Decizia civilă nr. 4588/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4588/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1098 din 31 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. „. L. S., C. LOCAL S. și P. C. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâtul recurent.
Având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub dosarul nr. (...) la Tribunalul
Maramureș reclamantul S. L. din Î. M. a solicitat în numele membrilor de sindicat A. G., R. G., R. E., în contradictoriu cu pârâții: Ș. cu cls. I-V. "V. L. Ș., C. Local Ș., P. comunei Ș., Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii până la 31 decembrie 2009, la valoarea actualizată cu rata inflației la data plății, precum și obligarea pârâților la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2010 până la data 31 decembrie 2010, la valoarea actualizată cu rata inflației la data plății.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1098/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasiveinvocate de pârâții: Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M..
S-a admis acțiunea formulată de S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu cls. I-V. "V. L. Ș., C. Local Ș., P. comunei Ș., Ministerul
Finanțelor Publice și, în consecință:
Au fost obligați pârâții să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: A. G., R. G., R. E. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997 începând cu (...) până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997 începând cu (...) până la data de (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice T. a constatat că este neîntemeiată reținând că M. F. P. în virtutea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei T. a reținut că potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea
128/1997 privind Statutul personalului didactic „Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la
30,35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.
În anexa nr. 2 din OG nr.15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Aceasta ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
Potrivit adresei emise de Ș. cu cls. I-V. "V. L. Ș., acesta arată că nu a pus în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 983/2009 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime și prin urmare acestea nu s-au mai acordat începând cu data de (...).
Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin. 2 din OUG 15/2008.
Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr. 3. și a prevederilor punctului 6 din Notă la A. II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997, până la data de (...), respectiv apariția L. cadru 284/(...).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor P ublice, prin care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensulrespingerii obligării M. F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î. M..
În motivarea recursului recurentul a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, arătând că nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Arată recurentul că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații pentru ambele părți, iar una dintre obligațiile angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Menționează recurentul că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară revine Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește ca, acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
In asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva M. F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane si care nu se număra printre angajații M. F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din
Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si in același timp imposibila deoarece, aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din Legea nr.500/2002, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens da către legiuitor.
In drept, recurentul a invocat prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.
În data de (...), reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare
(f. 11-12), solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, arătând că față de atribuțiile M. F. P. reglementate de art. 19 din Legea nr. 500/2002, consideră că instanța de fond a procedat corect în sensul obligării acestui pârât la alocarea sumelor necesare efectuării plății tranșelor suplimentare de vechime.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curte reține că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cererea introductivă de instanță, prin demersul lor juridic reclamanții membri de sindicat au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, alături de ceilalți pârâți, la plata sumelor reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de 50 alin. 1 și 2 și, respectiv, de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997.
Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. Instanța are obligația de a analiza calitatea procesuală a fiecărei părți, în privința pârâtului trebuind să constate că este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
Conform dispozițiilor art. 11 al. 5 din Legea nr. 128/1997, coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. 8 și 9 din Legea nr. 84/1995 (dispoziții legale în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile salariale) calitatea de angajator al personalului didactic și, prin urmare, de obligat la plata drepturilor salariale o are doar unitatea de învățământ cu personalitatejuridică pârâtă în cauză. În același sens sunt și dispozițiile art. 93 din Legea educației naționale nr. 1/2011, intrată în vigoare la data de (...).
Cum recurentul nu are calitatea de angajator al reclamanților, acestuia nu îi revine obligația prevăzută de art. 161 alin. 1 din Codul Muncii privitoare la plata directă către aceștia a drepturilor salariale la care sunt îndreptățiți.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. În același sens prevăd și dispozițiile art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr.
500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat, revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale cuvenite personalului bugetar potrivit legii.
Însă toate aceste aspecte ar fi fost eventual de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta ar fi fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), prin formularea unei cereri de obligare a sa la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Cum prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul recurent pentru ca acesta să fie obligat la plata drepturilor salariale solicitate, calitatea procesuală pasivă a acestui pârât trebuie stabilită prin raportare la obiectul acțiunii, astfel că nu poate fi reținută susținerea intimatului reclamant din întâmpinarea depusă în recurs, potrivit căreia calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma obligației acestuia de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate, întrucât în cauză nu a fost formulat un asemenea capăt de cerere.
Curtea reține astfel că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în mod greșit instanța de fond a considerat că pârâtul recurent are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuipârât, cu consecința respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1098 din 31 mai
2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.
PREȘED.TE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.C.
← Decizia civilă nr. 2843/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2555/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|