Decizia civilă nr. 3657/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 3657/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul C. S. DR. J. M. I. împotriva sentinței civile nr. 2508 din 16 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2508 din 16 mai 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea P. C. în contradictoriu cu intimata P. J. I. M. și în consecință s-a dispus anularea Deciziei de concediere nr. 1060/(...) și reintegrarea contestatoarei pe postul și funcția deținute anterior concedierii.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data de (...) și până la reintegrarea efectivă.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect daune morale. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajata intimatei în funcția de medic stomatolog, având încheiat contractul individual de muncă nr. 33/(...) (f.5,6) pe perioadă determinată până la data de (...), perioadă transformată în nedeterminată prin actul adițional nr. 1/(...), (f.7).
Prin decizia nr. 1060/(...) (f.4) s-a dispus desfacerea contractului de muncă în baza art. 65 alin. 1 din C. muncii.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor ale art. 65 din C. muncii, nu se pune problema unei selecții a salariaților, după desființarea posturilor, ci se desființează tocmai funcția sau postul deținut de salariatul pe care consideră că se impune a-l concedia. Art. 65 alin. 2 din C. muncii enumeră explicit cerințele pretinse cumulativ în prezența cărora se poate desprinde caracterul legal al măsurii luate de angajator.
Astfel, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă a cauză reală și serioasă. Prin caracterul efectiv al desființării locului de muncă se înțelege respectarea cerinței ca respectivul loc de muncă să fi fost suprimat din statutul de funcții sau din organigramă.
Din actele depuse la dosar de intimată nu rezultă că desființarea locului de muncă al contestatoarei a fost efectiv și a avut o cauză reală și serioasă.
Intimata nu a depus la dosar organigramele, respectiv cea anterioară și cea ulterioară luării măsurii.
Mai mult chiar, deciziile de desfacere a contractelor individuale de muncă ale numitelor R. L. M. și H. C. R. sunt emise la data de (...), cu mult după cea emisă pe numele contestatoarei și după contestarea în instanță a deciziei.
Referitor la măsura de concediere luată de intimată, instanța a constatat că aceasta nu a respectat procedura legală, desființarea locului de muncă al contestatoarei nefiind efectivă și neavând o cauză reală și serioasă, astfel că instanța a constatat că decizia de concediere emisă de intimată a fost netemeinică și nelegală, astfel că a admis contestația.
Cu privire la petitul privind acordarea de daune morale, potrivit doctrinei de specialitate, pentru acordarea daunelor-morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care contestatoarea a fost supusă. Prejudiciul moral trebuie probat cu declarații de martori, acte, etc., care să dovedească daunele -morale suferite. Cum contestatoarea nu a probat existența unui astfel de prejudiciu moral și având în vedere reparația suficientă efectuată de instanță prin admiterea contestației, instanța a respins acest petit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. S. DR. J. M. I.solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii și a capetelor de cerere privind anularea deciziei de concediere nr.1060/(...), reintegrarea pe postul deținut anterior și acordarea drepturilor salariale indexate, majorate și actualizate, respectiv în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate de către intimata contestatoare.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., hotărârea primei instanțe are o motivare cel puțin succintă, nefiind avute în vedere toate apărările formulate de acesta.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de ari. 304 pct. 9 C.pr. civ., arată că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond apreciind în mod neîntemeiat că desființarea postului contestatoarei nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă.
Singurul motivul care a stat la baza concedierii contestatoarei este cel de ordin financiar, și anume imposibilitatea obiectivă de a face față cheltuielilor în creștere și reducerii numărului de pacienți. Din probele administrate în fața instanței de fond rezultă fără putință de tăgadă dificultățile de ordin economic cu care s-a confruntat și măsurile pe care au fost nevoiți să le ia printre care și desființarea mai multor posturi. Mai mult decât atât, este de notorietate faptul că pe parcursul anului 2010, criza economică s-a adâncit, veniturile populației fiind într-o continuă scădere, aceste împrejurări generând în mod evident și scăderea numărului de pacienți, respectiv scăderea veniturilor.
Astfel cum a arătat și în fața instanței de fond, încă două contracte de muncă au încetat prin acordul părților la începutul anului 2011, și anume cele ale angajatelor R. L. M. și H. C. R..
Instanța de fond a reținut în mod cu totul eronat faptul că deciziile de desfacere a contractelor de muncă pentru cele două salariate au fost emise cu mult după cea emisă pe numele contestatoarei. Pârâta arată că desființarea postului intimatei contestatoare a intervenit în luna noiembrie 2010, iar încetarea celorlalte două contracte de muncă a avut loc în luna ianuarie 2011, la doar 2 luni de la data desființarea postului intimatei contestatoare, în condițiile în care în această perioadă sunt și sărbătorile de iarnă.
Dat fiind faptul că pârâtul a apelat la măsura concedierii strict din cauza dificultăților economice, această măsură este una legală și în conformitate cu opiniile doctrinare și jurisprudențiale.
Instanța de fond a mai reținut în mod cu totul eronat că desființarea postului nu ar fi fost efectivă, deoarece nu a depus la dosarul cauzei organigrama anterioară și cea ulterioară desființării postului intimatei- contestatoare. A. că acesta nu este o societate cu sute de angajați ci un cabinet medical cu un număr redus de angajați și, în consecință, nu avea o organigramă cu toți angajații, care să fie actualizată la fiecare angajare sau concediere.
Nu se poate susține că desființarea unui post nu ar fi efectivă pentru simplul motiv că aceasta nu ar fi reflectată într-o organigramă, din moment ce angajatorul nu are o astfel de organigramă. Consideră că instanța de fond a dat dovadă de un formalism excesiv, fără a avea în vedere specificul activității și numărul redus de angajați.
Având în vedere prevederile art. 3041 C. pr. civ., instanța de recurs poate să examineze cauza cu privire la toate aspectele. Consideră așadar oportun să reitereze și celelalte aspecte care au fost aduse în atenția instanței de fond, însă asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate a deciziei de concediere de care se prevalează contestatoarea potrivit căruia pârâtul nu a indicat în decizia de concediere criteriile de stabilire a ordinii de prioritate conform art. 70 alin. 2 C. muncii, lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care contestatoarea putea opta pentru unul din ele, arată faptul că aceste susțineri sunt nefondate.
Prevederile art. 74 lit. c și d care fac referire la obligativitatea de a fi cuprinse în decizia de concediere criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariata poate opta pentru un loc de muncă vacant, se referă la anumite cazuri expres prevăzute de lege, cazuri care nu vizează situația contestatoarei.
Susținerea contestatoarei potrivit căreia neacordarea termenului de preaviz atrage nelegalitatea decizie de concediere este nefondată.
Recurentul i-a oferit numitei P. C. suma de 627,15 lei reprezentând indemnizația ce i s-ar fi cuvenit acesteia pentru 15 zile, și anume perioada de preaviz stipulată de C. muncii. Această măsură întreprinsă de acesta este pe deplin legală, în acest sens, arată faptul că doctrina s-a orientat spre soluția potrivit căreia acordarea unei indemnizații corespunzătoare perioadei de preaviz îi este mai favorabilă salariatului, întrucât salariatul nu este ținut de obligația de a fi prezent la locul de muncă pe perioada preavizului.
În același sens s-a orientat și jurisprudența, care a reținut că, datorită faptului că legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune expresă pentru neacordarea dreptului de preaviz, nulitatea deciziei de concediere poate fi constatată doar în cazul în care se dovedește existența unei vătămări a persoanei disponibilizate. Or, în cazul în care salariata primește o indemnizație echivalentă numărului de zile oferite cu titlu de preaviz, această vătămare nu subzistă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 octombrie 2011 reclamanta P.
C. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că primainstanță a reținut starea de fapt și de drept, că recurenta nu a respectat procedura prevăzută de lege, că în mod abuziv și nejustificat a fost concediată și i-a încălcat drepturile prevăzute de lege în legătură cu concedierea.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Din cuprinsul deciziei de concediere nr. 1060 din (...), ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamanta a fost concediată în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Astfel cum reiese din conținutul deciziei de concediere, și cum de altfel s-a reținut și de prima instanță, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, au fost respectate de către angajator prevederile art. 65 și urm., art. 76 C.muncii, privind îndeplinirea condițiilor de formă, fiind menționate în cuprinsul deciziei atât temeiul de drept cât și motivele care au stat la baza concedierii reclamantului recurent.
Concedierea a fost consecința analizării activității recurentului, astfel cum aceasta rezultă din nota explicativă întocmită de directorul executiv la data de
(...), prin care s-a evidențiat faptul că desființarea unui post de medic stomatolog generalist se impune datorită condițiilor economice actuale dominate de creșteri majore de prețuri ale furnizorilor, pe fondul creșterii TVA și a cursului de schimb euro-leu, de imposibilitatea creșterii tarifelor datorită scăderii puterii financiare a pacienților precum și a numărului acestora, motivele care au condus la desființarea postului ocupat de reclamantă fiind cuprinse și în conținutul deciziei de concediere.
Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate precum și lipsa organigramelor sunt lipsite de relevanță în cazul concret dedus judecății în condițiile în care în cadrul unității recurente funcționa un număr redus de medici având aceeași specializare iar în cursul lunii ianuarie 2011, la interval de doar două luni, au încetat contractele individuale de muncă a încă doi medici angajați.
Prin urmare, susținerile reclamantei privind temeinicia deciziei de concediere, nu pot fi primite, având în vedere faptul că desființarea postului a fost a fost reală, serioasă și efectivă, aspect ce rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Referitor la comunicarea listei posturilor vacante existente la nivelul angajatorului, Curtea apreciază că, având în vedere temeiul de drept al concedierii - art. 65 C.muncii, angajatorul nu avea o astfel de obligație.
Astfel, textul de la litera d al art. 74 C.Muncii, a cărei nerespectare a fost invocată de reclamantă, are în vedere ipoteza concedierii pentru inaptitudine fizică/psihică, necorespundere profesională sau încetare de drept a contractului de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare a unei persoane concediate nelegal.
Conform textului "lista locurilor de muncă vacante în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant este obligatorie în decizie în condițiile art. 64 C.Muncii", care, la rândul său, trimite la art. 61 litera c și d și art. 56 lit. f C.Muncii, adică la cazurile de concediere menționate mai sus.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr.
6/(...) dată în recurs în interesul legii.
Potrivit prevederilor art. 73 din c. muncii „persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c și d, al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare"; iar potrivit dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. b, c. muncii decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu durata preavizului.
Nerespectarea procedurii prevăzute de lege cu privire la concediere atrage sancțiunea nulității absolute conform prevederilor art. 76 c. muncii.
Este de observat faptul că spre deosebire de art. 268 alin. 2 c. muncii, conform căruia lipsa elementelor din decizia de concediere expres enumerate în conținutul textului atrage sancțiunea nulității absolute, legiuitorul nu a prevăzut în mod expres o astfel de sancțiune în ceea ce privește indicarea elementelormenționate la art. 74, astfel că neindicarea unuia dintre elementele de conținut al deciziei de concediere nu reprezintă în sine o concediere dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege în sensul art. 76 din c. muncii.
Deși din punct de vedere formal nu s-a prevăzut în conținutul deciziei de concediere unul dintre elementele menționate la art. 74 c. muncii, respectiv durata termenului de preaviz, măsura concedierii nu este lovită de nulitate în condițiile în care o atare omisiune nu a creat un prejudiciu pentru reclamantă.
Astfel cum s-a apreciat în mod constant în practica judiciară și în literatura de specialitate, necuprinderea în conținutul deciziei de concediere a termenului de preaviz, nu atrage nulitatea acesteia, salariatul având doar posibilitatea de a pretinde despăgubiri în măsura producerii unui prejudiciu. Or, după cum rezultă din conținutul deciziei de concediere, reclamanta a primit o sumă compensatorie reprezentând echivalentul a 15 zile lucrătoare aferente perioadei de preaviz.
Față de considerentele expuse, se constată că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor legii, cererea de anulare a acesteia, de repunere în situația anterioară precum și cererea de obligare a pârâtului recurent la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii pana la reîncadrarea efectivă, apar ca neîntemeiate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1
- 3 c.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii cererilor având ca obiect anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe postul avut anterior și plata despăgubirilor
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul C. S. DR. J. M. I. împotriva Sentinței civile nr. 2508 din 16 mai 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererile formulate de reclamanta P. C. în contradictoriu cu pârâtul având ca obiect anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe postul avut anterior și plata despăgubirilor.
Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: M. F. B.
GREFIER G . C.
| ← Decizia civilă nr. 5067/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4049/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
