Decizia civilă nr. 3931/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3931/R/2011
Ședința publică din data de 26 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL Î. P. C.EAN în numele membrilor de sindicat A. G., A. M., A. R., A. R., A. D., A. C., A. C., B. Z. E., . A., B. E., . K., M., B. D., B. A., B. M., B. C., C. I. E., C. M. D., C. B., C. C., C. F., C. I., C. C., C. R., D. L., D. E., D. A., D. M., F. H. G., F. S., F. F., G. A., G. ANA M., G. C., G. E., G. A., H. V., H. M., I. M., I. F., I. I., I. A., K. P., K., K. M., K. H., K. R., K. E. A., K. O., L. D., L. M., L. A., L. E., L. M., M. E., M. E., M. M. M., M. E. M. F., M. C. A., M. L., M. E., M. G. M., M. A., M. I., M. N., M. D., M. A. F., N. S., N. V., N. M., O. M., O. I. C., P. M., P. K. C., P. C., P. C., P. M., P. M., P. A., P. I., P. I. T., P. L. D., P. M. F., P. S. I., P. E., R. M. M., R. E., R. G., R. L. M., R. R. L., S. S., S. E., S. C., S. L., S. I., S. D., S. V., S. C., S. C., S. D., S. O. M., S. L., S. C., S. I., S. I. C., S. L., S. F., T. A. L., T. A., T. E., T. S., T. C., T. ANA, T. T. D., T. L., T. A., T. G. E., T. F., R. A., V. I. A., V. A., V. C. V., V. R., V. M., V. A., Z. L., Z. M. C., Z. I., Z. A., A. E. I. împotriva sentinței civile nr. 2553 din 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. E. I., Ș. CU C. I-V. T. D., Ș. CU C. I-V. C. B., Ș. CU C. I-V. O. G., Ș. DE M. A. B., C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M. C.-N., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați C.
Local al municipiului C.-N. și P. municipiului C.-N. au formulat și înregistrat întâmpinări, prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2553/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarnr. (...), s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C., în numele și pentru membrii de sindicat S. L., A. M., B. C., C. C., D. E., F.
S., I. M., I. F., M. E., M. N., M. D., N. V., O. M., P. C., P. M., R. L. M., S. S., S. C., S. C., S. L., S. C., S. I., T. Ana, T. C., T. F., A. R., A. C., B. D., B. M., C. B., C. R., G. A., G. A., K. R., M. E., N. S., P. M., P. M., R. G., R. A., R. R. L., S. D., V. A., V. A., A. R., A. D., B. A., B. E., C. C., D. L., D. A., F. F., G. Ana M., G. E., I. I., L. M., M. E., M. E., M. F., M. L., M. A., P. C., T. A., T. E., T. S., T. L., V. R., Z. L., I. A., P. S. I., B. K. M., P. I., T. A. L., S. O. M., K. M., N. M., Z. M. C., M. G. M., S. I. C., A. E. I., Z. I., V. C. V., C. M. D., K. P. K., C. I. E., H. V., B. A., M. M. M., O. I. C., S. E., A. G., P. M. F., R. E., D. M., P. A., K. E. A., B. Z. E., M. C. A., A. C., C. I., H. M., K. H., K. O., L. E., L. M., P. K. C., P. L. D., P. E., R. M. M., S. I., S. L., S. F., S. D., S. C., T. T. D., T. A., T. G. E., Z. A., C. F., G. C., L. A., P. I. T., V. M., V. I. A., S. V., L. D., F. H. G., M. I., M. A. F., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu C. I-V. E. I., Ș. cu C. I-V. T. D., Ș. cu C. I-V. C. B., Ș. cu C. I-V. O. G., Ș. de M. A. B., C. Local al municipiului C.- N. și P. municipiului C.-N., având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Membrii sindicatului sunt salariații pârâtelor de rd.1-5, si începând cu luna iulie 2010 au primit salariul diminuat cu 25% în temeiul art.1 din L. nr. 118/2010.
Instanța a reținut că dispozițiile legale menționate sunt în acord cu prevederile art. 157 al. 2 din Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative. Salariul este așadar stabilit prin lege și contractului individual de muncă, pentru a fi valabil în privința clauzelor vizând drepturile salariale, trebuie să respecte întocmai prevederile legii, voința angajaților care lucrează în sectorul bugetar nefiind aptă să conducă la stabilirea unui alt salariu decât cel prevăzut de lege. C. contractuală care vizează salariul personalului bugetar este impusă de către lege.
Instanța a mai reținut că prin edictarea dispozițiilor din L. nr.
118/2010 statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea salariilor cu 25 % până la 1 ianuarie 2011 și cu 10% în continuare, reclamanții nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit.
Dreptul reclamanților la plata unui salariu, fără a se garanta și un cuantum determinat al acestuia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la
C.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile salariale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de muncă) este împrejurarea că nu se acordă un drept la un salariu într-un anumit cuantum. Astfel, C. a reținut în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însăaceastă abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la cuantumul salariului au fost modificate prin art. 1 din L. nr. 118/2010.
În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al
C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Atunci când procedează la reducerea cuantumului unor drepturi salariale plătite de la bugetul de stat, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 118/2010, procedând la reducerea cuantumului salariilor, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010, în expunerea de motive a legii.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru reducerea cuantumului salariilor s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public mai sus menționat, interes care primează celui particular.
Instanța a mai reținut că prin măsura menționată reclamanții nu au fost puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, întrucât cuantumul salariilor s-a redus cu 25 %, iar ulterior s-a menținut o reducere de 10%, menținându-se salarii care permit asigurarea unui trai decent în R.. Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent.
Sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut
C. în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina (în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei numai 54 de persoane au fost lipsite de pensia de invaliditate, pe când alte
689 persoane au continuat să primească pensii de invaliditate). Or, sarcina impusă reclamanților a fost impusă tuturor categoriilor de salariați plătite din fonduri publice, în egală măsură.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții membri ai S.ui L . al Î. P. C., solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiteriiacțiunii introductive.
În motivarea recursului au arătat că prin acțiunea introductiva au solicitat instanței sa dispună plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite si cele efectiv încasate prinreținerea unui procent de 25 % fata de suma cuvenita potrivit legii, reținere efectuata in baza Legii nr. 118/2010.
Menționează că reținerile din drepturile salariale s-au efectuat atât asupra drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată, cât și asupra drepturilor salariale reprezentând indemnizația de concediu de odihna.
Au mai arătat recurenții că un terț fata de acest contract individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul părților semnatare. Tot astfel, statul, deci un terț raportat la contractul individual de munca încheiat intre angajator si salariat nu poate modifica ceea ce părțile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct prin editarea unei Legi in acest sens, căci protecția juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este aceeași atât pentru personalul bugetar, cat si pentru cel încadrat la angajatori privați. Nu se poate vorbi de o protecție a legii mai mare în cazul angajaților privați.
Astfel, deși nu au fost emise decizii, respectiv nu au fost încheiate acte adiționale la contractele individuale de munca de micșorare a salariilor reclamanților, angajatorul a reținut o parte din salariile datorate conform contractului individual de munca, plătind numai o parte din ceea ce împreuna cu salariații săi convenise conform contractului.
Aceasta reținere din salariu încalcă dispozițiile Constituției României, respectiv art. II privind dreptul internațional si drept intern, art. 16 alin. 1 privind egalitatea, art. 20 referitor la tratatele internaționale in materia drepturilor omului la care R. este parte, art. 44 privind dreptul la proprietate private, art. 47 privind nivelul de trai, încălcând direct prevederile dreptului internațional privind drepturile omului așa cum sunt prezentate mai jos.
Constituția României la art. 20 prevede prioritatea dreptului internațional asupra celui intern, în materie de drepturi fundamentale ale omului.
Prin reținerea drepturilor salariale se mai încalcă dispozițiile Primului
Act Adițional la C. E. pentru Apărarea D. al L.tăților Fundamental la care U. E. prin T. de la L. a aderat si care devine obligatorie si pentru R.. Conform acestei Convenții si interpretării date prin jurisprudența C. E. a D. O., creanțele salariale sunt bunuri in sensul Întâiului Protocol Adițional si se bucura de imprescriptibilitatea dreptului de proprietate.
A mai susținut recurentul că sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., întrucât noțiunea de "bun" îmbracă, în situația de față natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică (cauza Buchen contra Cehiei). Dreptul salariaților este afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.
Întrucât dreptul la salariu/indemnizația de concediu de odihna al salariaților constituie un .. drept de proprietate" in sensul C.i si a
Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acestuia prin diminuarea menționata mai sus, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anularii parțiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv reprezintă violarea principiilor fundamentale si contravine masurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia E..
Mai mult decât atât, a fost încălcată si "speranța legitimă" a salariaților reclamanți, întrucât, prin măsura dispusa prin actul contestat. dreptul lor la o coerență si siguranța legislativa, in baza căreia sa-si poată valorifica, păstra si apăra drepturile devine iluzoriu.
Recurenții au invocat și încălcarea prevederilor din Declarația
Universala a D. O. - art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3privind dreptul la o retribuire echitabila si la protecție sociala si art. 25 pct. I privind dreptul la un nivel de trai decent.
Prin reținerea si diminuarea in mod unilateral de către un terț a drepturilor salariale se încalcă prevederile Cartei Sociale E. Revizuite ratificata de R. in 1999. art. 1 pct. 2 si 4 privind dreptul la munca, art. 4 privind dreptul lucrătorilor la o salarizare echitabila, art. 20 privind egalitatea de șanse a lucrătorilor.
In drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedura civila, art. 40. alin. (2) lit. c), art. 154, art. 269 alin. 1 si art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, art. 998 si 999 Cod civil, art. 17, 23 pct. 3 si
25 pct. 1 din Declarația Universala a D. O.
Prin întâmpinările formulate pârâții intimați C. Local al municipiului C.- N. și P. municipiului C.-N., au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale și convenționale aplicabile, Curtea reține că acesta estenefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cuverificarea legalității reducerii drepturilor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, pentru perioada iulie-decembrie 2010, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010, respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale cuvenite potrivit contractelor individuale de muncă, dintre sumele încasate cu acest titlu în baza Legii nr.
118/2010 și sumele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie - decembrie 2010.
Recurenții-reclamanți se consideră vătămați în drepturile lor prinaplicarea art.1 din L. nr.118/2010, care prevede următoarele:
„Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile
Legii-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";.
În principiu, Curtea reține că, deși art. 157 alin. 2 din Codul muncii prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri individuale și/sau colective cu angajatorul, aceasta nu înseamnă că legislația națională și internațională le oferă salariaților plătiți din fonduri publice o protecție mai redusă în ceea ce privește dreptul lor la menținerea stabilității salariale și a siguranței lor economice și sociale, decât celor plătiți de către angajatori din sectorul privat.
Astfel, se reține că și în cazul salariaților din sectorul public, salariul, astfel cum a fost stabilit prin lege, în speță printr-o Lege unică de salarizare, respectiv L. nr. 3., rămâne un element esențial al contractului individual de muncă, conform art. 41 din Codul muncii, fiind deopotrivă cauză și obiect al raporturilor de muncă, care nu poate fi modificat/redus de către angajator,de către S., prin acte normative, în mod discreționar, iar legile ce afectează acest drept trebuie să fie suficient de previzibile și să respecte dreptul angajaților la informare, pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul a considerat imperios necesară adoptarea la finele anului 2009, în perioada de criză economică, a unei legi privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv L. nr. 330 din 5 noiembrie 2009, care, la art.1, a prevăzut următoarele: "(1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (2) Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.";
Prin urmare, chiar legiuitorul și-a exprimat expres, prin această lege, dezideratul ca salariile personalului plătit din fonduri publice să se bucure de stabilitate, în baza unei reglementări unitare, care să aibă scopurile și finalitățile indicate în art.6 din aceeași lege.
Cât privește încălcarea unor prevederi constituționale, Curtea constată că stabilirea neconcordanței între dispozițiile unei legi și Constituția țării intră în atribuțiile exclusive ale C. Constituționale. Singura cale pentru constatarea neconstituționalității măsurii de reducere a salariilor, dispusă prin lege, ar fi invocarea excepției de neconstituționalitate, a cărei soluționare intră în atribuțiile C. Constituționale, iar nu a instanțelor de drept comun.
Prin urmare, critica sumară din cererea de recurs privind încălcarea unor norme constituționale se dovedește nefondată întrucât, pe de o parte, prin D. nr. 872 din (...) referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituțională a decis că art.1 - 8 și art. 10 -
17 din Lege sunt constituționale, iar pe de altă parte, reclamanții nu au invocat o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 118/2010.
Sub aspectul susținerilor reclamanților recurenți privind încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. pentru Apărarea D. și L.tăților
Fundamentale Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la C. E. pentru Apărarea
D. și L.tăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Art.1 din Protocolul nr. 1 garantează, în substanță, dreptul de proprietate, conținând trei norme distincte. Prima, exprimată în prima frază a primului alineat al art.1, stabilește principiul de drept al respectării bunurilor. A doua, cuprinsă în cea de a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate, pe care o subordonează anumitor condiții, iar cea de a treia, consemnată în cel de-al doilea alineat al art.1, recunoaște statelor contractante puterea, printre altele, de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. A doua și a treia normă constituie exempleparticulare de atingere a dreptului de proprietate, care trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă.
Din perspectiva art.1 din primul Protocol adițional la C., în lumina jurisprudenței C. E. a D. O., se constată că salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Diminuarea pentru o perioadă determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, fiind analizată de Curtea E. a D. O. numai din unghiul primei norme cuprinse in art. 1, respectiv a principiului respectării bunurilor. În acest context, Curtea E. a D. O. urmărește numai dacă justul echilibru între exigențele relative la interesul general si imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz si ceilalți c. Spaniei, Hotărârea din 2 februarie 2010, par.
48), reducerea salariilor nefiind tratată ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1 al Protocolului 1.
Prin urmare, în cazuri asemănătoare, Curtea E. a D. O. a urmărit să stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează o atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 si 41).
În cauză, Curtea de A. reține că măsura luată prin L. nr.118/2010, constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a României și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Prin Deciziile nr. 872/2010 și 874/2010, Curtea Constituțională a reținut, în ceea ce privește diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, raportat la art.41 din Constituție, că dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu, iar diminuarea acestuia din urmă se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, însă această restrângere dispusă prin L. nr.118/2010 se încadrează în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
De altfel, prin D. nr. 874/(...) Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a mai reținut, analizând dispozițiile art.10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „…deesența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E. a D. O.
Cât privește dispozițiile din Declarația Universală a D. O.: art. 17 - orice persoană are dreptul la proprietate si nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa; art. 23 pct. 3 - orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui precum și familiei lui o existență conformă cu demnitatea umană; art. 25 - orice persoană are dreptul la un nivel de viață corespunzător asigurării sănătății sale, bunăstării proprii și a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare, nu s-au adus argumente în sensul că drepturile fundamentale pe care le garantează, similare celor reglementate prin art. 41, 44, 47 din Constituție, ar avea un conținut mai favorabil decât reglementarea internă sau ar împiedica restrângerea adusă dreptului la salariu, în condițiile art. 53 din Constituție.
Dispozițiile relevante din Carta socială europeană revizuită, adoptată în
1996 și ratificată de R. prin L. nr. 7. sunt cele din art. 1 pct. 2 care prevede angajamentul statelor în protecția de o manieră eficientă a dreptului lucrătorului de a-și câștiga existența printr-o muncă liber întreprinsă, art. 4 care reglementează dreptul la o salarizare echitabilă, pentru a cărui asigurare, statele se angajează, printre altele, să recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficientă, care să le asigure acestora, precum și familiilor lor un nivel de trai decent, însă, conform art. G din partea a V-a a
Cartei, exercitarea drepturilor enunțate poate face obiectul unor restricții sau limitări prescrise prin lege și care sunt necesare într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe dată cererii reclamanților, astfel cum a fost formulată, este temeinică și legală și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1
C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. L. AL Î. P. C.EAN în numele membrilor de sindicat împotriva sentinței civile nr. 2553 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: I.P.
| ← Decizia civilă nr. 4284/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3213/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
