Decizia civilă nr. 2848/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2848/R/2011
Ședința din 06 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamantul B. V. M. și de către pârâta SC A. R. A. SA împotriva sentinței civile nr. 1861 din 11 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente SC A. R. A. SA, doamna avocat F. A. și B. L. Z. în calitate de reprezentant legal al reclamantului recurent B. V. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta pârâtei recurente SC
A. R. A. SA depune la dosar împuternicirea avocațială.
Reprezentantul legal al reclamantului recurent B. V. M., învederează instanței faptul că nu se află în posesia unei procuri speciale de reprezentare a acestuia, însă la dosarul de fond, în încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2010, se află consemnată poziția reclamantului recurent, prin care arată că solicită să fie reprezentat în cauză de către fratele său, B. L. Z. și a fost depusă la dosar copia diplomei de licență.
În urma verificărilor, Curtea constată faptul că, în dosarul de fond nu se află a depusă copia diplomei de licență a reprezentantului legal al reclamantului recurent, respectiv a domnului B. L. Z..
Reprezentanta pârâtei recurente SC A. R. A. SA arată că, cunoaște modalitatea de reprezentare în cauză a reclamantului recurent și prezintă spre vedere copia diplomei de licență a reprezentantului legal a acestuia, respectiv a domnului B. L. Z.. A. de asemenea că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul legal al reclamantului recurent arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul legal al reclamantului recurent B. V. M. solicită admiterea recursului declarat de acesta, modificarea hotărârii recurate în sensul obligării pârâtei recurente la plata întregului spor de vechime de 25% pentru perioada 01 septembrie 2007 - 01 iunie 2008, actualizată cu indiceleinflației la data plății efective, susținând pe larg motivele expuse în memoriul de recurs depus la dosar. A. de asemenea că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei recurente SC A. R. A. SA solicită admiterea recursului formulat de aceasta, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată, susținând pe larg motivele expuse în memoriul de recurs depus la dosar. Î. instanței faptul că sporul de vechime care se acordă salariatului rămâne la latitudinea părții contractante, întrucât limitele de acordate a acestuia sunt între 5% și 25%. Totodată arată că de la data de (...) până la data încetării raporturilor de muncă dintre reclamantul recurent și pârâta recurentă, acesta a beneficiat de spor de vechime în procent 5% din cei 20%, iar sporul de fidelitate i s-a acordat acestuia în baza contractului colectiv de muncă. A. de asemenea că va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Cu privire la recursul declarat de reclamantul recurent, reprezentanta pârâtei recurente SC A. R. A. SA solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul legal al reclamantului recurent B. V. M. solicită respingerea recursului declarat de pârâta recurentă ca neîntemeiat și menținerea hotărârii T.ui C., învederând faptul că singurul spor care i s-a acordat reclamantului recurent a fost cel de fidelitate, în procent de 15% și care a fost consemnat și în cartea de muncă. Totodată arată că părțile au mai negociat un ultim contract de muncă la nivel de unitate, dar care a intrat în vigoare după încetarea activității reclamantului recurent.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,asupra recursurilor declarate, reține că:
Prin acțiunea formulată, reclamantul B. V. M. a solicitat obligarea pârâtei
SC A. R. A. SA la plata sumei de 4.325 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale restante și a sumei de 736,40 lei - reactualizarea cu rata inflației a sumei neachitate.
A. în motivare că potrivit art. 41 alin. 3 lit. d din CONTRACTUL COLECTIV DE munca UNIC LA NIVEL NAȚI.AL pe anii 2007-2010, trebuia să beneficieze pe perioada anilor 2007-2008 de un spor de vechime de 25% din salariul de bază, spor care nu i-a fost acordat.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, arătând că legiuitorul prevede limitele minime și maxime ale sporului de vechime, fără a detalia modalitatea ce urmează a fi aplicată; recunoaște că reclamantului i se cuvine diferența dintre sporul de vechime acordat, de 15% și cel datorat, de
20%.
Prin sentința civilă nr. 1861/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să calculeze și să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând diferența dintre sporul de vechime de
25% cuvenit și sporul de 5%, începând cu data de 1 septembrie 2007 și până la data de 1 iunie 2008, sumă actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Fără cheltuieli de judecată.
S-a reținut în motivare că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de inspector daune, având încheiat un contract individual de muncă, iar raportul de muncă a încetat la data de (...).
Instanța a reținut din analiza carnetului de muncă al reclamantului că acesta s-a angajat în muncă la data de (...), în perioada 2007, având peste 30 de ani vechime în muncă.
Potrivit prevederilor art. 41 alin. 3 lit. d din CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ UNIC LA NIVEL NAȚI.AL pe anii 2007-2010 - încheiat conform art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996, pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru
3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani din salariul de bază.
Reiese clar că reclamantului, care are vechime în muncă de peste 20 de ani, i se cuvine un spor de vechime de 25%, astfel că pârâta a fost obligată să calculeze și să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând diferența dintre sporul de vechime de 25% cuvenit și sporul de 5%, începând cu data de
1 septembrie 2007 și până la data de 1 iunie 2008, sumă actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta.
1. Reclamantul a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul obligăriipârâtei la plata întregului spor de vechime de 25% pentru perioada 1 septembrie 2007 - 1 iunie 2008, și nu doar la plata diferenței dintre sporul de
25% cuvenit și sporul de 5% așa cum a dispus instanța de fond.
În motivare, arată că instanța de fond a greșit când a statuat că pârâta ar fi achitat un spor de vechime de 5%. Nici în motivarea sentinței, nici în probatoriul depus la dosar nu se regăsește dovada că pârâta ar fi achitat un spor de vechime de 5% astfel încât să fie obligată doar la plata diferenței.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3041 C.pr.civ.
2. Prin recursul formulat, pârâta a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocând dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În motivare, arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta a recunoscut că s-ar cuveni acordarea unei diferențe dintre sporul de vechime acordat, de 1% și cel cuvenit de 25%.
În fapt, pârâta a solicitat instanței să respingă acțiunea, motivat de faptul că legea nu distinge cuantumul sporului de vechime ce trebuie acordat, în funcție de anii de vechime (5, 10, 15, 30 de ani), ci stabilește numai limitele minime și maxime, or atâta timp cât sporul de vechime acordat se încadrează în aceste limite, el nu contravine dispozițiilor legale. Legiuitorul lasă la latitudinea părților ca prin negocieri sociale să stabilească sporul de vechime ce trebuie acordat, fără însă a se putea încadra sub limita minimă de 5%, nici să depășească limita maximă de 25%.
A., CCM - național stabilește un spor de vechime de minimum 5% pentru
3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, fără a stabili însă sporul ce trebuie acordat în mod concret, pentru 7 ani, 10 ani, 15 ani sau
30 ani vechime. Stabilirea în mod concret a sporului de vechime acordat fiecărui salariat se face în cadrul negocierilor care se finalizează prin încheierea unor contracte colective la nivel de unitate sau nivel de ramură.
Așa cum intimatul recunoaște prin cererea introductivă, acesta a beneficiat în perioada (...) până la data încetării raporturilor de muncă, de un spor de vechime în cuantum de 5%.
De altfel, cum poate instanța de judecată să stabilească un procent de
25% pentru o vechime mai mare de 20 de ani de muncă, atâta timp cât dispozițiile art. 41 alin. (3) lit. d) din CCM- național prevăd ca procentajul de
25% reprezintă doar un maximum ce poate fi acordat, deci per a contrario, aceste dispoziții nu exclud posibilitatea ca acest spor de vechime acordat salariaților încadrați în muncă pe o perioadă mai mare de 20 de ani să fie mai mic de 25%, atât timp procentul nu scade sub minimul de 5%, deci CCM- național prevede că sporul de vechime nu trebuie și nu poate să depășească
25%, însă, evident, poate fi mai mic. Se pune întrebarea ce spor ar fi acordatinstanța în cazul în care reclamantul ar fi avut numai 10 ani sau 15 ani vechime în muncă.
Nu s-au depus întâmpinări.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt fondate.
Recursul pârâtei va fi admis sub aspectul cuantumului sporului de vechime la care este îndreptățit reclamantul pentru perioada de referință, având în vedere că prima instanță a pornit de la ipoteza că reclamantul este îndreptățit la un cuantum de 25% în ce privește sporul de vechime, în condițiile în care în contractul individual de muncă al reclamantului este trecut un cuantum al sporului de 20 %, iar prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național sunt, așa cum arată și recurenta pârâtă, maximale cu privire la procentul maxim al sporului: „pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru
3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază";.
Față de aceste prevederi ale contractului colectiv de muncă la nivel național, nu se poate considera că indicarea procentului de 25 % este minimală, față de dispozițiile clare ale textului, care indică un caracter maximal al acestui procent. Concluzia este că, așa cum susține recurenta pârâtă, prevederea în contractul individual de muncă a unui procent care să se cuprindă între limitele indicate de contractul colectiv de muncă la nivel național este legală și nu încalcă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Fondat apare și recursul reclamantului, din perspectiva faptului că tribunalul a apreciat dovedit faptul că pârâta ar fi plătit reclamantului un spor de vechime în procent de 5 %.
În fapt, nu există la dosar nici o recunoaștere a reclamantului sub aspectul plății unui atare procent în favoarea sa, nici din fișele de calcul ale drepturilor de salarizare ale reclamantului depuse la dosar nu reiese plata acestui drept, nici măcar într-un procent inferior celui negociat între părți și trecut în contractul individual de muncă.
Nu se verifică afirmația din cuprinsul recursului pârâtei cum că reclamantul ar fi recunoscut prin cererea introductivă de instanță că a primit un spor de vechime în cuantum de 5 %.
Faptul afirmat de pârâtă în fața instanței de fond, cum că s-a plătit reclamantului sporul de vechime sub denumirea de spor de fidelitate, nu poate fi reținut, întrucât sporul de fidelitate este atașat unei alte componente a prestației angajatului decât cel de vechime. A., fidelitatea angajatului față de angajator este prevăzută ca o obligație generală și principală, prin dispozițiile art. 39 alin. 2 lit. d) Codul muncii, fiind definită în doctrină ca „. angajatorului de la săvârșirea oricărui act sau fapt ce ar putea dăuna intereselor angajatorului";. Apare deci legitim a acorda un spor pentru fidelitate angajatului, ca o contraprestație pentru îndeplinirea acestei obligații, în plus față de salariul de bază, chiar dacă așa cum s-a arătat, obligația de fidelitate este subînțeleasă în toate contractele individuale de muncă, nefiind contrară acordarea unui astfel de spor dispozițiilor imperative ale codului.
În schimb, vechimea în muncă reprezintă, sub auspiciile contractului colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, un atu al angajatului, care cu cât dobândește o mai mare vechime în muncă, se presupune că dobândește un plus de experiență, câștigând astfel o mai bună calificare, fiind reglementată ca o consecință obligația de remuneraresuplimentară, în funcție de această vechime, prin acest contract colectiv de muncă unic la nivel național.
În consecință, reclamantul este îndreptățit a cere în instanță acordarea întregului procent negociat pentru sporul de vechime, iar nu a se considera, așa cum a procedat prima instanță, că are dreptul doar la plata diferenței dintre acest procent și cel afirmat a fi fost deja achitat în favoarea sa.
Constatând, conform celor ce preced, că reclamantul este îndreptățit la un spor de vechime negociat de 20 %, Curtea urmează a modifica sentința atacată, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., în sensul obligării pârâtei la plata sporului de vechime de 20 %, pentru perioada (...) - (...), sumă actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
Se constată, sub acest aspect, că nu au fost formulate critici în recursul pârâtei sub aspectul actualizării cu indicele de inflație a drepturilor salariale restante solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de reclamantul B. V. M. și pârâta S. A. R. A. S. împotriva sentinței civile numărul 1861 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta să calculeze și să plătească reclamantului sporul de vechime de 20 %, pentru perioada (...) - (...), sumă actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. I. T. D. C. G.
GREFIER A. B.
Red.IT/dact.SM
3 ex./(...) Jud.fond: M.F.B.
| ← Decizia civilă nr. 4591/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2716/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
