Decizia civilă nr. 2540/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2540/R/2011

Ședința publică din data de 6 iulie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. (căs. Ș.) A. împotriva sentinței civile nr. 208 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați SC T. S. SRL Z.

și I. T. DE M. S., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă Groza Ioil administratorul pârâtei intimate SC T. S. SRL și reprezentanta acesteia avocat V. V., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat ITM S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 05 iulie

2011, prin serviciul de registratură al instanței pârâta intimată a transmis la dosarul cauzei copia rezoluției din data de (...) dată în dosarul nr.

3290/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Zalău, prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de făptuitoarea B. M., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Reprezentanta pârâtei intimate SC T. S. SRL depune la dosar o copie extras din registrul unic de control al acestei societăți și încă o copie a rezoluției din data de (...) a P. de pe lângă Judecătoria Zalău. T. învederează instanței faptul că s-a formulat plângere penală doar împotriva lui B. M.

Curtea, după deliberare, față de actele depuse la dosar de către reprezentanta pârâtei intimate, apreciază că nu se mai impune a se reveni cu adresă la P. de pe lângă Judecătoria Zalău pentru a ne comunica care este stadiul de soluționare a dosarului nr. 3290/P/2010.

Curtea pune în discuție excepția tardivității formulării recursului, invocată de către pârâta intimată SC T. S. SRL prin întâmpinare.

Reprezentanta pârâtei intimate SC T. S. SRL arată că solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului, apreciind că acesta nu a fost formulat în termenul legal prevăzut de lege.

Curtea, după deliberare, verificând actele de la dosar constată că reclamanta recurentă V. (căs. Ș.) A. a formulat recursul în termenul legal prevăzut de lege cu respectarea prevederilor art. 101 cod procedură civilă, motiv pentru care respinge excepția tardivității formulării recursului invocată de pârâta intimată SC T. S. S.

Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei intimate SC T. S. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinare. Solicită obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 208 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosarul numărul (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Ș. A. împotriva pârâților S. T. S. S. și I. T. de M. S. și în consecință s-a constatat că raporturile de muncă dintre reclamantă și pârâta de rândul 1 au început la data de 27 octombrie 2008, reclamanta având un salariu brut de 648 lei;

A fost obligat pârâtul de rândul 2 să efectueze cuvenitele rectificări în carnetul de muncă al reclamantei.

A fost respinsă cererea reclamantei pentru obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei de rândul 1.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a chemat în judecată pârâta de rândul I pentru a se constata că raporturile sale de muncă cu aceasta au început la data de (...) și nu la data de (...) după cum este înscris în carnetul său de muncă.

Din înscrisurile făcute la nr. crt. 7 din carnetul de muncă al reclamantei reiese faptul că începând cu data de (...), aceasta a fost angajată ca vânzătoare, cu nu salar de bază de 648 lei în baza contractului individual de muncă nr. 23 din (...) (f.8).

În cadrul ședinței publice din data de (...) reclamanta a susținut că semnătura ce apare pe acest contract nu-i aparține.

Pentru a lămuri acest aspect instanța a procedat la verificarea înscrisurilor de la filele 3-5 în cadrul ședinței publice din (...) (f.54).

Verificând proba produsă de reclamantă și înscrisul de la filele 3-5 instanța s-a considerat lămurită constatând că semnătura de pe contractul individual de muncă nr. 23/(...) nu-i aparține acesteia și în consecință văzând prevederile art.16 alin.(2) din Codul muncii a procedat la administrarea altor mijloace de probă.

Au fost încuviințați și audiați martorii (f.60,61) a fost luat interogatoriul reclamantei (f 46) și au fost verificate actele depuse de părți.(f.67-77, f.23-32).

Coroborând aceste probe instanța a constatat faptul că reclamanta a început raporturile de muncă cu pârâta de rândul I începând cu data de (...).

Având în vedere faptul că potrivit prevederilor art.16 alin. 1 Codul muncii obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă, revine angajatorului anterior începerii raporturilor de muncă iar aceasta nu și- a îndeplinit această obligație instanța a constatat că raporturile de muncă dintre reclamantă și pârâtă au început la data de (...), iar salariul de bază lunar cuvenit era de 648 lei.

În baza prevederilor art. 2 din Legea nr. 130/1999, republicată instanța a obligat pârâtul de rândul II să efectueze cuvenitele rectificări în carnetul de muncă al reclamantei.

În privința cereri reclamantei privind obligația pârâtei la plata cheltuielilor de judecată instanța a constatat că acestea nu au fost dovedite și a respins această cerere.

Pentru pretențiile deduse judecății pentru care nu s-a dat soluția favorabilă (perioada (...) - (...)) instanța a reținut culpa procesuală a reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată angajate de pârâtă.

Apreciind astfel și văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat reclamanta să-i plătească pârâtei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta V. (căsătorită Ș.) A. solicitând modificarea sentinței atacate cu respingerea cererii pârâtei intimate de rândul 1 la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și, respectiv, prin admiterea în întregime a acțiunii formulată.

În motivarea recursului reclamanta a arătat că în data de (...) și-a început activitatea la societatea pârâtă având funcția de vânzătoare la magazinul ABC al acesteia.

Anterior începerii activității, a discutat cu administratorul societății care a asigurat-o că îi va face contract individual de muncă pe care îl va înregistra la ITM S., chiar de la începutul activității acesteia, respectiv din data de (...). Ulterior verificând mențiunile din carnetul de muncă, a observat că de fapt existau mențiuni referitoare la începerea activității la societate, doar din data de (...), astfel că o perioadă de aproximativ trei luni a fost angajată la negru fără a i se plăti contribuții aferente, fapt care i-a adus grave prejudicii.

În conformitate cu art.16 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților în formă scrisă, în limba română, iar obligația de încheiere al acestuia revenind angajatorului. Forma scrisă a contractului este necesară doar „ad probationem";, iar în situația în care contractul nu a îmbrăcat forma scrisă se consideră că a fost încheiat pe durată nedeterminată. M. prestată îi conferă salariatului vechime în muncă.

Deoarece martorii care au fost audiați de către instanța de fond au depus mărturie mincinoasă, fapt pentru care a și depus plângere penală împotriva acestora, a solicitat suplimentarea probatoriului prin audierea altor martori. C. formulată în acest sens a fost respinsă de către instanța de fond, încălcându-i- se astfel, dreptul la apărare și lipsindu-o totodată de posibilitatea de a dovedi în întregime pretențiile așa cum au fost formulate, motiv pentru care acțiunea reclamantei a și fost admisă doar în parte.

T., recurenta critică sentința primei instanțe sub aspectul obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată deoarece consideră că, în condițiile în care a dovedit că intimata de rândul1 nu și-a îndeplinit obligațiile legale, nu se poate reține o culpă a reclamantei pentru promovarea prezentei acțiuni.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 mai 2011 pârâta S. T. S. S. Z.a solicitat respingerea recursului ca fiind tardiv, iar pe fond ca nefondat, cu menținerea în întregime a sentinței atacate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor judecată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, avân d în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Recursul vizează pretențiile deduse judecății pentru care nu s-a dat soluție favorabilă reclamantei prin hotărârea primei instanțe, respectiv recunoașterea existenței raporturilor de muncă între reclamantă și pârâtă pentru perioada (...) - (...).

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 16 C.Muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților în formă scrisă, obligația de încheiere a acestuia revenind angajatorului și totodată forma scrisă a contractului este necesară doar „ad probationem";, însă instanța de fond în baza probatoriului administrat - interogatoriul reclamantei, martorii audiați și actele depuse de părți, în mod corect a constatat că raporturile de muncă între părți au început la data de (...), aceasta fiind data la care apar pentru prima dată în evidențele societății acte semnate de reclamantă.

Probele testimoniale administrate în fața primei instanțe confirmă faptul că reclamanta a început să desfășoare activitate în cadrul societății pârâte în luna octombrie 2008, iar referitor la susținerile recurentei privind mărturia mincinoasă a celor două martore J. C. A. și B. M., se constată că prin R. P. de pe lângă Judecătoria Zalău dată în dosarul nr. 3290/P/2010 s-a dispus neînceperea urmării penale față de B. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, nereieșind din actele dosarului faptul că s-ar fi formulat plângere și împotriva aceleilalte martore.

Referitor la criticile recurentei privind suplimentarea probatoriului testimonial, Curtea constată că la termenul de judecată din data de (...) prima instanță a încuviințat la cererea reclamantei audierea martorei M. L., depoziția acesteia fiind consemnată la fila 94 din dosarul de fond, însă martora nu confirmă susținerile recurentei în sensul că ar fi început raporturile de muncă în cadrul societății în luna august 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 287 C.muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Curtea reține că societatea pârâtă s-a conformat acestor prevederi legale în sensul dovedirii momentului de debut al raporturilor de muncă dintre părți, reclamanta avea posibilitatea să aducă dovezi contrare prin care să probeze realitatea pretențiilor sale și cum nu a făcut acest lucru se constată că soluția de respingere a acestora pentru perioada (...) - (...) este legală și temeinică.

Reclamanta fiind în culpă procesuală în limita pretențiilor respinse, în mod corect instanța a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatei SC T. S. SRL Z. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. (căsătorită Ș.) A. împotriva Sentinței civile numărul 208 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.

Obligă pe recurentă să plătească intimatei SC T. S. SRL Z. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 6 iulie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

GREFIER A . B.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond:A.R.P.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2540/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă