Decizia civilă nr. 387/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 387/R/2011
Ședința la 02 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta SC "S." SA D. împotriva sentinței civile nr. 2672 din 02 septembrie
2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. C. M., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Se constată că la data de 31 ianuarie 2011, după închiderea dezbaterilor din acea zi, reprezentanta pârâtei recurente SC S. SA dej a trimis prin fax concluzii scrise.
De asemenea, se constată că în cursul acestei zile de 02 februarie 2011, reprezentanta reclamantei intimate B. C. M. a trimis prin fax concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 31 ianuarie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2672 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată și precizată de către reclamanta B. C. M. în contradictoriu cu pârâta S. S. S. D. și în consecință s-a dispus anularea Deciziei nr. 613/(...) emisă de pârâtă în sarcina reclamantei prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul ar. 61, lit. a din Codul Muncii și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de (...) și până la data pronunțării hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.
613/(...) a pârâtei, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei, angajată la pârâtă pe post de manipulant mărfuri, lucrător comercial, în temeiul art. 61 lit. a), art. 56, art. 65 din Codul muncii (f.3).
D. nu a fost motivată.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare sunt cuprinse în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, temeiul de drept al aplicării sancțiunii, instanța competentă și termenul în care decizia poate fi contestată.
Analizând decizia atacată, tribunalul a constatat că aceasta nu cuprinde mențiunile enumerate mai sus, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. D. nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariată, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată în timpul cercetării disciplinare prealabile, instanța competentă și termenul în care decizia poate fi contestată.
Potrivit art. 267 al. 2 din Codul muncii, în vederea desfășurării cercetării disciplinare, reclamanta trebuia convocată în scris, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii. Din actele depuse la dosar nu se poate constata îndeplinită această condiție a convocării, convocare care, pentru a fi efectivă, trebuia să preceadă cu minimum 5 zile data cercetării disciplinare conform art.75 al. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
În ceea ce privește temeinicia măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantei, instanța a constatat că nu au existat probe sau indicii temeinice care să justifice măsura gravă a încetării raportului de muncă, însăși pârâta menționând că nu s-a dovedit vinovăția reclamantei.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, constatând nelegalitatea și netemeinicia deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul art. 268 alin.2 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea, a dispus anularea Deciziei nr. 613/(...) emisă de pârâtă prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul ar. 61 lit. a din Codul Muncii și a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de (...) și până la data pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC "S." SA D.solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și solicitării orale a intimatei, efectuată exclusiv în dezbaterile din (...), în sensul obligării firmei recurente la plata drepturilor salariale neacordate, formulată de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat, după ce a reiterat starea de fapt, că deși în întâmpinarea formulată la fondul cauzei a notat și anexat actele și dispozițiile legale pe care s-a bazat decizia de desfacere a contractului individual de muncă, instanța de fond nu a dat cuvântul reprezentantului său pentru a propune probe, astfel încât recurenta contestă consemnarea din practicaua sentinței atacate unde se consemnează că
„reprezentantul pârâtei nu are alte probe de solicitat";.
S-a mai invocat incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, întrucât intimata-reclamantă nu a solicitat drepturile salariale în forma în care instanța de fond le-a acordat prin dispozitiv.
Referitor la nelegalitatea deciziei de concediere s-a arătat că în D. nr.
632/(...) este descrisă fapta și sunt precizate în concret toate dispozițiile legale care au condus la luarea acestei hotărâri. De asemenea, din înscrisul menționat rezultă motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, temeiurile de drept, termenul de contestare și instanța la care poate fi contestată. În consecință, în opinia recurentei în mod nelegal instanța de fond a reținut că decizia de sancționare nu respectă dispozițiile art. 268 alin. (2) din Codul muncii.
Recurenta a mai invocat că în mod eronat instanța de fond a constatat incidența în cauză a art. 75 alin. (3) din Contractul Colectiv de M. la nivel național 2007-2010, sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 267 alin. (2) din Codul muncii fiind prevăzută doar pentru neefectuarea cercetării disciplinare, care în cauză a fost realizată. S-a mai arătat că art. 267 alin. (2) din Codul muncii nu prevede vreo sancțiune pentru neefectuarea în scris a convocării, iar societatea a convocat telefonic salariata și i-a comunicat toate elementele prevăzute de dispoziția legală menționată anterior.
S-a mai invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă arătându-se că motivarea referitoare la temeinicia deciziei de sancționare se rezumă la constatarea faptului că nu există probe sau indicii temeinice care să justifice măsura gravă a încetării raportului de muncă, deși în perioada (...)-(...) intimata a afișat în magazinul în care lucra un preț mai mare la unele produse și și-a însușit plusul în gestiune.
Este criticabilă în opinia recurentei și susținerile instanței de fond în sensul că pârâta a menționat că nu s-a dovedit vinovăția reclamantei în lipsa de gestiune, întrucât în întâmpinarea reclamantei de la fondul cauzei s-a notat imposibilitatea Comisiei de D. de a stabili care dintre vânzătoare era vinovată de prejudiciul creat societății, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 61 alin. (1) lit.h) din Contractul colectiv de muncă coroborat cu art. 55 lit.h) din Regulamentul de O. I..
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, art. 61 alin. (1) lit.h) din Contractul colectiv de muncă coroborat cu art. 55 lit.h) din Regulamentul de O. I., art. 236 alin. (4), art. 264 alin. (1) lit.f), art. 267 alin. (2) și art. 268 alin. (2) din Codul muncii.
Intimata B. C. M. prin întâmpinare a solicitat respingerea ca nefondată a recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că recurenta critică sentința tribunalului vizând decizia nr.613/(...) prin raportare la conținutul deciziei nr.
632/(...). În opinia intimatei emiterea ulterioară a unei alte decizii de desfacere a contractului individual de muncă cu scopul de a acoperi viciile primei decizii este nelegală, atâta timp cât fiind nulă absolut, decizia nr. 613/2010, înregistrată la ITM în data de (...), nu poate fi confirmată printr-un act ulterior, regimul juridic al nulității absolute nepermițând această operațiune juridică.
S-a mai arătat că în mod legal a reținut instanța de fond că în cauză nu s-a efectuat o cercetarea disciplinară prealabilă, respectiv că recurenta nu s-a înscris în fals cu privire la vreo susținere eronată din cuprinsul deciziei contestate.
De asemenea, în opinia intimatei lipsa solicitării în scris a reclamantei cu privire la drepturile salariale nu este un motiv de desființare a sentinței întrucât reclamanta a precizat oral această cerere.
În ședința publică din (...) instanța din oficiu a invocat ca motiv de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, necercetarea fondului de către prima instanță, având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat numai asupra deciziei de concediere nr. 613 din (...).
Prin concluzii scrise, recurenta SC "S." SA D. a arătat referitor la motivulde recurs invocat din oficiu că decizia nr. 632/(...) reprezintă decizia comisiei de disciplină din data de (...), care a analizat partea prealabilă a cercetării disciplinare, dând detaliile care nu se consemnează în formularul ITM.
Recurenta a precizat că este adevărat că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra deciziei nr. 632/(...), însă așa cum rezultă din penultimul alineat al paginii 2 din decizie, comisia arată că a decis în raport de cele arătate mai sus, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al intimatei începând cu data de (...).
Cu toate acestea, recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la decizia nr. 632/(...), ceea ce atrage în opinia recurentei casarea sentinței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Referitor la apărările din întâmpinare s-a arătat că vinovăția intimatei a fost dovedită prin faptul că aceasta a fost cercetată pentru infracțiunea de delapidare, ulterior schimbată prin neglijență în serviciu, că cercetarea disciplinară s-a desfășurat în data de (...), dată la care s-a emis decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, astfel încât nu există două astfel de decizii, decizia nr. 632/(...) fiind a comisiei de disciplină.
Prin concluzii scrise intimata B. C. a reiterat susținerile din întâmpinare referitoare la nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru lipsa cercetării disciplinare și a arătat referitor la motivul de recurs invocat din oficiu că decizia nr. 632/(...) a fost întocmită de recurentă ulterior deciziei nr. 613/(...) și doar cu scopul de a acoperi viciile acestei decizii. Or, din moment ce prima decizie este nulă, a doua decizie nu poate să o confirme pe cea nulă absolut, eventualul act de confirmare fiind nulă absolut. Este și motivul pentru care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra celei de-a doua decizii.
S-a mai arătat că hotărârea instanței de fond este motivată în fapt și în drept și poate fi cenzurată de instanța de control judiciar, iar dat fiind nulitatea multiplă de care este lovită decizia de desfacere a contractului individual de muncă, o casare cu trimitere nu ar face decât să tergiverseze cauza în dauna ambelor părți, care ar trebui să suporte cheltuieli suplimentare.
Mai mult, invocându-se dispozițiile art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă s-a arătat că instanța de fond a soluționat toate capetele de cerere cu care a fost investită, iar instanța de recurs nu are niciun motiv de fapt sau de drept pentru a desființa sentința atacată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Așa cum rezultă din concluziile scrise depuse în recurs, ambele părți susțin că decizia prin care i s-a desfăcut intimatei contractul individual de muncă este D. nr. 613/(...), înregistrată la ITM sub nr. 485 din (...) (fila 3 dosar fond). Poziția procesuală a părților diferă însă în ceea ce privește D. nr.
632/(...) (fila 4 dosar fond), în sensul că recurenta susține că aceasta reprezintă „decizia comisiei de disciplină din data de (...), care a analizat partea prealabilă a cercetării disciplinare, dând detaliile care nu se consemnează în formularul ITM";, iar intimată că această decizie a fost emisă în scopul de a acoperi viciile primei decizii.
Examinând D. nr. 632/(...), Curtea constată că prin primul alineat al acestui înscris s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al intimatei începând cu data de (...) și s-a menționat că la baza emiterii acestei decizii stă hotărârea comisiei de disciplină din societate. D. a fost semnată de directorul general al recurentei, fiind avizată de consilierul juridic al acesteia.
Deși în cuprinsul Deciziei nr. 632/(...) se face referire expresă la raportul comisiei de disciplină (înscris întocmit distinct de președintele comisiei de disciplină, în temeiul procesului verbal al comisiei filele 17-21 dosar fond), având în vedere conținutul deciziei, respectiv faptul că aceasta nu a fost semnată de membrii comisiei de disciplină se apreciază că această decizie nu a fost emisă de comisia de disciplină. În plus, nu există nicio justificare pentru care comisia de disciplină să emită o astfel de decizie, în condițiile în care sancțiunea disciplinară se dispune de conducătorul unității, la propunerea comisiei de disciplină.
Curtea apreciază că D. nr. 632/(...) reprezintă o decizie de concediere, care nu produce efecte juridice întrucât concedierea intimatei s-a dispus prin D. nr. 613/(...), care nu a fost revocată prin a doua decizie. De asemenea, prin decizia din (...) se dispune concedierea intimatei începând cu o dată anterioară, respectiv (...).
Având în vedere aceste considerente și reținând și faptul că prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a contestat sancțiunea desfacerii contractului său individual de muncă, iar ambele părți susțin că intimata a fost concediată prin D. nr. 613/(...), Curtea apreciază că în cauză nu se mai impune casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a analiza și D. nr. 632/(...).
Referitor la motivele de recurs invocate de recurentă, Curtea constată că în practicaua sentinței recurate se menționează că „Reprezentantul pârâtei nu are probe de solicitat";. Întrucât conform art. 1171 cod civil hotărârea judecătorească este înscris autentic, constatarea personală a instanței de fond în sensul că reprezentantul pârâtei a declarat că nu are alte probe de solicitat, poate fi combătută numai prin procedura înscrierii în fals, procedură de care recurenta nu a uzat. În plus, Curtea reține că aceasta, în calitate de angajator avea obligația să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, conform dispozițiilor exprese ale art. 287 din Codul muncii.
Contrar celor invocate de recurentă, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 267 din Codul muncii și art. conform art. 75 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.
Convocarea salariatului pentru desfășurarea cercetării prealabile reprezintă prima etapă a acestei proceduri, iar sancțiunea nulității este prevăzută pentru nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la procedura în ansamblu.
Convocarea în scris pentru desfășurarea cercetării disciplinare reprezintă o garanție pentru salariat că a fost înștiințat asupra tuturor elementelor prevăzute expres de art. 267 alin. (2) din Codul muncii, respectiv obiectul, data și locul întrevederii. În plus, în condițiile în care convocarea s-a realizat telefonic și nu în scris, cum prevede expres art. 267 alin. (2) din Codul muncii, recurenta, care are sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit că a informat-o pe intimată cu privire la toate elementele menționate anterior.
De asemenea, conform art. 75 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 „. îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii";.
Având în vedere modul cum este reglementat acest termen, împrejurarea că dispozițiile din contractul colectiv de muncă trebuie coroborate cu cele ale art. 267 din Codul muncii (care prevăd expres sancțiunea nulității absolute pentru nerespectarea condițiilor pentru efectuarea cercetării prealabile), precum și faptul că respectarea acestui termen reprezintă o garanție că dreptul la apărare al salariatului se poate efectiv exercita, Curtea apreciază la fel ca instanța de fond că nerespectarea termenului de 5 zile menționat anterior atrage nulitatea absolută a cercetării disciplinare și, implicit, a deciziei de sancționare a reclamantei. În plus, nulitatea cercetării disciplinare reprezintă încă un motiv pentru care D. nr. 632/(...) nu poate produce efecte juridice.
Examinând D. nr. 613/(...), Curtea constată că aceasta nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncăaplicabil care au fost încălcate de salariată, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată în timpul cercetării disciplinare prealabile, instanța competentă și termenul în care decizia poate fi contestată. Întrucât înscrierea fiecăreia dintre aceste mențiuni în decizia de concediere este prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 268 din Codul muncii, în mod judicios a reținut instanța de fond că D. nr. 613/(...) este nulă absolut.
Curtea reține că deși recurenta susține că decizia de concediere a intimatei este D. nr.613/(...), atunci când analizează elementele obligatorii pe care aceasta trebuie să le conțină, recurenta face referire la elementele descrise în D. nr. 632/(...).
Întrucât normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută, Curtea apreciază că decizia de sancționare are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de sancționare trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens. În același sens a statuat și Curtea Constituțională care a reținut în D. nr.
319/(...) (publicată în Monitorul Oficial nr. 292/(...)) că „aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. Mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului";.
Drept urmare, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale menționate anterior și a interpretat corect actele juridice deduse judecății, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.8 și 9 fiind neîntemeiate.
Deoarece incidența unui singur motiv de nulitate atrage nulitatea deciziei iar analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut, analiza criticilor recurentei legate de temeinicia emiterii deciziei de sancționare (critici încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă) apare ca fiind superfluă.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea reține că în conformitate cu dispozițiile art. 78 alin. (1) din Codul muncii „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul";.
În consecință, dispoziția legală menționată anterior prevede o excepție de la principiul disponibilității, instanța fiind obligată ca în cazul în care constată netemeinicia sau nelegalitatea deciziei de concediere să dispună anularea acesteia și să-l oblige pe angajator la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, indiferent dacă acesta a formulat o cerere în acest sens.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, apreciind că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, se va obliga recurenta, ca parte aflată în culpă procesuală, să plătească intimatei B. C. M. suma de
500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 18).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC "S." SA D. împotriva sentinței civile nr.2672 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei B. C. M. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond:E.B. și I.P.
| ← Decizia civilă nr. 4355/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1867/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
