Decizia civilă nr. 4349/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4349/2011
Ședința publică din data de 28 octombrie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
Judecători : D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.
V. M.- președintele C. de A. C.
Grefier: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții O. M., H. B., F. R., C. ANA, D. R., H. I.-C. prin L. S. D. Î. S., de pârâții M. E. C. T. ȘI S. și C. J. S., împotriva sentinței civile nr. 2905 din 03 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați C. C. C. S. și I. Ș. AL J. S., recurent având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente L. S. din Î. S., avocat I. D. A. și reprezentantul pârâtului recurent C. J. S., consilier juridic C. A. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
R.urile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat I. Ș. J.
S. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar nota de cheltuieli și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar delegația de reprezentare și arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea propriului recurs, modificarea în parte a sentinței pronunțate de prima instanță și pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților, respectiv obligarea intimaților la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului
școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare, anume cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar.
Reprezentantul pârâtului-recurent C. J. S. susține propriul recurs așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și rejudecând în fond să se dispună respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind nefondată. Potrivit prevederilor Legii nr. 84/1995 și a prevederilor HG nr.
2192/2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind finanțarea șiadministrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea cheltuielilor privind palatele și cluburile copiilor se asigură din bugetul de stat prin bugetul M. E. și C., iar consiliile județene alocă fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat. În acest context este cât se poate de evident faptul că finanțarea cheltuielilor pentru palatele și cluburile copiilor se efectuează de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației și Cercetării și nu de la bugetul consiliilor județene și implicit al C. J. S. și în consecință autoritatea administrației publice a județului S. nu are și nu poate avea în mod obiectiv calitate procesuală pasivă sub acest aspect de natură procedurală al prezentei cauze.
Întrucât reclamantul este cel care pornește acțiunea, prin cererea de chemare în judecată este obligat să justifice atât calitatea sa procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, în speță C. J. S. Reclamanta-recurentă nu a justificat niciuna dintre aceste calități procesuale amintite, sub aspectul obligării la plata drepturilor salariale aferente indemnizației de concediu pentru perioada 2009-2010, a C. J. S., astfel că sub acest aspect sentința pronunțată de prima instanță este nelegală, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C. J. S.
Netemeinicia sentinței recurate constă în faptul că nu a analizat lipsa calității procesuale pasive a C. J. S. prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. 1 lit. b din L. nr. 54/2003 - L. sindicatelor, raportat la cele prevăzute de art. 28 alin. 2 din același act normativ. Sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică și datorită faptului că nu a verificat dacă revendicările salariale aferente actualului litigiu erau negociate în prealabil cu conducerea unității angajatoare a reclamanților, și incluse în contractele individuale de muncă, încheiat la nivel de unitate pentru a dovedi existența unui conflict de drepturi. Era de asemenea necesară verificarea realizării procedurii prealabile obligatoriu a fi realizată de către L. S. din Î. S. sau direct de către reclamanții din litigiu, vizând sesizarea conducerii unității angajatoare a acestora cu revendicările salariale menționate, în vederea dovedirii relei credințe și implicit a vinovăției sale și numai ulterior, după realizarea acestor proceduri legale, instanța de fond era competentă să soluționeze conflictul de drepturi. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul - recurent C. J. S., reprezentanta reclamantei-recurente solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-recurent C. J. S. și totodată respingerea recursului declarat de acesta, întrucât potrivit prevederilor art. 17 din HG nr. 2192/2004 consiliile județene alocă fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar, iar art. 167 din L. nr. 85/1995, acesta își justifică calitatea procesuală pasivă în cauză întrucât este ordonator secundar de credite cu privire la această instituție de învățământ, care aparține direct de consiliul județean, având astfel obligația de a aloca sumele necesare efectuării drepturilor salariale cuvenite reclamanților angajați ai acestei unități școlare. Pune aceleași concluzi și cu privire la recursul declarat de pârâtul M. E. C. și T.
În replică reprezentantul pârâtului-recurent C. J. S. arată că această instituție nu are calitate de ordonator de credite. S. ordonator de credite este președintele consiliului județean, iar finanțarea cheltuielilor cu plata salariilor se face exclusiv din bugetul statului. Arată că lasă la aprecierea instanței soluția asupra recursului promovat de pârâtul M. E. C. și T. întrucât acesta are obligația de a face centralizarea sumelor pentru fiecare unitate școlară în parte și de a le raporta la Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentință civilă nr. 2905/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar civil nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S., excepție invocată de acest pârât și respinge în consecință acțiunea formulată împotriva acestuia.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a C. J. S., excepție invocată de acest pârât.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și
S., excepție invocată de acești pârât.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții menționați în dispozitivul sentinței, prin reprezentant L. S. din Î. S., în contradictoriu cu pârâții C. C. C. S., C. J. S. și M. E., C., T. și S.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009 -
2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din L. nr.1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie
2010, inclusiv.
Au fost obligați pârâții de rândul 2 și 3 să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Au fost obligați pârâții de rândul 1-3 la plata către reclamanți a sumei de
186 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție T. a reținut în considerentele sentinței sale următoarele :
„Prin acțiunea sa reclamanta L. S. din Î. S., în numele membrilor de sindicat menționați în cuprinsul cererii introductive de instanță, a chemat în judecată pe pârâții C. C. C. S., C. J. S. și M. E., C., T. și S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009 - 2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr.1. în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009- 2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai susmenționate.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că personalul didactic din învățământ beneficiază de concediu anual cu plată în perioada vacanțelor școlare cu o durată de cel puțin 62 de zile, indemnizație care se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu așa cum prevede Codul Muncii în art.145 alin.1.
Același termen îl stabilește și art.7 alin.3 din H.G. nr.250/1992, iar Contractul Colectiv de muncă U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr.596/(...), aplicabil tuturor salariaților din țară și la nivelul anilor 2009 - 2010, conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații la art.29 și arată că acordarea indemnizației de concediu se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Membrii de sindicat din tabelul anexat au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.441/(...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii 1..
Dreptul reclamanților de a obține plata indemnizației de concediu s-a născut cu cel puțin 5 zile înainte (10 zile conform H.G. 250/1992 și CCM înaintea plecării în concediu a acestora și înaintea intrării în vigoare a Legii 1.).
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art.1 din L. nr.1.. Potrivit art.78 din Constituție, L. nr.1. a intrat în vigoare la data de
3 iulie 20910, prin urmare, diminuarea cu 25% a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Cu toate că dispozițiile Legii nr.1. nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat, fără nici un temei legal, la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de
25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă.
Prin întâmpinare, pârâtul I. Ș. J. S. a invocat excepția lipsei calitățiiprocesual pasive, arătând că nu există raporturi juridice de muncă între această instituție și personalul didactic reprezentat de către sindicatul reclamant, așa încât, nu există nici obligații de natură salarială. Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, potrivit H.G. nr.2192/2004 care a abrogat H.G. nr.538/2001. Conform art.167 alin. 1 din L. nr.84/1995, republicată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Finanțarea cheltuielilor cu salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar al instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat este asigurată din bugetele locale. Angajarea și eliberarea din funcție a personalului didactic auxiliar din unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face de către directorul unității, eu aprobarea consiliului de administrație, conform art. 19 alin.2 din L. nr.128/1997. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Potrivit art.21 din O. nr.325l din 12 februarie 1998 pentru aprobarea normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Datorită faptului că personalul didactic își ia concediul de odihnă în timpul vacanței de vară, adică lunile iulie, august, septembrie, iar la data de 30 iunie
2010, a fost publicată în Monitorul Oficial L. nr.1., pârâtul a apreciat căindemnizația de concediu aferentă lunilor iulie, august trebuie diminuată cu
25%.
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate conform art. 137 alin. Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S. este nefondată, fiind respinsă, întrucât acesta justifică calitate prin prisma art. 167 alin. 18 din L. nr. 84/1995.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S. se observă că, în baza dispozițiilor din H.G. nr. 538/2001 de aprobare a N. pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea. Acest pârât nu are nici o atribuție legală sub aspectul plății drepturilor salariale ale reclamanților iar între reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă. Față de cele reținute, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a I.ui Ș. J. S.
În ceea ce privește C. J. S., acesta justifică în cauză calitatea procesuală pasivă prin prisma art. 17 din H.G. nr. 2192/2004 și a art. 167 alin. 21 din L. nr.
84/1995.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt salariați ai pârâtei de rândul 1, în calitate de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, sunt salariați cu contracte individuale de muncă.
Reclamanții și-au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 începând cu data de (...), astfel cum rezultă din tabelul depus la dosarul cauzei.
C. indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul Legii 1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Potrivit dispozițiilor art.145 alin. l din Codul Muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Conform alin. 2 indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. D. alin. 3 sunt în sensul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Potrivit dispozițiilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data pentru care se solicită plata diferenței de indemnizație "C. didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (...)".
Conform dispozițiilor art.146 din L. nr.128/1997, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Potrivit dispozițiilor art.147 alin.3 din L. nr. 128/1997, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al R., M. învățământului vaelabora normele metodologice, regulamentele și instrucțiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al R..
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. l din HG nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă."
Prin O. nr. 3251/1998 din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată.
Prin dispozițiile art.1 din L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-au prevăzut următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
D. interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că acest temei de drept este incident inclusiv în cazul indemnizației pentru concediu de odihnă cuvenită reclamanților, salariați din învățământ, pentru perioada efectuării concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.1..
Pentru a reține astfel, T. are în vedere natura juridică a indemnizației pentru concediu de odihnă și faptul că aceasta reprezintă echivalentul salariului pentru perioada în care se efectuează concediul de odihnă.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. l din H.G. nr. 250/1992 indemnizația de concediu se raportează la media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, întrucât pentru perioada ulterioară datei de intrare în vigoare a Legii nr. 1., salariul (în raport de care se determină și indemnizația pentru concediu de odihnă) a fost redus cu 25%, înseamnă că la rândul ei inclusiv indemnizația de concediu se reduce cu 25%.
Conform alin.2 al art.7 din HG nr. 250/1992, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
Așa cum anterior s-a mai menționat, prin O. nr.3251/1998 din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.
128/1997 și a H.G. nr. 250/1992, republicată.
Conform pct.21 din Normele metodologice, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul adouă luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Conform pct. 22 media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din flecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
În sistemul bugetar, legiuitorul a reglementat în mod particular, prin dispoziții legale speciale față de cele din Codul Muncii, modul de calcul și plată al concediilor de odihnă, iar aceste prevederi legale speciale sunt menținute, după cum rezultă din interpretarea art. 48 alin. 2 din L. nr. 33/2009.
Dreptul la încasarea indemnizației de concediu de odihnă într-un anumit cuantum se desființează dacă salariatul nu desfășoară activitate pe durata pentru care a efectuat zilele de concediu și dacă intervin modificări ale cuantumului salariului în perioada în care este efectuat concediul de odihnă, în sensul că acesta fie se majorează, ceea ce atrage implicit majorarea și a indemnizației corespunzătoare fie, în măsura în care pentru lunile în care se efectuează concediul drepturile salariale sunt diminuate la rândul ei indemnizația se diminuează.
Ca atare, împrejurarea că L. nr. 1. nu era în vigoare la data la care ar fi trebuit să se calculeze și să se plătească indemnizația de concediu nu poate conduce la concluzia că ea nu se aplică indemnizației aferente perioadei de concediu efectuat după data intrării în vigoare a actului normativ menționat, ci, dimpotrivă, incidența acestuia este determinată de singurul criteriu care explică aplicarea în timp a legii, respectiv de momentul efectuării concediului de odihnă, pentru că incidența unui act normativ asupra situației de fapt analizate se raportează la momentul când acea situație intră în derulare și nu la un moment anterior.
Prin urmare, aplicarea prevederilor Legii nr. 1. pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile (conform Codului Muncii) lucrătoare înainte de plecarea in concediu nu are relevanță, deoarece și dacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
Or, în prezenta cauză, indiferent de faptul că drepturile reprezentând indemnizația de concediu de odihnă ar trebui să fie plătite anterior, aceasta ar fi reprezentat o plată în avans, o plată anticipată, ceea ce înseamnă că în privința conținutului dreptului cuvenit, mai exact în privința valorii indemnizației, se poate proceda la regularizarea ulterioară, în funcție de mai multe aspecte: nr. de zile cuvenit, în măsura în care i s-a acordat concediu și indemnizația aferentă pentru un număr de zile mai mare decât cele efectiv cuvenite în raport de zilele lucrate; cuantumul stabilit, în măsura în care în perioada de efectuare a concediului de odihnă au intervenit modificări ale cuantumului acestuia(fie în sensul majorării, fie în sensul diminuării).
In consecință, toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, sunt de natură să conducă la concluzia că plata indemnizației pentru concediu de odihnă, aferentă perioadei (...) - (...), a fost în mod legal diminuată cu 25%, motiv pentru care, în privința cererii referitoare la calcularea și plata indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada (...) - (...), cererea este nefondată.
Va obliga pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009 -
2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din L. nr.1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
Va respinge ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie
2010, inclusiv.
Pârâții 2-3 vor fi obligați în virtutea atribuțiilor conferite de lege, să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâții de rândul 1,2,3 vor fi obligați la 186 lei cheltuieli de judecată către reclamanți";.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte,
L. S. din Î. S., în numele membrilor de sindicat menționați în cuprinsul cererii introductive de instanță, precum și în cererea de recurs, iar pe de altă parte, pârâții M. E., C., T. și S. și C. J. S.
1. Prin propriul recurs, L. S. din Î. S. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, ca fiind nelegală și, pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților, astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui J. S., întrucât această calitate este justificată la momentul plății indemnizației de concediu de prevederile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și art. 142 din L. nr. 84/1995, această entitate având calitate atât de angajator, cât și în ceea ce privește urmărirea modului în care se efectuează plata salariilor cadrelor didactice.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că acțiunea reclamanților este pe deplin întemeiată, potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, art. 145 alin. 1 din C. muncii, prevederilor din Contractul Colectiv de M. la nivel de ramură a învățământului nr. 596/(...), art. 30 din L. nr. 330/2009, art. 269 din L. nr. 1., toate aceste dispoziții legale fiind reținute sau interpretate în mod greșit de către instanța de fond.
Astfel, dreptul reclamanților de a obține plata indemnizației de concediu s-a născut cu cel puțin 5 zile (10 zile conform CCM) înaintea plecării în concediu a acestora, și înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Chiar dacă plata a întârziat din lipsă de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, de cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, astfel încât, nu exista în cauză posibilitatea de a invoca dispozițiile
Legii nr. 1., mai ales că indemnizația de concediu nu poate fi asimilată unui drept salarial în sensul art. 154, 155 și 161 alin. 1 C. muncii.
Prin L. nr. 1. s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, reclamanții având un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul Convenției, iar privarea acestora de proprietate putând fi făcută doar concomitent cu obligația Statului de despăgubire.
2. Prin propriul recurs, pârâtul M. E., C., T. și S. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând ca în temeiul art.304 pct. 9 C.pr.civ., să se admită această excepție, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 2 alin. 1 și art. 18 din H.G. nr. 538/2001, ale art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, prin prisma cărora, între acest pârât și reclamanți, nu există niciun fel de raport juridic de muncă și deci niciun fel de obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor.
S-a arătat de către acest pârât că în cauză calitatea de angajator, în sensul pe care art. 10 și art. 14 din L. nr. 53/2003 o dă acestei noțiuni, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997, coroborat cu art. 7 alin. 8 din L. nr. 84/1995 și cu art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
3. Prin propriul recurs, C. J. S. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusăîmpotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului recurentul a arătat că finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M. E., și C., iar consiliile județene alocă fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Tot în motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 5 alin. 7 din L. nr. 11., ale Legii nr. 84/1995, dispozițiile Legii nr. 54/2003, L. S., cu trimitere la modul în care se dobândește și încetează calitatea de membru al organizației sindicale, precum și neîndeplinirea în cauză a condițiilor angajării răspunderii juridice a recurentului, prin raportare și la dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1, 4 și 6 din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și ale art. 3, art. 15, art. 67 lit. a și b, art. 69, art. 72, art. 73 lit. a și b din L. nr.
168/1999, coroborat cu art. 155 și art. 157 alin. 1 C. muncii.
S-a mai susținut de către acest recurent că nu se justifică calitatea de parte căzută în pretenții a C. J. S., astfel încât nu putea fi obligat la cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul I. Ș. J. S. a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că indemnizația de concediu este un drept de natură salarială, căruia îi este aplicabilă L. nr. 1..
În mod corect prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S. și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
R.ul reclamanților este fondat în parte, iar recursurile pârâților M. E., C., T. și S . și al C. J. S. sunt nefondate.
1. Cu privire la fondul cauzei.
Reclamanții sunt angajații unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesori, învățători și personal didactic auxiliar, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanții/ta/ul au/a intrat în concediu de odihnă la data de 14 iunie 2010, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr. 1..
Reclamanții au contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamanții s-au aflat în concediu de odihnă, acestora li se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
În aprecierea caracterului fondat ori nefondat al susținerilor reclamantei/., Curtea apreciază că trebuie pornit de la analizarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
Potrivit art. 103 din L. nr. 128/1997 (abrogată de 361 din L. nr. 1. la data de 9 februarie 2011), „cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauza urmând a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. E., C. și I. împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (lit. a) a art. 103 a fost modificată conform Hotărârii nr. 366 din 18 aprilie 2007, publicate în Monitorul Oficial nr. 277 din 25 aprilie 2007). b) perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către consiliul de administrație sau senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.";
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3251/1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
În anexa 1 pct. 21 și 22 din O. nr. 3251/1998 se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr.
250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Art. 7 din HG nr. 250/1992 (republicata in temeiul art. III din Hotărârea G. nr. 314 din 9 mai 1995, publicata in Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 93 din
17 mai 1995), prevede următoarele :
„ (1) Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata in raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreuna, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice in care se efectuează zilele de concediu de odihna.
(2) Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește in raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna in care se efectuează zilele de concediu.
(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de norma, indemnizația de concediu de odihna se calculează avându-se in vedere veniturile prevăzute la alin.
(1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de norma care se iau in calcul.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica si in cazul efectuării concediului restant din anul 1991.
(5) Indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile
înaintea plecării in concediu";.
Susținerea instanței de fond, conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente în speță";, este reală, însă se impune a se preciza faptul că și dispozițiile art. 145 Codul muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr. 250/1992, după cum urmează :
În conformitate cu prevederile art. 150 din L. nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii (fost art. 145 înainte de republicare), „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
(3) I ndemnizația de concediu de odih nă se plătește de că tre angajator cu c el
puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";.
Dispoziții similare au fost reglementate și prin A. nr. 1 la O. nr. 3.251 din
12 februarie 1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată (abrogat de din ORD. 5559/2011 la data de 13 octombrie 2011), după cum urmează:
„10. Programarea concediilor de odihna se va face la începutul anului școlar sau universitar de către consiliul de administrație sau de către senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare ori, după caz, de reprezentanții salariaților.
Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau de senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.
La programarea concediilor de odihna ale cadrelor didactice, conducerea unității va tine seama, în măsura în care este posibil, și de specificul activității celuilalt soț.
11. În situația imposibilității efectuării integrale a concediului de odihna în timpul vacantei de vara, concediul de odihna se poate efectua și în alte perioade ale anului școlar sau universitar, în funcție de interesul procesului de învățământ sau al celui în cauza.
12. Programarea concediului de odihna se va face prin decizie a conducerii instituției de învățământ, pentru întregul personal din unitate.
13. Pentru fiecare cadru didactic, încadrat după aprobarea programării concediilor de odihna pe întreaga instituție de învățământ, se va stabili, în scris, o data cu semnarea contractului individual de munca, perioada de concediu.
21. Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihna se efectuează în cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare luna în parte.
22. Media zilnica a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
23. În calculul indemnizației concediului de odihna acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de baza, conform Legii nr. 128/1997.
26. I ndemnizația d e concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile
înaintea plecării în concediu";.
Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că
I ndemnizația de concediu de odihna t rebuie plătită de că tre angajator cu ce l
puțin 5 zile înaintea plecă rii in concediu";.
În speță, față de împrejurarea că reclamanții au plecat în concediu legal de
odihnă începând cu data de 14 iunie 2010, în raport de dispozițiile legale citate anterior, reclamanții erau îndreptățiți la a le fi acordată indemnizația de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, adică cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Drept urmare, Curtea constată că este fondată susținerea reclamanților, conform căreia nu li se putea aplica diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă, prevăzută de L. nr. 1., decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 C. civ.
Cu alte cuvinte, dacă reclamanții și-au formulat cererea de acordare a indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, anterior datei de 03 iulie 2010, respectiv, și-au început efectuarea concediului legal de odihnă cuvenit anterior datei de 03 iulie 2010, atunci sunt îndreptățiți la a le fi acordată în întregime indemnizația de concediu de odihna, fără aplicare diminuării prevăzută de L. nr. 1., lege care a intrat în vigoare la data de (...), și aceasta pentru că dreptul lor la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s- a născut în patrimoniul reclamanților anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Că este așa, o dovedește cu prisosință Decizia în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 20/2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie prin care instanța supremă a statuat următoarele :
„Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că:
Stabilește că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsurinecesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic aux iliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca
obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar
2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.1., respectiv 3 iulie 2010.
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă";.
Se mai impune a se sublinia faptul că reclamanții, ale căror drepturi la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul lor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., aveau/avea un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul Convenției și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.
Este adevărat că art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, dar nu este mai puțin adevărat că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților în baza Legii nr. 1., chiar dacă s-ar fi făcut cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție, totuși, raportat la împrejurarea că dreptul reclamanților la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul lor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
În ceea ce privește motivul din recursul reclamanților, prin care se invocă L. nr. 1., Curtea, din oficiu, la termenul de judecată din data de (...), a invocat excepția inadmisibilității acestui motiv de recurs, excepție care urmează să fie admisă având în vedere prevederile art. 316 C. proc. civ., rap. la art. 294 alin. 1
C. proc .civ., respectiv, faptul că acest temei legal nu a fost invocat niciodată în fața primei instanțe, fiind invocat pentru prima dată prin recurs, invocare care echivalează cu o schimbare a cauzei juridice a acțiunii, în recurs, demers inadmisibil prin prisma art. 316 C. proc. civ., rap. la art. 294 alin. 1 C. proc .civ..
Cu pr iv ire l a excepț ia l ipse i c al ităț i i proces u ale p as ive a p âr âtul u i in timat I. Ș.
al J. S.
Art. 142 din L. nr. 84/1995 actualizată enumără în mod expres și limitativ care sunt atribuțiile Inspectoratelor școlare, precizând că :
„Inspectoratele școlare sunt organe de specialitate subordonate M. Î.ui, având, în principal, următoarele atribuții: a) urmăresc modul de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar și realizează inspecția școlară; b) asigura aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ; c) înființează, cu avizul M. Î.ui, unități ale învățământului de stat - grădinițe, școli primare, gimnazii, școli profesionale și de ucenici; d) propun M. Î.ui rețeaua de școlarizare din raza lor teritorială; e) asigura, împreună cu autoritățile administrației publice locale, școlarizarea elevilor, pe durata învățământului obligatoriu; f) asigura încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic; g) organizează și îndruma activitatea de perfecționare a personalului didactic, de cercetare științifică și alte acțiuni complementare din învățământul preuniversitar;h) asigura, împreună cu autoritățile publice locale, utilizarea, dezvoltarea și protejarea bazei didactico-materiale din unitățile de învățământ; i) coordonează organizarea concursurilor de admitere și a examenelor de absolvire din unitățile de învățământ, precum și a concursurilor școlare; j) controlează toate activitățile și serviciile de învățământ preuniversitar organizate de agenți economici, fundații, asociații, culte și alte persoane juridice sau fizice, de pe raza lor teritorială; constata eventualele încălcări ale prevederilor legale și iau măsurile prevăzute de lege; k) coordonează activitatea bibliotecilor din unitățile de învățământ subordonate; l) coordonează și controlează activitatea Casei corpului didactic";.
Rezultă, așadar, din conținutul art. 142 din L. nr. 84/1995, că inspectoratelor școlare nu le-au fost atribuite prin lege nici un fel de atribuții în domeniul salarizării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Susținerea reclamanților intimați, în sensul că inspectoratul școlar ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, în virtutea calității sale de angajator - calitate conferită acestuia de art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și de art. 142 din L. nr.
84/1995, nu poate fi primită de către Curte, având în vedere următoarele considerente:
În virtutea dispozițiilor legale în materie, în vigoare în perioada obiect al acțiunii pendinte, calitatea de angajator al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat nu o are nicidecum inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ în care respectivul cadru didactic își desfășoară activitatea.
Că este așa o dovedește fără putință de îndoială legislația în materie, respectiv, art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997, text legal care prevede următoarele
:
„În învățământul de stat validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar. Angajarea pe post se
face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general. În învățământul particular validarea concursurilor și angajarea pe post se fac de către conducerea unității de învățământ și se comunică în scris inspectoratului școlar";.
În același sens - al conferirii calității de angajator directorului unității de învățământ - dispun și prevederile art. 20, art. 21 și art. 22 din Regulamentul de O. și F. a U. de Î. P., aprobat prin O. nr. 4.925 din 8 septembrie 2005, actualizat , emis de Ministerul Educației și Cercetării.
Astfel, art. 20 din O. nr. 4.925 din 8 septembrie 2005, prevede următoarele:
„Directorul, în calitate de angajator, are următoarele atribuții: a) încheie contracte individuale de muncă cu personalul angajat și aprobă concediile de odihnă ale personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, pe baza solicitărilor scrise ale acestora, conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările ulterioare, și contractului colectiv de muncă aplicabil; b) aprobă concediul fără plată și zilele libere plătite, conform prevederilor legale și ale contractului colectiv de muncă aplicabil, pentru întreg personalul, în condițiile asigurării suplinirii activității acestora; c) consemnează zilnic în condica de prezență absențele și întârzierile de la orele de curs ale personalului didactic de predare și de instruire practică, precum și ale personalului didactic auxiliar și nedidactic de la programul de lucru; d) atribuie, prin decizie internă, personalului didactic titular, personalului asociat sau cadrelor didactice pensionate, în regim de cumul sau plată cu ora, orele de curs rămase neocupate;e) numește și eliberează din funcție personalul didactic auxiliar și nedidactic, conform legislației în vigoare; f) coordonează comisia de salarizare și aprobă trecerea personalului salariat al unității de învățământ, de la o gradație salarială la alta, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare";.
Potrivit art. 21 din același Ordin, „directorul unității de învățământ, în calitate de evaluator, are următoarele atribuții: a) informează inspectoratul școlar cu privire la rezultatele de excepție ale personalului didactic, pe care îl propune pentru conferirea distincțiilor și premiilor, conform prevederilor Legii nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare; b) apreciază personalul didactic de predare și de instruire practică la inspecțiile pentru obținerea gradelor didactice, precum și pentru acordarea salariului de merit și a gradațiilor de merit";.
În sfârșit, conform art. 22 din Ordin, „directorul unității de învățământ, în calitate de ordonator de credite, răspunde de: a) elaborarea proiectului de buget propriu; b) urmărirea modului de încasare a veniturilor; c) necesitatea, oportunitatea și legalitatea angajării și utilizării creditelor bugetare, în limita și cu destinația aprobate prin bugetul propriu; d) integritatea și buna funcționare a bunurilor aflate în administrare; e) organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară";.
Rezultă, așadar, că nu inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ are atât calitatea de angajator, cât și calitatea de ordonator de credite.
I. Ș. J. S. nu justifică o calitate procesuală pasivă în cauză nici măcar din punct de vedere al finanțării unităților de învățământ preuniversitar, dat fiind că, potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 actualizată, coroborat cu art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Art. 167 din L. nr. 84/1995 actualizată prevede următoarele :
"(1) M. Î.ui, prin inspectoratele școlare, asigura administrarea și funcționarea tuturor unităților școlare din învățământul preuniversitar.
(2) Finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii.
(3) Ministerele de resort, autoritățile publice, precum și agenții economici interesați contribuie cu fonduri proprii, pe baza de contract, la întreținerea, dezvoltarea și modernizarea bazei materiale și de practica din unitățile de învățământ profesional, liceal și postliceal de profil.
(4) M. Î.ui asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.
(5) Fondurile de la bugetul de stat care revine M. Î.ui se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
Art. XIII din O.U.G. nr. 32 din 26 februarie 2001, actualizată, pentru reglementarea unor probleme financiare, stabilește că :
„(1) Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitarde stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind: a) componenta locala aferenta proiectelor de reforma aflate in derulare la data de 31 decembrie 2000, cofinanțate de Guvernul României si organismele financiare internaționale, precum si rambursările de credite externe, plățile de dobânzi si comisioane la creditele externe aferente proiectelor respective; b) facilitățile acordate elevilor privind transportul pe calea ferata si cu metroul; c) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum si bursele pentru elevii străini si etnicii romani din afara granițelor tarii; d) organizarea examenelor, concursurilor si olimpiadelor naționale; e) perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice; f) cota-parte de participare la proiectele <. da V. la care instituțiile de învățământ preuniversitar de stat sunt promotori sau parteneri";.
Pe cale de consecință, prin prisma textelor legale mai sus citate, Curtea constată că I. Ș. al J. S. nu justifică în cauză o calitate procesuală pasivă, excepția lipsei calității sale procesuale pasive fiind legal admisă de către prima instanță.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul reclamanților este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor de drept mai sus expuse și a
prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să
admită în parte recursul reclamanților, conform dispozitivului prezentei decizii.
2, 3. În ceea ce recursurile pârâților M. E., C., T. și S. și a C. J. S., prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a fiecăruia din acești doi recurenți, Curtea constată că acestea sunt nefondate, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit art. 167 alin. 2 din L. nr. 84/1995 republicată, „finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „M. Î.ui asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";
Art. 167 alin. 5 din L. nr. 84/1995, republicată, prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revin M. Î.ui se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
În conformitate cu art. 40 din H.G. nr. (...), „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. G. al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
Conform art. 17 din H.G. nr. 2192/2004, consiliile județene alocă fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Potrivit art. 167 alin. 21 din L. nr. 84/1995, consiliile județene, respectiv C. G. al municipiului B., alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psiho-pedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare aparțin, potrivit dispozițiilor Legii nr. 84/1995, direct C. J. S., acestuia revenindu-i obligația de a loca sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților ce au calitatea de angajați ai unităților școlare despre care face vorbire acest text legal.
Art. 167 pct. 1, 3, 17, 18 și 21 din L. nr. 84/1995 republicată, prevede în ce modalitate se asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv, finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psiho-pedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare, rezultând in economia acestor texte legale că finanțarea acestora se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M. E. și C.
Astfel, art. 167 pct. 1, 3, 17, 18 și 21 din L. nr. 84/1995 prevede următoarele:
„(1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
(3) Finanțarea de baza asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
Finanțarea de baza se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
(17) De la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. si I., se asigura următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special: a) componenta locala aferenta proiectelor aflate in derulare, cofinanțate de Guvernul României si de organismele financiare internaționale, precum si rambursările de credite externe aferente proiectelor respective; b) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum si bursele pentru elevii străini si etnicii romani din afara granițelor tarii; c) organizarea evaluărilor, simulărilor si examenelor naționale; d) perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice si didactice auxiliare, precum si organizarea examenelor naționale de ocupare a posturilor didactice; e) manualele școlare pentru învățământul obligatoriu si pentru elevii cu dificultăți materiale din învățământul liceal si de arte si meserii; f) finanțarea, pe baza de hotărâri ale G., a unor programe anuale sau multianuale de investiții, modernizare si dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor publice de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv consolidări si reabilitări de scoli si dotări; g) finanțarea unor programe naționale de protecție sociala, stabilite prin reglementari specifice;h) finanțarea privind organizarea, pentru elevi, de concursuri pe obiecte de învățământ si pe meserii, tehnico-aplicative, științifice, de creație, concursuri si festivaluri cultural-artistice, campionate si concursuri sportive școlare, cu participare naționala si internaționala, precum si olimpiade internaționale pe obiecte de învățământ";.
(18) Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele si cluburile copiilor si elevilor, centrele si cabinetele de asistenta psihopedagogica, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive si școlare se asigura din bugetul de stat prin bugetul M. E., C. si I.
(21) C. județean, respectiv C. G. al M. B., aloca prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, in vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat";.
În același timp, art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 stipulează următoarele:
„Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 17 din același act normativ, conform cărora „(1) De la bugetul de stat, prin bugetul M. E. și C., se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special: a) componenta locală aferentă proiectelor aflate în derulare, cofinanțate de Guvernul României și de organisme financiare internaționale, precum și rambursările de credite externe aferente proiectelor respective; b) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum și bursele pentru elevii străini și etnicii români din afara granițelor țării; c) organizarea evaluărilor, simulărilor și a examenelor naționale; d) perfecționarea pregătirii profesionale a personalului didactic de predare și didactic auxiliar, precum și organizarea examenelor naționale de ocupare a posturilor didactice; e) manualele școlare pentru învățământul obligatoriu și pentru elevii cu dificultăți materiale din învățământul liceal și de arte și meserii; f) finanțarea, pe bază de hotărâri ale G., a unor programe anuale sau multianuale de investiții, modernizare și dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor publice de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv consolidări și reabilitări de școli și dotări; g) finanțarea unor programe naționale de protecție socială, stabilite prin reglementări specifice; h) finanțarea organizării pentru elevi de concursuri pe obiecte de învățământ și pe meserii, tehnico-aplicative, științifice, de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate și concursuri sportive școlare, cu participare națională și internațională, precum și de olimpiade internaționale pe obiecte de învățământ.
(2) Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psiho-pedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul M. E. și C.
(3) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean, respectiv al sectoarelor municipiului B., și din bugetul de stat.
(4) Consiliile județene, respectiv C. G. al M. B., asigură fonduri pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare/județene/ale municipiului B.
(5) Consiliile județene, respectiv C. G. al M. B., alocă, prin hotărâri proprii, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat. C. sumelor alocate fiecărui buget local de către consiliul județean/C. G. al M. B. din cotele defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora se stabilește pe baza următorilor indicatori:
- pentru învățământul liceal - costul standard pe elev și numărul de elevi din alte localități, școlarizați de unitățile liceale finanțate de respectivul consiliu local;
- pentru localitățile defavorizate social și economic - cuantumul de venit al bugetului local pe elev școlarizat și costul standard pe elev, stabilit de C. N. pentru Finanțarea Î.ui P. pe trepte de învățământ și medii - rural și urban";.
Potrivit art. 40 din H.G. nr. 2192/2004, „(1) După aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. G. al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora";.
Rezultă, așadar, prin prisma textelor legale mai sus citate, că pârâții recurenți C. județean S. și M. E., C., T. și S. justifică pe deplin în cauză calitatea procesuală pasivă, reținută în persoana lor de către prima instanță, astfel încât, se impune respingerea recursurilor acestora ca nefondate.
În ceea ce privește susținerea recurenților, conform căreia nu puteau fi obligați la cheltuieli de judecată în primă instanță, Curtea urmează să înlăture această susținere ca nefondată având în vedere că pârâții justifică o calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de care, față de soluția de admitere a acțiunii reclamanților în contradictoriu cu acești pârâți, pârâții sunt căzuți în pretenții, în sensul art. 274 C.pr.civ., impunându-se deci suportarea de către aceștia a cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților, cu purtarea procesului pendinte.
Recurentul C. J. S. a invocat în recursul său și dispozițiile Legii nr.
130/1996, ale Legii nr. 168/1999 și ale Legii nr. 53/2003, în ideea de a sublinia faptul că prezentul litigiu ar fi un conflict de drepturi și că instanța de fond, practic, nu ar fi analizat pretențiile reclamanților prin prisma naturii juridice a unui conflict de drepturi.
Curtea urmează să respingă ca nefondate aceste susțineri ale recurentului, motivat pe următoarele:
Potrivit art. 3 din L. nr. 168/1999, „conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de munca. S. si unitățile au obligația să soluționeze conflictele de muncă prin buna înțelegere sau prin procedurile stabilite de lege";.
În același timp, art. 5 din aceiași lege stipulează următoarele: „conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum si din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi";.
Art. 67 și art. 68 din L. nr. 168/1999 arată ce anume se înțelege prin conflicte de drepturi, din enumerarea legală conținută în cele două texterezultând neîndoielnic faptul că orice conflicte în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, sunt litigii de muncă, ce țin de jurisdicția muncii, urmând a fi soluționate după regulile prescrise în art. 70-82 din aceiași lege coroborat cu art. 281 din L. nr. 53/2003.
Nu poate fi reținut argumentul acreditat de către recurenți, în sprijinul naturii litigiului ca fiind una de contencios administrativ, acela al faptului că vizează recunoașterea unui drept pretins ori un refuz al unei autorități publice locale, având în vedere că art. 73 din L. nr. 168/1999 îi conferă reclamantului, ale cărui drepturi au fost încălcate de către angajatorul cu care are încheiat contract de muncă, să se adreseze instanței de judecată pentru a obține recunoașterea dreptului și o eventuală reparație.
Astfel, art. 73 din L. nr. 168/1999 prevede că „cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează: a) masurile unilaterale de executare, modificare suspendare sau încetare a contractului de munca, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoștința de măsura dispusa; b) constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de munca poate fi ceruta de părți pe întreaga perioada in care contractul respectiv este in ființa; c) constatarea încetării unui contract colectiv de munca poate fi ceruta pana la încheierea unui nou contract colectiv de munca; d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute de salariați in termen de 3 ani de la data producerii pagubei";.
Or, în speță, reclamanții pretind drepturi salariale restante, cuvenite, în opinia lor, în temeiul unui contract de muncă, încheiat în condițiile Legii nr.
53/2003, astfel încât, orice litigii decurgând din modul de aplicare a acestui contract de muncă sunt supuse, potrivit art. 67, art. 68, art. 70-82 din L. nr.
168/1999, coroborat cu art. 281 din L. nr. 53/2003, jurisdicției muncii.
Refuzul alocării de către pârâți a fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante cuvenite reclamanților, intră în sfera reglementată de art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată.
Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile pârâților M. E., C., T. și S. și C. J. S.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., rap. la art. 1169 C. civ., pârâții vor fi obligați la plata către reclamanți a sumei de 124 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul C. J. S. și cel declarat de pârâtul M.
E., C., T. ȘI S.
Admite în parte recursul declarat de reclamanți prin L. S. D. Î. S. împotriva sentinței civile nr. 2905 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți și în consecință:
Obligă pârâtul C. C. C. S. să calculeze și să plătească reclamanților diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-
2010 cuvenită acesteia și cea efectiv plătită, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1..
Obligă pârâții C. J. S. și M. E., C., T. ȘI S. să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de indemnizație către reclamant.
Menține dispozițiile din sentință referitoare la soluționarea excepțiilor și cheltuielile de judecată.
Obligă pârâții căzuți în pretenții la plata sumei de 124 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, pentru fiecare reclamant.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
A. C. D.-L. B. V. M.
GREFIER A. B.
Red.DB/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: A.R.P.
| ← Decizia civilă nr. 824/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4359/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
