Decizia civilă nr. 3564/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3564/R/2011
Ședința publică din data de 12 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul I. Ș. AL J. C. și de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 2766 din 2 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. S. D. Î. T. și pe pârâții intimați Ș. „. O. T., C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului intimat C. Local al M. T., cons. jur. Petrideanu C., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței chematul în garanție recurent a depus la dosar întâmpinare la „. reclamanților";, în cauză fiind doar un reclamant care nu a formulat recurs, prin care solicită respingerea acestuia și implicit a cererii de chemare în garanție.
De asemenea, se constată că la data de 12 octombrie, prin fax, reclamantul intimat a depus note de ședință, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii atacate.
Reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar delegație și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului declarat de chematul în garanție MFP și menținerea hotărârii atacate, iar cu privire la recursul declarat de pârâtul ISJ C. lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2766 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.
(...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. S. D. Î.
T. în numele și pentru membrii de sindicat P. G. și B. G. în contradictoriu cu pârâții Ș. I. O. T., I. Ș. AL J. C., C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. - I. P.
A fost obligată pârâta Ș. I. O. T., în calitate de angajator pentru cei reprezentați de reclamant, la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 1., începând cu data de 01 octombrie 2008, până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea privind plata drepturilor până la zi.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. - I. P. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C.
LOCAL AL M. T. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a fost obligat chematul în garanție să aloce pârâtului de rândul 2 sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit adeverințelor de la f.10,11, reclamanții au fost angajații pârâtei de rândul 1, începând cu data de (...) în funcția de profesor.
Prin OG nr. 1., aprobată cu modificări prin L. nr. 2., s-au dispus măsuri de creștere a salariilor cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, începând cu data de (...), iar ca urmare a adoptării OUG nr. 136/2008, OUG nr.151/2008, OUG nr.1/2009, drepturile salariale prevăzute de OG nr. 1. nu au fost calculate și plătite reclamanților.
OUG nr.136/2008, OUG nr.151/2008, OUG nr.1/2009 au fost declarate neconstituționale prin deciziile C. C. nr.12., nr. 8., nr.989/2009.
Principiul supremației legii este un principiu fundamental, iar dreptul reclamanților la plata salariului prevăzut de lege este un element esențial al raportului său de muncă.
Obligația principală a pârâtei față de reclamanți, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, a fost cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu se reține existența vreunei astfel de situații.
Prin urmare, având în vedere prejudiciul material suferit de către reclamanți prin neplata salariului, astfel cum era prevăzut de legea în vigoare în momentul în care aceștia au prestat munca, s-a impus admiterea în parte a acțiunii, conform art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii.
Potrivit art. 167 din L. nr. 84/1995, finanțarea de bază a pârâtei de rd. 1 se asigură prin bugetul local al unităților administrativ-teritoriale de care aparține, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Potrivit art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr.
273/2006, D. G. a F. P. asigură repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat în termen de 20 de zile de la data publicării bugetului de stat în M. O. al R.
În consecință, în temeiul art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii, OG nr. 1., aprobată cu modificări prin L. nr. 2., art. 157 al. 2 din Codul muncii, art. 167 din L. nr. 84/1995, art.50 alin. 2 lit. a din L. nr.273/2006, instanța a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată față de acesta.
În motivare pârâtul a arătat că obligarea acestuia să includă într-o rectificare a bugetului fondurile necesare achitării sumelor solicitate este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie să fie propuse de către ordonatorii principali de credite.
Autoritatea judecătorească nu poate impune autorității legislative conținutul normei legislative (în speță, conținutul legii de rectificare bugetară anuală).
Acordarea drepturilor salariale solicitate, ar echivala cu stabilirea de către instanța de judecată a altor drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel pe o cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative și încălcându-se astfel, rolul Parlamentului de autoritate legiuitoare a țării. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin D. nr. 821/(...), declarând neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța guvernului nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
Totodată, în soluționarea recursului pârâtul solicită să se aibă în vedere și următoarele aspecte:
În ședința din 27 mai 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și
Justiție pe de o parte, și Parlamentul R. și Guvernul României pe de altă parte, cerere formulată de P. R. în temeiul art.146 din Constituție.
Prin D. menționată, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, reținând că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a principiului fundamental al separațiilor și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția R. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.";
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul I. Ș. J. C.solicitând casarea sentinței recurate, și rejudecând cauza pe fond să se dispună admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii față de I. Ș. J. C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, cu privire la excepția invocată de pârât.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond, a arătat faptul că, potrivit prevederilor Legii educației naționale nr.1/2011 (în vigoare din data de
(...)), inspectoratele școlare sunt servicii publice deconcentrate ale M.ui
Educației, Cercetării și Sportului, cu atribuții și competențe specifice prevăzute la art.95.
De asemenea, a menționat faptul că, potrivit dispozițiilor art.104 alin.2 din Legii educației naționale nr. 1/2011 „Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora…";.
A mai precizat, de asemenea, faptul că, potrivit prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995 - în vigoare până la data de (...) - inspectoratul școlar îndeplinea atribuții de coordonare a încadrării unităților de învățământ cu personal didactic, respectiv atribuții de administrare a procesului educațional, fără a avea nicio atribuție în ceea ce privește angajarea, respectiv salarizarea personalului didactic, competențe ce revin exclusiv în sarcina unității de învățământ angajatoare, respectiv Ș. cu clasele I-VIII I. O. din T.
Raportat la aceste prevederi legale, este evident , deci că I. Ș. J. C. nu a avut (și nici nu are) calitatea de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamantul S. S. din Î. T., așa cum este definitivă această noțiune de prevederile art.14 din L. nr. 53/2003 Codul muncii și, nici atribuții privind calcularea și plata drepturilor de natură salarială, solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care nu poate fi obligat, la calcularea și plata drepturilor neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.2., solicitate de reclamantul S. S. din Î. T.
Pe de altă parte, pârâtul mai arată că reclamantul S. S. din Î. T., deși avea obligația procedurală, nu a motivat sub nici un aspect faptul că I. Ș. J. C. ar justifica o atare calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt fondate, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește recursul declarat de pârât, analizat prin prisma dispozițiilor Legii nr. 84/1995 - în vigoare la data introducerii acțiunii în fața instanței de fond, raportat și la perioada la care se referă pretențiile deduse judecății, Curtea reține următoarele:
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, respectiv raporturile de muncă.
Cum inspectoratele școlare județene sunt organe deconcentrate în subordinea M.ui Educației, Cercetării și Tineretului, cu atribuții clar prevăzute în art. 142 din L. învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, printre care cea de a coordona încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, neavând în schimb calitatea de angajator în sensul art. 10 și 14 din Codul muncii, între inspectoratul școlar și cadrele didactice nu se nasc raporturi de muncă. Acestea iau ființă între directorul unității de învățământ și cadrele didactice, potrivit art. 11 alin. 5 din L. nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, întrucât angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnată de I. școlar general.
Rolul I.ui Ș. J. este deci doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 167 din L. învățământului, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene sau prin bugetele locale ale unitățiloradministrative teritoriale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, repartizarea fondurilor, fiind dispusă prin hotărârea consiliului județean sau a celui local, fiecare unitate de învățământ întocmindu-și bugetul propriu, situație în care I. Ș. J. nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale.
Având în vedere aceste precizări, trebuie observat că printre atribuțiile stabilite de art. 142 din L. învățământului nr. 84/1995 în sarcina inspectoratelor școlare nu se regăsesc unele privind salarizarea personalului didactic sau angajarea efectivă a acestuia. Doar atribuțiile enumerate la lit. b) (asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ) și g) (coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile
Statutului personalului didactic) se apropie de problematica derulării raporturilor de muncă ale cadrelor didactice, însă nu într-un mod suficient de specific pentru a putea justifica în speță calitatea procesuală pasivă a pârâtului I. Ș. J. A., nu există vreo formă de implicare efectivă a acestui pârât în încheierea contractului individual de muncă al cadrului didactic cu unitatea de învățământ, iar repartizarea personalului didactic la diversele unități de învățământ, făcută de acest pârât, nu reprezintă decât o condiție prealabilă încheierii contractului de muncă. Nu se poate spune că ar exista o legătură de cauzalitate suficient de calificată între această repartizare și faptul neacordării unor drepturi salariale.
Așa fiind, observând și dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ (situație în care rolul de angajator, deci obligat la plata drepturilor salariale, este unitatea de învățământ, conform art. 10 și 14 din Codul muncii), Curtea apreciază ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât, situație în care se impune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9
C., admiterea recursului cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la recursul declarat Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 60 alin. 1 din C.pr.civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire." Dispozițiile art. 60 din C. justifică utilizarea instituției procesuale a chemării în garanție ori de câte ori partea din proces are dreptul, în cazul în care ar cădea în pretenții, să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
I. juridică a chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție - izvorâtă fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală - sau a unei obligații de despăgubire ce revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros, iar obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau drept subiectiv.
Având în vedere atribuțiile chematului în garanție Ministerul Finanțelor
Publice astfel cum au fost stabilite prin dispozițiile art. 19 lit. a), g), h) și i), art. 28 și 34 din L. nr. 500/2002, respectiv art. 3 alin. (1) pct. 6, 7, 8, 11 și 13 din
Hotărârea Guvernului nr. 34 din 22 ianuarie 2009, privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., modificată și completată, Curtea reține că acestea nupot constitui fundamentul unui raport juridic obligațional între autoritatea chemată în garanție, Ministerul Finanțelor Publice și autoritatea publică pârâtă.
Cum între pârâtul C. Local al M. T. și chematul în garanție M.ui F. P. nu există o obligație legală de garanție sau de despăgubire, Curtea reține că în speță cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 60 C.
Aceeași soluție a fost adoptată și de către Înalta Curte de Casație și
Justiție, care, prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C. va admite recursul declarat împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. Local al M. T.
Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtul I. Ș. J. C. și chematul în garanție
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C. împotriva Sentinței civile nr.
2766 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. J. C. și în consecință respinge acțiunea formulată de S. S. din Î. T. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. Local al municipiului T. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2011.
PREȘED.TE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: I. P.
| ← Decizia civilă nr. 5357/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4115/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
