i s-a stabilit un salariu de bază de 844 lei în care s-a inclus pe lângă salariul de bază, îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 169 lei, sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 68 lei și sporul de stabilitate în cuantum de 68 lei și sporul de vechime în cuantum de 169 lei.
Pârâtul a emis D. nr. 3234/(...) prin care salariul de bază cuprindea doar sporul de vechime în muncă și sporul pentru condiții periculoase în cuantum de 68 lei, egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. Prin această dispoziție s-a eliminat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, sporuri care au fost stabilite și acordate anterior lunii decembrie
2009.
Potrivit art. 157 alin.2 Codul Muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Astfel, în virtutea acestor prerogative, la data de (...) a fost publicată în Monitorul Oficial nr.762 L. nr.330/(...) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit prevederilor art. 3 lit. c din această lege, sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești,prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.
Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
În anexa I/3 la L. nr. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.
Ulterior, la data de (...), după publicarea L. nr. 3. în Monitorul Oficial, salariații aparatului de specialitate precum și salariații serviciilor publice înființate în subordinea C. Local C.-N. încadrați cu contract individual de muncă și pârâtul au încheiat C. colectiv de muncă la nivel de instituție nr.2., înregistrat la D. C. la data de (...), contract care prevede la art. 16 alin. 5 literele „d"; și „e"; că pe lângă sporurile de bază, salariații vor beneficia și de sporul de fidelitate și de loialitate față de instituție în diferite procente, în funcție de vechime în instituție și de neaplicarea unei sancțiuni și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pentru protecția civilă și P., poliția comunitară, serviciul voluntar pentru situații de urgență și dispeceratele pentru intervenții pe timp de iarnă.
Conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010, în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3..
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale, prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.
Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2 .
La finele lunii decembrie 2009, salariul reclamantului era compus din salariul de bază de 675 lei, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și spor de vechime. A., pârâtul a emis D. nr. 1191/(...) prin care acordă reclamantului, începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariu de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de vechime si spor de stabilitate.
La data de (...) pârâtul a emis D. nr.3234 prin care modifică D. nr.1191/(...) în sensul înlăturării sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost negociate după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, și ca atare aceste reglementări exced prevederilor acestei Legi-cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al reclamantului, deoarece contravin și prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum am arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază";.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1011/(...), nr.
1250/(...) și 1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit. b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 si 2 din O.U.G. nr. 115/2004 ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse.
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează.
Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare.
De asemenea, a arătat că încheierea Convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii și deși aceste convenții sunt izvor de drept, forța lor juridică nu poate fi superioară legii.
În acest context, Curtea a amintit că prin decizia nr. 1414 din (...) a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție, privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a intervenii, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
Pe de altă parte, trebuie arătat că, nu trebuie absolutizat caracterul obligatoriu a convențiilor colective deoarece legiuitorul poate să intervină, din rațiune de interes general pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. În acest context, sporurile, primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și ca atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești.
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv L.-cadru nr. 3., nu s-au încălcat prevederile art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.16 din Constituția R. deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
S-a reținut, de asemenea, că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. Curtea a reținut că recalcularea cuantumului salarialului/indemnizației/soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune în vederea stabiliriiunui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din bugetul general consolidat al statului și care să fie sustenabil.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare C.i Europene a D. O..
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției R., fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O. nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C., ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea E. a D. O. verifică în cazul concret cu care a fost investită caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri.
S-a reținut că în raport de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., în jurisprudența C. s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantului corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din (...), Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată). A., este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context, recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare, în spețele anterior menționate, Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza, făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte, Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Față de cele ce preced, instanța, în temeiul art. 283 si urm. C. muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru recalcularea drepturilor salariale ale reclamantului-reglementarea salarizării unitare a tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice conform importanței, răspunderii, complexității activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității-și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite reclamantului, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Cererea privind suspendarea aplicării prevederilor dispoziției atacate pe calea ordonanței președințiale a fost respinsă, întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de art. 581 C., deoarece se referă la probleme de fond ale cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. G.,solicitând, în temeiul art. 312 alin. 1 - 3 C., admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și a anulării Dispoziției P.ui municipiului C.-N. nr. 3234/(...), ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că întrucât contractul colectiv de muncă de la nivelul P. pe care își întemeiază pretențiile a fost încheiat la data de (...) și a fost înregistrat la D. la data de (...) nu prezintă relevanță juridică data publicării în Monitorul Oficial a L. nr. 3., în condițiile în care acest act normativ a intrat în vigoare doar la data de (...), respectiv ulterior înregistrării contractului colectiv de muncă la D. C.
Practic, instanța a confundat data publicării in Monitorul Oficial a L. nr. 3. cu data in vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant dispozițiilor art. 78 din Constituția R. si dispozițiilor art. 12 din L. nr.
24/2000.
Încă din anul 1997 - luna octombrie, raporturile de serviciu ale angajaților P. sunt reglementate prin contracte/acorduri colective de muncă. Împrejurarea că în noiembrie 2009 s-a înregistrat C. colectiv de muncă nu are legătură cu publicarea L. nr. 3., ci se datorează tocmai derulării contractelor colective pe perioade de unul sau doi ani, începând întotdeauna în lunile octombrie sau noiembrie.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/3 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică locală. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa I/2 și I. din L. nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 10 din OUG nr.
1/2010, și mai ales confirmate de D. C. C. a R. nr. 1..
De asemenea, la nivelul P. municipiului C. N., sporul de stabilitate și cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind C. colectiv de muncă nr. 1193/(...) (înregistrat la D.
C. la data (...) și în vigoare până la data de (...), respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract și acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice.
De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din
2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din Primăria municipiului C.-N.
Din interpretarea dispozițiilor art. 12 al. 2 și art. 8 din L. nr.
130/1996, privind contractul colectiv de muncă, art. 31 din L. nr.
188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art. 155 și următoarele din
L. nr. 53/2003, precum și din D. C. C. nr. 380/2004, D. ÎCCJ nr. 46/2008, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens, a fost și soluția T. C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1..
Referitor la dispoziția contestată, recurentul subliniază că aceasta este nelegală și netemeinică.
În acest sens, arată că dispoziția respectivă a fost emisă în urma unui control efectuat de către A. cu privire la modul de aplicare a L. nr. 3. și de reîncadrare a personalului și stabilire a sporurilor. Acest control este însă unul în afara legii, A. neavând nici un fel atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale.
De altfel, Ordinul nr. 32/2010 pentru monitorizarea si controlul aplicării prevederilor L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor si autoritarilor publice ale administrației locale, în baza căruia s-a efectuat controlul de către A., a fost anulat de către Curtea de A. C.
A mai menționat că dispoziția inițială de reîncadrare nr. 1191 din (...) dinaintea controlului A. nu a fost contestată de P. județului C., iar la data emiterii Dispoziției nr. 3234 Ordinul nr. (...), indicat ca temei în considerentele dispoziției era abrogat (prin Ordinul comun al M. și MFP nr. (...)).
Recurentul apreciază că dispoziția de reîncadrare contestată încalcă o serie de principii statuate prin dispozițiile L. nr. 3..
Astfel, învederează că în urma emiterii deciziilor de reîncadrare salariul brut al salariaților reprezentați în cauză s-a diminuat semnificativ, ceea ce contravine însă dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 3..
Un alt principiu încălcat este cel prevăzut de art. 3 lit. c din L. nr. 3..
În acest sens, menționează că sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost prevăzute prin contractul colectiv de muncă, legal încheiat, înregistrat și necontestat. Mai mult, acesta era în vigoare și, deci, aplicabil la data de (...).
Consideră că drepturile salariale constituie un „. în sensul art. 1 din
Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., iar emiterea dispoziției contestate reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restrângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor, recurentul invocând în acest sens jurisprudența C. Europene a D. O. - Hotărârea din 2 martie 2004 în Cauza Sabin P.escu împotriva R., Hotărârea din 15 februarie 2007 în cauza Bock și Palade împotriva R., Hotărârea din
21 februarie 2008 în cauza Driha împotriva R., Hotărârea din 6 decembrie
2007 în cauza Beian împotriva R. și Hotărârea din 15 iunie 2010 în cauza
Mureșanu împotriva R..
După o prezentare exhaustivă a temeiurilor legale de acordare ale celor două sporuri, respectiv de includere a acestora în salariul de bază,recurentul concluzionează că hotărârile de consiliu, cât și contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual pe anul 2009, sunt valabile, nu au fost anulate vreodată de instanța de judecată, nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor, prin urmare, sunt perfect valabile și aplicabile la nivelul lunii decembrie 2009, și trebuie luate în considerare pentru anul 2010, mai exact, în temeiul art. 30 alin. (5) din L. nr. 3., a art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010 coroborat cu art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2) din L. nr. 3. și art. 10 din OUG nr. 1/2010 și cu reținerile C. C., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate urmau să fie introduse în salariul de bază al personalului care a beneficiat de aceste sporuri și le-au avut efectiv în plată la (...).
În probațiune s-au depus H. C. Local al municipiului C. nr. 5., nr. 8.,nr. 6. și practică judiciară.
Prin întâmpinarea formulată (f. 52-54), pârâtul P. municipiului C.-N. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală..
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea constată că recursul este nefondat, avândîn vedere următoarele considerente:
Argumentele esențiale prin prisma cărora reclamantul justifică temeinicia prezentului demers judiciar se raportează la principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din L. nr. 3..
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute saustabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărârijudecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al.
2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, recurentul apreciază că este îndreptățit să beneficieze de sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C.-N. la data de (...) și înregistrat la D. C. la data de (...). Din această perspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată de către recurent nelegală.
Curtea apreciază că interpretarea reclamantului intimat este eronată, întrucât se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în L. nr. 3. au eficiență numai în măsura în care sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost acordate/stabilite prin acte de negociere colective legal încheiate.
Deși legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această cerință, Curtea apreciază însă că această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
În acest sens, conform dispozițiilor art. 7 al. 2 din L. nr. 130/1996
„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că „în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea reține că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantului intimat - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 alin. 2 din Codul Muncii.
Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 „contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă.
Or, potrivit interpretării reclamantului intimat, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, deși prin acesta au fost negociate sporuri ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Curtea nu împărtășește această interpretare, în raport de dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 al căror corolar legal este art. 157 alin. 2 din Codul Muncii, care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
Tot astfel, în conformitate cu art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996
„clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.
În acest context, trebuie evocată și jurisprudența C. C. care prin nr.
292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale. [...] În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)" (A se vedea, în acest sens, și nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.
129 din 28 iunie 1995).
De asemenea, prin D. nr. 8. referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a statuat că „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă,individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea. În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.";
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu art. 157 alin. 2 din Codul Muncii și art. 8 alin.2 din L. nr. 130/1996, Curtea consideră că sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate) acordat reclamantului nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.
Nu prezintă relevanță sub aspectul legalității contractului colectiv de muncă actele administrative adoptate la nivel local, în măsura în care acestea consfințesc drepturi stabilite cu încălcarea normelor legale.
Recurentul invocă și nelegalitatea controlului efectuat de A. care a stat la baza emiterii dispoziției de reîncadrare contestate, omițând însă să aibă în vedere faptul că indiferent de legalitatea acestui control, includerea celor două sporuri în salariu contravenea normelor legale.
Este adevărat că, contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății nu a fost anulat și nici contestat, însă aceste aspecte nu înlătură obligația instanței de a verifica pe cale incidentală conformitatea lui cu normelor legale.
De altfel, reținerile C. de A. C. concordă cu D. nr. 380/2004 a C. C. care prevede că „dând expresie recunoașterii dreptului părților raporturilor de muncă la negocierea colectivă a drepturilor și îndatoririlor izvorâte din aceste raporturi, legislația reglementează și condițiile de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel național";.
D. nr. 46/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nu este incidentă în cauză ca urmare a faptului că aceasta vizează acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, categorii socio- profesionale din care însă nu face parte reclamantul.
Referitor la jurisprudența C. invocată de recurent, Curtea reține că noțiunea de „. în sensul C. este analizată și în cauzele Sabin P.escu contra
R. (dreptul de proprietate), Bock și Palade împotriva R. (dreptul de superficie), cauza Driha contra R. (plăți compensatorii), cauza Beian împotriva R. (asigurări sociale), însă din cu totul altă perspectivă decât cea avută în vedere în prezenta cauză, litigiile respective nefiind legate de drepturi salariale.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă nu este întemeiat, dispoziția de reîncadrare contestată prin care au fost excluse din salariul de bază cele două sporuri fiind legal emisă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. G. împotriva sentinței civile nr. 533 din 03 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
A.ă în concediu de odihnă A. în concediu de odihnă S emnează vicepreședinte instanță Semnează vicepreședinte instanță R ed.GLT/dact.MS/2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
GREFIER G . C.
A.ă în concediu de odihnă S emnează grefier șef secție
| ← Decizia civilă nr. 3851/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3255/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
