Decizia civilă nr. 3270/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3270/R/2011
Ședința din data de 28 S. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S. C. B.
I.-R. M. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "CFR M." SA împotriva sentinței civile nr. 853 din 17 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. SI I. AL M. DE L. DIN D. T. M. și pârâta intimată S. "CFR M." SA S. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 01 august
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a depus la dosar note de ședință și acte anexă, prin care se invocă, în ceea ce privește pârâta intimată S. B. a S. CFR M. SA, excepția lipsei capacității de folosință a acesteia.
De asemenea, la data de 27 septembrie 2011, pârâta recurentă a transmis prin fax la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea recursului și menținerea sentinței recurate.
La data de 27 septembrie 2011, reclamantul intimat a depus la dosar note de ședință și acte anexă, prin care solicită respingerea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond și judecarea cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și prin cererea de recurs, rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea formulată de către reclamantul S. L. ȘI I. AL M. DE L. DIN D.
T. M. pentru membrii de sindicat, înregistrată pe rolul T. M. sub nr. (...) în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA"; și S. CFR M. SA S. B., s-a solicitat instanței obligarea pârâtelor să plătească fiecărui membru de sindicat, retroactiv, pentru anii 2006, 2007 și 2008, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației la data plății efective, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în contractul colectiv de muncă pentru anii 2005 - 2006 încheiat la nivelul pârâtei de rândul 1, înregistrat la D. B., este prevăzută, la art. 30, acordarea pentru personalul societății, a unuisalariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic. Reclamantul a mai învederat această prevedere a fost statuată și în C. colectiv de M. la nivel de unitate pentru anii 2007-2008 înregistrat la D. B.
Prin Sentința Civilă nr. 803 din 28 aprilie 2010, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare înfavoarea T. C., cu privire la membrul de sindicat T. I. Ș., al cărui domiciliu se află pe raza de competență a T. C.
Prin sentința civilă nr. 853/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile lipsei calității de reprezentant al organizației sindicale, a inadmisibilității și a prescrierii dreptului material la acțiune invocate de către pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. S.
S-a admis excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei S. „.
M. S. S. B. invocată de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. S.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. L. ȘI I. AL M. DE L. din D. T. M., în numele și pentru membrul de sindicat T. I. Ș., în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. S.A
A fost obligată pârâta să plătească membrului de sindicat un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie pentru anii 2006, 2007 și 2008, actualizat în raport cu rata inflației.
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S. „. M. S. S.
B., ca urmare a admiterii excepției.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Având in vedere raporturile de munca între reclamant si parate, instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului, mandatul sindicatului de reprezentare este unul izvorât din lege nefiind necesară procura.
Instanța a respins, de asemenea, și excepția inadmisibilității acțiunii, procedura prealabila nefiind o condiție pentru a avea acces la justiție. Dat fiind faptul că obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi bănești asimilate drepturilor salariale, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, termenul de prescripție fiind într-o astfel de situație de 3 ani, nu de 6 luni.
În ce privește excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei de rândul 2, instanța a admis-o, reținând că potrivit prevederilor legale, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică a societăților comerciale, neavând posibilitatea de a participa la circuitul juridic în nume propriu.
Membrul de sindicat reprezentat de către reclamant, T. I. Ș., a fost angajat al pârâtei de rândul 2 până în (...), fiindu-i aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Potrivit art. 30 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2006 - 2007 încheiat la nivelul pârâtei „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Aceste prevederi legale au fost reiterate și în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2007 -
2008, tot la art. 30 alin. 1.
Mai mult chiar, art. 30 alin. 1 din C. C. de M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, aplicabil părților din prezenta cauză, reglementează acordarea salariului suplimentar salariaților pentru munca ireproșabilă din cursul unui an calendaristic.
A., potrivit art. 30, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primiun salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit prevederilor art. 236 al. 4 C. muncii, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) C. Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
În ce privește obligativitatea acordării drepturilor, instanța a apreciat că prevederile legale ce reglementează plata salariului suplimentar trebuie interpretate în ansamblu. Susținerile pârâtei de rând 1 potrivit cărora acordarea salariului suplimentar nu este obligatorie, acesta putând fi acordat doar salariaților care nu au avut abateri disciplinare, nu pot fi reținute. Obligativitatea acordării acestui drept de către angajator rezultă din cuprinsul prevederilor legale. A., în anexa 6 sunt stabilite criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru muncă ireproșabilă prestată în cursul anului. Așa după cum și titulatura o arată, acesta se acordă salariaților pentru muncă ireproșabilă prestată în cursul unui an calendaristic, aceasta fiind singura condiție reglementată.
C. C. de M. la nivel de grup de unități reglementează acordarea salariului suplimentar, fără a folosi sintagma „poate";, instituind o obligație directă în sarcina angajatorului, sub aceiași condiție, a desfășurării unei activități ireproșabile.
Potrivit prevederilor art. 287 C. Muncii, în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, însă pârâtele nu au făcut dovada celor afirmate în cuprinsul întâmpinării, respectiv că membrul de sindicat reprezentat de reclamant a fost sancționat disciplinar în perioada anilor 2006 - 2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. de T. F. de M. "CFR M." S., solicitând admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041
Cod procedură civilă, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii formulate de SLIML T. M. pentru reclamantul T. I. Ș.
În motivarea recursului pârâta recurentă a invocat următoarele:
1. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii, aplicându-se termenul de prescripție de 3 ani asimilând plata unui ajutor bănesc ca fiind de natură salarială.
Cererea reclamantului este întemeiată pe neexecutarea unor clauze contractuale cuprinse în CCM aplicabile în perioada 2006 - 2008 (art. 30 din CCM), deci este vorba de drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă și nu reprezintă drepturi salariale conform contractelor individuale de muncă, astfel că în acest caz, sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. l lit.« e » din Codul Muncii.
Salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă un raport între efortul depus și câștigul obținut ca determinare a utilității muncii, iar dacă aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale, în conformitate cu art. 154 alin. 1 Codul muncii, ele ar trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă (bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor), or, acestea nu fac obiectul contractelor individuale de muncă. Din redactarea textului, acest "salariu suplimentar" nu are caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul CFR M. SA, ci este o premiere ce poate fi acordată salariaților "pentru munca ireproșabilă desfășurată in decursul unui an calendaristic".
Mai arată recurenta că în raport de prevederile art.30 (1) din CCM
2005/2006, conform cărora, "Pentru munca desfășurată in decursul unui an calendaristic, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare ... " reiese în mod evident că această clauză nu are un caracter obligatoriu, motiv pentru care nu poate avea un caracter continuu, iar simpla denumire de "salariu" nu îi poate conferi statutul de drept ce are natură salarială.
Din interpretarea alin. 2 al art.154 și art.161 alin 1 din Codul Muncii rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună. Or, "salariul suplimentar" nu poate fi considerat un drept salarial în sensul definiției de mai sus.
Față de conținutul clauzelor CCM în discuție - 2005/2006 și 2., este foarte clară intenția părților la semnarea acestora, respectiv a nu fi o condiție obligatorie a acordării acestei premieri ci, funcție de solicitarea sindicatelor și de situația economică a angajatorului.
În lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Față de cuprinderea în CCM a unor obligații în materie de salarizare, distincte față de obligațiile în materia protecției sociale și a altor drepturi, aplicarea normelor legale în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru pretenții derivate din CCM este strâns legată de izvorul obligației, fiind în mod evident diferită în raport de natura și izvorul dreptului solicitat.
Dispoziția cuprinsă în textul art. 283 alin.1 lit. e, din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă în art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Mai mult, este necesar să facem distincția între contractul colectiv de muncă și cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora. C. colectiv de muncă este un contact cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată, care în cazul particular tratat este de un an. A., orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 (1) lit. e are în vedere faptul că orice conflict colectiv trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil.
A interpreta altfel ar însemna că prevederile art. 283 alin. I lit. e sunt golite de conținut și inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.
În acest sens, raportându-se la teza finala a prevederilor art. 283 alin. l lit. e Codul Muncii, apreciază că dreptul la acțiune al reclamantului este stins prin prescripție.
- A mai arătat recurenta că instanța de fond, a reținut în mod greșit că salariul suplimentar se acordă salariaților pentru muncă ireproșabilă "aceasta fiind singura condiție reglementată", dând o interpretare eronată clauzelor contractuale.
Așa cum este prevăzută în Contractele C.e de M. această clauză nu are un caracter obligatoriu.
Art. 30 alin. 3 din C. C. de M. al S. CFR M. SA prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate.
Negocierile privind Contractele colective de muncă au condus în fiecare an la păstrarea numărul salariaților și prin urmare la utilizarea în totalitate a fondului de salarii aprobat, anul 2010 culminând, în sens negativ, cu punerea în aplicare a unui program de restructurare și reorganizare a societății.
Trebuie avut în vedere faptul că societatea a încheiat exercițiile financiare pentru care sunt solicitate drepturile de către reclamanți cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar astfel încât să existe posibilitatea plăților de salarii suplimentare conform art. 30 alin. 1 din C.C.M.
Factorii economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală. Nu se poate ignora în momentul stabilirii unor drepturi pentru salariați nivelul productivității muncii și situația economică a angajatorului.
Salariul suplimentar nu este un drept obligatoriu stabilit de părți în contractul individual de muncă, nu este actual și nu este cert, reprezentând o premiere, un stimulent acordat salariaților în funcție de posibilitățile angajatorului "din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare-recalificare a personalului .. " conform art. 20 din C.ui colectiv de M. 2..
A., salariul suplimentar trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în temeiul contractului individual de muncă, bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor, fiind o formă de participare a angajaților la profitul societății.
În lipsa îndeplinirii acestor condiții cumulative este imposibil să poată fi acordat acest beneficiu.
2. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. recurenta a formulat următoarele critici:
- Instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant a organizației sindicale, deși aceasta nu a făcut dovada că reclamantul cunoaște demersul judiciar ce se promovează în numele lui și nu se opune acestuia - dovadă fiind lipsa semnăturii reclamantului din tabelul depus odată cu cererea de chemare în judecată.
În raport de prevederile art.28 alin. 2 din Legea nr.54/2003 consideră că legea prezumă că o cerere de chemare în judecată formulată prin sindicat se realizează cu consultarea prealabilă și cu acordul membrilor săi.
Deci, înainte de a introduce cererea de chemare în judecată, organizația sindicală are obligația de a consulta membrii de sindicat și de a obține acordul
(semnăturile) acestora.
Instanța de fond trebuia să-și formeze convingerea că salariatul cunoaște demersul judiciar ce se promovează în numele lui și nu se opune acestuia, iar dovada certă constă într-un document care să consfințească voința și consimțământul liber exprimat, concretizat în consemnarea identității și a semnăturii membrului de sindicat.
Reprezentantul reclamantului nu a probat în niciun fel calitatea de membru de sindicat la momentul introducerii acțiunii, aceasta existând doar la nivel declarativ.
- Instanța de fond în mod greșit a apreciat ca acesta avea calitate de salariat la data introducerii cererii. Potrivit Legii nr. 54/2003 art. 2 doar
„persoanele încadrate în munca și funcționarii publici au dreptul sa constituie organizații sindicale și să adere la acestea. "
Conform înregistrărilor din carnetul de muncă, reclamantul a încetat activitatea pentru pensie pentru limită de vârstă, în consecință odată cu pensionarea și-a pierdut și calitatea de membru de sindicat și dreptul de a fi reprezentat de organizația sindicală în demersul privind cererea de chemare în judecată.
- Instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, fără a avea în vedere prevederile din CCM
2006 - 2008, considerând că aceasta nu reprezintă o condiție obligatorie.
Instanța de fond a calificat în mod greșit prevederile contractului colectiv de muncă, stabilind în mod arbitrar și nelegal că "... procedura prealabilă nefiind o condiție pentru a avea acces la justiție .. "
La nivelul S. CFR M. SA și al sucursalelor sale, sunt constituite în conformitate cu prevederile CCM 2006-2008 cap. X, «Comisiile mixte patronat - sindicate», comisii compuse din reprezentanți pentru fiecare parte. Comisiile astfel constituite au atribuții de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de munca și a contractelor individuale de muncă.
A., ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă
(prevăzută și de art. 109 alin. 2 C.pr.civ.), înainte de sesizarea instanțelor judecătorești (așa cum prevede art. 70 din Legea nr. 168/1999), ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, va fi sesizată comisia mixtă patronat - sindicate și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută și de art. 117 din
CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010, care prevede că "în situațiile în care apar divergențe în legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile și organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergență, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramura.
Reclamantul, prin reprezentantul său, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate, pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și solicită să se constate inadmisibilitatea acesteia.
Fiind o procedură specială si expres prevăzută de C. C. de M., trebuie respectată și pusă în practică înaintea introducerii cererii, în temeiul art. 969
Cod civil, având avantajul soluționării pe cale amiabila și în același timp duce la degrevarea instanțelor de judecată cu cereri inutile.
3. În temeiul art. 3041 C.pr.civ., s-au învederat prevederile instituite de OUG nr. 8., prin care s-au stabilit condițiile care reglementează plata premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care, de regulă, se acordă la finele anului.
Recurenta învederează că în lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului. CFR M. a înregistrat pierderi, fiind de notorietate situația economico-financiară a societății. Fată de prevederile legale invocate considera pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată de reprezentantul reclamanților, ca fiind lipsite de temei.
Pe de altă parte arată că art. 31 din Legea nr. 130/1996 prevede următoarele: "Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru".
Referindu-se la prevederile art. 30 din CCM la nivel de unitate pe anii 2006
- 2008, care menționează doar caracterul facultativ în ceea ce privește acordarea, de către CFR M., a salariului suplimentar, susține că aceasta este o modificare a CCM la nivel superior, modificare ce nu are un caracter unilateral, ci reprezintă voința părților.
În fapt această renegociere, comparativ cu CCM la nivel superior, constă în decizia părților de a nu institui în sarcina angajatorului o obligație în ceea ce privește acordarea salariului suplimentar.
Mai mult, art. 24. alin. (2) din Legea nr. 130/1996 prevede că: ,,Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, iar la alin. (3): În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective".
Ori, în cazul de față, reclamantul prin organizația sindicală, semnatara
CCM la nivel de unitate, deși nu a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuși reprezentanții salariaților au fost de acord, solicită acordarea unor drepturi, care așa cum au fost exprimate prin voința părților, nu instituie o obligație în sarcina CFR M..
C. colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care este încheiat are forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidență voința reală a părților.
Or, terminologia utilizată la redactarea art. 30 din CCM la nivel de unitate este cea care stabilește doar o facultate, o posibilitate de acordare a unui salariu suplimentar.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 977 C.civ., interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante.
A., instanța de fond trebuia să interpreteze aceste clauze contractuale în spiritul și litera lor și nu restrictiv, în sensul în care acestea produc efecte numai în favoarea uneia dintre părțile contractante.
Înțelegerea părților la data semnării contractelor colective de muncă în perioada 2006-2008, a fost în sensul existenței posibilității și nu a obligativității, ca la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Prin art. 30 alin. 3 din C. C. de M. al S. CFR M. SA, legea părților, se prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate.
C. colectiv de muncă prevede, la art. 20 din Cap. II litera F. S.ul Premial, "că din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare- recalificare a personalului, societatea constituie fondul de cointeresare prin premiere".
Veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anul 2008 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anul fiscal a fost încheiat în pierdere, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar astfel încât să existe fondurile necesare plăților de salarii suplimentare conform art. 30 alin. 1 din C. C. de M. al S. CFR M. SA.
Consideră că prin soluția dată, instanța de fond intervine în voința părților dând o interpretare unor prevederi ale contractului colectiv de muncă, intenționat diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali.
Susține recurenta că instanța de fond a instituit astfel un drept absolut al salariatului, drept ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă. În acest sens, consideră că un contract colectiv de muncă are rolul de a proteja atât angajatorul cât și salariații. Nu se poate ignora în momentul stabilirii unor drepturi pentru salariați nivelul productivității muncii și situația economică a angajatorului.
În drept, art. 304 alin. 8 si 9 , art. 3041 C.pr.civ., art. 969 și 977 Cod Civil, prevederile Legii nr. 54/2003, Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, Contractele C.e de M. valabile în perioada 2006 - 2008 la nivelul S. CFR M. S.A și OUG nr. 8..
Reclamantul intimat S. L. și I. al M. de L. din D. T. M. a depus întâmpinare ladosarul cauzei în data de (...) (f. 16-21), prin care a solicitat respingerea recursuluica nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
În data de (...), recurenta pârâtă S. N. de T. F. de M. "CFR M." S. a depus ladosarul cauzei „Note de ședință"; (f. 34-35) prin care a invocat in ceea ce privește parata 2, respectiv S. B. a S. CFR M. SA, excepția lipsei capacității procesuale defolosința a acesteia, întrucât această suscursală a fost radiata din evidentele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, așa cum rezulta din rezoluția nr.16219 din (...) a directorului ORC B., precum si din Certificatul de R. a S. B. emis de aceeași instituție.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legaleincidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoareleconsiderente:
- Criticile formulate de recurentă referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune sunt nefondate.
A., Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale negociate, care își au izvorul în C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică
și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani
și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor, care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Dincolo de denumirea dată de părți prin contractul colectiv de muncă, drepturilor respective, un drept bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial.
Art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
De asemenea, conform disp.art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Curtea mai reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Se reține astfel că art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
- Curtea constată că în mod corect a respins instanța de fond excepția lipsei calității de reprezentant a S. având în vedere că mandatul dat de reclamantul T. I. Ș. S. L. și I. al M. de L. din D. T. M. pentru promovarea acțiunii privind acordarea salariului suplimentar pe anii (...) rezultă din tabelul de la fila
62 din dosarul T. T.-M., tabel în care la poziția 168 figurează reclamantul T. I. Ș., precum și semnătura acestuia.
- Cu privire la excepția inadmisibilității sau cea a prematurității justificate prin prisma neîndeplinirii procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat- sindicate, Curtea constată că această procedură nu este obligatorie, ea nefiind prevăzută de lege, iar art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, prevede că numai în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se face după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile prevăzute în acea lege. În cauza dedusă judecății nu există nici o procedură prealabilă prevăzută de lege care să fie obligatoriu de urmat înainte de promovarea acțiunii.
De altfel, din interpretarea dispozițiilor art. 109 din contractul colectiv de muncă reiese că „procedura prealabilă în fața comisiilor mixte"; la care face trimitere recurenta reprezintă o eventuală modalitate alternativă de soluționare a litigiilor, care însă nu exclude accesul la instanță.
- Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din C.muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect a reținut instanța de fond că acordarea salariului suplimentar constituie o obligație, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
A., art. 30 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie în cadrul fondului pentru salarii,în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
În sensul caracterului necondiționat al dreptului la acordarea salariului suplimentar, pledează și art. 31 din CCM care face trimitere la criteriile de acordare a salariului suplimentar, prevăzute în anexa 6, din care rezultă că plata dreptului este obligatorie, cu excepția unor situații care țin de conduita disciplinară a salariaților.
Mai mult decât atât, astfel cum a reținut și instanța de fond, prin C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din T.ul feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/(...), a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 370/(...), fiind valabil astfel 48 de luni de la data înregistrării, aplicabil și pârâtei, la art. 30 s-a prevăzut că „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.";
Se constată că textul enunțat din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior nu cuprinde nici o mențiune de natură să conducă la concluzia că acordarea dreptului respectiv ar fi una condiționată, stipulând în mod expres îndreptățirea salariaților de a beneficia de acest salariu suplimentar.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate părțile au renegociat dreptul stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, în sensul că au prevăzut caracterul facultativ în ceea ce privește acordarea de către CFR M. a salariului suplimentar, întrucât, potrivit prevederilor art. 238 alin. 1 din Codul muncii,
„contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.";
Este irelevant faptul că contractele colective de muncă la nivel de unitate au fost semnate de organizațiile sindicale reprezentante ale salariaților, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art. 38 Codul muncii).
Aspectele invocate de recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
În cauză nu se poate reține incidența prevederilor OUG nr. 8. pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acorda la finele anului, întrucât acest act normativ viza doar drepturile aferente anului 1997.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii, „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";.
Totodată, conform dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ.,
Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "CFR M." S. împotriva sentinței civile numărul 853 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S. C. B. I.-R. M.
GREFIER A . B.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: E.Belean
| ← Decizia civilă nr. 5328/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3976/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
