Decizia civilă nr. 4649/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. 2358.(...)*
D. CIVILĂ NR. 4649/R/2011
Ședința in 14 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. R. împotriva sentinței civile nr. 1. din 12 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. 2358.(...)*, privind și pe pârâta intimată S. I. SA, și pe chemata în garanție - intimată A. N. DE A. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC I. SA a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului întrucât acesta nu este întemeiat și, pe cale de consecință, menținerea în totalitate a sentinței recurată, cu obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată, la care a anexat un set de acte ( filele 20 - 28).
De asemenea, se constată că la data de 10 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC I. SA a transmis prin fax la dosar note de ședință, prin care solicită lăsarea cauzei la ultima strigare pentru a avea posibilitatea să fie prezent la dezbaterea acesteia, iar în situația în care nu va fi prezent nici la a doua strigare a cauzei, solicită să se procedeze la soluționarea recursului și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. 2358.(...)*, s-a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a T. B.-N. - Secția civilă - litigii de muncă, invocată de pârâta SC I. SA.
S-au respins ca neîntemeiate excepțiile prematurității și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta SC I. SA.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C. R., împotriva pârâtei S. „. S. B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. „. S. B., împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. B., ca lipsită de obiect. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, tribunalul a avut în vedereurmătoarele considerente:
În primul ciclu procesual acțiunea civilă formulată de reclamanta C. R. în contradictoriu cu pârâta S. „. S. B. a fost înregistrată la această instanță, la secția civilă - completul de litigii de muncă sub nr.(...), prin această cerere reclamanta a solicitat instanței să constate că pârâta a reținut în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță și a virat la bugetul de stat, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale calculate asupra sumei de 5630 lei, primită de reclamantă în luna mai 2009, cu titlu de salarii compensatorii cu ocazia concedierii prin procedura concedierii colective; să fie obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1658 lei reprezentând impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale reținute și virate la bugetul de stat în mod nelegal, fără plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că în calitate de salariat al pârâtei reclamanta a beneficiat de plăți compensatorii în sumă totală de 5630 lei cu ocazia concedierii prin procedura concedierii colective. Angajatorul a reținut și virat la bugetul de stat impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale ignorând prevederile art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal, conform cărora aceste venituri nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu se impozitează.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 281-283 Codul muncii, art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul inițial de P. SC „. SA B., aceasta ainvocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pârâta a susținut că acțiunea dedusă judecății are caracter fiscal, fiind supusă legislației fiscale iar reclamanta nu a respectat procedura specială reglementată în materie potrivit art. 117 Cod procedură fiscală și O.ui MFP nr.1..
S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, întrucât legiuitorul a instituit o obligație fiscală în sarcina angajatorului potrivit art. 40 al. 2 lit. j Codul muncii iar pârâta a reținut și virat sumele cu titlu de impozite și contribuții în conturile A., situație în care pârâta nu are nici o calitate procesuală în raportul de drept subiectiv dedus judecății, întrucât salariatul este debitorul iar A. este beneficiarul (creditor), angajatorul fiind doar plătitor, pârâta nefiind beneficiarul sumelor solicitate ci A.
Pe fond, pârâta a arătat că acțiunea este nefondată, susținând, în esență, că în mod legal au fost reținute sumele solicitate de reclamantă prin acțiune, sumele acordate cu titlu de plăți compensatorii fiind supuse impozitului și celorlalte contribuții sociale reținute prin prisma dispozițiilor legale incidente în domeniu. Art. 55 al. 4 lit. j Cod fiscal invocat de reclamantă fiind aplicabil doar în cazul plăților compensatorii acordate în temeiul unei legi speciale iar nu a celor plătite în baza unui contract colectiv particular.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 C.pr.civ., art. 5, art. 998, 999
Cod civil.
P. a depus cerere de chemare în garanție a Agenției Naționale de A. F.
(f.13-15 dosar inițial) solicitând, în principal, obligarea acesteia la plata sumei reținute de la salariat și datorate și de angajator pentru plățile compensatorii acordate iar, în subsidiar, a solicitat restituirea sumei reprezentând impozit și contribuții reținute de societate de la salariat.
S-a arătat faptul că pârâta a reținut sumele din plățile compensatorii acordate cu ocazia concedierii colective, dar le-a virat în contul chematului în garanție în baza O.ui Președintelui A. 1294/2007 în conturile de colectare a creanțelor administrate de A., situație în care, dacă se va constata căimpozitarea plăților compensatorii este nelegală și se impune restituirea sumelor respective, plata făcută de pârâtă este nedatorată pentru că impozitele au fost colectate și utilizate de A.
În drept, s-au invocat art. 17, 60-63 Cod procedură civilă, art. (...) Cod civil, art. 117 al. 1 lit. d, f Cod procedură fiscală, art. 4 lit. a al. 2 pct.8, pct. 37 din HGR 109/2009.
A. N. de A. F., în calitate de chemată în garanție a depus la dosarîntâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare îngaranție, cât și a acțiunii principale, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
În acest sens, s-au invocat prevederile art. 117 Cod procedură fiscală și pct. 2 din Anexa 1 a O.ui MFP 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, ori nu a fost urmată o asemenea procedură specială. De asemenea din aceeași perspectivă au fost invocate și prevederile art. 7 din L. nr. 554/2004 în sensul că reclamanta nu s-a adresat autorității publice emitente sau ierarhic superioare privind revocarea actului administrativ individual.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în garanție. A susținut că art. 55 al. 4 lit. j Cod fiscal reglementează instituția plăților compensatorii definite de art. 28 din OUG 98/1999 ca neimpozabile, în timp ce HG 44/2004 pct. 68 lit. l reglementează instituția compensațiilor bănești definite ca venituri asimilate salariilor, neputându-se face confuzie între cele două noțiuni. În cauză, pârâta cu ocazia concedierii colective a acordat salariaților compensații bănești individuale care sunt impozitate, fiind venituri asimilate salariilor.
P. a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție, susținând în esență că cererea de chemare în garanție este admisibilă, dacă acțiunea formulată de reclamantă ar fi admisă ca fondată, pentru că pârâta a acționat ca mandatar bugetar și nu trebuia să utilizeze în prealabil formulării cererii de chemare în garanție a procedurii speciale reglementată prin normele legale invocate de chemata în garanție.
Prin încheierea din (...), s-a dispus transpunerea cauzei la secția comercialăde contencios administrativ și fiscal.
În cauză s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1. prin care s-au respins, ca fiind neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I. SA
B., și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei C. R., ridicate de pârâta SC I. SA B., precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție introdusă de pârâta SC I. SA B., excepție invocată de chemata în garanție A. N. de A. F. B.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. R., constatându-se că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat impozitul, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate (pretins datorate de salariat), calculate asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu plăți compensatorii. A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1658 lei (reprezentând impozit în sumă de 757 lei, contribuție de asigurări sociale în sumă de 591 lei și contribuție de asigurări sociale de sănătate în sumă de 310 lei) calculată asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu plăți compensatorii. T. s-a admis în parte și cererea de chemare în garanție formulată de A. N. de A. F..
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârâta și chemata în garanție, iar prin admiterea recursului, Curtea de A. C. prin D. civilă nr. 6. a trimis cauza spre rejudecare T. B.-N., secția civilă.
În motivarea aceste decizii s-a reținut că în mod greșit a fost transpusă cauza de pe secția civilă - completul de litigii de muncă pe secția comercială de contencios administrativ și fiscal, învestirea acestei secții fiind în opinia Curții de A. C. nelegală. T. s-a arătat că raportat la obiectul acțiunii și a cadrului procesual, a modului de concepție a demersului său judiciar, acțiunea nu poate fi calificată ca fiind un litigiu de natură fiscală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a tribunalului sub nr.
2358.(...)*, iar prin notele de ședință depuse la dosar, pârâta SC I. SA a invocat din nou excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității și prematurității cererii pentru aceleași considerente ca în primul ciclu procesual. P. a invocat însă și excepția necompetenței materiale a Secției civile a T. B.-N., apreciind că în litigiu se pune problema aplicării codului fiscal sau a altor legi fiscale, apreciind că dosarul ar trebui să fie judecat de Secția comercială de contencios administrativ și fiscal a T. B.-N..
S-a susținut totodată și excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 68 lit. l din HG nr. 44/2004 privind normele de aplicare ale codului fiscal, dar cu mențiunea că se impune ca această excepție să fie invocată din oficiu de către instanță.
Examinând, cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă, unite cu fondul cauzei, în condițiile art. 137 C.pr.civ., tribunalul a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale a Secției civile a T. B.-N., instanța a reținut că potrivit art. 315 alin. 1 C.pr.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentrujudecătorii fondului.
Prin D. civilă nr.665/(...) Curtea de A. C. a statuat că raportat la obiectul acțiunii și a cadrului procesual, a modului de concepție a demersului său judiciar, acțiunea nu poate fi calificată ca fiind un litigiu de natură fiscală.
Aceasta deoarece, contenciosul administrativ fiscal este o specie a contenciosului administrativ. Or, conform art. 2 alin. 1 lit. f) din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin noțiunea de contencios administrativ se înțelege: activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Raportând această definiție la dispozițiile art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, se poate reține că, prin contencios fiscal, se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ și fiscal competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin părți ale litigiului sunt pe de o parte contestatarul ori persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212 din legea procesual fiscală iar pe de altă parte organul de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C., iar obiectul litigiului privește contestarea deciziilor emise în soluționarea contestațiilor.
Or, în speță, se observă că reclamanta nu numai că nu contestă vreo decizie emisă de un organ de soluționare a contestațiilor din cele prevăzute la art. 209 C. dar nu a chemat în judecată în cererea principală vreun alt organ al statului cu atribuții în materie fiscală.
Din această perspectivă, litigiul dedus judecății pe calea acțiunii principale așa cum a fost conceput de reclamantă nu poate fi calificat ca fiind de natură fiscală lipsindu-i elementele fundamentale pentru a putea fi calificat astfel.
Având în vedere că reclamanta în calitate de salariat a chemat în judecată angajatorul său, în temeiul raportului juridic de muncă, susținând că angajatorul său, în această calitate, a reținut sume de bani din drepturile bănești cuvenite ei ca urmare a disponibilizării și astfel a fost prejudiciată și aceasta a invocat dispozițiile de ansamblul ale art. 281 - 283 din Codul muncii, dispoziții legale care configurează natura juridică a contenciosului de dreptul muncii pe care reclamanta a vrut să o imprime demersului său, ținând seama și de principiile ce decurg din dispozițiile art. 84 C.pr.civ. și cel al disponibilității, tribunalul a calificat acest litigiu ca fiind un conflict de muncă de competența jurisdicției muncii.
Cum competența materială de soluționare a cauzei este determinată de pretențiile formulate prin acțiune de reclamantă împotriva angajatorului iar nu în funcție de cele indicate în cererea de chemare în garanție, tribunalul este competent material să soluționeze acțiunea dedusă judecății de reclamantă, în calitate de fost salariat, împotriva pârâtei angajator, pentru drepturi bănești, ținând cont de principiul disponibilității procesuale, reclamanta nechemând în judecată organul fiscal, în privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă,operând prorogarea legală de competență în condițiile art. 17 Cod procedură civilă, fiind o cerere incidentală.
Excepția inadmisibilității și cea a prematurității acțiunii, trebuie raportate de asemenea la cele stabilite de Curtea de A. C. prin D. nr. 665/(...), prin care s- a stabilit că acțiunea formulată este un litigiu de muncă. Reclamanta a acționat în calitate de fostă salariată a pârâtei angajator, a invocat expres prevederile art.
281-283 Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Acțiunea civilă formulată nu poate fi considerată inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu este prevăzută pentru litigiile de muncă. În cazul de față nu există dispoziții legale prin care s-ar interzice expres posibilitatea formulării unei acțiuni îndreptate împotriva angajatorului.
Prematuritatea presupune situația în care dispozițiile legale prevăd o procedură administrativă prealabilă, obligatoriu de urmat, iar procedura prealabilă a fost demarată dar nu s-a așteptat finalizarea ei și a fost promovată acțiunea în instanță. După cum s-a arătat mai sus, instanța a reținut că prezenta acțiune este un conflict de muncă, iar legea nu prevede obligativitatea unei proceduri administrative prealabile astfel că apare ca neîntemeiată și excepția prematurității acțiunii a fost respinsă ca atare.
În schimb, excepția lipsei calității procesule pasive a pârâtei, este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Reclamanta a chemat în judecată fostul angajator solicitând obligarea acestuia să restituie suma reținută cu titlu de impozite și contribuții la asigurări sociale, apreciind că pârâta a reținut și virat nelegal aceste sume la bugetul de stat.
Reținerea și virarea contribuțiilor și impozitelor datorate de salariați, în condițiile legii, prin reținere la sursă, este o operațiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al bugetului de stat, distinct de raportul juridic de muncă în virtutea căruia angajatorul face plata salariului către angajat, astfel că, în această situație angajatorul nu acționează în nume propriu ci în calitate de mandatar. Și este așa deoarece, într-o astfel de situație raportul juridic de drept fiscal se încheie între contribuabil (salariat) și organul fiscal
(administrația fiscală competentă) prin intermediul angajatorului (mandatarul organului fiscal) iar conflictul ce are ca obiect acest raport juridic est de drept fiscal suspus competenței materiale a instanțelor judecătorești prevăzute la art. 10 din L. nr. 554/2004.
Prin urmare raportul juridic în baza căruia angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, în temeiul art. 40 alin. 2 lit. f) din Codul muncii corelat cu art. 58 din Codul fiscal, este obligat să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, are natura juridică a unui raport juridic de drept fiscal guvernat de normele C. fiscal (art. 1 din L. nr. 5. privind Codul fiscal).
Cum angajatorul are doar calitatea de mandatar și nu de titular în cadrul raportului juridic de drept fiscal, atunci când se solicită restituirea de sume cu titlu de contribuții și impozite datorate de salariați, în condițiile legii, reținute la sursă și virate bugetelor autorităților fiscale, conflictul în legătură cu modalitatea de impunere, reținere și virament nu se angajează direct cu angajatorul ci cu autoritatea fiscală, prin utilizarea procedurii prealabile a contestației prevăzute de art. 205 C. C. de restituire a unor sume plătite ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale (art. 117 alin. 1 lit. d) din Codul fiscal) se soluționează conform art. 117 alin. 6 din Codul fiscal prin O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum si de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, emis de Ministerul Finanțelor Publice.
Abia după epuizare acestor căi administrative, în situația în care persoana se consideră vătămată are dreptul de a apela la jurisdicția de contencios fiscal, caz în care trebuie să fie chemat în judecată alături de organul fiscal și angajatorul (plătitorul de venituri), pentru opozabilitate.
În prezenta cauză reclamanta C. R. a chemat în judecată angajatorul în nume propriu și nu în calitate de mandatar al instituțiilor financiare și nu a chemat în judecată titularul obligației de restituire, care este instituția financiară, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive a angajatorului este întemeiată și acțiunea va fi respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Având în vedere soluția respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiată, pârâta nu a pierdut procesul și pe cale de consecință, cererea prin care a chemat Agenției Naționale de A. F. în garanție a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect, constatând totodată că nu se mai impune examinarea independentă și preliminară a excepțiilor procesuale invocate de chemata în garanție, unite cu fondul cauzei.
Instanța a constatat totodată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin.
2 din L. nr. 304/2004, republicată, și-au exprimat opinia concordantă în ceea ce privește soluția respingerii excepțiilor inadmisibilității și a prematurității și o opinie separată în rest, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive și a admiterii acțiunii introductive și a admiterii în parte a cererii de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. R., solicitând casarea hotărârii pronunțate de prima instanță, iar prin rejudecare să-i fie admisă acțiunea inițială, cu obligarea pârâtei să plătească dobânda la zi, atribuită sumei de 1658 lei, de la data reținerii și până la data restituirii efective.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a arătat că în mod nelegal pârâta SC I. SA a impozitat compensația atribuită angajaților concediați, art. 48alin. 3 lit. c din Codul fiscal, prevăzând că „nu sunt considerate venituri brute sumele primite ca despăgubiri";.
S-a mai arătat că în legislația de drept fiscal nu există denumirea de mandatar al bugetului de stat, pârâta SC I. SA B., în raportul juridic de drept fiscal fiind contribuabil - persoană juridică , art. 17. alin.2 Cod procedură fiscală, debitor - art. 25. alin. 1 Cod procedură fiscală sau plătitor - art. 26. alin.
1 Cod procedură fiscală.
În baza art. 40. alin. 2 lit. f, pârâta SC I. SA B., în calitate de angajator, era obligată să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, ori este foarte clar că în momentul când i s-a atribuit despăgubirea de 5630 lei, reclamanta nu mai era salariată, contractul ei individual de muncă încetând la data de (...), iar plata sumei de 5630 lei, s-a făcut la data de (...), conform fluturașului.
Calitatea de mandatar financiar este atribuită unei persoane juridice, prin
S. a 2-a, art. 26, alin.5, din L. 334/17 iulie 2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. E. singura lege care stabilește calitatea de mandatar financiar.
Art. 117 alin. l lit. d C.ală, invocat de instanța de fond, se referă în exclusivitate la procedura urmată de debitorii - contribuabili persoane juridice, cum este SC I. SA B., iar O. MFP 1., la punctele 2-6, precizează procedura urmată de contribuabilii juridici pentru restituirea, compensarea sau rambursarea sumelor de la buget.
Instanța de fond, prin invocarea art. 117 alin. 1 lit. d C.ală, coroborat cu pct. 2-6 din O. MFP 189912004, indică procedura pe care era obligată să o urmeze pârâta - reclamantă în cererea de chemare în garanție, SC I. SA B. pentru a i se restitui sau compensa sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a legii, dar aplică această procedură la reclamantul din cererea inițială, care în raport de drept fiscal este CONTRIBUABIL - PERSOANĂ FIZICA, art.17 alin. 2
C.ală.
Reclamanta, fiind persoană fizică, nu poate face cerere pentru restituire, organul fiscal restituind impozitul reținut în plus din oficiu art. 117 alin.2 Cod procedură fiscală și pct. 8 din O. MFP 1..
Instanța de fond mai apreciază că litigiul este de competenta secției contencios administrativ, precizând art. 10 din L. nr. 554/2004, or este clar precizat în art. 10 din L. 554/2004 că pentru a se adresa instanței de contencios administrativ este obligatoriu să existe un act administrativ sau să existe refuzul autorității de a soluționa o cerere.
Pentru a demonstra că acțiunea reclamantei este un raport juridic de drept fiscal, instanța de fond invocă art. 1 din L. nr. 5. privind Codul fiscal, ignorând în totalitate că acest articol face trimitere la impozitele și taxele prevăzute în art. 2 Cod fiscal, articol care la lit. a - h stabilește care sunt impozitele și taxele reglementate de L. 5..
De reținut este si motivarea instanței de fond pentru excepțiile: necompetența secției civile pentru soluționarea litigiului; excepția inadmisibilității și excepția prematurității acțiunii, excepții respinse de instanța de fond tocmai pe motivul că tribunalul a calificat acest litigiu ca fiind un conflict de muncă de competența jurisdicției muncii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
În mod legal a reținut instanța de fond că pârâta SC I. SA, în calitate de fost angajator, nu are calitate procesuală pasivă în acțiunea prin care reclamanta a solicitat restituirea impozitului pe venit și contribuțiilor laasigurările sociale calculate asupra sumelor primite cu titlu de salarii compensatorii la concediere.
Obligația angajatorului de a calcula și reține impozitele și contribuțiile de asigurări sociale pentru angajații săi nu îl transformă pe acesta într-un debitor în sensul art. 25 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, întrucât reținerea și virarea impozitelor și contribuțiilor datorate de salariați este o operațiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al organelor financiare, iar raportul juridic de drept fiscal se încheie între contribuabil (salariat) și organul fiscal.
E. adevărat că legea nu reglementează expres că angajatorul este un mandatar al bugetului de stat, însă acesta are obligația de a calcula și reține lunar contribuțiile și impozitele aferente drepturilor acordate angajaților și de a le vira la bugetul de stat, iar aceste operațiuni nu se realizează în temeiul raportului de muncă, ci a unui raport juridic de drept fiscal, ale cărui subiecte sunt statul, prin organele financiare care au atribuții în realizarea veniturilor bugetare, respectiv contribuabilii, în speță persoana fizică obligată la plata impozitelor și a contribuțiilor.
Plata impozitelor și contribuțiilor prin reținere la sursă nu îi schimbă calitatea salariatului de contribuabil, dar nici nu îl transformă pe angajator într- un subiect al raportului juridic bugetar, acesta acționând doar ca un mandatar legal al organului fiscal teritorial.
Contrar celor invocate de recurentă, în lipsa unor prevederi exprese, art. 117 alin. 1, respectiv O. 1. din Codul de procedură fiscală nu se aplică numai contribuabililor persoane juridice. E. adevărat că art. 117 alin. 2, 3 și 4 se referă expres la persoane fizice, însă este o situație de excepție care se referă la regularizarea anuală a impozitului pe venit.
De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că potrivit art.117
Cod procedură fiscală și O.ui MFP nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, persoanele interesate pentru restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții la buget, trebuie să formuleze o cerere adresată organului fiscal competent, în cauză unitatea A. de la domiciliul contribuabilului, iar acest organ urmează a admite or respinge cererea prin act administrativ fiscal, în funcție de prevederile legale incidente. În cazul respingerii cererii de restituire prin act administrativ fiscal ce se comunică celui ce a făcut cererea, acesta poate să introducă contestație la tribunal la secția de contencios administrativ și fiscal, ocazie cu care în acel cadru procesual, instanța competentă pentru aplicarea legislației fiscale, sesizată legal, în contradictoriu cu organul fiscal, urmează să analizeze dacă în mod corect și legal s-a realizat reținerea și virarea sumei de bani cu titlu de impozit și contribuții de asigurări sociale de către angajator din plățile compensatorii acordate salariatului cu ocazia concedierii colective. În situația în care cererea de restituire formulată nu este soluționată, cel interesat este îndreptățit să acționeze organul administrativ pentru refuzul de rezolvare a cererii, în condițiile legii contenciosului administrativ.
În consecință, Curtea apreciază că față de modul în care a fost formulată acțiunea, pârâta SC I. SA nu are calitate procesuală pasivă, ceea ce împiedică analiza motivelor de recurs referitoare la fondul cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 321 alin. 1 C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. R.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., se va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală la plata în favoarea intimatei SC I. SA a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila
32).
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. R. împotriva sentinței civile numărul 1482 din (...) a T. B. N. pronunțate în dosar numărul
2358.(...)*, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S. I. S. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. D. L. D. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: I.S.B.
| ← Decizia civilă nr. 3368/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1770/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
