Decizia civilă nr. 3522/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 3522/R/2011
Ședința ta de 11 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. T. JUDECĂTOR : D. C. G. JUDECĂTOR : C. M.
G. : A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta D. G. DE A. S. ȘI P. C. M. împotriva sentinței civile nr. 753 din 12 aprilie 2011, a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. DE A. M. M. și pe pârâtul intimat C. J. M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04 octombrie 2011, când s- a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de 07 octombrie 2011 și apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A A supra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. M. sub nr. 115/100/(...), astfel cum aceasta a fost precizată la data de (...), reclamantul S. DE A. M. M. a chemat în judecată pe pârâții: D. G. DE A. S. ȘI P. C. M. și C. J. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sporului de 1. din salariul de bază pentru orele prestate de către asistenții maternali reprezentați în cauză, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în perioada (...) - (...), la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate în perioada (...) - (...) și la plata sporului de 75% din salariul de bază pentru munca prestată peste programul normal de lucru.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că specificul contractului individual de muncă al asistenților maternali constă în faptul că locul de muncă al acestora este la domiciliu, programul de lucru nu este limitat la 8 ore pe zi, ci este un program permanent, iar pe durata efectuării concediului de odihnă asistentul maternal are obligația de a sigura continuitatea activității desfășurate cu copilul.
S-a mai arătat că obligațiile asistentului maternal sunt reglementate de dispozițiile art. 10 din H. nr.6..
Art. 134 alin. 1 din Codul muncii prevede care sunt zilele declarate nelucrătoare.
Reclamanții au susținut că, potrivit art. 136 din Codul muncii, prevederile art. 134 din Codul muncii nu se aplică locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului muncii prestate, cum este și în cazul asistenților maternali. În situația în care aceste zile libere nu pot fi acordate, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, conform art. 137 alin. 2 din Codul muncii, salariații sunt îndreptățiți la plata unui spor la salariul de bază de 1..
Întrucât reclamanții nu au beneficiat de concediu de odihnă în perioada (...)-(...), aceștia se consideră îndreptățiți la compensarea în bani a acestuia.
Potrivit art.119 din Codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. 1, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor de 75% la salariul de bază.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 134, art. 136, art. 137, art. 119, art. 120 din Codul muncii și art. 19 din L. nr. 330/2009.
Pârâta D. G. de A. S. și P. C. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, considerând că, potrivit art. 141 alin. 4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este posibilă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, reclamanții nedovedind că ar fi solicitat efectuarea concediului de odihnă și că acest drept le-ar fi fost refuzat.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 53/2003 și H. nr. 6..
Pârâtul C. J. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate, arătând că, potrivit art. 8 din H. nr. 6., activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfășoară în baza unui contract individual de muncă, care are un caracter special, specific protecției copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecția copilului sau cu un organism privat autorizat, care are obligația supravegherii și sprijinirii activității desfășurate de asistenții maternali profesioniști.
S-a efectuat în cauză o expertiza contabilă, fiind depus la dosar raportul întocmit de către expert T. M.
Prin sentința civilă nr. 753/(...), Tribunalul Maramureș a admis în parteacțiunea formulată de reclamantul S. de A. M. M., în contradictoriu cu pârâții D. G. de A. S. și P. C. M. și C. J. M., în sensul că pârâta D. G. de A. S. și P. C. M. a fost obligată la plata sporului de 1. din salariul de bază pentru orele prestate de asistenții maternali în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în perioada (...)-(...) și la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate în perioada (...)-(...), actualizate în raport de indicele de inflație de la data la care sumele erau datorate și până la data plății efective, drepturi bănești stabilite conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert T. M., pentru membrii de sindicat: A. M., A. M.,A. L., A. D. M., A. G. I., A. I. I., A. St. M., A. P., A. S., A. A., B. A., B. S., B. V., B. Pt. M., B. V. I., B. R., B. N. G., B. I. R., B. H., B. M., B. M., B. M., B. C., B. D., B. I. M., B. St. I., B. V. M., B. N., B. V. M., B. E. M., M. D. C., B. Ana, B. T., B. G. G., B. S., B. V., Bob D. A., Bob M., B. M., B. I., B. B. M. N., B. D. M., B. V. V., B. S., B. F., B. Ana, B. I., B. E., B. G., B. V., B. E., B. I. M., B. V., B. Ana, B. L., B. S., B. Ana E., C. L., C. V., C. D., C. M., C. A., C. M. M., C. S., C. I., C. G., C. I. E., C. M. A., C. I. M., C. M. O., C. V., C. Z., C. I. D., C. I., C. M.,
C. F., C. M. M., C. V., D. E., D. I., D. F., D. M., D. I., D. N., D. M., D. N., D. R., E. K., F. M., F. Ana, F. A., F. M., F. P., F. V., F. I., G. M., G. M., G. P., G. A., G. M., G. I. M., G. L., H. V., H. M., H. C., H. M., J. N. M., K. S., K. N. I., L. C., L. A., L. C., L. V., L. V., L. V.,M. I., M. D., M. M., M. Ș., Mat V., M. M., M. H. I., M. N., M. A., M. E., M. R., M. I., M. N., M. I., Miu I., Miu S., M. E., M. V., M. G., N. D., N. L., N. Ana, N. D., N. I., N. V., O. C., O. S., O. A., O. P., O. S., O. Ana, O. G., P. Ana M., P. Ș., P. L. N., P. M. F., P. A., P. M., P. V., P. I., P. Ana C., P. M. L., P. Ana, P. A., P. E., P. A., P. G., P. L. I, P. L. II, P. D. M., P. M., P. M., P. N., P. Pt. M., P. T. M., P. V. I., P. V., P. Z., P. V. M., P. A., P. T., Rad G. M., R. I., R. R., R. A. M., R. M., R. M., R. F. D., R. M., R. Ana, R. B., R. E., R. M., S. I. I., S. R., S. M., S. R. D., S. N., S. V., S. V., Z. V., S. E., S. V., T. A., T. H., T. M., T. D., T. A., T. G., Uțe M., V. M., V. I., V. E., N. E., V. S., V. D. V., V. R., V. E., V. F., V. A., Zah O. M., B. M. D., B. T., D. M., E. M., F. I., I. M., M. R., M. S., P. M., P. D., T. C., V. G., P. E., A. I., B. I., C. V., Cont F., D. H., D. E., F. C., F. L., F. T., F. D. I., G. C. M., O. M., P. V., P. C., R. D., R. N., S. I., S. M., Z. E., B. N. M., C. I., P. V., S. D., S. I., B. M., L. I., S. S., S. S., B. I., R. N., L. M., S. M., I. A., M. L. M. și A. S.
Pârâtul C. J. M. a fost obligat să aloce sumele necesare pentru plata drepturilor bănești acordate.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamanți privind acordarea unui spor de 75% din salariul de bază pentru munca prestată peste programul normal de lucru.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Membrii de sindicat indicați în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, reprezentați de reclamant, au calitatea de asistenți maternali, în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu pârâta D. G. de A. S. și P. C. M..
Potrivit art. 90 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităților de asistență socială pe anii 2007-2009, pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale și în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează angajații beneficiază de un spor de 1. din salariul de bază.
Prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă reprezintă o concretizare a celor prevăzute în art. 132 și art. 137 din Codul muncii, unde se menționează cuantumul sporurilor de care beneficiază salariații pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale.
Contractul colectiv de muncă se aplică tuturor angajaților Direcției Generale de A. S. și P. C. M. și constituie legea părților, conform art. 236 alin. 4 din Codul muncii și art. 7 din L. nr. 130/1996.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. N. obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, așa cum prevede art. 243 din Codul muncii și art. 30 din legea nr. 130/1996.
Instanța de fond a mai reținut că art.139 alin.1 din Codul muncii prevede în mod expres că dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, iar, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, dreptul la concediul de odihnă anual plătit nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Potrivit art. 141 alin. 3 din Codul muncii, angajatorul este obligat să acorde concediul, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
În conformitate cu dispozițiile art. 144 din Codul muncii, salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situaților expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Prin urmare, prima instanță a reținut că, având în vedere regula, respectiv necesitatea și obligația efectuării concediului în natură, compensarea lui în bani este permisă în cazul încetării contractului individual de muncă (art. 141 alin. 4 Codul muncii) sau atunci când, din motive obiective, nu a putut fi efectuat (art. 144 Codul muncii).
Pârâții nu au făcut dovada acordării către reclamanți a concediului de odihnă și nici a sporului de 1. din salariul de bază pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în perioada (...) - (...), cu toate că sarcina probei le incumbă, potrivit art. 287 din Codul muncii.
Având în vedere specificul raportului de muncă încheiat între părți, respectiv necesitatea de a se asigura continuitatea activității desfășurate cu copilul, instanța de fond a apreciat că, din motive obiective, concediul de odihnă nu a putut fi efectuat de către asistenții maternali, astfel încât este admisibilă compensarea în bani a acestuia.
Drepturile bănești cuvenite reclamanților au fost stabilite prin completarea la lucrarea de expertiză efectuată în cauză de d-na expert T. M. la data de (...), depusă la filele 181-215 din dosar (volumul IV).
Persoanele atestate ca asistent maternal profesionist își desfășoară activitatea în baza unei legi speciale, H. nr. 679 din (...) privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist.
Contractul individual de muncă al asistenților maternali are un caracter special, activitatea acestora desfășurându-se la domiciliu și având un caracter permanent, aspect menționat și în fișa postului, la pct. 3 - „. postului";.
Conform art. 105 alin. 2 din Codul muncii, în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariații cu munca la domiciliu își stabilesc singuri programul de lucru.
Asistenții maternali profesioniști își cunosc obligațiile și caracterul de permanență și continuitate a muncii, dat de specificul activității, încă de la angajare.
În consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâta D. G. de A. S. și P. C. M. la plata sporului de 1. din salariul de bază pentru orele prestate de asistenții maternali în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în perioada (...)-(...) și la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate în perioada (...)-(...), actualizate în raport de indicele de inflație de la data la care sumele erau datorate și până la data plății efective, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de d-na expert T. M., pentru membrii de sindicat reprezentați în cauză.
De asemenea, prima instanță a obligat pârâtul C. J. M. să aloce în bugetul său sumele necesare pentru plata drepturilor bănești acordate.
Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamant privind acordarea unui spor de 75% din salariul de bază pentru munca prestată de asistenții maternali peste programul normal de lucru.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâta D. G. DE A. S.
ȘI P. C. M. , considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentruurmătoarele motive:
In principal, recurenta solicită casarea sentinței, conform art. 304 pct.
4, respectiv art. 3041 C., și trimiterea cauzei la prima instanța pentrurejudecarea acesteia în fond, considerând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se reclamantului, întrucât a apreciat că activitatea tuturor intimaților reclamanți nu poate fi întreruptă.
Astfel, recurenta arată că, nici din cererea de chemare in judecata și nici dintr-un alt document nu rezulta aceasta și nici nu are corespondenta in realitate deoarece copiii aflați in plasament la asistentul maternal profesionist pot frecventa grădinița/școala, perioadă de timp în care asistentul maternal nu are obiectul muncii, respectiv îngrijirea copilului.
De asemenea, recurenta mai susține că instanța se refera la dispozițiile art. 137 alin. 2 din Codul Muncii, deși intimații-reclamanți nu și- au întemeiat cererea pe aceste dispoziții.
În subsidiar, recurenta solicită modificarea hotărârii recurate in sensul respingerii in tot a acțiunii intimaților-reclamanți.
Astfel, se invocă faptul că hotărârea conține motive contradictorii, fiind incidente în cauză disp. art. 304 pct. 7 C., în sensul că, deși prima instanță reține caracterul special al raportului de munca al asistenților maternali, totuși, prin hotărârea recurată face o aplicare a prevederilor Codului Muncii ce privesc munca suplimentară.
De asemenea, se mai arată că instanța, pe parcursul judecării fondului, prin încheierile de ședința din (...) și (...) încuviințează obiecțiunile la expertiza contabila efectuata in cauza de expert T. M., precum și completarea la obiecțiunile de expertiza depuse de către parată, însă prin sentință, obligă recurenta la plata sumelor astfel cum acestea au fost calculate de către expertul contabil prin lucrările de expertiza.
Recurenta mai invocă faptul că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, temei de modificare a hotărârii fiind art. 304 pct. 9 C..
Astfel, se susține că s-au încălcat dispozițiile legale în ceea ce privește compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat de către intimații reclamanți in perioada (...) - (...) deoarece, deși nu s-a făcut dovada solicitării acestui concediu de către intimații-reclamanți, instanța a apreciat că din motive obiective nu a putut fi efectuat, fără a arăta care sunt aceste motive.
De asemenea, s-a arătat că dispozițiile Codului muncii evidențiază in mod clar care sunt cazurile in care angajatorul poate plăti concediul de odihna neefectuat, ori intimații-reclamanți nu intra in aceea categorie deoarece nu au încetate raporturile de munca cu D. M..
Recurenta mai arată că au fost încălcate prevederile legii speciale, respectiv ale art. 20 alin.31 din OUG 2. privind protecția copilului aflat în dificultate, cu modificările si completările ulterioare, care precizează expres si limitativ drepturile materiale de care beneficiază asistentul maternal profesionist:
„Pe perioada încredințării sau a plasamentului copilului asistenții maternali profesioniști beneficiază de următoarele drepturi: a) salariu de bază stabilit Între limita minimă și limita maximă pentru asistentul social cu pregătire medie, în funcție de vechimea în muncă, prevăzut la pct. I lit. A din anexa nr. I VII a, respectiv anexa nr. IV/b la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19112002 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la L. nr. 15411998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică;b) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pentru condiții de încordare psihică ridicată și responsabilitate sporită în care se desfășoară activitatea; c) un spor de 15% calculat la salariul de bază, pe perioada în care au în plasament sau încredințare cel puțin 2 copii; d) un spor de 25% calculat la salariul de bază, pentru fiecare copil cu handicap/dizabilități, infectat HIV sau bolnav SIDA, încredințat ori primit în plasament."
În consecință, recurenta consideră că orice alt drept solicitat si acordat asistenților maternali profesioniști in plus fata de cele arătate excede prevederilor legale.
Se mai invocă faptul că în mod greșit, prin neluarea in calcul a obiecțiunilor la expertiza contabilă, instanța a considerat ca diminuarea cu
15.5% a drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar în temeiul Legii nr. 329/2009 nu este aplicabila sumelor pretinse de intimații reclamanți pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2009, diminuare.
In drept, recurenta invocă disp.art. 304 pct. 7 si 9 respectiv art. 3041
C. , H. nr. 6., O. 2. și ale Legii nr. 329/2009.
Intimatul S. de A. M. M., în numele membrilor de sindicat reclamanți, a depus la dosarul cauzei întâmpinare , solicitând respingerea recursului ca fiind nefundat.
La data de (...), recurenta D. G. de A. S. și P. C. M. a depus la dosarul cauzei o „Precizare a cererii de recurs";, prin care, în completarea cererii derecurs și a celor arătate in susținerea acesteia, se arată că prin hotărârea recurată instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, fiind incident în cauză art. 304 pct. 6 C..
Astfel, se arată că, din cererea de chemare in judecata rezulta ca se solicita "plata orelor suplimentare " care ar fi oricum sume nete, iar instanța a obligat D. M. la plata unor sume reprezentând drepturile salariale brute, actualizate pana la data pronunțării hotărârii, pentru munca prestata in zilele de sâmbăta, duminica si sărbători legale, in perioada (...) - (...)", fără a preciza modul de actualizare, deși prin obiecțiunile la expertiză formulate s-a arătat că actualizarea cu indicele de inflație a oricăror sume se face prin aplicarea acelui indice pentru fiecare luna de întârziere.
Analizând recursul declarat de pârâta D. G. DE A. S. ȘI P. C. M., întemeiul disp.art.3041 C., prin prisma motivelor de recurs formulate în termen legal și a dispozițiilor naționale și comunitare aplicabile în cauză, se rețin următoarele:
Curtea constată că prima instanță a cercetat în speță fondul cauzei, neimpunându-se trimiterea cauzei la prima instanța pentru rejudecare.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 4 C., întrucât în cauză instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci, verificând modalitatea în care angajatorul și-a îndeplinit obligațiile în cursul executării contractelor individuale de muncă ale reclamanților, a constatat, în cadrul jurisdicției muncii, astfel cum aceasta este reglementată de art.266 din
Codul muncii republicat (fostul art.281), încălcări ale drepturilor salariaților, acordând acestora despăgubiri în temeiul art.269 din Codul muncii în vigoare la data pronunțării sentinței recurate, art. 253 din Codul muncii republicat.
Se mai reține că în cauză nu sunt incidente nici disp. art. 304 pct. 7
C., întrucât caracterul special al raportului de munca al asistențilormaternali nu poate legitima atingerea adusă drepturilor acestor salariați, garantate prin C., legislația muncii în vigoare și legislația comunitară.
De asemenea, se reține că încuviințarea de către instanță a obiecțiunilor la expertiza contabila efectuata in cauza de expert T. M., precum și a completărilor la obiecțiuni depuse de către pârâtă parcursul judecării fondului, prin încheierile de ședința din (...) și (...), nu obligă instanța să pronunțe hotărârea în sensul obiecțiunilor formulate, cu atât mai mult cu cât atât expertiza, cât și suplimentele de expertiză întocmite în cauză nu constituie o probă supremă, ci lucrări de specialitate, ce trebuie coroborate cu celelalte probe administrate în cauză și care sunt supuse cenzurării și aprecierii judecătorului, care poate reține sau înlătura concluziile acestora atunci când soluționează cauza.
Curtea mai reține că hotărârea pronunțata de către prima instanță nu este lipsita de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, nefiind incidente în cauză disp. art. 304 pct. 9 C., pentru următoarele considerente:
Având în vedere scopul major avut în vedere de către legiuitor în r eglementarea normelor de muncă, a timpului de muncă și a celui de o dihnă, precum și a concediului de odih nă, respec tiv as igur are a s ăn ătăț ii î n
mu nc ă a s al ar iaț ilor , aceștia sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile
fundamentale stabilite prin dispoziții legale, fără posibilitatea, pentru angajator, de a deroga în permanenț ă de la acestea, sub pretextul s pecificului activității desfășurate.
Î n acest sens, ar trebui să analizăm, în primul rând, îndreptățirea a sistenților maternali la efectuarea concediului de odihnă, drept f undamental al salariaților, conform art.41 alin.2 din C., dar și obligație e sențială a angajat orului, care are în datorirea de a asig ura salariaților b eneficiul efectiv al acestei perioade de odihnă, în cadrul obl ig aț ie i generale
de as igur are a s ăn ătăț ii ș i secur ităț ii în munc ă a ang ajaț ilor.
Art.10 alin.1 lit. f din HG nr.6., prevede că asistenții maternali sunt obligați să asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către angajator.
Această normă legală pare a constitui o limitare a dreptului acestor salariați de a efectua concediul de odihnă, drept garantat constituțional și care face parte din dreptul general al salariatului la sănătate și securitate în muncă.
Totuși, chiar acest text permite angajatorilor respectarea dispozițiilor naționale și comunitare și a scopului urmărit prin reglementarea dreptului salariaților la efectuarea concediului de odihnă anual, respectiv protecția sănătății angajaților, prin autorizarea separării de copiii plasați sau încredințați asistenților maternali.
Se mai reține că, potrivit art.141, 143 din Codul muncii, în forma în vigoare la momentul pronunțării soluției în fond- art.146, 148 din Codul muncii republicat - angajatorul este cel obligat să acorde concediul tuturor
salariaților, să efect ueze programări col ective, cu consultar ea sindicatelor s au a reprezentanților salariaților, sau programări individuale, cu consultarea salariatului, astfel încât au torizarea separării de copiii pl asați s au încredințați asi stenților maternali trebuie să fie o pre ocupare a celui care angajează, care are îndatorirea de a asigura exercițiul efectiv al d reptului la concediu de odihnă de către acești salariați, neputându -se i mputa angajaților faptul că a ceștia nu ar fi formulat cereri în acest sens,
întrucât legislația în vigoare nu impune a astfel de obligație acestora.
Deși sarcina probei îi incumbă în cauză, potrivit disp.art .287 din C odul muncii -272 din Codul muncii republicat-angajatorul nu a dovedit în c auză întocmirea unor astfel de programări colective sau individuale și nici a cordarea autorizării separării de copiii plasați sau încredințați r eclamanților, în anum ite perioade, în care aceștia ar fi fost programați în c oncediu de odihnă.
În ipoteza în care această separare nu este posibilă, iar asistenții maternali asigură continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă, aceștia sunt îndreptățiți la despăgubiri, la compensații pentru prejudiciul suferit prin încălcarea dreptului lor la refacerea sănătății.
Prin reglementarea dreptului salariaților l a concediu de odihnă legiuitorul a urmărit în primul râ nd garantarea efectuării acestuia, necesară p entru refacerea sănătății, indiferent de domeniul în care se prestează m unca, de specific ul activității desfăș urat e, astfel încât plata an de an a i ndemnizației de concediu de odihnă, ce este practic echivalentă cu salariul l unar, fără beneficiul efectiv a l perioadei de refacere a sănătății nu poate în niciun caz echivala cu îndeplinirea de către angajator a obligațiilor legale s tabilite prin dispo ziții imperative naț ionale și internațio nale, ceea ce d eschide angajaților ale căror drepturi au fost anual încălcate, dreptul la d ezdăunări pentru prejudiciul cauzat pr in privarea de acest drept fundamental.
De altfel, acesta este și raționamentul pentru care, prin art.141 din
Codul muncii, legiuitorul a prevăzut obligativitatea efectuării în fiecare an a c oncediului de odih nă , doar excepțional fiind permisă efectuarea acestuia înanul următor.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că angajatorul este obligat să a corde concediul, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat i ntegral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
Î n același sens sunt și prevederile potriv it cărora acordarea unei sume de bani drept compensație pentru concediul de odihnă neefectuat este p ermisă doar în cazul încetării contractului individual de muncă , astfel cum prevede alineatul 4 al aceluiași articol.
Î n cauză, apreciez că nu putem , fără încălcarea a cestor dispoziții i mperative și a pre miselor avute în ve dere de către legiui tor la momentul r eglementării, să considerăm că plata anuală a indemnizației prevăzute deart.145 din Codul muncii unei anumite categorii de salariați, pe parcursul d erulării raporturilor de muncă, pentru concedii de odihnă neefectuate de c ătre aceștia și privarea acestora an de an de acest dre pt fundamental,
constituie îndeplinirea de către angaj ator a obli gațiilor ce-i revin, fără e xcepții de la lege , de a acorda angajaților perioada de odihnă reglementată prin actele normative în domeniu.
Faptul că legiuitorul, deși statuase în mod general, prin art.38 alin.1 din Codul muncii, că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, a considerat necesar ca, prin disp.art.139 alin.2 din Codul muncii, să prevadă că dreptul la concediul de
odihnă anual nu poate forma ob iectul vreunei cesiuni, renunțări sau l imitări, demonstrează tocmai importanța pe care acesta a acordat-orespectării întocmai a drepturilor salariaților la beneficiul anual al perioadei de odihnă, fără posibilitatea de a alege între mai multe alternative de recunoaștere efectivă a acestor drepturi.
Din acest motiv nu putem considera că, prin angajarea lor pe postul de asistenți maternali și încheierea contractului de muncă, intimații- reclamanți, cunoscând dispozițiile legislației speciale în domeniu, ar fi renunțat la beneficiul efectuării concediului de odihnă.
Dispozițiile imperative enumerate anterior fac ca vătă marea suferită de c ătre salariați în situația nerespect ării întocmai a celor reglementate în d omeniu să fie prezumată, astfel încât angajatorul este ținut să repare p rejudiciul suferit de către acești angajați, în temeiul disp.art .269 din Codulmuncii-art.253 din Codul muncii republicat.
Curtea mai reține că , în speță, interesul superior al copilului, nu poate c onstitui o justificare rezonabilă a încăl cării unor drepturi f undamentale pe c are cei chemați să le asigure creșterea, îngrijirea și educarea le au în cadrul r aporturilor de muncă, cu atât mai mult cu c ât, tocmai importanța activității p restate și solicitare a la care sunt supu și asistenții materna li prin specificul m uncii lor, presupun respectarea perioadei anuale de odihnă pe care l egiuitorul, în urma studiilor efectuate în ceea ce privește cerințele mi nimale p entru menținerea sănătății lucrătorilor, le-a stabilit.
Trebuie avut în vedere că, prin art.20 din O. nr. 2., chiar legiuitorul a prevăzut, în acest sens, că activitatea asistenților maternali se desfășoară în
condiții de încordare psihică ridicată și de responsabilitate sporită .
Chiar și considerarea convenției părților ca fiind un contract de muncă la domiciliu, nu poate conduce la nerespectarea drepturilor fundamentale a le salariaților fără o justă și echitabilă despăgubire , având în vedere faptulcă, art.107 din Codul muncii-art.108 din Codul muncii republicat- prevede că salariații cu munca la domiciliu se bucură de toate drepturile
recunoscute prin le ge salariaților al c ăror loc de mu ncă este la sediul angajatorului.
De altfel, art.8 alin.1 din H. nr.250/1992 privind concediul de odihnă
și alte concedii ale salariaților din adm inistrația publică, din regiile a utonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare prevedea u rmătoarele: „ Conducerea unității are obligația să ia măsurile necesare p entru ca salariații să efectueze, în fie care an calendaristic, concediil e deodihnă la care au dreptul.";
Parte dintre considerentele enunțate anterior conduc și la concluzia că a sistenții maternali sunt îndreptățiți și la plata co mpens aț iil or prevăzute prin l egislația națională și internațională pentru lipsirea acestora de beneficiul efectiv al celor 24 de ore consecutive de repaus acord ate de legislația n ațională și internațională pentru refacerea capacității de muncă , pentru fiecare perioadă de șapte zile de muncă prestată.
Faptul că interesul superior al copiilor plasați sau încredințați asistenților maternali presupune continuitatea activității acestora pe durata întregii săptămâni, ne plasează practic în ipoteza prevăzută de art.132 alin.5 din Codul muncii, ce face trimitere la art.120 alin.2 din cod (art.137 alin.5 cu trimitere la art.123 alin.2 din Codul muncii republicat) prin care legiuitorul, prezumând vătămarea suferită de salariații lipsiți de beneficiul efectiv al drepturilor lor la repaus săptămânal, a reglementat compensațiile cuvenite angajaților în această situație, prin acordarea unui spor menit să acopere prejudiciul suferit de către aceștia.
Aceeași este și si tuația în care, da torită specificului activității s alariaților, nu se ac ordă zil ele libere pre văzute de art .134 din Codul muncii-art.139 din Codul muncii republicat-asistenții maternali b eneficiind pentru prejudiciul suferit prin nerespectarea drepturilor recunoscute pe plan intern
și intern ațional tuturor angajaților , de o co mpens aț ie echiva lentă cu sporul de 1. din salariul de bază, pentru orele de muncă prestate în zilele de s ărbătoare legală, în condițiile art. 137 alin.2 din Codul muncii-art.142alin.2 din codul muncii republicat.
De altfel, pentru acele categorii de personal ce au o situație c omparabilă cu asistenții maternali, impusă de necesitatea asigurării c ontinuității activității, art.10 din H. nr.281/1993 , ale cărui preved eri au fost abrogate abia prin L. nr.330/2009, sunt în sensul că: „Munca prestată i n unitățile sanitare, de asistenta socială și de ocrotire, precu m si in unitățile v amale în sîmbăta libera, in ziua de duminica sau in zilele de sarbatori l egale, in cadrul schimbului normal de lucru, in vederea asigurării asi stenței m edicale de urgență sau a continuității ac tivității unităților vamale, se p lătesc cu un spor de pînă la 1. d in salariul de baza s i se aprobă de c onducătorul unității. Munca astfel prestată si plătită in condițiil e de mai s us nu se compensează ș i cu timp liber corespunzător. ";
Curtea mai reține că instanța nu este ținută de temeiurile de drept indicate de către reclamanți, calificarea juridică a acțiunii fiind în sarcina judecătorului ce soluționează pricina.
Astfel, se reține că, prin H. nr.6. și O. nr.35/2003, legiuitorul național, precizând că asistentul maternal profesionist își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă care are un caracter special, specific protecției copilului, nu a intenționat să priveze această categorie de salariați de drepturile fundamentale la refacerea sănătății garantate de legislația muncii, fără acordarea unor juste despăgubiri atunci când nu există posibilitatea exercitării acestor drepturi astfel cum acestea au fost recunoscute de către lege, după studii îndelungate de protecție a muncii.
De altfel, chiar și în ipoteza în care legislația specifică acestui domeniu ar cuprinde asemenea prevederi, acestea nu ar putea fi aplicate prin încălcarea drepturilor salariaților garantate de C., reglementări europene și comunitare.
În acest sens, art.7 alin.1 din Directiva C.ui 93/104/CE din (...)privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, prevede că statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni, potrivit condițiilor de obținere și de acordare prevăzute de legislațiile și/sau practicile naționale.
Alineatul 2 al acelui ași articol prevede c ă perioada minim ă de concediuanual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație în bani decât în cazul încetării raportului de muncă.
Art.5 al aceleiași di rective prevede că Statele membre iau măsurilenecesare pentru a garanta fiecărui lucrător, pentru fiecare perioadă de șapte zile, dreptul la o perioadă minimă neîntreruptă de repaus de 24 de ore în plus față de cele 11 ore de repaus zilnic prevăzute în art. 3.
Potrivit art.17 din directivă , în respectarea principiilor generale de protecție a sănătății și securității lucrătorilor, Statele membre pot deroga dela dispozițiile art. 3, 4, 5, 6, 8 și 16. Derogările pot fi adoptate prin dispoziț iilegale, de reglementare sau administrative ori prin convenț ii colective sauacorduri încheiate între partenerii sociali, cu condiția ca lucrătorilor afectați să li se ofere în compensaț ie perioade de repaus echivalente sau dacă, încazuri excepț ionale, acordarea unor astfel de perioade nu este posibilă, dinmotive obiective, lucră torii afectaț i să primească protecț ia corespunzătoare.
Astfel, în speță, în mod corect prima i nstanță a reținut că „protecția c orespunzătoare"; pe care o p revede această directivă trebuie o reprezinte o j ustă și echitabilă dezdăunare a salariatului , în condițiile în care angajatorul nu a probat acordarea unei perioade de repaus echivalente.
Se rețin în acest sens ca fiind nefondate și motivele de recurs ce privesc caracterul expres si limitativ al drepturilor materiale de care beneficiază asistentul maternal profesionist, reglementate de art. 20 din OUG 2. privind protecția copilului aflat în dificultate, cu modificările si completările ulterioare.
Astfel, se reține că în cauză instanța de fond a acordat reclamanților despăgubiri, compensații, pentru lipsirea acestora de beneficiul unor drepturi recunoscute la nivel național și internațional, ce au o reglementare și un regim juridic propriu, distincte de drepturile salariale propriu-zise, neavând astfel relevanță în cauză acele drepturi salariale ce sunt prevăzute de art.20 din OUG 2..
În ceea ce privește motivul de recurs privind aplicarea diminuării de
15,5%, în temeiul Legii nr. 329/2009, pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2009, se reține că nici acesta nu este fondat.
Potrivit art.10 alin.1 din L. nr.329/2009, în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar.
Experta T. M. a răspuns obiecțiunilor formulate în acest sens de către recurentă, constatând că, în aplicarea acestor dispoziții, recurenta a emis dispoziția nr.520/(...) , dispunând următoarele:
„Pentru reducerea cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% în luna noiembrie-decembrie 2009 se stabilesc următoarele măsuri pentru angajații în funcția de asistenți maternali profesioniști din cadrul D.G.A.S.P.C. M.: a) în luna noiembrie se acordă un număr de 2 zile libere fără plată
asistenților maternali profesioniști aparținând D.G.A.S.P.C. M.;
b) în luna decembrie se acordă un număr de 2 zile libere fără plată a sistenților maternali aparținând D.G.A.S.P.C. M.;
Având în vedere această decizie a conducătorului instituției privind reducerea cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% în luna noiembrie- decembrie 2009, luată în conformitate cu disp.art.10 alin.2 lit. a) din L. nr.329/2009, ce prevede că reducerea stabilită se poate realiza prin acordarea personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, de zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare,se reține că măsura dispusă de către recurentă nu putea afecta compensațiile solicitate în prezenta cauză și cuvenite reclamanților tocmai pentru munca prestată în zilelele nelucrătoare.
În ceea ce privește „Precizarea cererii de recurs"; formulată la data de (...) de către recurenta D. G. de A. S. și P. C. M., se reține că aceasta reprezintă de fapt o completare a motivelor de recurs înregistrată după împlinirea termenului procedural de motivare prevăzut de art.303 C., fără ca aspecteleinvocate să poată fi încadrate în categoria motivelor de ordine publică.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. G. DE A. S. ȘI P. C. M. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. G. DE A. S. ȘI P. C. M. împotriva sentinței civile numărul 753 din (...), a T. M. pronunțată în dosar număr (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. C. M.
G. A. B.
Red.C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
2 ex./(...);
Jud.fond: Tribunalul Maramureș: D.M.H..
| ← Decizia civilă nr. 4511/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4226/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
