Decizia civilă nr. 3065/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3065/R/2011
Ședința publică din data de 16 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. M.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către reclamantul recurent S. S. S. împotriva sentinței civile nr. 1122 din 2 martie
2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. V. R. SA, având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de 13 septembrie 2011 și apoi pentru dat de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1122 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul S. S. S. în contradictoriu cu pârâta S. V. R. S. având ca obiect un litigiu de muncă.
R. a fost obligat să plătească pârâtei suma de 11.454,76 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin contractul individual de muncă nr. 4757/(...), reclamantul a dobândit calitatea de angajat al pârâtei, începând cu data de (...), pe durată nedeterminată, ocupând funcția de M. rețea distribuție - firme noi, locul aceștia de muncă fiind situat la sediul M. S. din C.-N. și din zonele limitrofe.
Potrivit pct. M-2 lit.h, reclamantul avea obligația să respecte regulile disciplinare și de comportament stabilite în Regulamentul intern al pârâtei, iar conform lit.c) avea obligația de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu.
Prin D. nr.2152/(...), s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art. 264 alin.l lit.f și at. 61 lit.a din Codul muncii.
Înainte de emiterea deciziei de sancționare nr. 2152/(...), pârâta a emis mai multe decizii de sancționare a reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, astfel: decizia nr.755/(...), 1008/(...), decizia nr.
1708/(...). De asemenea, pârâta a emis decizii corespunzătoare de revocare a deciziilor succesive de sancționare a reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, astfel: decizia nr. 1007/(...), decizia nr.1553/(...) și decizia nr.2131/(...).
Motivul pentru care pârâta a emis decizii succesive de sancționare a reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă și decizii succesive de revocare a deciziilor de sancționare a fost acela că după emiterea fiecărei decizi de sancționare, reclamantul prezenta pârâtei certificate medicale care atestau că în momentul emiterii deciziei de sancționare disciplinară reclamantul se afla în concediu medical. Or, conform art. 60 alin.1 lit.a din Codul muncii, concedierea reclamantului nu putea fi dispusă pe durata incapacității sale temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, iar deciziile de concediere astfel emise erau lovite de nulitate absolută.
Pârâta a acționat cu bună credință la emiterea deciziilor de sancționare întrucât ea nu a fost înștiințată niciodată anterior emiterii deciziei de concediere cu privire la certificatele medicale pe care le deținea reclamantul ci, de fiecare dată, certificatele medicale erau depuse la pârâtă după ce aceasta întocmise decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
Astfel, reclamantul s-a aflat în concediu medical atestat prin certificat medical timp de 86 zile, în următoarele intervale de timp: 28.01-(...), (...),
02.02-(...), 11.02-(...), 23.02-(...), 01.03-(...), 15.03-(...), 01.04-(...), 17.04-(...).
A.e perioade de timp în cadrul cărora a fost suspendat dreptul angajatorului de a proceda la desfacerea contractului individual de muncă al salariatului constituie, totodată, intervale de timp în care a fost suspendat termenul de prescripție al răspunderii disciplinare prevăzut de art.268 din Codul muncii, respectiv 30 de zile calendaristice de la data luări la cunoștință de către angajator despre săvârșirea abaterii disciplinare.
In speță, pârâtul a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare la data de (...) prin intermediul referatului nr. 185 în care au fost descrise faptele cu caracter continuat săvârșite de către reclamant în perioada ianuarie-decembrie 2009.
Calculând termenul de 30 de zile prev. de art. 268 alin.l din Codul
Muncii, începând cu data de (...) și având în vedere intervalul de timp de 86 de zile în care termenul de prescripție a fost suspendat ca urmare a incapacității temporare de muncă a reclamantului, se constată că decizia de sancționare nr.
2152/(...) a fost emisă după 17 zile de la data luării la cunoștință de către pârâtă a abaterii disciplinare, așadar în interiorul termenului de prescripție de
30 de zile.
In consecință, instanța a reținut că este neîntemeiată apărarea de fond a pârâtei privind tardivitatea deciziei de sancționare, decizia fiind emisă cu respectarea termenul prevăzut de art. 268 alin.l Codul muncii.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a deciziei nr. 2152/(...) întrucât acesta nu ar mai fi avut calitatea de angajat al pârâtei, instanța a constatat că și această cerere este neîntemeiată deoarece decizia nr. 1008/(...) prin care fusese sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă a fost revocată de către pârâtă prin decizia nr. 1553/(...).
Este neîntemeiat argumentul reclamantului privind tardivitatea revocării deciziei de sancționare nr. 1. pe motiv că decizia era atacată în justiție. Dreptul angajatorului de a revoca deciziile sale, inclusiv cele de sancționare disciplinară, nu este limitat sub aspect temporal ori ca urmare a ipotezei atacării deciziei angajatorului, persoană juridică de drept privat, în justiție. Pârâta avea dreptul oricând, până la statuarea unei instanțe, cu putere de lucru judecat, să revoce decizia de sancționare nr. 1. iar în speță a procedat la revocarea acesteia la data de (...) deoarece atunci reclamantul i-a prezentat certificatul medical care dovedea că la data emiterii deciziei de sancționare disciplinară acesta se afla în incapacitate temporară de muncă.
Prin urmare, deși nu are relevanță sub aspectul abilitării pârâtei de a își revoca decizia de sancționare disciplinară, culpa în ivirea situației care a determinat revocarea în cursul judecății a deciziei aparține reclamantului care abia în cursul judecății a prezentat pârâtei dovada împrejurării care justifica revocarea deciziei.
Pârâta a emis decizia nr.2152/(...) într-o zi de sâmbătă și nu a încălcat prevederile art. 109 alin. l din Codul muncii ori alte prevederi legale, deoarece acestea reglementează dreptul la muncă al salariaților iar nu perioadele în care angajatorii sunt îndreptățiți să emită acte de dreptul muncii. Dispozițiile legale privind desfășurarea muncii în zilele lucrătoare si regimul special de muncă în zilele de sâmbătă și duminică au ca scop protejarea angajaților iar nu limitarea dreptului angajatorilor de a emite acte de dispoziție care nu implică încălcarea duratei normale a zilei de muncă, regimul orelor suplimentare, plata orelor lucrate sâmbăta si duminica etc. Prin urmare, acolo unde legea nu distinge și nu prevede, nici cel care aplică legea nu poate stabili o ipoteză neprevăzută de lege mai ales constatând că nu există niciun element care să justifice aplicarea analogiei. Atâta timp cât dispozițiile legale privind munca desfășurată sâmbăta si duminica au scopul mai sus menționat, nu se constată elementul de identitate care să permită aplicarea acestor dispoziții și în ipoteza neprevăzută de lege a emiterii de către angajator, în mod unilateral, a unor acte de dreptul muncii pentru care nu este necesar acordul angajatului sau prezența angajatului la locul de muncă.
In consecință, emiterea deciziei de sancționare nr. 2152/(...) într-o zi de sâmbătă nu atrage anularea acestei decizii.
S-a constatat că pârâta a respectat dispozițiile legale privind cercetarea disciplinară. Astfel, prin decizia nr. 360/(...) pârâta a numit comisia pentru cercetarea abaterilor disciplinare. Prin convocarea nr. 437/(...), reclamantul a fost încunoștințat despre data, locul, obiectul cercetării disciplinare, în mod detaliat si a fost invitat să se prezinte la cercetarea disciplinară.
In data de (...) reclamantul s-a prezentat la cercetarea disciplinară și a dat explicații cu privire la faptele imputate și si-a formulat apărările prin nota explicativă iar comisia de cercetare disciplinară a încheiat procesul-verbal nr.
657/(...).
R., conform mențiunii din procesul-verbal al comisiei de cercetare disciplinară, a refuzat semnarea acestuia motivând că este în concediu medical și punând la dispoziția comisiei disciplinare dovada concediului medical pentru zilele de 28-(...).
R. nu a invocat incapacitatea temporară de muncă în timpul formulării răspunsurilor la chestionarul cuprins în nota explicativă și a recunoscut starea de fapt reținută în sarcina sa menționând că motivul pentru care a utilizat cardul de serviciu în interes personal a fost acela că și-a schimbat toate codurile PIN după cardul de serviciu si din eroare a confundat cardul de serviciu cu cardurile sale personale.
Instanța a reținut că a existat o cercetare disciplinară efectivă si detaliată, reclamantul expunându-și pe larg punctul de vedere cu privire la abaterile disciplinare imputate. De asemenea, prezentarea certificatului medical angajatorului după desfășurarea în întregime a cercetării disciplinare la care reclamantul a luat parte prezintă elementele unui abuz de drept.
Nu se impunea efectuarea câte unei cercetări disciplinare distincte odată cu emiterea fiecărei decizii de sancționare revocate de către pârâtă ca urmare a prezentării de către reclamant a certificatului medical deoarece cercetarea a avut un caracter efectiv iar chestiunea emiterii deciziei de sancționare s-alimitat la un aspect formal și anume emiterea acesteia într-o zi în care reclamantul să nu se afle în concediu medical.
In ceea ce privește elementele prevăzute de art. 268 alin.2 Codul muncii
și temeinicia deciziei nr.2152/(...), instanța a constatat că faptele imputate reclamantului sunt reale iar gravitatea lor și a urmărilor acestora justifică aplicarea de către pârâtă a sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă, iar decizia cuprinde elementele anume prevăzute de art. 268 alin.2 din Codul Muncii.
Astfel, prin D. nr. 2152/(...), s-a reținut că reclamantul în perioada ianuarie-decembrie 2009, a retras sume de bani în mod repetat de pe cardul R. V. B. pus la dispoziție de către pârâtă pentru realizarea sarcinilor de serviciu, fără a prezenta pârâtei documente justificative care să certifice caracterul profesional al cheltuielilor efectuate și fără să prezinte documente justificative în termenele prevăzute de procedura internă de utilizare a cardului. Prin aceste fapte repetate, reclamantul a prejudiciat interesele pârâtei prin utilizarea în interes personal a unor sume însemnate de bani retrase în mod repetat de pe cardul de serviciu.
D. de sancționare nr. 21522/(...) indică toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 268 alin.2 din Codul Muncii, astfel: fapta este descrisă corect și clar, sunt precizate prevederile încălcate de reclamant si anume alin.5 cap.4 din Regulamentul intern, art. 1 și art. 3 din procedura de utilizare a cardului R. V. B., sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului (deși cunoștea că utilizarea trebuia făcută numai în interes de serviciu, reclamantul a continuat să utilizeze cardul de serviciu în interes personal chiar dacă a fost înștiințat la data de 20 august și
15 octombrie că are sume restante, fiind înștiințat la data de 20 august cu privire la sumele utilizate în interes personal, nu a returnat în totalitate aceste sume ci le-a acoperit abia la data de 30 decembrie; neglijența nu a fost reținută întrucât a continuat să comită faptele și după înștiințările provenite de la departamentul financiar), este indicat temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancțiunea (art. 264 alin.l lit.f și art. 61 lit.a din Codul muncii), este indicat termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă (30 de zile calendaristice de la comunicarea deciziei, tribunalul în raza căruia salariatul are domiciliul).
Potrivit dispozițiilor alin.5 cap.4 din Regulamentul intern a căror încălcare a fost imputată reclamantului, „. abateri grave așa cum sunt menționate în Codul muncii, fără ca enumerarea să fie limitativă, următoarelefapte: pct.1 prejudicierea intereselor companiei"; iar conform art. 1 și art. 3 din Procedura de utilizare a cardului RVB, cardurile sunt destinate cheltuielilor de serviciu, nicio cheltuială personală nu a fost acceptată și a dus la anularea cardului iar justificarea plăților făcute cu cardul se va face prin decont de două ori pe lună iar valoarea decontului poate fi mai mică cu cel mult 100 de lei față de totalul sumelor extrase, nefiind admise mai mult de două deconturi pe lună. R. a invocat în apărarea sa, în fața instanței, împrejurarea că el nu a semnat pentru luare la cunoștință în privința conținutului Procedurii de utilizare a cardurilor R. V. B. însă această apărare este neîntemeiată deoarece politicainternă a societății pârâte nu era de aducere la cunoștință a regulilor de conduită a angajaților prin semnare și prin comunicarea regulamentelor și procedurilor pe suport de hârtie, ci prin plasarea acestor reglementări interne în sistemul de intra-net, pe categorii de angajați și reglementări aferente, urmând ca acești angajați cărora li se pune la dispoziție de către pârâtă întreaga aparatură modernă de operare a informațiilor (calculatoare, intra-net, internet, telefoane mobile, carduri) să acceseze informațiile si regulile care li seadresează și sunt plasate în câmpul intra-net sau le sunt transmise prin e-mail adresat, de asemenea, separat categoriilor de funcții deținute în cadrul pârâtei.
A. mod de a se proceda în cadrul pârâtei reiese din declarația martorului
O. I. D., director regional de vânzări al pârâtei. M. F. A. a arătat că numărul procedurilor aflate în sistemul informatic al pârâtei era de circa 100 și a apreciat că era imposibil să le citească pe toate, nestiind dacă procedura de utilizare a cardului se afla în sistemul informatic al pârâtei, martora fiind și ea parte într-un dosar privind aspecte disciplinare referitoare la utilizarea cardului R. V. B..
R.ui i se aplicau direct prevederile Procedurii de utilizare a cardului R. V.
B. deoarece acesta avea calitatea specială anume indicată în cap. 1 din proceduri, respectiv cea de „. S. M..
Chiar acceptând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a citi conținutul procedurii de utilizare a cardului în sistemul informatic al pârâtei, acesta cunoștea regulile de utilizare a cardului și anume că sumele de bani erau destinate exclusiv cheltuielilor în interes de serviciu (cazare, masă, transport) deoarece el efectua decontări la departamentul financiar al pârâtei și a fost înștiințat de către acest departament că a cheltuit sume de bani de pe cardul de serviciu în interes personal și este necesar să restituie sumele respective. T., reclamantul nu a semnat vreun contract de împrumut cu pârâta, în temeiul căruia aceasta să îi transmită spre folosință în interes propriu anumite sume de bani, pentru un anumit termen, cu sau fără dobândă.
R. a recunoscut prin nota explicativă completată cu prilejul cercetării disciplinare că era obligat să cunoască politicile și procedurile care reglementează activitatea pârâtei că acest card era un instrument de lucru destinat utilizării în interes de serviciu. R. a recunoscut în mod expres că el cunoștea dispozițiile art. 1, 3 si 5 din procedurile de utilizare a cardului R. V. B., știa că acest card are scop exclusiv profesional, a recunoscut să în perioada ianuarie-decembrie 2009 a retras bani în mod repetat, fără a aduce documente justificative pentru decontarea acelor cheltuieli în termenele specificate în procedura de utilizare a cardului, invocând împrejurarea că și-a modificat codul PIN al tuturor cardurilor personale după cel de serviciu și din neglijență a făcut retrageri repetate în interes personal.
Prevederile art. 1 și art. 3 din procedurile de utilizare a cardului R. V. B. pe care reclamantul a recunoscut că le cunoaște sau cel putin că trebuia să le cunoască, stabilesc în mod clar că acest card este destinat cheltuielilor de serviciu, nicio cheltuială personală nu va fi acceptată și a condus la anularea cardului, sumele folosite trebuie justificate în cadrul câte un decont efectuat de două ori pe lună a cărui valoare poate fi mai mică cu maximum 100 lei.
Fapta imputată reclamantului a constat în retragerea de pe cardul de serviciu, în mod repetat, în perioada ianuarie-decembrie 2009 a unor însemnate de sume de bani în interes personal, pentru achiziționarea unor produse de marochinărie, ceasuri, îmbrăcăminte, încălțăminte, amenajări interioare, decontarea acestora nefiind permisă, iar restituirea sumelor făcându-se chiar și la un interval de 4 luni astfel cum se arată în decizia de sancționare disciplinară.
Instanța a constatat că abaterea disciplinară este comisă cu vinovăție, schimbarea codului PIN nejustificând astfel de retrageri, cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost atenționat în privința cheltuielilor nedecontate, iar alegerea unui cod PIN unic pentru toate cardurile atrage obligația pentru reclamant de a suporta riscul oricăror confuzii ivite în utilizarea cardurilor și a consecințelor neglijenței constatate.
Faptele sunt grave deoarece compromit încrederea de care trebuie să se bucure din partea angajatorului un angajat care ocupă o funcție de conducere cum este cea de manager deținută de către reclamant, funcție care implică accesul la acte, informații și sume de bani aparținând angajatorului. Or, în condițiile în care angajatul cu o astfel de funcție de conducere face o confuzie între patrimoniul propriu și patrimoniul angajatului, înlăturând elementele de loialitate și încredere specifice raportului de muncă, nu există vreun temei pentru a obliga pârâta să deruleze în continuare un raport de muncă lipsit de elementele menționate anterior.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. S. S. solicitândadmiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației șianularea deciziei de concediere.
În motivarea recursului a arătat că în mod greșit tribunalul a respins contestația formulată reținând că ar fi încălcat cu vinovăție prevederile
Procedurii de U. a cardului R. V. Businees.
Arată că nu i s-a comunicat în scris niciodată această procedură de utilizare, despre conținutul manualului de utilizare luând cunoștință la data de
(...) cu ocazia cercetării disciplinare.
In materia dreptului muncii atribuțiile sau sarcinile de serviciu trebuie aduse la cunoștința salariatului în scris, în caz contrar acesta nu poate fi tras la răspundere și să i se impute că a acționat cu vinovăție în nerespectarea lor.
Atâta timp cât o procedură conține atribuții de serviciu, sarcini sau un mod de lucru cum este procedura de utilizare a cardului, în mod obligatoriu trebuie adusă la cunoștința în scris a salariatului, altfel contravine Codului Muncii.
In concluzie, nu poate fi tras la răspundere în mod legal pentru nerespectarea unor obligații care nu i s-au adus la cunoștință sub semnătură și care sunt contrare practicii reale din companie.
Conform înscrisurilor depuse la dosar de însăși intimata rezultă că practica reală și efectivă în compania cu privire la utilizarea cadrului era total diferită de cea pe care o invocă intimata, intimata a fost tot timpul în cunoștință de cauză de modul de utilizare a cardului, acceptând acest lucru fără atenționarea reclamantului că ar folosi cardul necorespunzător.
Pe parcursul celor 12 luni ale anului 2009 nu i-a fost suspendat sau blocat cardul pentru utilizare necorespunzătoare.
Martorii audiați în cauză, F. A. și Onufrasi I. D., au confirmat că practica cu privire la utilizarea cadrului era diferită de cea reglementată în Procedură, aceștia confirmând faptul că nu li s-a adus la cunoștință procedura de utilizare a cardului.
Prin răspunsul dat la interogator intimata nu a putut explica de ce nu a aplicat niciodată procedura față de reclamant, respectiv de ce nu a blocat sau anulat cardul acestuia dacă a considerat că nu l-a folosit corespunzător.
Consideră că nu este admisibil ca după un an în care reclamantul a uzat de folosirea cardului de o practică deja existentă și implementată în companie, fără să fie atenționat sau avertizat că ar fi încălcat procedura, dovedește reaua- credință a intimatei, aceasta fiind în culpă deoarece a creat și acceptat o astfel de situație.
Potrivit documentelor financiar contabile de care intimata s-a prevalat, rezultă că aceasta a fost informată de către serviciul financiar contabil de modul în care atât reclamantul cât și restul angajaților foloseau cardul de serviciu și decontau sumele, astfel că starea de pasivitate a intimatei, care timp de un an de zile nu a luat nicio măsură împotriva reclamantului, dovedește că a agreat această practică.
Împrejurarea că intimata a recurs la acest pretext ca motiv pentru desfacerea contractului de muncă a mai multor persoane din conducere, dovedește reaua-credință, această sancțiune fiind aplicată selectiv doar anumitor persoane, care au fost considerate indezirabile, cu toate că toți angajații foloseau cardul de serviciu conform practicii de mai sus.
Datorită faptului că nu a fost atenționat sau avertizat, nu i s-a blocat sau anulat cardul, i-au fost acceptate decontările de serviciul financiar contabil, a avut încredere deplină în modul de lucru instituit de companie cu privire la utilizarea cadrului, consideră că a fost de bună credință în utilizarea și decontare conform practicii acceptate.
În subsidiar solicită conform art.266 C.muncii privind individualizarea sancțiunii, înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului de muncă cu oricare altă sancțiune prevăzută de codul muncii, ținând cont că nu a avut nici o sancțiune disciplinară, fapta reținută ca abatere nu a fost săvârșită cu vinovăție, nu a adus nici un prejudiciu de încredere companiei, iar în ceea de privește gravitatea faptei, nu a făcut decât să respecte o practică și un mod de lucru deja existent în companie.
Intimata SC V. R. SA B., prin întâmpinare (f.22-33) a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinic[ și legală a sentinței T.ui C..
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Recurentul reclamant a avut calitatea de angajat al pârâtei, începând cu data de (...), pe durată nedeterminată, ocupând funcția de M. rețea distribuție - firme noi.
Prin D. nr.2152/(...), s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art. 264 alin.l lit.f și art. 61 lit.a din Codul muncii.
În analizarea legalității și temeiniciei deciziei atacate, instanța de fond a făcut un examen complet și corect a tuturor motivelor invocate de părți, pronunțând în urma acesteia o sentință legală și temeinică.
Criticile recurentului, în opinia majoritară a Curții, sunt nefondate, pentru motivele punctuale ce se vor arăta mai jos.
1. Cu privire la comunicarea procedurii de utilizare a cardului R.
V. Businees
Recurentul arată că atribuțiile sau sarcinile de serviciu trebuie aduse salariatului în scris, în caz contrar salariatul nu poate fi tras la răspundere și să i se impute ca a acționat cu vinovăție în nerespectarea lor.
Critica acestuia, deși în mod general corectă, nu poate fi reținută în cauza de față. Rolul comunicării în scris a regulilor ce trebuie respectate de către angajați, este, în mod absolut evident, aducerea lor la cunoștință pentru a li se putea conforma. Aceasta nu înseamnă însă o procedură rigidă, ce implică comunicarea lor pe suport scris și luarea lor la cunoștință sub semnătură, o astfel de cerință apărând ca excesivă față de rolul urmărit.
În contextul unei tehnologii care permite comunicarea informațiilor pe cale electronică, asigurând reducerea de costuri si timp, este absolut firesc folosirea acesteia de către companii, pentru a ușura și eficientiza activitatea angajaților săi.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, comunicarea informațiilor către angajați se făcea prin plasarea acestor reglementări interne în sistemul de intra-net, pe categorii de angajați și reglementări aferente, urmând ca acești angajați să le consulte prin folosirea mijloacelor puse la îndemână de angajator. A. mod de comunicare este extrem de uzitat, utilitatealui neputând fi negată. A pretinde comunicarea în scris a tuturor informațiilor, în condițiile în care ai acces la toate aceste date prin simpla accesare a bazelor de date de pe calculatorul pus la dispoziție de către societate înseamnă a ignora regulile bunei credințe care trebuie să guverneze raporturile dintre angajat și angajator.
Ca atare, Curtea reține că recurentului reclamant i-a fost adus la cunoștință regulamentul de utilizare a cardului, neexistând nici un inconvenient care să îl fi împiedecat pe acesta să ia cunoștință de regulile pe care era ținut să le respecte în utilizarea sa.
2. Cu privire la practica reală și efectivă a modului de utilizare a cardului
Recurentul susține că intimata a cunoscut și a acceptat modul în care era utilizat acest card, cunoștea modul în care se făceau decontările și cu toate acestea nu a atenționat nici un moment salariații cu privire la aceasta.
Aserțiunea recurentului este parțial fondată. Este adevărat că, din probatoriul administrat în cauză, se desprinde ideea potrivit căreia mai mulți salariați foloseau cardul în scop personal, fără ca departamentul ce avea ca sarcină de serviciu verificarea modului său de utilizare să ia vreo măsură pentru descurajarea acestei practici.
O practică ce contravine însă regulilor companiei nu poate constitui însă un motiv de exonerare de răspundere. R. de utilizare a cardului nu au fost constituite pe bază de cutumă, ci au fost strict determinate de regulile aduse la cunoștința angajaților în modul indicat la punctul 1. Încălcarea regulilor de către mai mulți angajați nu are ca efect legitimitatea încălcării, fiecare urmând a răspunde pentru propriile fapte.
Cu atât mai mult regula se impunea reclamantului recurent, acesta deținea în cadrul societății o funcție de conducere, ce îi impunea o răspundere mai mare față de aceasta.
Recurentul invocă faptul că , în ciuda folosirii sale greșite, cardul nu i-a fost anulat sau blocat. A.a a fost însă un beneficiu de care a profitat, recurentul cunoscând regulile ce îi interziceau folosirea în scopuri personale a cardului le-a încălcat, profitând practic de încrederea și toleranța societății sub acest aspect.Ca atare, în nici un caz acest aspect nu poate avea efectul exonerării de răspundere a recurentului reclamant.
De altfel, pe parcursul cercetării disciplinare, precum și în răspunsul dat la întrebarea 5 din interogator( fila 161 dosar fond) reclamantul recurent a justificat folosirea banilor societății în interes personal printr-o „ mare neglijență"; , întrucât și-a pus același PIN la toate cardurile ( personale și de serviciu) și nu a fost atent atunci când le-a folosit. Această afirmație nu este de natură a demonstra lipsa culpei recurentului, ci, dimpotrivă relevă un alt aspect. Recurentul a știut exact care este rolul fiecărui card, după cum era de altfel firesc era conștient de faptul că rolul cardului pus la dispoziție de angajator nu era acela de a-i acoperi cheltuieli în interes personal, nici măcar temporar. Prin punerea la dispoziție a cardului societatea nu a avut intenția de a oferi angajaților săi un împrumut, așa cum încearcă să acrediteze ideea recurentului, și scopul său era unul foarte clar: acoperirea cheltuielilor efectuate în interes de serviciu.
Depozițiile martorilor audiați în fața instanței de fond nu conduc nici ele la o concluzie contrară. M. F. A.( f.159) este una din persoanele care, la rândul său, a folosit cardul în interes personal, fiind și ea sancționată de societate. P. sa este identică așadar cu cea a reclamantului recurent, fiind greu de admis în atare situații că percepția sa asupra realităților privind regulile de folosire a cardului în societate ar fi una corectă și relevantă.
Din contră, instanța de fond a dat o justă valoare interpretării coroborate a probatoriului administrat, depoziția martorului O. I. relevând existența , cunoașterea și respectarea regulilor de utilizare a cardului de către majoritatea salariaților.
În consecință, față de cele de mai sus, Curtea reține ca pe deplin dovedită atât fapta recurentului ce constituie o abatere de serviciu, cât și vinovăția acestuia în săvârșirea ei, situația în care concluzionează că decizia de sancționare este un temeinică și legală.
În ceea ce privește motivul de recurs privind modul de individualizare a sancțiunii, Curtea reține, în opinie majoritară, că aceasta a fost corect aplicată.
După cum corect a reținut și instanța de fond, gravitatea faptei este dată de faptul că, prin fapta sa, recurentul a încălcat obligația de loialitate față de angajator. În lipsa acesteia încrederea societății în salariatul său nu mai poate fi menținută, or această încredere constituie un fundament al raporturilor de muncă.
Fapta este cu atât mai gravă cu cât recurentul ocupa o funcție de conducere. P. de toleranța arătată în anumite circumstanțe față de folosirea cardului în scopuri personale, reclamantul recurent a folosit în interes propriu o sumă deloc neglijabilă: 30.370 lei. Mai mult, chiar după ce i s-a cerut de către departamentul contabil restituirea sumelor utilizate în interes personal, recurentul continuat utilizarea în același mod a cardului, fapt ce rezultă din răspunsul dat de acesta la interogatoriu -. 13, din corespondența purtată de părți ( f. 126 recurs) si extrasele de cont depuse în cauză.
Curtea apreciază însă ca fondate criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordat reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat";.
Or, suma de 11.454, 76 lei este nepotrivit de mare pentru complexitatea cauzei deduse judecății, raportat la volumul de muncă solicitat și la uzanțele onorariilor în astfel de cauze. Curtea apreciază că suma de 2.000 reprezintă un cuantum echitabil la care reclamantul trebuie obligat să suporte cheltuielile în fond, același cuantum urmând a fi acordat intimatei pârâte și în recurs.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 309 ind. 9 raportat la art. 312 C., Curtea va admite recursul declarat de reclamantul S. S. S. împotriva sentinței civile numărul 1122 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va modifica în parte în sensul că obliga reclamantul S. S. S. la cheltuieli de judecată în fond în favoarea SC V. R. SA în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu avocat parțial.
În temeiul art. 274 și art. 276 C., va obliga pe recurentul S. S. S. să plătească intimatei SC V. R. SA suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul S. S. S. împotriva sentinței civile numărul 1122 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă reclamantul S. S. S. la cheltuieli de judecată în fond în favoarea SC V. R. SA în cuantum de 2000 lei reprezentând onorariu avocat parțial.
Obligă pe recurentul S. S. S. să plătească intimatei SC V. R. SA suma de
2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.
Cu opinie separată G REFIER A. B.
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
A. întemeiat recursul, cu consecința modificării sentinței în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate cu una mai puțin gravă, anume, cea a retrogradării din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată de 30 de zile.
Rețin, în esență, că deși așa cum s-a reținut în opinia majoritară, în cauză se verifică existența unei abateri disciplinare, la individualizarea sancțiunii aplicate nu s-a ținut seama în mod judicios de prevederile art. 266 (art. 255 Codul muncii republicat) Codul muncii, care prevăd criteriile în funcție de care se stabilește sancțiunea disciplinară.
Un prim astfel de criteriu îl constituie împrejurările în care s-a săvârșit fapta. În cauză, s-a afirmat de către reclamantul recurent că în practică, s-a acceptat folosirea cardului de serviciu de către angajați în interes personal, fără a se aplica sancțiunile specifice și exprese de natură practică (anularea sau retragerea cardului), ci doar se solicita returnarea sumelor care excedau cuantumul celor justificate de cheltuieli în interesul serviciului dovedite.
În acest context, s-a solicitat de către instanța de recurs depunerea corespondenței electronice între reclamant și biroul de contabilitate al intimatei; solicitarea nu a fost complinită, încălcându-se astfel obligația de a proba susținerile în instanță impusă de art. 1169 vechiul Cod civil. R. afirmând o situație care reieșea din înscrisuri deținute de partea adversă, refuzul intimatei de a înfățișa înscrisurile se poate considera de către instanță ca o dovadă în favoarea părții care a cerut înfățișarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris, potrivit prevederilor art. 174 C.proc.civ.
Ca urmare, consider probată susținerea reclamantului cu privire la tolerarea folosirii cardului de serviciu în interes personal de către societate.
De asemenea, nu trebuie omisă existența unor proceduri clare de urmat de către echipa petty cash, în urmărirea și supravegherea utilizării acestor carduri, cu obligația corelativă de a anula sau de a retrage cardul în cazul folosirii în interes personal.
Consider că, pe de o parte, societatea intimată nu a aplicat în speță sancțiunea specifică situației create, situație ce se conturează ca o culpă a acesteia, iar pe de altă parte, acceptând că societatea are alegerea de a aplica o sancțiune disciplinară dacă prin încălcarea unor norme cvasi-bancare privitoare la utilizarea cardului de serviciu se încalcă și disciplina muncii, trebuie analizată sancțiunea de aplicat prin raportare la această culpă comună, dată de atitudinea tolerantă și chiar încurajatoare dovedită de angajator.
O schimbare bruscă în modul de apreciere a unui comportament legat de activitatea profesională, prin încurajarea o perioadă a unui comportament teoretic neagreat, iar apoi prin trecerea fără preaviz la sancționarea cea mai drastică nu constituie, în opinia mea, o manifestare a principiului bunei credințe în relațiile de muncă, deși acesta este un principiu obligatoriu în lumina prevederilor art. 8 din Codul muncii, cu corolarul dat de alin. 2 al acestui articol, unde se statuează că pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă.
Or, angajatorul nu a dovedit prin nici un înscris că ar fi considerat neadecvat comportamentul agreat până în acel moment al reclamantului; s-a solicitat doar, în cadrul procedurii folosite până în acel moment, justificarea sumei pentru care nu s-au depus deconturi, la care reclamantul și-a manifestat disponibilitatea de a depune banii în scurt termen. Deși se afirmă de către intimata pârâtă că reclamantul a persistat în abatere, prin faptul că ulterior solicitării din august 2009, din partea echipei petty cash, de justificare a sumelor nedecontate până atunci, a depus doar o parte din suma restantă în luna septembrie, restul fiind reținut în lunile următoare din salariu și depus în numerar în luna decembrie, continuând de-a lungul lunilor septembrie- decembrie să folosească acel card de serviciu în interes personal, nu s-a depus probațiunea adecvată (cea solicitată de instanța de recurs, cu corespondența electronică de-a lungul acestei perioade și anterior) care să convingă asupra faptului că nu a existat agrementul societății pentru perioada arătată în utilizarea cardului în interes personal. E-mail-ul din data de 21 august 2009 (fila 126 dosar recurs) trimis reclamantului pentru remiterea deconturilor pentru sumele mai vechi de 5 luni nu poate fi considerat o atenționare asupra modificării atitudinii tolerante a angajatorului față de utilizarea în interes personal a cardului de serviciu, dimpotrivă, denotă tocmai această toleranță, în sensul că nu cuprinde (acest e-mail) o atenționare pentru nefolosirea în interes personal a cardului, ci doar solicitarea de a se proceda la justificarea sumelor prea vechi.
La răspunsul reclamantului trimis tot prin e-mail (fila 127 dosar recurs) prin care acesta arată că o să ajungă la B. în data de 11 septembrie și o să aducă personal banii nu s-a depus răspunsul societății, din care s-ar fi putut verifica atitudinea acesteia, rezultând, din această omisiune de a proba, că societatea a tolerat situația, deci folosirea cardului în interes personal și restituirea ulterioară a banilor.
De altfel, depoziția martorei F. A. (fila 159 dosar fond) atestă că în calitatea sa de manager clienți strategici la departamentul vânzări B., a primit un card de credit din partea pârâtei, similar reclamantului, și a înțeles că atâtpersonal, cât și colegii, puteau folosi cardul în interesul serviciului și în interes personal, sumele folosite urmând a fi totdeauna decontate.
Împotriva acestei salariate s-a luat de asemenea măsura concedierii pentru aceeași abatere, măsură anulată în instanță conform copiei sentinței nr. 513/(...) pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. (...) depus la filele
36 și urm. dosar recurs, fără a se promova calea de atac specifică de către angajator, potrivit site-ului .
În această situație, apreciez că societatea a achiesat la justețea poziției procesuale exprimate în acel dosar, or situația fiind similară cu prezenta cauză, consider că aspectul se constituie într-un argument care susține afirmațiile reclamantului din prezentul cadru procesual.
În plus, depoziția martorei este în concordanță cu cea a martorului O. I. D. (fila 191 dosar fond), care a precizat că i s-a părut de bun simț să nu folosească în interes personal cardul dar bănuiește că dacă ar fi avut o urgență și nu și-ar fi putut folosi cardurile proprii, nu ar fi fost o problemă să apeleze la acest card. Circumspecția acestei depoziții trebuie corelată cu situația în care se află martorul, care era angajatul societății la data depoziției, și chiar în această situație martorul atestă posibilitatea de a folosi în interes personal cardul de serviciu.
Un argument pentru înlocuirea sancțiunii îl constituie faptul că se impută reclamantului, prin decizia de concediere, o abatere ce s-a extins de-a lungul unui întreg an, deci din ianuarie până în decembrie 2009, constând din retragerea de sume în interes personal de pe cardul de serviciu, fără a se lua în considerare propria culpă a angajatorului, care prin organele abilitate a acceptat această situație, sau cel puțin a lăsat-o să treneze, lăsând astfel impresia (dacă nu a existat o toleranță explicită, la care face trimitere martora
F. A.) că agreează această stare de lucruri. Nu s-a probat intenția reclamantului de a prejudicia societatea angajatoare, ci atunci când s-a solicitat justificarea sumelor nedecontate, acesta și-a exprimat disponibilitatea de a depune banii și a arătat cu promptitudine că se va deplasa în scurt timp la sediul central al societății pentru discutarea situației. Angajatorul a refuzat să probeze rezultatul acestor discuții.
Apoi, dată fiind importanța funcției deținute de reclamant în cadrul unei societăți de anvergura pârâtei - director regional pe piața de desfaceri regiunea C. - apare ca plauzibilă susținerea acestuia, probată testimonial, că a existat o anumită larghețe în derularea raporturilor financiare între părți, prin tolerarea, dacă nu a existat chiar o încurajare în acest sens, de a se folosi cardul de serviciu în interes personal, cu obligația de a depune ulterior banii astfel folosiți, ceea ce în speță s-a făcut.
În plus, raportat la probațiunea administrată și din nou, la funcția deținută de reclamant în cadrul societății, consider puțin plauzibilă ideea că reclamantul ar fi folosit cardul de serviciu în interes personal cu încălcarea cutumei existente la nivelul societății, în condițiile în care orice persoană familiarizată cu folosirea acestor instrumente bancare (cardurile), și cu atât mai puțin reclamantul, care a dovedit că avea chiar mai multe carduri
(împrejurare care afirmă că a stat la baza unei confuzii între carduri ce a determinat întreaga situație), știe că nu se pot ține secrete operațiile cu cardul față de cel care are acces la extrasele de cont, în speță, angajatorul. Pare puțin probabil și nelogic ca un director să fi încălcat atât de vizibil o politică strictă a firmei, cu excepția cazului în care cutuma la nivelul societății era cea indicată de reclamant și de martoră.
Apreciind, prin aceste considerente, și asupra celorlalte criterii de stabilire a sancțiunii disciplinare:
1. gradul de vinovăție al reclamantului - mediu, prin raportare la culpa concurentă reținută în sarcina angajatorului, responsabil cu organizarea activității tuturor compartimentelor;
2. consecințele abaterii disciplinare, care din punct de vedere financiar nu au putut fi cuantificate de angajator, în urma regularizării situației prin depunerea sumelor restante și reținerea acestora din salariul reclamantului anterior emiterii deciziei de sancționare, în condițiile în care angajatorul nu a considerat necesar a face un calcul al altor cheltuieli aferente administrării cardului, dobânzi, comisioane;
3. comportarea generală în serviciu a salariatului, bună, în absența altor precizări în cuprinsul deciziei de sancționare;
4. absența altor sancțiuni disciplinare, consider că sancțiunea concedierii este mult prea severă și ca atare se impune modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, cu consecința anulării concedierii, a reintegrării reclamantului și a aplicării sancțiunii retrogradării din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată de 30 de zile. A. această sancțiune de înlocuire ca adecvată față de funcția deținută de reclamant, ca și față de importanța pe care în final a dat-o angajatorul faptelor sale, o astfel de sancțiune având rolul de a reașeza în locul său autoritatea angajatorului și totodată de a proteja angajatul de o măsură intempestivă și abuzivă.
Consider că măsura concedierii este în mod deosebit drastică, astfel încât pentru aplicarea ei trebuie să existe date referitoare la abateri importante, care să submineze cu totul încrederea angajatorului în salariatul său, or față de datele cauzei, detaliate mai sus, în aprecierea mea, nu se justifică desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
În drept, rețin incidența prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., art. 266, 76 și 78 Codul muncii
(art. 252, 78 și 80 Codul muncii republicat).
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T. (...)
| ← Decizia civilă nr. 3307/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4203/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
