Decizia civilă nr. 4820/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4820/R/2011
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către U. S. L. DIN Î. B. N. - în numele reclamantei A. A. împotriva sentinței civile nr. 1. din 18 august 2011 a T. B.-N. pronunțate în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați P. M. B., C. LOCAL AL M. B., Ș. G. „. I. B. și chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. B. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de (...), intimata
D. G. a F. P. B.-N. a înregistrat întâmpinare iar la data de (...) a formulat note de
ședință.
Văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. B. N. sub numărul de mai sus reclamanta A. A., prin U. J. a S. L. din Î., a solicitat obligarea pârâtei Ș. G. „. I. B. la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu; la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010; obligarea pârâților C. Local al M. B. și I. P. M. B. la asigurarea finanțării sumelor mai sus menționate.
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus apărări scrise la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1. pronunțate de T. B.-N. la data de 18 august 2011 în dosar nr. (...) s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. municipiului B. și C. local al municipiului B.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S..
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva chemaților în garanție M.
E., C., T. și S. B., pentru lipsa calității procesuale pasive și ca nefondată împotriva Ministerul Finanțelor Publice, cu domiciliul procesual ales la sediul D. generale a F. P. B.-N.. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând prioritar, în condițiile art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B. tribunalul a găsit-o nefondată, motiv pentru care a fost respinsă având în vedere prevederile art. 167 alin.1 din L. nr.84/1995, art.36, art. 62 și art. 63 alin. 4 din L. nr.215/2001, faptul că în esență, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Reclamanta/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În anul școlar 2009-2010 reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 1 iulie 2010 și, în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 1..
O asemenea măsură a fost contestată în prezentul cadru procesual.
Conform dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1., se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997.
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis O. nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art.
145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente.
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin.
5 din HG nr. 2., republicată, întrucât, chiar dacă anterior intrării în vigoare a L. nr.
1. se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Nu a putut fi reținută nici susținerea potrivit căreia dispozițiile L. nr. 1. nu sunt incidente în privința indemnizației de concediu de odihnă, față de dispozițiile art. 1 ale legii, care fac referire nu numai la salarii, ci și la alte drepturi salariale.
Acțiunea este neîntemeiată și din perspectiva reglementărilor europene. Potrivit art. 16 din L. nr. 1., măsura diminuării drepturilor salariale are caracter temporar, aplicabilă în intervalul (...)-(...).
Curtea Constituțională a reținut, prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...), constituționalitatea prevederilor incidente.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite reclamantei constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, posibilă independent de voința părților, urmare a modificării unor prevederi imperative.
Măsura diminuării drepturilor salariale pe perioada concediului de odihnă constituie o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, iar pentru a fi justificată, trebuie să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite: măsura este prevăzută în art. 1 din L. nr. 1., s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia; s- a instituit caracterul temporar al diminuării salariale; se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi, este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o.
Procedând în temeiul art. 20 din Constituție la interpretarea și aplicarea dispozițiile legale în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de R., cu C. europeană, s-a constatat că discriminarea reclamantei, ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat nu poate fi reținută, nefiind întrunită condiția ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă.
Întrucât dreptul de creanță al reclamantei poate suferi modificări în privința cuantumului dreptului în funcție de politica economică a statului, nu se poate reține nici faptul că reclamanta are un bun în sensul Convenției europene sau cel puțin o speranță legitimă. Existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv.
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, H.a din 19 aprilie 2007).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor.
Lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. S. se bucură de o marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu. Pentru a fi conformă cu C. europeană măsura diminuării salariale trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu situația care a justificat-o, condiții întrunite în cauză.
Nefiind vorba de o privare de proprietate, caracterul proporțional nu se analizează prin prisma neacordării de despăgubiri adecvate, ci se analizează în ce măsură salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, în ce măsură situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată.
În cauză reclamanta/. nu a dovedit că, prin măsura diminuării veniturilor sale salariale pe perioada concediului său de odihnă, situația financiară a sa și a familiei sale a fost grav afectată, ajungându-se la lipsirea sa de mijloacele de subzistență (nu s-a probat că măsura luată l-a pus pe reclamant/tă în imposibilitatea de a plăti rate, întreținere, etc.).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U. J. A S. L. DIN Î. în numele șipentru membrul de sindicat D. E.-V. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat în esență că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) al L. nr. 128/1997. Acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile C. M., art. 145 și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 7 al H. nr. 2..
Membrul de sindicat reprezentat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1., publicată în M. Oficial Partea 1 nr. 441/(...), respectiv în data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită a fost diminuată cu 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L.. 1..
Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 1 Codul civil și în art.15 alin.(2) din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, or diminuarea indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Art. 145 din L. nr. 54/2003 stabilește în mod imperativ că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";. Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr. (...), aplicabil și în anul 2009 stipulează la art. 29 faptul ca:
„Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. (...)
(2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
(3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
(4) I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. (...)";.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu; în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediu la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie 2009.
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 1., înainte de apariția ei în M. O.
Art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un „drept de proprietate"; în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.
A fost încălcată și „speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul M., ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din L. nr.
128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - Codul M., ale cu modificările și completările ulterioare, ale H. de G. 25011992, ale art. 29 din Contractul C. de M.
U. la N. de R. Î. și ale Contractul C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii 2007-
2010.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 octombrie 2011 chemata îngaranție D. G. a F. P. B.-N. în numele M. F. P. a solicitat respingerea recursului.
În motivare s-au reiterat considerentele primei instanțe, iar raportat la cererea de chemare în garanție a arătat că prin D. nr.10/(...), pronunțată în dosarul nr.12/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de P. general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. stabilind că: „în aplicarea dispozițiilor art.60 din C.pr.civ. raportat la art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și art.1-4 din O.G. nr. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. nr.315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege";.
Cererea de chemare în judecată se fundamentează pe un raport juridic tipic de dreptul muncii, părți în cazul conflictului de drepturi, fiind în principiul angajatorul și salariatul.
Conform L. nr.84/1995 în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Invocă dispozițiile art.167 alin.7-9 din actul normativ menționat.
Finanțarea cheltuielilor cu salariile și alte drepturi salariale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar, aprobate prin H. a G., aspect prevăzut în L. nr.11.. Fondurile aferente finanțării de bază, aprobate de ordonatorul principal de credite sau provenite din rectificările bugetare din timpul anului, se utilizează de directorulunității de învățământ, ca ordonator terțiar de credite. La nivel local, C. local stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ, pe baza metodologiei de calcul și folosire a nivelurilor de costuri standard pe elev/preșcolar, aprobată prin ordin al ministrului E., cercetării, T. și S., în baza prevederilor H.R. nr.2192/2004.
În speță Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate teritorial nu au obligația virării, alocării de fonduri din bugetul de stat pentru plata drepturilor salariale solicitate, nefiind dovedite existența vreunei obligații legale sau convenționale de despăgubire sau garanție din partea chematului în garanție, în sensul art.60 din Codul civil.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
În primul rând, se constată faptul că prin decizia în interesul legii nr.
20/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat „că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H.a G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente
anului școlar 2009 -2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie
2010";.
În speță, plecarea reclamantei în concediu s-a făcut anterior datei de (...), anume, la data de (...).
Cu privire la modul de calcul a indemnizației de concediu, Curtea reține următoarele:
Din motivarea deciziei în interesul legii, reiese că Înalta Curte de Casație și
Justiție s-a raportat la o modalitate de calcul a indemnizației de concediu pentru personalul didactic specifică, anume, cea dată de O. ministrului educației naționale nr. 3251/1998 și de H. nr. 2., apreciind acestea din urmă ca dispoziții speciale aplicabilă prioritar față de legea generală în domeniu, anume, prevederile art. 145 din Codul muncii.
Se mai constată însă că nu a făcut obiectul sesizării recursului în interesul legii și nici a dezlegărilor Înaltei Curți de C. și Justiție modul de interpretare a dispozițiilor pertinente, invocate în prezenta cauză, din contractele colective de muncă invocate prin acțiune. De altfel, în mod constant, prin decizii de respingere a recursurilor în interesul legii formulate în acest sens, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a tranșa asupra modului de interpretare a contractelor colective de muncă.
Or, art.59 alin.1, 2 și 4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, aplicabil la data plecării reclamantei în concediu, prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o indemnizație c e reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul,
multiplicată cu nu mărul de zile de co ncediu . I. de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcție de conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de concediu (…)(4) I.
de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu";.
Având în vedere că parte semnatară, din partea instituțiilor bugetare, a contractului colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, este și M. E. și C. și că aceste prevederi se aplică, potrivit art.3 alin.1 lit.a) din contract,pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent de forma de capital social, de stat sau privat;
Că, potrivit art.1 alin.1 acest contract, „părțile contractante, reprezentate conform anexei nr.7, recunosc și acceptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C. colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia";;
Că, potrivit anexei nr.7 la acest contract, din componența comisiei de negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Educației și Cercetării;
Că, prin faptul negocierii și semnării de către M. E. și C. a acestui contract, s- a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind legea părților,
Se reține că, de la data înregistrării acestuia la M. M., S. S. și F., respectiv de la data de (...), de când acest contract colectiv de muncă și-a produs efectele, modul de stabilire a indemnizației de concediu de odihnă a personalului didactic a fost stabilit prin prevederile contractuale convenite de către partenerii sociali, citate mai sus, care le-au considerat ca fiind prevederi legale cu caracter minimal.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi negociat, semnat și și-ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în instituțiile subordonate, ce contravin unui ordin emis de către același minister sau altor dispoziții legale în vigoare.
De asemenea, Contractul C. de M. la N. de R. de Î., deși nu cuprinde în mod expres modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilește la art.6 alin.1 că drepturile salariaților prevăzute în acest contract nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la nivel național.
Așa fiind, se constată că stabilirea cuantumului indemnizației pentru concediul de odihnă pentru salariații din învățământul preuniversitar de stat trebuia să se facă prin luarea în considerare a mediei zilnice a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, deci nediminuată prin aplicare L. nr. 1. în mod retroactiv, la situațiile în care, potrivit dispozițiilor contractuale citate în cele de mai sus, plata indemnizației trebuia făcută anterior intrării în vigoare a legii.
Practic, plata indemnizației trebuia făcută cu cel puțin 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Astfel, conform art.145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în H. nr. 2., la art. 7 alin. 5.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul C. de M. la N. de R. de Î. pe anii 2007 - 2008, aplicabil față de data înregistrării la M., prevede că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Or, în aceste condiții, trebuie concluzionat că plata era datorată anterior intrării în vigoare a L. nr. 1. (data de 3 iulie 2010), față de data reținută necontestat a fi cea a începerii concediului de odihnă și deci prin aceasta de data scadenței dreptului litigios.
Prin decizia în interesul legii, de premisa că algoritmul de calcul al indemnizației pentru această categorie salarială este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) Codul muncii se leagă concluzia că dreptul la indemnizația de concediu a cadrelor didactice este scadent zi cu zi. Ca atare, printr-o interpretareper a contrario, rezultă că este acceptat că scadența dreptului la indemnizația de concediu în cazul în care calculul s-ar face prin aplicarea art. 150 (fostul art. 145) Codul muncii (sau, în cazul de față, a art. 59 alin.1, 2 și 4 din Contractul C. de M.
U. la N. N. pe anii 2007-2010, cu dispoziții similare) ar fi la data plății dreptului, deci anterior intrării în concediu.
Având în vedere și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție trage concluzia că „reducerea cu 25 % statuată prin art. 1 din L. nr. 1. (…) este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție"; tocmai „având în vedere modalitatea de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată";
(deci prin raportare la dispozițiile art. 103 din L. nr. 128/1997, art. 17 din H. nr. 2., pct. 21-26 din O. nr. 3251/1998 a ministrului educației naționale, „în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu";), se impune din nou concluzia de mai sus, că per a contrario, prin raportare la modalitatea de calcul a indemnizației în conformitate cu prevederile art. 59 alin.1, 2 și 4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-
2010, deci prin raportare la media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, reducerea cu 25 % statuată prin art. 1 din L. nr. 1. nu este aplicabilă.
Față de aceste considerente, se constată fondat recursul, cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Se constată că nu s-a formulat recurs de către pârâți și chematul în garanție
Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a J. B. N., raportat la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive de către prima instanță, situație în care se constată că sub acest aspect, statuările primei instanței au rămas neatacate, deci în puterea de lucru judecat, nefăcând obiectul recursului. Prin întâmpinare formulată în afara termenului de recurs de către chematul în garanție Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a J. B. N. nu se pot aduce în mod eficient critici sentinței, întrucât printr-o ipotetică modificare a sentinței în recurs, în baza acestor critici, s-ar ajunge la încălcarea interdicției aduse de art. 296 coroborat cu art. 316 C.proc.civ., de a nu se înrăutăți situația recurentului în propriul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta A. A. prin U. J. A S. L. DIN Î. împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțate de T. B.-N. la data de 18 august 2011 în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de A. A. prin U. J. A S. L. DIN Î. în contradictoriu cu pârâții Ș. G. „. I. B., C. Local B. și P. municipiului B.
Obligă pârâta Ș. G. „. I. B. să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, nediminuată cu 25 % potrivit dispozițiilor L. nr. 1. și cea efectiv plătită acesteia.
Obligă pârâții C. Local B. și P. municipiului B. la asigurarea finanțării necesare plății acestei diferențe de indemnizație.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 8 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. C. M. I. T.
GREFIER, N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.M. L. B.
| ← Decizia civilă nr. 1709/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1011/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
